Doctrina juridică înregistrează o definiţie-tip a noţiunii „principiile dreptului", dată şi acceptată în mare măsură de teoreticienii din ţară si de peste hotare, cu unele accente, nuanţări juridice făcute de diferiţi autori. Astfel, conform doctrinarilor Ioan Ceterchi, Ion Craiovan, Viorel Daghie, Florin Coman-Kund, Dumitru Baltag ş.a., principiile dreptului sînt acele idei generale, postulate călăuzitoare sau precepte directoare care stau la baza întregului sistem de drept dintr-o ţară, orientînd reglementările juridice şi aplicarea dreptului [III, 16, p.30-32; 24, p.24-25; 4, p.91].
Gheorghe Avornic şi Gheorghe Lupu completează definiţia principiilor dreptului, accentuînd că principiile dreptului sînt determinate de relaţiile sociale, fiind expresia valorilor promovate şi apărate de drept şi că sînt idei ale conţinutului tuturor normelor juridice. Gh. Avornic şi Gh. Lupu astfel nu înrămează principiile dreptului într-un cadru naţional [III, 45, p.99-101]. Dumitru Mazilu şi Victor Dan Zlătescu completează fondul definiţiei principiilor dreptului cu caracterul fundamental al acestora, considerînd că ele cuprind cerinţele obiective ale societăţii în procesul creării dreptului şi realizării dreptului, sînt produsul observaţiei nevoilor societăţii [III, 49, p.117; 81, p.109 ].
Gheorghe Boboş şi Boris Negru înţeleg principiile dreptului atît în funcţie de fundament al sistemului de drept, cît şi în funcţie de modalitate de coordonare a normelor juridice în cadrul sistemului, în jurul unei idei călăuzitoare [III, 11, p.186; 60, p.126-127].
După Nicolae Popa, principiile dreptului sînt acele idei conducătoare ale conţinutului tuturor normelor juridice [III, 67, p.112]. Indiferent de spaţiul-timp al lor de existenţă, - precizare adusă de autorii Gheorghe Mihai şi Radu Motica, - ceea ce ne permite să decidem că un sistem de drept este mai aproape sau mai departe de ele, aceste principii. Aceiaşi doctrinari susţin că principiile dreptului constituie esenţa lui şi reprezintă fundamentul oricărui sistem de drept, de aceea, se regăsesc în acestea. În măsura în care sunt cunoscute, recunoscute de către autoritatea legiuitoare şi consacrate de ea, principiile dreptului dau sistemului de drept validitate şi stabilitate [III, 53, p.123].
Jery Wroblewski defineşte principiile dreptului ca norme sau construcţii care servesc drept bază dreptului, ca surse de creare şi de aplicare a dreptului [III, 70, p.163]. Definiţie, care după părerea noastră, trebuie anticipată de interpretarea construcţiei juridice şi delimitarea graniţelor între norma juridică şi principiul dreptului, precum şi de stabilirea locului şi rolului principiilor dreptului în cadrul surselor creatoare ale dreptului.
G.C. Fiodorov afirmă că principiile dreptului într-o formă concentrată caracterizează esenţa şi conţinutul dreptului, oglindesc principalele legităţi şi fundamente ale formaţiunii social-economice respective şi tipului de drept corelativ. Savantul statuează asupra caracterelor universal, imperativ, de supremaţie şi de pondere generală a principiilor dreptului [III,124, p.219].
Doctrinarii ruşi de formaţiune socialistă L.S. Iavici, V.M. Curiţîn, Z.D. Ivanova, E.A. Lucaşeva ş.a. consideră că principiile dreptului sînt începuturi călăuzitoare ale constituirii, evoluţiei şi funcţionării dreptului. Principiile dreptului sînt începuturi care inspiră un anumit tip istoric de drept, deoarece reflectă esenţa clasială a acestuia, legile obiective ale dezvoltării societăţii, determină ceea ce este decisiv în conţinutul dreptului. Principiile dreptului socialist reprezintă cerinţele clasei muncitoare faţă de procesul de reglementare juridică [III, 130, p.150-151; 117, p.186; IV, 29, p.21-22].
M.N. Marcenco susţine că principiile dreptului nu întotdeauna sunt la suprafaţă, adică evidente şi explicite, însă prezente în orice sistem de drept [III, 120, p.295].
G.N. Manov face distincţie între principiile de drept pozitiv si principiile de drept suprapozitiv (natural). Nuanţare actuală şi necesară, însă inacceptabilă în dreptul socialist care reducea principiile dreptului la legislaţie şi care puteau fi deduse doar din ea, însă nu din idei abstracte [III, 121, p.172].
M.I. Baitin defineşte principiile dreptului în funcţie de idei de bază, reglementări şi determinări care constituie fundamentul moral şi organizaţional al apariţiei, dezvoltării şi funcţionării dreptului. Principiile dreptului sînt suportul constituirii, dinamicii şi acţiunii dreptului. Principiile determină orientarea (natura) democratică sau totalitară a dreptului. Ele exprimă ceea ce este principal, fundamental în drept, ceea ce este orientat asupra evoluţiei dreptului. Principiile dreptului reflectă, pe de o parte, legităţile obiective ale dezvoltării societăţii date, iar, pe de altă parte, exprimă năzuinţele subiective sau conştiinţa juridică a membrilor societăţii [III, 90, p.151-
G.V. Nazarenco accentuează caracterul de injoncţiune a principiilor dreptului, de aceea, le defineşte şi ca exigenţe ce exprimă esenţa dreptului [III, 104, p.99].