Scopul subiectului abordat este stabilirea existenţei principiilor instituţiilor juridice. În caz contrar, subordonarea instituţiilor juridice faţă de principiile ramurii corespunzătoare de drept.
Instituţia juridică este parte componentă a sistemului dreptului, subordonată direct ramurii de drept.
După D. Mazilu, instituţia juridică este ".un ansamblu de norme juridice care reglementează o categorie mai restrînsă de relaţii sociale, legate între ele prin trăsături specifice, care le deosebesc de alte relaţii sociale" [III, 49, p.245]. Deci, obiectul de reglementare a instituţiei juridice este subordonat obiectului de reglementare a ramurii de drept.
După Gh. Bobos, B. Negru, instituţia juridică reprezintă o grupare de norme ce reglementează o anumită grupă unitară de relaţii sociale, conturînd o categorie aparte de raporturi juridice [III, 61, p.208; 11, p.166]. Definiţia respectivă introduce elementul funcţional al instituţiei juridice de creare a raporturilor juridice şi de modificare, aşadar, a faptelor sociale.
După Brethe de la Gressaye, instituţiile juridice sunt "ansambluri de reguli de drept, corpuri de reguli organizate în jurul unei idei centrale, formînd un tot sistemic ordonat şi permanent, de exemplu, organizarea familiei, a proprietăţii, a statului" [III, 29, p.246]. Instituţia juridică este definită, ea însăşi, ca un sistem centrat pe o idee directoare. Dar şi pe o bază spirituală, după J.L. Bergel [III, 91, p.314]. Ideea care face instituţia juridică viabilă şi care este condiţia coerenţei logice şi omogenităţii ei se descoperă între regulile normativ juridice şi regulile constructiv juridice sau tehnice. Regulile normative desemnează principiul călăuzitor care este baza ideatică a regulilor constructive (tehnice). Totalitatea regulilor constructive formează instituţia juridică. După
J.L. Bergel, regulile juridice se grupează în jurul principiilor directoare, astfel regulile sale canalizează principiile în fapt, or încalcă principiile respective [III, 91, p.321-323].
După I. Dogaru, ideea centrală este şi centrul definirii şi baza instituţiei juridice, şi scopul (finalitatea) reglementării juridice. "Scopul, finalitatea reglementării este cea care dă configuraţie de instituţie juridică ansamblului de norme în jurul unui raport juridic fundamental" [III, 29, p.247]. I. Dogaru îl citează pe J. Dabin care califică ideea fundamentală a unei instituţii juridice drept "principiu animator şi federator" [III, 29, p.247]. I. Dogaru extrage cîteva exemple de instituţii juridice axate pe idei-scop: instituţia juridică a căsătoriei este centrată pe ideea-cheie de uniune conjugală şi filiaţie legitimă; instituţia tutelei este axată pe ideea directoare de protecţie, care este şi finalitate [III, 29, p.247]. Aceste descoperiri doctrinare ne apropie de răspunsul afirmativ la întrebarea, dacă instituţia juridică este întemeiată pe un principiu, o idee principală.
Certitudine în soluţionarea problemei aduc analizele efectuate de Gh. Mihai şi R. Motica privind cîteva instituţii juridice ale moştenirii, prescripţiei, amnistiei, graţierii. Pentru cercetătorii respectivi este limpede ".că fiecare instituţie juridică cuprinde un ansamblu de norme care reglementează o ţesătură unitară de relaţii sociale, că acest ansamblu are un obiectiv propriu şi o idee juridico-morală directoare, provenind din valori etico-juridice" [III, 53, p.59]. Spre exemplu, autorii aduc, de asemenea, instituţia căsătoriei care reuneşte în jurul ideii de uniune liber consimţită între un bărbat şi o femeie un ansamblu de norme juridice care consacră, ocrotesc relaţia juridică de căsătorie. Ideea instituţiei, susţin autorii, valorifică libertatea, iubirea, consensul, securitatea etc.
[III, 53, p.59].
În cadrul instituţiei juridice normele juridice se află în legătură organică nu numai după obiectul şi metoda comună de reglementare, dar şi după principiul director comun. Provenienţa valorică, etico-juridică a ideii centrale a instituţiei juridice rezidă în valorile promovate şi apărate de ramura respectivă a dreptului, precum şi a sistemului dreptului în ansamblu. Dacă principiile generale ale dreptului constituie fundamentul principiilor ramurale ale dreptului, atunci principiile ramurale, la rîndul lor, servesc drept temei pentru ideile (principiile) instituţiilor juridice. Ceea ce ar însemna că principiile instituţiilor juridice sunt inseparabile de principiile ramurii -"mamă", prin urmare, nu pot avea existenţă de sine stătătoare, decît cea condiţionată de principiile ierarhic superioare.
