Drept

Conditiile necesare instituirii sechestrului asigurător Conditii necesare pentru infiintarea măsurii sechestrului asigurător pot fi următoarele: creanţa ajunsă la scadentă, existenţa unui proces in curs avdand ca obiect realizarea dreptului de creanta şi depunerea unei cautiuni in cuantumul stabilit de lege sau, dupe caz, de instanta de judecată.

    Existenta unei creanţe. Constatarea creanţei. Sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile sau imobile ale debitorului poate fi solicitat de către creditorul care nu are titlu executoriu, dar are o creantă care este constatată prin act scris şi este exigibilă. Aceasta este regula de la care insa există unele derogări in privinta caracterului exigibil al creantei şi necesitătii constatării acesteia prin act scris.

S-a sustinut ca sechestrul asigurător are ca temei o creantă certă, lichida şi exigibilă, conditie cerută in orice urmărire, si ca ^­realizarea creantei trebuie să se poată face cu uşurintă fare a impune cercetări in amănunt. În acest sens, s-a decis că prin act scris, se intelege numai actul constatator al creantei, din textul căruia să rezulte, fără interventia unor imprejurări straine, elemen­tele raportului juridic incheiat intre părti, in special existenta datoriei şi obligatia debitorului de a plăti o anumită sumă de bani.

Este mai intemeiată părerea potrivit căreia nu este neapărat nevoie de o creantă certă şi lichidă, ci numai de una ajunsă la termen.

Calitatea creantei de a fi certa şi lichidă, se cere numai in procedura de executare silită. Calitatea creantei de a fi certa presupune ca existenta acesteia să rezulte din insuşi actul de creantă sau din alte acte, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta. Dacă s-ar impune o astfel de conditie s-ar goli de continut institutia sechestrului asigurător, deoarece, dacă creditorul ar avea o astfel de creantă, ar apela poate la procedura mai suplă a somatiei de plată fără a mai declanşa un litigiu de fond care presupune costuri mai mari şi o durată mai mare de timp pană la solutionare.

În principiu, creanta trebuie constatată printr-un act scris. Totuşi, aceastdă cerintă nu se suprapune exact cu notiunea de creantă certa. Astfel, a fost considerată ca indeplinită con­ditia constatării creantei printr-un act scris şi in cazul in care creanta a fost recunoscută printr-o hotărdre judecătorească pronun­lată după dezbateri contradictorii, dar înca nedefinitiva, deoarece impotriva ei se exercitase calea de atac a apelului care, de principiu, este suspensivă de executare. Cu toate că, din perspectiva   aplicării dispozitiilor, in acest caz nu se poate vorbi despre o creantă certă, hotărarea judecătorească nedefinitivă prezintă o suficientă garantie a seriozitătii pretentiilor invocate de petentt şi justifică luarea măsurii sechestrului în condiţii care să lase stabilirea şi cuantuumul cauţiunii la aprecierea instanţei.

În cazul în care creditorul nu poate prezenta un act scris constator al creanţei pretinse, instituirea sechestrului asigurator este tator al creanţei pretinse, instituirea sechestrului asigurator este posibilă numai în măsura în care se depune o cauţiune de jumătate din valoarea recalamtă.Problemele pe care le ridică consemnarea cauţiunii vor fi tratate separat.

Creanţa pretinsă de către petent trebuie să poarte asupra unei sume de bani sechestrul asigurător neputand sanctiona neexecutarea obligaţiei de a face.

Pentru a exista interesul de a actiona, creanta invocată de către petent este necesar să fie exigibilă. Cu toate acestea, interesul in oblinerea unei măsuri asigurătorii se justifică şi in cazul in care , creanta nu a ajuns la scadentă, dar se constată că debitorul a micsorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise şi atunci cand este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea. In aceste cazuri, practic debitorul este decăzut din orice termen, astfel incit creditorul poate introduce cerere de chemare in judecată impotriva debitorului sau fără ca acesta din urmă sa poată opune cu succes exceptia prematuritătii actiunii. Solutia este sus­ţinută şi de dipozitiile cuprinse in art. 1025 C.civ., potrivit cărora debitorul nu mai poate reclama beneficiul termenului, cand este insolvabil sau cand, cu fapta sa, a micşorat garantiile ce prin con­tract daduse creditorului sau.

Existenta unui proces. Creditorul care solicită luarea măsurii sechestrului asigurator trebuie să dovedească că a intentat actiune pentru realizarea crean­ţei pe care o pretinde asupra debitorului.

