Planul referatului:
- Caracteristica generală a funcţiilor dreptului;
- Funcţia de instituţionalizare juridică a organizării social-politice;
- Funcţia de conservare, apărare şi garantare a valorilor fundamentale ale societăţii;
- Funcţia de conducere a societăţii;
- Funcţia normativă;
- Funcţia informativă;
- Funcţia educativă.
Bibliografie.
Termenul ,, funcţie „ vine de la latinescul ,, fonctio” care în traducere înseamnă ,,muncă”, ,, deprindere”, ,, îndeplinire”. La acest termen în ultimul timp se apelează tot mai frecvent, deoarece este imposibil a caracteriza vre-un fenomen social la justa lui valoare, dacă nu vom înţelege cum fenomenul respectiv activează, funcţionează.
Problema funcţiilor dreptului este o problemă relativ nouă. Ani în şir problemei nu i-a fost acordată atenţia respectivă, considerîndu-se că dreptului îi revin aceleaşi funcţii ca şi statului. O asemenea interpretare însă nu s-a încununat cu succes. Deşi statul şi dreptul sunt indisolubil legate între ele, aceasta încă nu înseamnă că ceea ce-i caracteristic statului în mod automat poate fi atribuit dreptului şi invers. Fiecăreia dintre ele îi sunt specifice anumite caracteristici şi trăsături.
Dreptul are ca scop disciplinizarea societăţii umane. Acest scop este slujit de o serie de funcţii. Acestea sunt definite în literatura de specialitate drept ,, direcţii(orientări) funamentale ale acţiunii mecanismului juridic la îndeplinirea cărora participă întregul sistem al dreptului ( ramurile, instituţiile, normele dreptului), precum şi instanţele social abilitate cu atribuţii în domeniul realizării dreptului” ( N. Popa, Teoria Generală a Dreptului).
Funcţia dreptului este categoria ce serveşte la determinarea rolului activ şi multilateral al dreptului în viaţa şi activitatea societăţii, din punct de vedere al destinaţiei dreptului.
În opinia profesorului italian V. Ferrari, dreptul realizează:
- funcţia de reglementare socială;
- funcţia de tratare a conflictelor declarate;
- funcţia de legitimare a puterii.( Craiovean I. Tratat de teoria dreptului)
Un alt autor consideră că funcţia primară a sistemului juridic este funcţia integrativă, dreptul avînd rolul de a ,, calma” elementele potenţiale de conflict şi de a ,, unge „, mecanismul social în condiţiile în care sistemul de norme pentru care există adeziune este unitar şi coerent, punându-se problema legitimării sistemului de norme, interpretării normelor dreptului, sancţiunilor şi jurisdicţiei.
Într-o altă opinie , sistemul juridic poate fi considerat ca un mecanism integrativ care contribuie la coordonarea sociatăţii, fapt ce se realizează prin intrări provenind din alte sisteme ale societăţii şi care sunt recepţionate de sistemul juridic, şi prin iesirile sistemului juridic catre alte subsisteme ale societăţii.
- Evan distinge:
- a) o funcţie pasivă de control social direct, adică de codificare a obiceiurilor, regulilor morale şi cutumelor existente într-o societate;
- b) o funcţie activă de instrument de modificare a comportamentelor şi valorilor existente într-o societate. Cu privire la cel de-al doilea tip de funcţie, Evan arată că dreptul poate genera două procese corelative: procesul de institutionalizare, adică de întărire a unei norme prin înzestrarea ei cu mijloace necesare pentru aplicarea sa şi procesul de interiorizare a modelului de comportament , adica de asimilare a valorii sau a valorilor implicate în aceste norme, aspect cu privire la care s-a remarcat ca dreptul exercita o funcţie care poate fi calificată ca funcţie educativă.
Analiza punctului de vedere exprimat de L. Friedman în această materie subliniază faptul că în această opinie se relevă interacţiunea dintre sistemul juridic şi contextul social care este condiţionată şi dirijată de cultura juridică, dreptul nefiind însă o entitate independentă şi autonomă ci este sensibil la presiuni externe, reflectând dorinţele şi puterea forţelor sociale care primează. Funcţiile sistemului juridic după L. Friedman fiind:
- atenuarea conflictelor;
- soluţionarea controverselor;
- controlul social;
- ingineria socială;
- shimbarea comportamentelor.
