Majoritatea autorilor operează cu noţiunea "principii generale ale dreptului".
După J.L. Bergel, "principiile generale sunt reguli de drept obiectiv, exprimate deseori prin texte scrise şi întotdeauna prin jurisprudenţă, dotate cu un caracter de generalitate" [III, 7, p.56]. Pornind de la această definiţie L. Barac extrage trăsăturile definitorii ale principiilor generale ale dreptului [III, 7, p.56]: nu sînt exterioare ordinii juridice pozitive; ("... nu depăşesc sfera ordinii de drept [III, 70, p.164] "), deci sînt parte componentă a ordinii pozitive; - consacrarea principiilor generale este relativ recentă şi ţine de formarea naţiunilor ("C 'est à une époque relativement tardive que les auteurs ont le plus souvent appelé l'attention sur l'existence de principes généraux du droit") [III, 77, p.278]; - generalitatea, criteriu de distincţie a principiilor generale de celelalte reguli de drept ("normele juridice au fost considerate fie aplicaţii, fie excepţii ale principiilor generale ale dreptului" [III, 70, p.164]).
După H. Buche, "principiile generale ale unui sistem constituie ansamblul propoziţiilor directoare cărora le sunt subordonate atît structura, cît şi dezvoltarea sistemului [III, 67, p.112]" -definiţie aplicabilă şi sistemului dreptului pozitiv.
După N. Popa, "un principiu general de drept este rezultatul unei experienţe sociale şi o reflectare a unor cerinţe obiective ale evoluţiei societăţii, ale convieţuirii sociale, ale asigurării acelui echilibru necesar între drepturile unora şi obligaţiile altora [III, 67, p.114]. Principiile generale ale dreptului îmbrăţişează un mare număr de cazuri concrete, . rezumă fie aprecierile individuale ale relaţiilor juridice, fie elementele lor de fapt şi . iau forma unor definiţii ştiinţifice" - arată M. Djuvara în "Enciclopedia juridică" [III, 27, p.276].
Prin "principii generale ale dreptului" S. Popescu înţelege "un ansamblu de idei directoare care, fără a avea caracterul precis şi concret al normelor de drept pozitiv, orientează aplicarea dreptului pozitiv". De exemplu: ideile privind libertatea umană se concretizează în principiul autonomiei de voinţă [III, 70, p.163].
- Fiodorov arată că principiile generale ale dreptului sînt începuturi de bază care determină cele mai esenţiale trăsături ale dreptului în ansamblu, conţinutul lui, şi particularităţile de regulator al relaţiilor sociale în ansamblu. Aceste principii se extind asupra tuturor normelor juridice şi acţionează în toate ramurile dreptului indiferent de caracterul şi specificul relaţiilor reglementate [III, 124, p.219].
- Mînzală vede într-un principiu general de drept "un început în ordinul idealului care se prezintă sub forma unei axiome sau deducţii, deoarece s-a născut printr-o generalizare de fapte experimentale" [III, 54, p.14].
- Popescu situează principiile generale de drept dincolo de ordinea pozitivă, pe planul dreptului natural. Stabilind din analiza socio-juridică a diferitor perioade anterioare că sunt "... principii generale de drept natural care nu aparţin nici unei epoci, sunt universal valabile, indiferent de timp şi spaţiu" [III, 69, p.107].
V.D. Zlătescu pune în evidenţă generalitatea principiilor dreptului, definindu-le ca factori comuni, idei constante ce se desprind din întreaga legislaţie [III, 83, p.108].
Gh.N. Manov consideră că principiile generale ale dreptului sînt abordate diferit în familiile juridice. În sistemul de drept romano-german, spre exemplu, principiile generale ale dreptului reflectă subordonarea dreptului faţă de comandamentele justiţiei, în acel mod în care justiţia este conştientizată la o anumită etapă [III, 121, p.172].
Recurcînd la specificare şi respectînd regulile definiţiei, propunem următoarea definiţie a noţiunii "principii generale ale dreptului". "Principiile generale ale dreptului sînt acele principii ale dreptului care întemeiază conţinutul tuturor normelor juridice dintr-o ordine juridică pozitivă, asigurîndu-i unitatea materială şi procesuală." Or, principiile generale ale dreptului sînt ideile de maximă generalitate, esenţă şi valoare ale conţinutului tuturor normelor juridice dintr-o ordine juridică pozitivă, care-i asigură integritatea materială şi procesuală.