Cu titlu exemplificativ, principiile instituţiilor dreptului civil sunt idei de bază ce se aplică fie numai într-o instituţie, fie în două sau în mai multe instituţii ale dreptului civil. Asemenea principii, după Gh. Beleiu, sunt: principiul consensualismului, care priveşte forma actului civil; principiul forţei obligatorii (pacta sunt servanda), principiul irevocabilităţii şi principiul relativităţii
(res inter alias acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest), care privesc efectele actului juridic civil; principiul ocrotirii bunei credinţe, întîlnit în mai multe materii ale dreptului civil (drepturi reale, răspundere civilă etc.); principiul proximităţii gradului de rudenie, ca principiu specific devoluţiunii succesorale legale [III, 8, p.36].
Reieşind din aceste considerente, putem defini atît instituţia juridică, cît şi principiul instituţiei juridice. După părerea noastră, definiţia instituţiei juridice dată de N. Popa este completă şi acceptabilă, dar cu condiţia inserării unui element definitoriu. Aşadar, instituţia juridică este o totalitate de norme juridice organic legate, aparţinătoare unei ramuri de drept, ce reglementează un grup de relaţii sociale înrudite după metoda de reglementare şi principii specifice ramurii respective de drept [III, 67, p.244].
După părerea noastră, principiul instituţiei juridice este ideea care exprimă valori sau idealuri etico-juridice şi care reuneşte în jurul său un grup de norme juridice potrivit obiectului şi metodei de reglementare a ramurii respective a dreptului pozitiv. Principiul instituţiei juridice este ideea principală care organizează normele instituţiei juridice într-un complex sistemic. Principiul instituţiei juridice este ascendentul ideilor normelor juridice şi descendentul principiilor ramurii corespunzătoare de drept. Deci, principiile instituţiilor juridice sînt subordonate direct principiilor ramurale ale dreptului şi indirect principiilor generale ale dreptului. Căci, după afirmaţia lui J.L. Constantinesco, "într-adevăr, principiile generale ale dreptului se materializează în fiecare ordine juridică prin instituţii juridice." [III, 17, p.320].
Împreună cu I. Dogaru, Gh. Danişor şi D.C. Dănişor considerăm că ". într-o instituţie juridică va exista întotdeauna un principiu normativ superior, care este rezultatul direct al finalităţii instituţiei şi care îşi subordonează celelalte norme din sistem" [III, 29, p.250].
Orice sistem este un ansamblu de elemente în interacţiune, care depind reciproc unele de altele, cu proprietăţi specifice, ca o formaţiune distinctă relativ autonomă, în raport cu altele [III, 75,
p.104].
În demersul efectuat, am abordat principiile dreptului din perspectiva sistemicităţii. Ceea ce a necesitat stabilirea elementelor sistemului şi interacţiunii dintre ele. Elementul structural al sistemului principiilor dreptului este principiul dreptului. Între principiile dreptului se înregistrează interacţiuni sistemice substanţiale. De exemplu, principiile generale ale dreptului alimentează ideatic principiile interramurale şi cele ramurale ale dreptului, situîndu-le într-un raport de subordonare. Interacţiuni intrasistemice se manifestă nu numai în raporturi de ordonare (supraordonare şi subordonare), dar şi în raporturi de coordonare substanţială a elementelor componente. De exemplu, principiul libertăţii este conectat pe orizontală, direct, cu principiul responsabilităţii, principiul responsabilităţii coordonează implicit cu principiul justiţiei.
Sistemul principiilor dreptului se caracterizează prin integralitate, relativitate, autoreglare, etc. Integralitatea se manifestă sub aspectul dependenţei reciproce a sistemului principiilor dreptului de principiile dreptului ca elemente constitutive, pe de o parte, şi a elementelor sistemului principiilor dreptului de însuşi sistemul care le integrează, pe de altă parte. Relativitatea sistemului principiilor dreptului arată că acesta este sistem în raport cu elementele sale (principiile dreptului) şi element în raport cu sistemul juridic al societăţii care-l include. A se vedea ANEXA 4. Autoreglarea sistemului principiilor dreptului implică capacitatea de control a sistemului asupra executării propriilor acţiuni. "Rolul autoreglării este de a menţine valoarea răspunsului unui sistem la un anumit nivel ce-i asigură funcţionalitatea optimă" [III, 75, p.113]. Autoreglarea sistemului principiilor dreptului presupune echilibrarea dinamicii şi staticii sistemului juridic al societăţii şi autoconservarea sistemului principiilor dreptului intra-sistemul juridic al societăţii.
După opinia noastră, sistemul principiilor dreptului reprezintă formaţiunea principiilor dreptului cu determinări cantitative şi calitative specifice sistemului juridic pozitiv, care integrează şi subordonează principiile dreptului în funcţie de elemente componente.