Răspunderea contravenţională ca instituţie fundamentală a dreptului contravenţional permite statului(organelor reprezentative) să dispună de dreptul de a aplica măsuri de asigurare şi sancţiuni vinovatului de contravenţia săvîrşită. Dar întreaga procedură de sancţionare trebuie să se conformeze unor condiţii şi sarcini care sunt stipulate în CCRM, art.440 care prevede- constatarea fatei contravenţionale înseamnă activitatea, desfăşurată de agentul constator, de colectare şi de administrare a probelor privind existenţa contravenţiei, de încheere a procesului- verbal cu privirela contravenţie, de aplicare a sancţiunii contravenţionale sau de trimitere, după caz, a dosarului în instanţa de judecată sau în alt organ spre soluţionare. Existenţa sarcinilor şi stipularea lor în CCRM nu este deajuns pentru garantarea unei proceduri perfecte de realizare a lor, de aceea răspunderea contravenţionlă se mai bazează pe nişte idei fundamentale şi reguli diriguitoare numite principii. În concordanţă cu aceste idei se vor desfăşura cerinţele şi realizarea optimă a scopului.
Răspunderea contravenţională se bazează pe două tipuri de principii: generale şi speciale. Din cele generale fac parte:
1.principiul legalităţii, consfinţit în CCRM, art.5, care prevede: procedura în cazurile cu privire la contravenţiile administrative se înfăptuieşte pe baza respectării cu stricteţe a legii şi aplicarea de către organele şi persoanele cu funcţie de răspundere, împuternicite pentru aceasta, a măsurilor de influienţă administrativă se face în limitele competenţei lor. Legalitatea şi respectarea ei presupune existenţa normelor juridice care garantează respectarea drepturilor şi obligaţiilor, existenţa unui control ce nu permite facerea abuzului de putere. Acest articol prevede că nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrşrea unei contravenţii nici supus sancţiunii contravenţionale decît în conformitate cu legea contravenţională şi interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicareaprin analogie a legii contravenţionale sînt interzise.
- principiul egalităţii[1]- art.6, CCRM,
3.principiul contravenţiei ca unic temei al răspunderii contravenţionale[2] ce înseamnă că răspunderea va exista numai dacă va fi săvîrşită o contravenţie, o încălcare asupra unor valori sociale reglementate de normele juridice contravenţionale. Astfel constrîngerea din partea statului faţă de contravenient va exista numai dacă fapta săvîrşită îndeplineşte toate condiţiile şi elementele unei contravenţii. Depistarea unei fapte ilicite încă nu înseamnă că este o contravenţie, în acest caz nu există nici un raport de constrîngere deoarece ea reprezintă doar obiectul şi latura obiectivă dar este nevoie încă şi de subiect şi de latura subiectivă. Astfel contravenţie va fi doar atunci cînd vor fi depistate toate aceste elemente, prin aceste elemente se evidenţiază subiecţii, conţinutul şi obiectul raportului de constrîngere.
La procedura de aplicare a sancţiunii contravenţionale, subiecţii sunt statul şi contravenientul, conţinutul este dreptul statului de a sancţiona, pentru fapta licită iar contrvenientul este obligat să se subordoneze şi să se supună sancţiunii cu repararea prejudiciului, şi obiectul raportului este nu alt ceva decît fapta ilicită.
- principiul răspunderii personale, ideea este că tras la răspundere este doar persoana care a săvîrşit contravenţia numit contravenient, ceea ce este reglementat în CCRM., art.8.
- principiul individualizării răspunderii şi pedepsei contravenţionale, acest principiu constă în faptul că legea contravenţională se aplică ţinîndu-se cont de caracterul şi de gradul prejudiciabil al contravenţiei, de persoana făptuitorului şi de circumstanţele atenuante ori agravante,(art.9), locul, timpul, modul de săvîrşire a ei. Prin cunoaşterea unor asemenea informaţii se stabileşte corect sancţiunea.
- principiul interdicţiei dublei sancţionări contravenţionale[3] (unicităţii răspunderii contravenţionale), în baza acestui principiu se interzice de a sancţiona a doua oară aceeaşi persoană pentru aceeaşi faptă, deoarece contravenientul deacum a suportat pedeapsa pentru fapta săvîrşită. Sancţiunea se stabileşte din momentul luării hotărîrii de instanţă de judecată sau a organului competent în urma depistării contravenţiei şi contravenientului şi ea se stabileşte o singură dată pentru această faptă ilicită cu scopul reparării prejudiciului ceea ce înseamnă eliberarea persoanei, stingîndu-şi anticedentele contravenţionale. Acest principiu este prevăzut în art.9(2), CCRM.
- principiul inevitabilităţii răspunderii, care presupune că dacă a fost săvîrşită o contravenţie numai decît trebuie să fie pedeapsă. Pedeapsa este finalul procedurii contravenţionale care începe de la încălcarea unor valori sociale. Conform art.32, C.C.RM. „pedeapsa sau sanţiunea este o măsură de constrîngere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare ce se aplică, în numele legii, persoanei care a săvîrşit o contravenţie. Doar prin sancţiune se garantează răspunderea pentru comiterea contravenţiilor. Astfel orice valoare socială încălcată nu este alt ceva decît încălcarea legislaţiei, ce înseamnă că orice persoană ideferent de sex, religie, naţionalitate, apartenenţă politică devenind contravenient trebuie să răspundă pentru fepta săvîrşită în baza legii. Dar există şi unele abateri în ceea ce priveşte că fiece contravenţie trebuie să fie sancţionată. Astfel de cazuri sunt atunci cînd contravenţia a fost săvîrşită prin unele cauze care înlătura caracterul contravenţional al faptei, prevăzute în art.19-25,CCRM.