Unii doctrinari confundă noţiunile "principii generale ale dreptului" cu "principii fundamentale ale dreptului". Prin identificarea acestor noţiuni se creează confuzie în înţelegerea conceptului de principii ale dreptului. Spre exemplu, D. Mazilu defineşte principiile generale ale dreptului astfel: ". putem defini principiile fundamentale ale dreptului ca fiind acele idei călăuzitoare ale conţinutului tuturor normelor juridice, care cuprind cerinţele obiective ale societăţii în procesul creării dreptului şi realizării normelor juridice" [III, 49, p.117]. În acest caz definitorul nu corespunde întregului definit, altfel zis, este încălcată regula adecvării (regulă a definiţiei).
Definiţii neadecvate, deci logic incorecte, am depistat la autorii ru şi E.A. Lucaşeva, ("... principii de bază (fundamentale) - începuturi determinate obiectiv conform cărora este construit sistemul dreptului şi reglementarea juridică în societatea socialistă") [IV, 29, p.186], V.N. Curiţîn, Z.D. Ivanova ("principii de bază (fundamentale) - teze conducătoare care determină orientarea generală a reglementării juridice socialiste şi începuturile tuturor normelor dreptului socialist") [III, 117, p.186]. În calitate de justificare logică V.N. Curiţîn şi Z.D. Ivanova precizează că principiile de bază sunt fixate, ca regulă, în constituţie [III, 117, p.186].
În ordinea corectitudinii logice, prin principii fundamentale ale dreptului înţelegem acele idei de bază ale normelor de drept constituţional, care întemeiază instaurarea, organizarea şi exercitarea puterii publice, drepturile şi îndatoririle cetăţeanului, consacrate, de regulă, sau degajate din Constituţia statului. Altfel zis, principiile fundamentale ale dreptului sînt principii generale, exprimate, ca regulă, în legea fundamentală a statului, care reglementează principalele relaţii sociale.
- Dogaru, spre exemplu, defineşte principiile fundamentale ale dreptului român ca idei diriguitoare care se degajă, ca urmare a raportului dintre legea fundamentală şi celelalte legi, în principal din Constituţia României şi care se găsesc şi va trebui să se găsească în întregul nostru sistem în curs de formare [III, 29, p.114].
- Negru scoate în evidenţă trăsăturile principale ale principiilor fundamentale ale dreptului: reflectarea lor, de regulă în Constituţie; precum şi reflectarea lor în întreaga legislaţie în funcţie de idei diriguitoare de bază [III, 61, p.127].
- Barac spune că principiile fundamentale sunt acele principii generale care au valoare constituţională şi se impun chiar legislatorului [III, 7, p.58].
Din cele relevate, conchidem că principiile generale nu se identifică cu principiile fundamentale ale dreptului. ". Dacă orice principiu fundamental este un principiu general, nu orice principiu general este şi fundamental" [III, 7, p.58]. Ceea ce înseamnă că sfera principiilor generale ale dreptului depăşeşte sfera principiilor fundamentale, iar sub aspectul conţinutului cele din urmă le cuprind pe cele dintîi. Deci, principiile fundamentale se subordonează principiilor generale, constituind raportul specie-gen.
Dacă la principiile generale ale dreptului se atribuie fără dubii principiile libertăţii, egalităţii, justiţiei, echităţii, responsabilităţii, atunci principiile fundamentale (constituţionale) variază de la un sistem naţional de drept la altul în dependenţă de tipul relaţiilor sociale şi intenţiile legiuitorului. Spre exemplu, Constituţia U.R.S.S. din 1977 a consfinţit principiile centralismului democratic, legalităţii socialiste, internaţionalismului, unităţii drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi îndatoririlor etc.
Principii fundamentale ale dreptului socialist, după V.N. Curiţîn, sunt: - apărarea şi consolidarea proprietăţii socialiste; - repartiţia după muncă în corespundere cu cantitatea şi calitatea ei; - egalitatea în drepturi ale raselor şi naţionalităţilor; - egalitatea în drepturi
ale cetăţenilor indiferent de sex; - garanţii reale şi depline a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; consolidarea puterii poporului în frunte cu clasa muncitoare; - dreptatea; - unitatea indestructibilă a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor [III, 117, p.186].
Constituţia R. Moldova din 1994 a consacrat principiile fundamentale ale suveranităţii şi independenţei, pluralismului politic, separării şi colaborării puterilor, umanismului, unităţii drepturilor şi obligaţiilor fundamentale ş.a.