Conditia existentei unui proces de fond vine să justifice inte­resul actual al creditorului in demersul obtinerii unei măsuri asiguratorii.

Creditorul trebuie să dovedească că este activ in efortul de a obtine recunoaşterea pe cale judiciară a dreptului sau de creantă şi, totodată, a titlului executoriu necesar in vederea executarii silite a debitorului. În felul acesta, se garantează şi faptul ca măsura indisponibilizării bunurilor presupusului debitor nu se va prelungi sine die, ci va fi limitată in timp de durata procesului de fond.

Procesul declanşat de petent trebuie să aibă ca obiect realizarea dreptului de creantă asupra unei sume de bani.

In practica judecărească s-a apreciat că o cerere avand ca obiect emiterea unei somatii de plată, formulată in temeiul O.G nr. 5/2001, nu este aptă pentru a permite instituirea unui sechestru asigurator . Solutia instantelor se intemeiază pe faptul că procedura emiterii somatiei de plată nu presupune analizarea pe fond a pretentiilor creditorului, nu are autoritate de lucru judecat şi, prin urmare, nu intrunşte conditia unui proces de fond, adoptat de majoritatea instantelor, solutia mentionată este discutabilă atat sub aspectul legalitătii, cat şi al oportunitatii sale. Este adevdrat ca doctrina a consacrat necesitatea existentei unui proces de fond asupra dreptului de creantă a cărui conservare se doreşte a fi  obtinută pe calea instituirii sechestrului asigurător. Totuşi, solutiile adoptate de doctrina juridică s-au conturat in conditiile in care la acel moment legislatia nu cunostea o procedură aptă să creeze un titlu executoriu fără a pune in discutie fondul raportului juridic, astfel incat singura procedură pe care creditorul o putea urma in vederea realizării creantei era cea de drept comun. În prezent, solutia trebuie să aibă in vedere ratiunile pentru care legiuitorul a reglementat sistemul măsurilor asigurătorii. Or, din acest punct de vedere, se observe că necesitatea protejării drepturilor creditorului se regăseşte şi in cazul in care acesta alege calea procedurii somaţiei  de plată  in scopul obtinerii titlului executoriu impotriva debitorului sau. Chiar dacă procedura de solutionare a cererii de emitera a unei somatii de plată se desfăşoară in regim de urgenta, debitorul nemultumit de solutia poate exercita calea cererii in anularea somatiei de plată, iar numai in cazul respingerii acesteia ordonanţa de admitere a somatiei va putea fi investită cu formula executorie, potrivit dispozitiilor Codului de procedură civilă. Se observă că intre momentul in care creditorul decide să actioneze in vederea obţinerii titlului executoriu si cel in care in mod obictiv ar putea să inceapă executarea impotriva debitorului există o durata de timp suficient de mare pentru ca un debitor de rea-credintă să incerce înstrăinarea bunurilor sale in vederea creării unei stări de insolva­bilitate care să ducă la imposibilitatea executării silite a creantei. Nu este echitabil ca in cazul in care alege o procedură mai simplă in vederea realizării creantei sale, creditorul se fie lipsit de mijloace procedurale pentru a-şi conserva dreptul impotriva riscurilor ce decurg din durata procedurii judiciare angajate. Un argument suplimentar care pledează pentru adoptarea unei solutii mai flexibile in această chestiune il constitute şi faptul că procedura somatiei de plată, in ansamblul sau, nu exclude cercetarea fondului raporturilor juridice dintre părti deci in prima fază. Dacă debitorul impotriva căruia s-a pronuntat o ordonanta, formulează actiune in anulare, instanta investită cu o astfel de cerere va analiza apărările de fond formulate de acesta impotriva  pretenţiilor creditorului ceea ce presupune că a doua fază a procedurii nu mai poate fi caracterizată drept lipsită de orice analiză a fondului raporturilor juridice dintre părti.

Se poate obtine măsura sechestrului asigurător şi in condiţiile angajirii unei proces cambial pe calea opoziţiei la somaţia de plată, formulată de către pretinsul debitor cambial.

Cambia este un titlu executoriu putand fi pusă in executare după investirea acesteia cu formulă executorie, astfel incat, in principiu, creditorul nu se află in situatia de a avea interesul luării unei măsuri asiguratorii. Debitorul somat să plateasca in temeiul unei cambii investite cu formulă executorie poate face opozitie la judecătoria care a investit cambia cu formulă executorie.

