Examinarea conceptului de principii ale dreptului implică cercetarea criteriilor de clasificare şi claselor de principii. Printre puţinii autori preocupaţi de problema clasificării principiilor generale ale dreptului s-a afirmat autorul francez Jean Lous Bergel.
După J.L. Bergel, principiile generale ale dreptului pot fi clasificate după trei criterii: -funcţia principiilor; - autoritatea (valoarea) principiilor; - sursa de inspiraţie a principiilor. Conform criteriului funcţiei, J.L. Bergel distinge principii generale fundamentale şi principii generale tehnice. Principiile generale care fundamentează orice construcţie juridică, care orientează elaborarea normelor juridice şi evoluţia acestora sunt numite fundamentale. Principiile generale care asigură coeziunea ordinii de drept, interpretarea şi aplicarea adecvată a dreptului sunt numite tehnice. Acestea sunt împărţite în: a) principii directoare; b) principii corective.
Principiile directoare sunt acele principii generale tehnice de care depinde ordinea socială (prezumţia cunoaşterii legii, principiul egalităţii în faţa legii, autoritatea de lucru judecat). Principiile corective sînt principiile generale tehnice fără de care soluţiile legale ar putea fi nejuste sau neadecvate (principiul bunei-credinţe, principiul că nimeni nu poate să obţină avantaje din propria culpă). După Bergel, există principii generale tehnice de natură mixtă directoare-corective, care se alternează în funcţie de situaţiile în care sunt invocate şi de alte principii cu care se confruntă. Principiul potrivit căruia nu se poate deroga prin convenţii particulare de la legile de ordine publică, spre exemplu, este director, deoarece exprimă exigenţe ale ordinii sociale, consacrînd superioritatea acesteia faţă de voinţă şi interesele individuale. Totodată, el este un principiu corectiv, căci prin el este atenuat principiul autonomiei de voinţă [III, 70, p.166-167].
Conform autorităţii (valorii), principiile generale ale dreptului sunt grupate de Bergel în constituţionale şi generale propriu-zise. Cele dintîi se impun legiuitorului însuşi, cele din urmă se impun autorităţilor competente să elaboreze acte normative subordonate legii [III, 70, p.168].
După sursa de inspiraţie, principiile generale ale dreptului au fost împărţite în: principii de inspiraţie filosofică şi politică (principiul egalităţii în drepturi) şi principii tehnico-juridice (principiul contradictorialităţii). Împărţirea dată este apreciată de S. Popescu " ... cam imprecisă şi lipsită de consecinţe reale în practică" [III, 70, p.168].
După părerea noastră, cel mai convingător criteriu de clasificare, care are valoare teoretico-aplicativă este cel funcţional. Deoarece prin funcţiile fundamentală şi tehnică, principiile generale ale dreptului asigură echilibrul între dinamica şi statica sistemului juridic.
Autorul belgian Mark van Hoecke face distincţia între principiile structurale, principiile ideologice, principiile-scop şi principiile-mijloc [III, 70, p.168].
Principiile generale structurale ale dreptului sunt deduse sau cel puţin pretind a proveni din dreptul scris. Ele reprezintă, după M. Hoecke, axiome ascunse ale structurii logice a sistemului dreptului, prezente implicit în cadrul sistemului. Particularitatea distinctivă a principiilor structurale este suportul instituţional existent. Doar acceptîndu-le legiuitorul poate să le aplice prin mai multe norme concrete. Exemplu clasic de principiu structural, adus de autor este principiul bunei credinţe dedus din prevederile legale privind executarea cu bună credinţă a obligaţiilor contractuale [III, 70,
p.168].
Principiile generale ideologice nu sînt deduse din sistemul de drept şi nu au un suport instituţional, după Hoecke. Ele sunt de natură morală, politică etc., reprezentînd aplicaţii ale unor valori sau norme nejuridice de către instanţe. De exemplu: principiul securităţii juridice.
Aceste principii răspund cerinţei de asigurare a unui cadru etic al dreptului şi după valoarea practică sunt principii corective. Deoarece sunt folosite pentru a restrînge aplicarea unor norme juridice, efectele cărora le corectează şi care în anumite împrejurări, speciale sunt considerate inechitabile, iraţionale. Principiile ideologice acţionează asupra întregului sistem de drept spre deosebire de principiile structurale acţiunea cărora se limitează la o anumită ramură a dreptului. [III, 70, p.169]
Principiile-scop şi principiile-mijloc contribuie, după Hoecke, la ierarhizarea principiilor generale ale dreptului şi sînt modalităţi de aplicare a unui principiu mai general. Ca exemple sînt aduse: principiul neretroactivităţii legii - mijloc de realizare a principiului securităţii; principiul rolului pasiv al judecătorului - mijloc de realizare a principiului neutralităţii acestuia [III, 70, p.169].
În ordinea sistematizării principiilor generale ale dreptului, propunem următoarele criterii de clasificare pe care le considerăm justificate din punct de vedere teoretic şi practic.