Persoana care a încăcat legea poate fi eliberată de la răspunderea contravenţională şi în cazul:
- renunţării benevole la săvîrşirea contravenţiei;
- contravenţiei neînsemnate, tentativei;
- împăcării victimii cu făptuitorul;
- prescripţiei răspunderii contravenţionale;
- amnistia, toate aceste cauze sunt prevăzute în art. 27-31,CCRM.
Reeşind din faptul că contravenţiile se săvîrşesc în societate, apare întrebarea din ce cauză persoanele încalcă valorile sociale însăşi din societatea sa? Problemele sunt needucarea corectă, condiţii nefavorabile de trai şi alte probleme ce ţin de o stare nefavorabilă. Deci influienţa acestui principiu plus şi soluţionarea problemelor menţionate va da un rezultat bun în scăderea numărului de contravenţii.
- principiul opurtunităţii şi utilităţii aplicării răspunderii contravenţionale[4], acestui principiu îi este caracteristic faptul ca pentru orice contravenţie trebuie sa fie tras la raspundere subiectul ei.
Doar statul prin organele competente este în drept să sancţioneze contravenientul respectînd toate conditiile necesare pentru a fi luata o decizie rationala si eficienta. Depisatrea contravenţiei şi aplicarea pedepsei statul trebuie sa îl faca opurtun, deoarece opurtunitatea oricărei decizii este mai aproape de dreptate. Opurtunitatea sau operativitatea în acest caz au acelaşi sens adica luarea unei decizii la timpul si locul cuvenit. Acest principiu cuprinde toate elementele răspunderii contravenţionale, cu cît mai operativ se va depista contravenţia, punctul iniţial al răspunderii, cu atît mai repede va fi depistat contravenientul. Deacum daca se cunosca aceste elemente ale contravenţiei, procedura se închee cu aplicarea unei sancţiuni. Astfel prin acest principiu se vede cît de operativ îşi îndeplinesc, organele statului, atribuţiile si obligaţiile sale.
- Aplicarea răspunderii contravenţionale este necesară, dar în limitele legii, adică sancţiunea aplicată nu trebuie sa atenteze la valorile supreme ale persoanei. Acesta este principiul umanismulu[5]i, utilizarea metodelor care duc la umilirea şi degradarea persoanei sînt nelegitime caci viata omului si sanatatea sunt valori care nu se egaleaza cu contravenţia. Acest lucru este stipulat in Constituţia RM art.24 care prevede ca Statul garanteza fiecarui om dreptul la viaţa, integritate fizica si psihica. Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante. Pedeapsa cu moartea este abolita. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsa şi nici executat şi art.376 CCRM.
- principiul publicitaţii este principiul care face procedura de aplicare a sancţiunii publică adica examinarea contravenţiei de catre organele competente prin examinarea cazului în cadrul colectivelor de muncă, la locul de învăţătură sau de trai al contravenientului. Datorita acestui principiu la aceasta procedura au acces toti participanţii ei. Reglementarea acestei idei este stipulata în art.452 CCRM, care prevede că cauza contravenţională se judecă de instanţa de judecată în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.
- principiul folosirii limbii materne constă în faptul că toate procedurile de aplicare a sancţiunilor pentru contravenţiile săvîrşite se fac în limba de stat “moldovenească” stipulată în art.13, Constituţia RM. Această idee se aplică şi pentru cetăţenii care aparţin minorităţilor naţionale, cetăţenii străini sau apatrizii precum şi toate persoanele care nu cunosc limba de stat al RM. Numai că persoanele sus numite au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului pe cazul contravenţional, de a vorbi şi a prezenta concluzii prin intermediul trăducătorului. Conform art. 379, CCRM, procesul contravenţional se desfăşoară în limba maternă, dar în cazul cînd majoritatea persoanelor care participă la porces acceptă o altă limbă, procesul se desfăşoară şi actele se întocmesc în mod obligatoriu şi în limba de stat. Iar persoanei în a cărei privinţă a fost pornit procesul, actele procesuale sînt traduse în limba pe care aceasta o cunoaşte.
11.Un alt principiu al răspunderii contravenţionale este prescriptibilitatea răspunderii. Această idee vine mai mult în folosul contravenientului deoarece el constă în faptul că răspunderea este înlăturată prin trecerea unui anumit timp de la data comiterii contravenţiei fără ca făptuitorul să fi fost tras la răspundere. Termenele de aplicare a sancţiunii administrative sunt prevăzute în art.30, CCRM şi anume „sancţiunea administrativă poate fi aplicată nu mai tîrziu de trei luni de la comiterea contravenţiei, iar în cazul contravenţiei continue – nu mai tîrziu de trei luni de la descoperirea ei. În cazul contravenţiilor în domeniul impozitelor, taxelor, primelor de asigurare şi disciplinei financiare, sancţiunea se aplică nu mai tîrziu de un an de la data comiterii contravenţiei.” Astfel sancţionarea contravenientului depinde în mare măsură de operativitatea organelor de stat care sunt obligate de a depista toate faptele ilicite şi de a stabili sancţiunea la timp. Acest principiu nu este chiar favorabil pentru societate deoarece persoanele care au săvîrşit o contravenţie rămîn nepedepsiţi. Dacă persoana a încălcat legea şi pentru aceasta nimeni nimic nu i-a făcut, acest lucru îi dea şanse de a săvîrşi contravenţii noi.
[1] Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr.218-XVI din 24.10.2008 (M.O. al RM nr.3-6/15 din16.01.2009
[2] S.Furdui, Dreptul contravenţional, Editura Cartier juridic 2005
[3] V.Guţuleac, op.cit.pag.3
7 I.Creangă, Curs de drept administrativ, Editura Epigraf, Chişinău 2003
[5] S.Furdui, op. cit. pag.6