Opozţia angajează un adevarat proces cambial in care instanţa va analiza condiţiile de validitate ale titlului cambial. in cursul procesului, instanta va putea suspenda executarea cambiei numai in cazul in care oponentul nu recunoaşte semnătura, inscriindu-se in fals, sau nu recunoaşte procura. În această situatie, creditorul poate solicita şi obtine un sechestru asigurător.

Aşa cum s-a aratat si in doctrina, dispozitia din art. 62 alin. (5) din Legea nr. 58/1934 işi găseşte aplicare doar in situatia in care creditorul nu a efectuat niciun act de executare impotriva debito­rului sau, in caz contrar suspendarea executării neafectand măsu­rile de executare incepute (sechestru) executor, poprire, inscrierea somatiei in cartea funciară) creditorul este protejat sub aspectul indisponibilizării bunurilor debitorului sau pe intreaga durată a suspendării executării şi a procesului cambial.

    0 dispozitie legală specială care permitea luarea de măsuri asiguratorii chiar si in lipsa unui proces de fond era cuprinsd in Legea nr. 187/2003 privind competenta de jurisdictie, recunoaşterea şi executarea in Romania a hotărarilor in materie civilă şi comercială pronuntate in statele membre ale Uniunii Europene. Potrivit art. 49 din aceastd lege, in cazul hotărarilor străine care tre­buiau recunoscute, instantele romane puteau dispune, la cererea reclamantului, chiar şi in lipsa unei cereri de încuviintare a execu­tării, măsuri asiguratorii in cazuri urgente, spre  a ocroti drepturi, interese sau bunuri ce au legătură cu jurisdictia lor.

In toate cazurile in care legea impune conditia existentei unui proces de fond pentru luarea măsurii asiguratorii, dovada formuării cererii de chemare in judecata trebuie ataşată la cererea de  sechestru asiguritor. În doctrine s-a mai retinut faptul ca această conditie este indeplinită dacă cererea de chemare in judecată prin care s-a declanşat procesul de fond este legal timbrată şi i s-a fixat termen de judecată, nu şi atunci cand, in conditiile art. 114 C•Proc.civ., s-a acordat  reclamantului un termen scurt pentru completarea sau modificarea cererii sale. De asemenea, s-a apreciat că, pentru a se considera indeplinită această conditie, reclamantul trebuie să stăruie in judecată, pentru ca dacă pricina este lăsată in nelucrare, cerinta textului nu este realizată.

Depunerea unei cautiuni. Cautiunea are drept scop să probeze seriozitatea cererii formu­late de creditor şi să garanteze pe debitor contra unor eventuate daune;, pe care le-ar putea suferi prin indisponibilizarea bunurilor sale, în cazul in care se va dovedi ca actiunea de fond introdusă de creditor a lost neintemeiată sau, chiar mat mult, a lost exercitată cu rea-credintă.

Codul de procedură civilă distinge intre situatia in care creanta invocată este constatată prin act scris şi cea in care nu există un in scris constatator al pretinsei creanta.

Momentul la care se depune cautiunea. În mod constant s-a decis ca momentul depunerii cautiunii este acela al introducerii cererii de sechestru asigurător.

După cum se subliniază in literature, in cazurile in care legea cere o cautiune pentru admiterea cererii de sechestru sau de poprire asiguratorie, nu se poatete ordona măsura asiguratorie fare cautiune. In aceste cazuri, in incheierea prin care se admite cererea trebuie să se indice că s-a depus cautiunea, astfel că nu se va putea depune cautiunea după ce s-a ordonat sechestrul sau poprirea şi nici in instanta care Judecă contestatia la executare, deoarece o măsură asiguratorie valabilă este conditionată de o cautiune in cuantumul cerut de lege.

    În termeni mai directi s-a spus ca „poprirea incuviinţată fără cautiunea cuvenită este izbită de nulitate, care nu se poate acoperi prin depunerea sau completarea ulterioară a cautiunii".     Potrivit acestei opinii constant exprimate in jurisprudenta mai veche şi in literatura de specialitate, prin incuviintarea depunerii sau completării cautiunii după infiintarea sechestrului asigurător sau a popririi asigurătorii s-ar nesocoti sistemul prescris de lege ca o garantie a seriozitătii cererii de instituire a măsurii asigurătorii. În afară de aceasta, cererea de sechestru sau de poprire asiguratorie, ca prin cerere in justitie, trebuie să intrunească conditiile cerute de lege in momentul introducerii.

