Pentru o mai bună înţelegere a principiilor dreptului, este oportună şi utilă delimitarea lor de construcţiile juridice.
Principiile dreptului, după M. Djuvara, sînt rezumatul elementelor multiple care constituie realitatea propriu-zisă a dreptului, în baza cărora omul de ştiinţă în drept încearcă să facă mai departe ceea ce se cheamă construcţii juridice. Unităţile sistematice care se creează împrejurul unei idei comune iau numele de construcţii juridice. Este evident, pentru M. Djuvara, că o demarcaţie fixă între principii şi construcţii nu se poate face, dar în general principiul este ceva elementar pe cînd construcţia, luînd principiul ca material, este cu mult mai complexă şi mai sistematică. Construcţia juridică confruntă diferitele principii între ele, analizînd toate înţelesurile acestor principii, toate nuanţele lor şi le armonizează între ele [III, 28, p.276]. Exemple de construcţii juridice: teoria dreptului subiectiv, persoana juridică, statul, patrimoniul, statul de drept etc.
În acelaşi studiu enciclopedic al dreptului, M. Djuvara arată evoluţia construcţiei juridice: "... conştiinţa juridică... se înalţă cu încetul de la acte ale persoanelor, care se apreciază ca drepte sau nedrepte la noţiuni generale... ce se cristalizează apoi prin elaborarea juridică întîi în principii şi pe urmă în ceea ce am numit construcţii juridice. Prin aceasta gîndirea juridică se înalţă spre abstracţii pornind întîi de la puncte de vedere deosebite ale uneia şi aceleiaşi fapte şi adunînd pe urmă laolaltă elemente de cunoştinţă astfel obţinute, spre a degaja prin abstracţiune noţiuni generale. Construcţia juridică a principiilor reprezintă ultima expresie a abstracţiunii rafinate. Dreptul odată ajuns la această treaptă, simte nevoia să-şi îndrepte din nou privirea spre concret şi să aplice rezultatele astfel obţinute fiecărui fapt sau grupări mai importante de fapte, pe care le constată în viaţa socială de fiecare zi. Dreptul încearcă astfel să coordoneze laolaltă toate rezultatele obţinute prin construcţii abstracte care se aplică unui acelaşi fapt sau unei grupări sociale" [III, 28,
p.312].
Construcţiile juridice - macroentităţi juridice - se realizează dificil, cu extensiune temporală şi necesită concentrare, sistematizare logică a faptelor şi principiilor juridice corespondente. Armonizarea principiilor juridice, după M. Djuvara, se poate obţine doar împrejurul unor idei centrale, care să îmbrăţişeze toate ideile particulare, idei care servesc de nucleu construcţiei juridice. Construcţiile juridice importante se realizează prin eforturile numeroase ale oamenilor de ştiinţă în care fiecare vine cu cîte un punct de vedere propriu [III, 28, p.286].
- Dogaru, D. Dănişor şi Gh. Dănişor definesc noţiunea de construcţie juridică ca ansamblul metodelor utilizate de doctrină şi jurisprudenţă pentru a elabora anumite teorii sau sisteme doctrinale ori jurisprudenţiale. Prin intermediul acestora se găsesc soluţii situaţiilor juridice neavute în vedere de lege sau se unesc sub o idee directoare soluţii particulare cuprinse în aceasta. Procedeul de tehnică juridică (construcţiile juridice) este o tendinţă generală de a completa dreptul strict legal, în vederea mai bunei coordonări între drept şi realitatea socială, .de a depăşi înţelegerea pozitivistă a dreptului, tendinţă ce face ca dreptul să fie înţeles mai mult decît dreptul legal [III, 29, p.234].
Construcţiile juridice îndeplinesc funcţia de consolidare a conceptelor juridice, asigurîndu-le un cadru stabil şi coerent de existenţă. Iar prin intermediul conceptelor juridice, construcţiile juridice facilitează operaţiunile logice cu normele juridice, contribuind la economia de gîndire.
Funcţia creatoare a construcţiilor juridice constă în stabilirea normelor juridice concrete în jurul aceloraşi idei. Construcţiile juridice sunt capabile să sistematizeze activitatea creatoare a dreptului prin intermediul jurisprudenţei.
Construcţiile juridice trebuie să se conformeze următoarelor cerinţe: omogenitatea; coerenţa şi armonia între părţile componente, conceptele pe care se întemeiază; corespunderea cu interesele practice (efectul util).
Conexiunile construcţiilor juridice şi principiilor dreptului se reliefează astfel:
- construcţiile juridice reprezintă "materia rafinată" a dreptului; principiile dreptului însă sînt "materia brută" a dreptului;
- construcţiile juridice se formează în jurul principiilor dreptului;
- construcţiile juridice confruntă principiile dreptului între ele şi le analizează;
- dreptul evoluează de la principii la construcţii (juridice).
În concluzie, principiile dreptului sînt antecedente, premise ale construcţiilor juridice. Unitatea principiilor şi construcţiilor juridice se înfăţişează în raportarea părţii la întreg. Construcţia juridică reprezintă o treaptă superioară faţă de principiile dreptului în vederea ascensiunii gîndirii şi abstracţiunii juridice. Dar şi un reper pentru investigarea concretului, faptului social ce va urma urcuşul spinos al sistematizării şi cristalizării dreptului pozitiv.
Noţiunile de principii de drept şi construcţie juridică sînt comparabile (raportabile), între ele există, sub aspectul sferelor lor, raport de ordonare (supraordonare şi subordonare). Supraordonată este noţiunea de construcţie juridică, iar subordonată este noţiunea integral cuprinsă - "principiul dreptului". În limbajul logicii formale, noţiunea supraordonată (construcţia juridică) se numeşte gen, iar noţiunea subordonată (principiul dreptului) - specie. Genul şi specia sînt noţiuni duale complementare [III, 56, p.76].