Prezintă interes afirmaţia lui Gh. Mihai şi R. Motica, insuflată de Fr. Terre: "în afara principiilor fundamentale sunt expuse principiile generale: al eficacităţii, al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, al contradictorialităţii, al legalităţii pedepsei, al separaţiei puterilor în stat, al nediscriminării" [III, 53, p.126]. De fapt, ceea ce atribuie unii autori la principiile generale ale dreptului sînt principii fundamentale sau chiar ramurale şi invers, ceea ce se regăseşte adeseori la capitolul "principii fundamentale" sunt principii generale. Spre exemplu, D. Mazilu printre principiile generale ale dreptului situează pluralismul politic şi separaţia puterilor în stat, principiul îndeplinirii angajamentelor asumate pacta sunt servanda [III, 49, p.121-122, p.134-135]. Considerăm că primele două sînt principii fundamentale (constituţionale), iar cel din urmă este principiu de drept internaţional public (reflecţia principiului general al responsabilităţii). Un şir de doctrinari (N. Popa, I. Ceterchi, I. Craiovan, V. Daghie, F. Coman-Kund, Gh. Lupu, Gh. Avornic, B. Negru) atribuie la principiile generale ale dreptului asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului [III, 67, p.120; 16, p.32; 24, p.21; 45, p.99, 61, p.107]. Considerăm acest principiu un fundament al vieţii publice şi-l plasăm printre principiile fundamentale ale dreptului. De asemenea, vedem în asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului principiul legalităţii aplicat funcţiilor statului. Astfel, rezervăm asigurării bazelor legale de funcţionare a statului locul printre principiile fundamentale ale dreptului.
În literatura juridică nu găsim o listă-tip şi un număr determinat de principii generale ale dreptului. Cîţi autori, atîtea păreri. Doctrinarii apar de cele mai dese ori în funcţie de creatori ai noilor principii de drept. "Numărul principiilor diferă de la un sistem de drept la altul, ceea ce e un semnal că nu avem de a face cu principii ale dreptului; astfel, dacă ştiinţele juridice revendică pentru sistemul roman de drept contemporan 125 principii, . pentru sistemul argentinian de drept 138 principii, iar pentru sistemul irachian de drept 98 principii, se iveşte întrebarea ce înseamnă, propriu vorbind principiu, şi cîte or fi oare pentru domeniul dreptului de descoperit..." - se întreabă Gh. Mihai şi R. Motica [III, 53, p.126]. Ei sunt convinşi că mai mulţi autori, cînd descoperă noi "principii", de fapt se referă la principii-reguli de metodă, deduse din temeiurile sistemului
dreptului [III, 53, p.126].
Într-adevăr, escaladarea principiilor generale ale dreptului pune în pericol stabilitatea ordinii juridice, însăşi existenţa acesteia, face dificil procesul de realizare a dreptului şi contribuie la amplificarea nihilismului juridic. De aceea, în calitate de antipod, în doctrina juridică se înregistrează tendinţe de globalizare a principiilor generale ale dreptului, în contextul dezvoltării dreptului comparat [III, 17, p.316-320]. Chiar dacă "ideea că prin comparare se pot desprinde principii generale ale dreptului, comune umanităţii, este destul de veche" [III, 17, p.317], totuşi actul de comparare trebuie să înglobeze toate ordinele juridice din lume pentru a vorbi despre principii universale de drept. Dimpotrivă, în dependenţă de acelaşi criteriu geografic, "numărul şi importanţa principiilor generale sunt atît mai mari cu cît numărul ordinelor juridice comparate este mai redus şi cu cît, pe de altă parte, ordinele juridice comparate sunt tipologic înrudite" [III, 17, p.318]. J.L. Constantinesco numeşte aceste principii comune tuturor sistemelor juridice "constante generale", ceea ce ar însemna că ele există în măsură în care natura umană sau structurile sociale cunosc elemente permanente. Aceste principii, însă avînd un grad înalt de abstractizare, îşi pierd contactul cu realitatea juridică sau socială, sau economică [III, 17, p.319]. Astfel, este afectată valoarea practică a principiilor generale. Ele pot satisface interesul teoreticienilor, în funcţie "de idei generale", şi mai puţin necesităţile practicii juridice, în funcţie de "adevărate principii comune" aplicabile realităţii [III, 17, p.319].