După funcţia înfăptuită, deosebim: a) principii generale care asigură activitatea normativ-juridică, în special, principiile legiferării care ghidează activitatea legiuitorului. Spre exemplu: principiul responsabilităţii legiuitorului, principiul egalităţii tuturor în faţa legii., etc. Aceste principii sînt reguli, metode de legiferare.; b) principii generale care asigură activitatea complexă de realizare a normelor juridice, în special, de acoperire a lacunelor normelor de drept privat. Spre exemplu: principiul echităţii, principiul libertăţii contractuale. Aceste principii de asemenea sunt metodologice, vizînd aplicarea dreptului.
După forma de exprimare, deosebim: a) principii generale formulate expres în texte normative. Actul de consfinţire a principiilor generale aparţine legiuitorului. Din punct de vedere a clasificării normelor juridice, ele poartă denumirea de "norme - principii". Spre exemplu: principiul egalităţii, consacrat în articolul 16 al Constituţiei R. Moldova; principiul unităţii consacrat în articolul 15 al Constituţiei R. Moldova [I, 1, p.78].; b) principii generale exprimate în formule sintetice clasice latine, cum sunt aforismele, maximele, adagiile latine. Spre exemplu: principiul justiţiei (IUSTITIA ESTE CONSTANT ET PERPETUA VOLUNTAS SUUM CUIQUE TRIBUERE; IUSTITIA SUUM CUIQUE TRIBUIT); principiul egalităţii (tuturor în faţa legii);(NEMO CENSETUR IGNORARE LEGEM); principiul ierarhiei (SALUS PATRIAE - SUPREMA LEX; SALUS POPULI (REI PUBLICAE) SUPREMA LEX ESTO) etc.; c) principii generale, neincluse expres în textul legii, însă deduse pe cale de interpretare şi recunoscute de jurisprudenţă. Aceasta însă nu înseamnă că judecătorul poate crea principii generale de drept; el le descoperă în activitatea de interpretare a normelor juridice. Spre exemplu: principiul ierarhiei (prioritatea ordinii publice faţă de autonomia de voinţă; prioritatea legii speciale faţă de legea generală), etc.
După aria de încadrare juridică şi spaţiul de aplicare, deosebim: a) principii generale încadrate şi aplicate într-un sistem juridic naţional. Dovada acestora este legislaţia naţională şi sintezele jurisprudenţiale ale unui stat.; b) principii generale comune cîtorva (două şi mai multe) sisteme juridice naţionale. Acestea sunt rezultatul comparării ordinilor juridice ale mai multor state, ca regulă, cu apartenenţă la o familie juridică. Spre exemplu: principii juridice de common law (drept comun), principii juridice de drept islamic (musulman) etc. Un exemplu elocvent este procesul de integrare europeană, care implică apropierea ordinelor juridice europene şi sintetizarea unor principii generale comune sistemelor juridice ale statelor integrate, membre ale Uniunii Europene. Curtea de Justiţie de la Luxembourg a dedus dintr-o analiză de drept comparat următoarele principii generale: principiul egalităţii (în faţa reglementărilor economice), principiul ierarhiei (normelor, în măsura în care fundamentează distincţia dintre reguli şi măsuri de executare); principiul îmbogăţirii fără justa cauză, etc. [III, 60, p.322]. Însă, aceste principii generale comune nu se confundă cu principiile deduse din natura Comunităţilor Europene (echilibrul instituţional, cooperarea loială, autonomia instituţiilor etc.); c) principii generale ale dreptului care au primit o consacrare internaţională, considerate comune tuturor sistemelor juridice naţionale. În Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, articolul 38, litera C acestea sunt numite "principii generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate." Ele sunt recunoscute ca izvor auxiliar de drept internaţional. Trebuie să înţelegem că aceste principii generale de drept se regăsesc în dreptul naţional (intern) şi sunt formulate în acte internaţionale fundamentale. Spre exemplu: în preambulul Cartei Naţiunilor Unite îşi găsesc consacrare principiile generale ale egalităţii (în drepturi a bărbaţilor şi femeilor,.a naţiunilor mari şi mici), libertăţii, justiţiei, responsabilităţii (izbăvirea generaţiilor viitoare de flagelul războiului, promovarea progresului social, condiţiilor mai bune de trai, respectarea obligaţiilor ce decurg din tratate) [I, 13, p.50-122].
Pe lîngă tentativa de a clasifica principiile generale ale dreptului, considerăm oportună ierarhizarea principiilor generale ale dreptului. Reieşind din prezentarea ideilor (principiilor) generale ale dreptului sub aspectul conexiunilor acestora (a se vedea supra Capitolul I, subcapitolul 5), propunem următoarea construcţie ierarhică a principiilor generale ale dreptului (ANEXA 2). Vîrful construcţiei piramidale este ocupat de principiul general al justiţiei. Supremaţia acestuia se extinde asupra celorlalte principii generale subordonate lui: egalitatea, libertatea, responsabilitatea, unitatea şi derivatele lor: echitatea, legalitatea, solidaritatea etc.