Apreciem că, in prezent, toate consideratiile judice exprimate in practica instantelor şi in literatura de specialitate cu privire la momentul depunerii cautiunii sunt numai in parte valabile. Astfel, aceste cerinte cu privire la momentul depunerii cautiunii răman actuale numai pentru ipoteza in care cautiunea este fixată prin lege in ce priveste cuantumul ei, respectiv jumătate din valoarea recla­mată, numai in cazul in care creditorul nu prezintă un act scris constatator al creantei.

Pentru situatia in care cuantumul cautiunii sau necesitatea depunerii ei, cat si cuantumul sunt lăsate la aprecierea instantei, art. 592 alin. (2) C.proc.civ. (aplicabil deopotrivă si in materia popririi) prevede că prin incheierea executorie prin care instanta inctiviintează poprirea se va fixa si cuantumul cautiunii si termenul inăuntrul căruia urmează a fi depusă aceasta. Prin urmare, nu se stabileste mai intai cautiunea şi apoi se acordă termen pentru ca instanta să se pronunte asupra cererii de sechestru asigurător, ci prin incheierea prin care se admite aplicarea măsurii asigurdtorii se stabileşte şi cautiunea  . Alineatul (4) al aceluiasi articol prevede că nedepunerea cautiunii in termenul fixat de instanta atrage desfiin­tarea de drept a sechestrului (sau a popririi – n.n.).Desfiintarea măsurii asiguratorii dispuse sub conditia depunerii cautiunii se constată prin incheiere irevocabilă, data fără citarea părtilor.

Procedura de infiintare a sechestrului asigurător. Executarea sechestrului asigurator. Instanta competenta. Determinarea instantei competenta trebuie să pornească de la împrejurarea că sechestrul  asigurător este o măsură accesorie unei acţiuini de fond si, ca stare, conform principiului fundamental, urmează soarta principalului.

    Asa cum s-a retinut in doctrina, datorită faptului că admiterea sau respingerea sechestrului implică cercetarea elementelor de bază ale procesului de fond, singurul mijloc de a evita contrarie­tatea in constatarea, aprecierea si caracterizarea faptelor si actelor cauzei este de a incredinta ambele cereri unuia şi aceluiasi organ, adică instantei competenta cu privire la cererea principală.

Legea stabileste competenta de solutionarea a cererii de sechestru asigurător in sarcina instantei care judecă procesul asupra fondului pretentiilor  formulate de creditor.

Dacă cererea de instituire a sechestrului asigurdtor este formu­lată in timpul in care procesul de fond se află in faţa unei instante superioare ca urmare a exercitării căii de atac, aceasta se va adresa tot primei instante, chiar dacă aceasta s-a dezinvestit cu privire la judecata fondului pretentiilor .

Competenta materiala poate reveni judecatoriei sau tribunalului dupa cum creanta invocata de pretentul creditor este in cuantum de pana la 500000 lei sau superioare acestei sume.daca creanta invocate in cererea principala de solutionare a cererii de sechestru asigurator revine judecatoriei in cazul in care cuantuumul creantei este de pana la 100000 lei si tribunalului in cazul in care se depaseste aceasta suma.

Reglementarea C.Pr.Civ potrivit careaia cererea de sechestru asigurator se adreseaza instantei care judeca procesul contine un aspect apt sa genereze solutii diferite in practica instantelor judecatoresti.

Reguli privind introducerea cererii de sechestru asigurator :

1. a) pe cale principala atunci cand actiunea asupra fondului nu mai este pe rolul instantei competente sa o judece in prima instanta deoarece se afla in etapa apelului sau recursului.Cererea de sechestru asigurator poate fi formulta in cursul judecarii cauzei, in recurs numai in cazurile in care potrivit art.300 alin(1) C.Pr.civ sau altor dispozitii speciale, hotararea definitive nu este executorie.
2. b) pe cale incidentala daca este facuta in timp ce actiuneaprincipala este in curs de judecata in prima instanta
3. c) ca o cerere accesorie daca este intentata odata cu actiunea asupra fondului

Cererea se judeca de un complet format dintr-un singur judecator.

Executarea sechestrului asigurator. Încheierea prin care instanta dispune sechestrul asigurător este, executorie, nefiind necesara investirea acesteia cu formula executorie.

Recursul nu este suspensiv de executare, dar, potrivit regulilor aplicabile in dreptul comun, instanta de recurs poate dispune suspendarea executării incheierii prin care s-a incuviintat măsura sechestrului asigurător.

