Termenul de principiu îşi are originea în grecescul arhe care desemnează acţiunea de a conduce, dar şi mişcarea de a începe. Substantivul arhon înseamnă ceea ce stă de conducător, de căpetenie, pe cînd arheic este începutul, temei logic al lucrurilor. Latinii au tradus din greaca veche verbul arhe cu principium, ceea ce înseamnă început, prim (ar), temei [III, 53, p.119]. Din latină principium îşi păstrează intact rădăcina în română (principiu, principie), franceză (principe), italiană (principio), engleză (principle), rusă (принцип) etc.
Potrivit DEX-ului [V, 1, p.850], principiu este elementul fundamental, ideea, legea de bază pe care se întemeiază o teorie ştiinţifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc.; la plural - totalitatea legilor şi a noţiunilor de bază ale unei ştiinţe.
Noţiunea de principiu este prezentă în toate ştiinţele şi cunoaşte mai multe accepţiuni: ontologică, metodologică, etică, logică, juridică etc.
Din punct de vedere filosofic, conform DEX-ului, principiul este elementul (izvorul) primordial, cauza primară sau punctul de plecare a ceva, baza, temeiul. După Platon, principiu: prima cauză a ceea ce există [III, 66, p.324]. În acelaşi context, principiul este teza fundamentală, legea [V, 3, p.858]. În filosofie principiul sau temeiul în care sunt şi devin entităţile, este ceea ce le rostuieşte, fiindu-le de rînduială, de aşezare într-un acelaşi fundament [III, 53, p.119]. Epistemologic, "un principiu reprezintă un enunţ adevărat care, deşi nu e dovedit inductiv, din experienţă, nu e contrazis de aceasta, dar e dovedit nu direct, ci prin oricare din consecinţele lui" [III, 51, p.209]. "Orice principiu, ontologic vorbind, întemeiază, avînd anterioritate logică faţă de întemeiat, orice principiu metodologic vorbind, orientează, călăuzeşte orice construcţie a subiectului" [III, 51, p.210].
Din punct de vedere etic, principiul este convingerea intimă, punctul de vedere propriu. De exemplu : om cu (sau fără) păreri sau convingeri (morale) ferme [V, 1, p.850].
Din punct de vedere logic, principiul este propoziţia folosită ca punct de plecare în demonstrarea unei anumite clase de propoziţii şi care nu este deductibilă din acestea [V, 3, p.858]. De exemplu, principiul identităţii, principiul raţiunii suficiente etc. Profesorul Mohorea E. defineşte principiul ca o idee sau o lege fundamentală, de maximă generalitate, ce stă la baza celorlalte idei, legi şi reguli dintr-un domeniu al cunoaşterii [III, 56, p.33-34]. Principiile logice, legile logicii formale (identitatea, noncontradicţia, terţiul exclus, raţiunea suficientă) sunt în corelaţie cu principiile de drept şi cu intenţiile de îndreptăţire din norme [III, 50, p. 100-101].
Orice ştiinţă contemporană conţine anumite principii (legi, idei) care reflectă raporturi necesare, stabile, generale, esenţiale, repetabile dintre fenomenele pe care le studiază. Cu referinţă la ştiinţa dreptului, principiile reflectă raporturile necesare, stabile, generale, esenţiale, repetabile în cadrul realităţii juridice a societăţii sau dintre fenomenul juridic şi alte fenomene sociale.