De asemenea este important de menţionat distincţia unui autor celebru , între funcţia represivă a dreptului prin care se consacră libertatea şi ordinea prin intermediul sancţiunilor juridice şi funcţia stimulativă prin care se condiţionează comportamentul uman, având în vedere nivelul complex al sancţiunii juridice, nu numai punitiv ci si pozitiv , stimulativ.
Funcţiile dreptului sunt acele orientări fundamentale ale acţiunii mecanismului juridic la îndeplinirea cărora participă întregul sistem al dreptului - ramurile, instituţiile, normele dreptului - precum şi instanţele sociale special abilitate cu atribuţii în domeniul realizării dreptului.
În concepţia profesorului N. Popa, dreptul îndeplineşte:
- funcţia de instituţionalizare sau formalizare juridică a organizării social-politice;
- funcţia de conservare, apărare şi garantare a valorilor fundamentale ale societăţii;
- funcţia de conducere a societăţii;
- funcţia normativă.
La cele expuse anterior mai adăugăm şi funcţia educativă şi informativă pentru a evidenţia funcţiile dreptului în toată complexitatea sa, ca sistem juridic.
Funcţia de instituţionalizare sau formalizare juridică a organizării social-politice a societăţii;
se manifestă prin faptul ca dreptul , prin normele sale, reglementează organizarea autorităţilor publice ale statului, atribuţiile lor, coraportul autorităţilor publice, modalitatea de exercitare a celor trei puteri de stat: puterilor legislativă, executivă şi judecătorească. Această funcţie rezidă deci în faptul că dreptul asigură cadrul de funcţionare a întregului sistem de organizare socială, aceasta se efectuează prin intemediul Legii Fundamentale dintr-un stat şi anume Constituţia şi legile organice.
Constituţia României în titlul III – „Autorităţile publice” în Capitolul I reglementează organizarea şi funcţionarea Parlamentului pe care-l declară organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legislativă a statului, ulterior consacră statutul deputaţilor şi senatorilor , procesul de legiferare. Capitolul II este destinat dispoziţiilor cu privire la Preşedintele României, alegerea , mandatul şi atribuţiile acestuia, ulterior capitolul III expune dispoziţiile referitoare la constituirea şi funcţiile Guvernului României , în Capitolul IV se reglementează raporturile acestuia cu Parlamentul ,Capitolul V prezintă dispoziţiile referitoare la structura şi atribuţiile Administraţiei publice centrale de specialitate şi celei locale, iar Capitolul VI este dedicat Autorităţii Judecătoreşti. Cu toate că sunt determinate clar atribuţiile ce revin fiecărei autorităţi publice şi fiind consacrat legal principiul separării puterilor în stat aceasta se întelege nu din aspectul izolării ci din cel al unei colaborări eficiente.
Funcţia de conservare, apărare şi garantare a valorilor fundamentale ale societăţii
Ocrotind şi garantând ordinea constituţională , proprietatea, statutul şi rolul individului , dreptul apare ca un factor implicat în procesul dezvoltării sociale. Fiind un instrument al controlului social, dreptul previne dezorganizarea, asigură coeziunea interioară a colectivităţilor prin programarea şi tipizarea unor conduite socialmente utile. La fel dreptul este important şi prin faptul că defineşte cadrul general de desfăşurare a proceselor sociale şi sancţionează conduitele deviante.
Deci putem conchide ca statul prin intermediul dreptului apără colectivitatea umană, precum şi pe fiecare membru al colectivităţii, asigură buna funcţionare a colectivităţii, neadmiţând conflictele în societate.
Un exemplu elocvent de apărare a valorilor sociale am putea da referindu-ne la obiectul apărării dreptului penal, care în articolul 2 menţionează: „Legea penală apără, împotriva infracţiunilor România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept”.