Dificultatea sarcinii abordate de comparativişti de a stabili principii generale universale, "dreptul comun al umanităţii civilizate", rezidă în pluralismul şi eterogenitatea ordinelor juridice. Evident, metoda comparativă poate desprinde mai facil principii comune mai multor ordini juridice, dacă ele aparţin aceluiaşi sistem juridic şi alcătuiesc un fond comun. Sarcina se complică atunci cînd se caută a desprinde un "drept comun al umanităţii civilizate", datorită minimului de principii foarte asemănătoare şi maximului de principii deosebite (specifice). Printre preocupaţii de depistarea unor principii generale de drept comun se numără comparativiştii Saleilles, Lambert, Schlesinger (în cadrul proiectului pilot al Cornell Law Scool). Profesorul Schlesinger cu echipa lui a încercat să demonstreze existenţa unui Common Core (esenţa comună); descoperind după o muncă de zece ani multiple afinităţi între ordinele juridice, capitaliste şi socialiste, acestea avînd totuşi o importanţă secundară în plan aplicativ [III, 17, p. 321-324].
Pe lîngă tendinţele de globalizare a principiilor generale ale dreptului înregistrate în cadrul comparativismului juridic, se constată şi unele interpretări reducţioniste ale principiilor generale. Spre exemplu, Gh. Mihai şi R. Motica consideră principiul justiţiei drept "temei complex al universului juridic", "principiul care asigură unitatea, omogenitatea, echilibrul, coerenţa şi capacitatea dezvoltării normative particulare a societăţii", şi care "se dimensionează în legalitate, egalitate, echitate şi bună-credinţă" [III, 53, p.127-128, p.131].
A contrario, tendinţa de a extinde numeric principiile generale ale dreptului este proprie unor doctrinari (D. Mazilu, G. Fiodorov,V.M. Curiţîn, Z.D. Ivanova, M.I. Baitin ş.a.). Spre exemplu, M.I. Baitin numeşte următoarele principii generale ale dreptului: libertatea; egalitatea; dreptul la viaţă; dreptul al proprietate; demnitatea; justiţia; omul - valoarea supremă; familia şi poporul - izvorul puterii; apărarea drepturilor naturale ale omului - scop şi îndatorire a statului; legalitatea; îmbinarea convingerii şi a constrîngerii; încurajare şi limitare în drept; federalismul [III, 90, p.153], în total 13 principii. Printre acestea depistăm şi drepturi subiective, şi funcţii ale statului, şi metode de reglementare juridică.
- Fiodorov propune o listă din 12 principii generale: 1) consolidarea juridică a bazelor social-politică şi economică a statului, a relaţiilor de producţie dominante; 2) consolidarea juridică a puterii publice, a structurii ei; repartiţia împuternicirilor între organele publice, a formelor şi metodelor lor de funcţionare; 3) principiul libertăţii sociale; 4) principiul echităţii (dreptăţii) sociale; 5) principiul democratismului; 6) principiul umanismului; 7) principiul legalităţii; 8) principiul egalităţii în drepturi; 9) principiul internaţionalismului; 10) principiul unităţii drepturilor şi îndatoririlor juridice; 11) principiul justiţiei; 12) principiul răspunderii pentru vină [III, 124, p.222-
223].
După părerea noastră, fără a recurge la extinderi sau restrîngeri raţionale, în funcţie de principii generale ale dreptului Republicii Moldova, inerente tuturor normelor, instituţiilor juridice şi ramurilor dreptului în vigoare, sunt: 1. principiul justiţiei (descendente: echitatea sau dreptatea socială, separarea puterilor în stat, ş.a.); 2. principiul libertăţii (descendente: buna credinţă, pluralismu politic); 3. principiul egalităţii (descendente: legalitatea, nediscriminarea, asigurarea bazelor legale de funcţionare ş.a.); 4. principiul responsabilităţii (descendente: pacta sunt servanda, răspunderea pentru vină, ş.a.); 5. principiul unităţii (descendente: unitatea drepturilor şi îndatoririlor juridice, democratismul, internaţionalismul, solidaritatea, ş.a.); 6. principiul ierarhiei (descendente: cooperarea, supremaţia Constituţiei, întîietatea dreptului comunitar, ş.a.). A se vedea ANEXA 2, Construcţia ierarhică a principiilor dreptului.
Aceste idei de maximă generalitate şi importanţă pot şi trebuie să fie acceptate şi urmate de naţiunile civilizate ca principii generale de drept, pentru a ghida elaborarea normelor juridice pozitive şi aplicarea acestora la realităţile vieţii sociale. Principiile generale ale dreptului sînt viabile în măsura în care devin parte componentă a conştiinţei juridice a guvernanţilor şi guvernaţilor. În dependenţă de realizarea acestui deziderat, principiile generale ale dreptului nu vor fi abstracţii pure sau declaraţii rupte de realitate.