Încheierea de sechestru asigurător se aduce la indeplinire de ­către executorul judecătoresc potrivit regulilor aplicabile in materia executării silite. Aceasta presupune faptul că executorul judecătoresc trebuie să  ţindă cont de toate regulile privind caracterul inalie­nabil al unor bunuri. Sechestrul asigurător fiind doar o măsură care tinde la păstrarea in patrimoniul debitorului a unor bunuri care să contribuie la satisfacerea creantei pretinse de creditor, aplicarea acesteia trebuie să se facă asupra unor bunuri susceptibile de a fi executate si in proportia in care acestea pot fi executate silit.

  Principiul aplicabil in cazul executării sechestrului asigurător este că se vor sechestra bunuri numai in masura necesară satisfa­cerii creantei.

  Anterior modificării Codului de procedură civilă, sechestrul asigurător se aplica asupra tuturor bunu­rilor mobile ale debitorului. Chiar dacă era impovărător pentru debitor, care isi vedea intreaga avere pusă sub sechestru pentru o datorie mult mai mica decat valoarea bunurilor sale, sistemul anterior tindea la protecţia creditorului, deoarece avea in vedere situaţia in care in cursul urmării silite apăreau si alti creditori care şi-au redus posibilitătile de indestulare a creantei creditorului diligent care a solicitat si obtinut instituirea măsurii asiguratorii.

Efectele sechestrului asigurator. Sechestrul asigurator este o masura de conservare a creantei inlaturand pericolul pentru creditor ca debitorul sa-si instraineze bunurile care ar putea fi urmarite dupa obtinerea titlului executoriu.

Prin uramare principalul efect al sechestrului asigurator il reprezinta indisponibilizarea bunurilor puse sub sechestru.Pe toata durata sechestrului debitorul nu poate instraina bunurile sechestrate, deaoarece instrainarea ar fi inopozabila creditorului, iar daca debitorul este si custode savarseste infractiunea de sustragere a bunurilor sechestrate in concurs sau nu cu cea de rupere de sigilii, in functie de felul sechestrului.

In princiu aplicarea sechestrului nu are ca efect lipsirea debitorului de posibiliattea folosirii bunurilor sechestrate.Aceasta se poate intampla numai in cazul in care executorul judecatoresc considera ca exista pericolul ca debitorul sa instraineze , sa substituie sau sa deteriorizeze bunurile sechestrate si ia masura aplicarii de sigilii sau chiar ridicarea bunurilor pe cheltuiala creditorului

Se poate observa ca efectele sechestrului asigurator sunt mai energice in cazul imobilelor, deoarece mentiunea facuta in cartea funciara privitor la instituirea masurii asigurarii devine opozabila oricarui dobanditor ulterior al imobilului respective, acesta neputandu-se opune la o eventuala urmarire silita declansata de creditorul care a obtinut sechestrul.

         In cazul bunurilor mobile eficienta sechestrului decurge din teama debitorului numit custode de a u fi acuzat de savarsirea infractiunii de sustragere de sub sechestru si rupere de sigilii, daca este cazul.

Incetarea masurii sechestrului asiguratoriu. In principiu, sechestrul asigurator dureaza pe toata durata procesului asupra fondului.In cazul in care cererea principala in temeiul careia a fost incuviintata masura asiguratorie a fost anulata , respinsa sau perimata prin hotararea invocabila ori daca reclamantul a renuntat la judecarea acesteia, debitorul poate cere ridicarea masurii de catre instanta care a incuviintat-o .terminarea litigiului trebuie sa fie efectiva si totala.

Sechestrul asigurator continua sa-l ocroteasca pe reclamant si in tot timpul judecatii de recurs.

Ridicarea sechestrului poate fi dispusa si inainte de respingerea cererii asupra fondului. Daca debitorul a dat garantie indestulatoare la crererea acestuia instanta va ridica sechestrul asigurator.

Cererea  se solutioneaza in camera de consiliu de urgenta cu citarea in termen scurt a partilor printr-o incheiere supusa recursului in termen de 5 zile de la pronuntare.Recursul se judeca de urgenta si cu precadere.

Instanta poate dispune ridicarea masurii asiguratorii prin chiar aceeasi incheiere in care s-a luat act de decalratia garantului sau cea a debitorului cea oferit spre garantie un bun.

Recursul formulat de creditor impotriva incheierii prin care s-a dispus ridicarea sechestrului pentru o garantie indestulatoare nu este suspensiv de executare.

         Masura sechestrului asigurator mai poate inceta, deaorece nedepunerea cautiunii in termenul fixat de instanta atrage desfiintarea de drept a sechestrului.

Situatia nepunerii cautiunii se constata de instanta prin incheiare irevocabila, dar fara citarea partilor.