Funcţia de conducere a societăţii
Dreptul este cel mai important instrument de realizare a conducerii sociale, a scopurilor social-politice pe care societatea şi le propune. Reglementând cu ajutorul normelor juridice cele mai importante domenii de activitate socială, în drept îşi găsesc expresie scopurile pe care societatea şi le propune la acea sau alta etapă, problemele cu care ea se confruntă.
Actul normative juridic este un act de conducere socială. În forma ei cea mai generală, legea este forma universală de exprimare a dezideratelor sociale majore. Îmbrătisând domeniul organizării sociale, dreptul se circumscrie domeniului de practică socială din doua considerente şi anume:
- mobilurile care pun în mişcare activitatea legiuitorului sunt esenţialmente legate de nevoile reale ale societăţii, de practica raporturilor inter-umane
- ca efect al aplicării normei de drept se produce o modificare a realităţii sociale prin aceea ca dreptul oferă o formă specifică de manifestare a raporturilor sociale- forma raporturilor juridice
Dreptul reprezentând deci, o tentativă de regularizare a raporturilor inter şi intra sociale.
Funcţia normativă
Este o funcţie de sinteză, în sensul că priveşte şi aspecte importante ale celorlalte funcţii, aceasta derivând din nevoia subordonării acţiunilor individuale faţă de conduita tip prescrisă de normele juridice. Mai mult , normativitatea juridică este o parte componentă a normativităţii sociale şi în consecinţă, atât individual cât şi statul , organele sale, persoanele juridice îşi desfaşoară activitatea conform prescripţiilor normative ale dreptului. Stabilind prin normele juridice modalitatea de comportare statul în acelaşi timp verifică în ce masură acest compartiment prescris se realizează în practică. Alături de alte forme de reglementare normative, dreptul , prin ansamblul normelor şi instituţiilor sale , este un factor de programare a libertăţii de acţiune a omului.
Funcţia informativă
Reflectând realitatea, în normele juridice se acumulează cunoştinţe despre viaţa multilaterală a societăţii şi despre problemele stringente ale ei. Dreptul răspunzând imperativităţii de a corespunde realităţii orânduirii sociale, concentrează în sine schimbările ce au loc în societate. Generalizând normele juridice în vigoare putem face concluzii pentru a aprecia principiile orânduirii sociale şi de stat, structura politică a societăţii, caracterul relaţiilor economice, nivelul de democratizare al societăţii etc,.
Deci din conţinutul prescripţiilor normative ale dreptului la un anumit moment se poate culege o informaţie amplă despre societatea respectivă la acea sau alta etapa de dezvoltare.
Funcţia educativă
Adoptând norme juridice , statul asigură cadrul organizatoric necesar activităţii spirituale şi pune la dispoziţia oamenilor o serie de mijloace culturale şi spirituale prin intermediul cărora să se realizezeze educaţia populaţiei. Deoarece maturizarea personalităţii, formarea poziţiei active de viaţă sunt inseparabile de asimilarea profundă a legilor de către fiecare cetăţean , în mod deosebit de tineri. Creşterea nivelului de cultură juridică, instruirea generaţiei în spiritul respectului faţă de legi au la ora actuală o semnificaţie deosebită.
Dreptul, prin normele sale ocroteşte valorile spirituale şi culturale care sunt legate nemijlocit de funcţionarea mecanismului social. El stabileşte normele convieţuirii sociale, orientându-i pe oameni ca aceste norme să devină dominante. Chiar şi în cazul aplicării sancţiunilor, scopul urmărit este de a preveni în viitor abateri de la normele juridice,de a educa şi reeduca persoanele pentru reintegrarea lor eficientă în societate.
Bibilografie:
- Constituţia Romaniei , adopată la 29 octombrie 2003, prin Legea de revizuire nr. 429/2003
- Codul Penal al României ,adoptat prin Legea nr. 286 din 24 iulie 2009.
- Mazilu V.P.,, Tratat de Teoria Generală a Dreptului”, Bucureşti 2007.
- Craiovan I., Ceterchi I. „ Introducere in teoria generală a dreptului” Bucureşti 1998.
- Popa N.,, Teoria Generală a Dreptului” Bucureşti 2008.
- Craiovan I.,, Tratat de Teoria Generală a Dreptului”, Bucureşti 2007