Privit din perspectivă sociologică dar şi juridică[1], statul apare ca o "formă de organizare politică a societăţii prin care forţa socială conducătoare îşi impune voinţa asupra unei populaţii stabile, pe un anumit teritoriu, cu ajutorul unor reguli de conduită obligatorii stabilite de către stat şi sancţionate prin constrângerea exercitată, la nevoie, de către acesta"[2].
Din definiţia formulată rezultă că organizarea statală presupune întrunirea cumulativă a câtorva "elemente sau dimensiuni istorice şi politice". Ele condiţionează atât apariţia statului, cât şi dispariţia sau resurecţia acestuia: populaţia (naţiunea), teritoriul, autoritatea politică exclusivă (aparatul statal alcătuit dintr-un sistem de organe înzestrate cu mijloacele necesare exercitării puterii - în principal cu forţa de constrângere), sistemul de reguli de conduită obligatorii stabilite şi garantate de către stat.
Populaţia este una dintre componentele inerente statului, întrucât, în esenţa sa, statul este o formă specifică de organizare a unei colectivităţi umane, "de regulă, o naţiune"[3]. Nu poate fi conceput un stat având un teritoriu fără populaţie. Este adevărat că numărul celor care populează un teritoriu nu este decisiv[4] pentru constituirea unui stat, dar nici nu poate fi neglijat. Important este ca teritoriul (analizat în sens juridic) să includă în limitele sale o populaţie care se structurează pe baza unor legături de natură politică, juridică, spirituală (limbă comună, factură psihică comună, legături politice determinate de idealuri comune). Prin aceste legături indestructibile şi specifice, prin fizionomia proprie, colectivitatea dobândeşte omogenitate, perenitate, distinctibilitate, faţă de alte colectivităţi. Astfel spus, se constituie o naţiune. Sub acest aspect, în literatura de specialitate s-a atras atenţia asupra posibilei confuzii între noţiunea de populaţie şi naţiune.
Populaţia (sau poporul) desemnează masa indivizilor (o masă eterogenă) indiferent de naţionalitate, ce constituie suportul demografic al statului. Ea poate fi fluctuantă datorită imigrărilor, transferului de persoane, etc. Ceea ce asigură, însă, permanenţa, identitatea, coeziunea statului este naţiunea - "cartea de identitate a unui popor şi stat" - cum sugestiv este definită în doctrina juridică[5].
Teritoriul reprezintă dimensiunea materială a statului[6], acea componentă denumită adesea "forma geografică a vieţii sociale". El este indispensabil oricărui stat întrucât, faţă de vechea organizare gentilică a societăţii caracterizată prin inexistenţa unei autorităţi publice, statul se particularizează prin împărţirea populaţiei după teritoriu şi nu după criterii de rudenie. Statul reprezintă organizarea politică a colectivităţilor teritoriale. Fără acest element, o mulţime de oameni, oricât de numeroasă , n-ar putea constitui un stat pentru că ar avea întotdeauna caracterele unei grupări trecătoare. De aceea triburile nomade se pot constitui cel mult ca nuclee de stat şi nu ca state adevărate.
Deci, fără cadrul natural în care statul îşi exercită puterea reală şi suverană, el poate exista numai ca o ficţiune juridică. Poate exista, de exemplu, un guvern în emigraţie, dar din punct de vedere juridic el poate să-şi menţină trăsăturile unui guvern numai dacă există posibilitatea unei întoarceri în propriul teritoriu.
Analizat în sens juridic, teritoriul statului include pe lângă întinderile de uscat, de apă şi spaţiul aerian şi subsolul. Principalul element al teritoriului este solul aflat sub suveranitatea statului indiferent de locul unde este situat din punct de vedere geografic.
De asemenea, subsolul intră în componenţa teritoriului, fără nici un fel de îngrădire juridică internaţională. Tot astfel, spaţiul acvatic[7] alcătuit din apele interioare şi marea teritorială, este valorificat pe deplin şi exclusiv de entitatea statului căreia aparţine[8]. Cât priveşte spaţiul aerian[9], acesta reprezintă coloana de aer de deasupra spaţiului terestru şi acvatic. Delimitarea teritoriului se face prin frontiere adică prin linii reale sau imaginare trasate între diferite puncte de pe globul pământesc. Ele pot fi terestre, fluviale, maritime, aeriene.
Forţa publică (autoritatea politică) ce întruchipează guvernarea este, de asemenea, un element constitutiv al statului. Această autoritate este instituţionalizată, impersonalizată. "Ea există în instituţii în ea însăşi, nu în oamenii care o exercită efemer.[10]" De aceea, înlocuirea unei autorităţi politice cu alta nu afectează identitatea şi continuitatea statului.
Normele juridice nu pot nici ele lipsi din structura statală întrucât, prin esenţa sa, dreptul reprezintă o voinţă statală. Nici un stat nu-şi poate concretiza voinţa decât având la îndemână, pe lângă celelalte categorii de norme sociale şi anumite reguli obligatorii care pot fi impuse prin constrângere.
[1] I. Deleanu, op. cit., p. 14 şi urm.; I. Ceterchi, I. Craiovan, op. cit., p. 111.
[2] E. Iftime, op. cit., p. 14. În literatura juridică franceză, statul este definit ca fiind o grupare umană stabilită pe un teritoriu determinat asupra căruia se exercită o autoritate politică exclusivă. Vezi Hauriou et J. Cicquel, op. cit., p. 97; Într-o manieră asemănătoare, un autor contemporan aprecia că "statul este forma normală de organizare a societăţii politice". Vezi Ph. Ardent, Institutions politiques et Droit Constitutionnel, Paris, 1990, p. 16.
[3] I. Deleanu, op. cit., vol. II, p. 12.
[4] Statul Nauru are circa 13.000 de locuitori pe când China sau India au depăşit 1 miliard de locuitori.
[5] I. Deleanu, op. cit., vol. II, p. 12.
[6] Din punct de vedere al regimului juridic, spaţiul planetei noastre se încadrează în două categorii principale: teritoriul statelor aflate sub suveranitatea lor şi teritoriile cu regim internaţional, nesupuse suveranităţii statului. Vezi detalii despre aceste categorii în M. Niciu, Drept internaţional privat, Ed. Chemarea, Iaşi, 1993, vol. II, p. 93 şi urm.
[7] Vezi M. Niciu, Domeniul acvatic al statului, în op. cit., vol. II, p. 101 şi urm.
[8] Există, de asemenea, unele zone maritime în care statele suverane exercită drepturi suverane, deşi ele nu fac parte din teritoiul statelor respective. Ele sunt zona contiguă, platoul continental, zona economică axclusivă a mării. Vezi detalii în M. Niciu, op. cit., vol. II, p. 112.
[9] Vezi M. Niciu, Regimul spaţiului aerian al statelor, în op. cit., p. 105 şi urm.
[10] I. Deleanu, op. cit., vol. II, p.31; P. Pactet, Institutions politiques, Droit constitutionell, Ed. Masson, 1989, p. 34.