Drept

Republica Moldova este declarată prin Constituţie stat de drept şi democratic, în care cetăţenii se bucură de drepturi şi libertăţi fundamentale, totodată aceştia au şi obligaţii prevăzute de legea supremă şi de alte acte normative. Toate persoanele sînt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi fără discriminări.

   Pentru ca legea să se respecte sînt stabilite reguli de conduită într-un cadru legal bine determinat ce configureză conţinutul diferitelor ramuri de drept. Încălcarea unei asemenea reguli de conduită determină aplicarea unor sancţiuni prevăzute de lege şi-n condiţiile legii.

   În sfera încălcărilor regulilor de conduită intră şi contravenţiile administrative, comiterea contravenţiilor automat se formeză raporturi juridice dintre contravenient şi organul de stat competent de ai stabili pedeapsa. În acest caz putere are organul de stat deoarece el are dreptul de a stabili sancţiunea pe cînd contravenientului îi rămîne doar să se supună şi să execute pedeapsa. Astfel în acest raport juridic participă două subiecte, dintre care unul este activ( statul), şi altul este pasiv( contravenientul).

   Deşi statul în acest raport juridic are prioritate, după părerea savantului I. Creangă, el nu poate pedepsi direct persoana vinovată deoarece dreptul de a sancţiona nu se aplică automat, ci se cere pedepsirea pe calea unei proceduri speciale prevăzute de lege.[1]

   Procedura de stabilire a sancţiunilor este desfăşurată de către organele împuternicite ca titulare de drepturi şi obligaţii, avînd scopul de constatare şi examinare a cazului contravenţional şi stabilire a pedepsei în aşa mod, încît prin aceasta să se asigure ordinea de drept, precum şi apărarea drepturilor legitime ale persoanelor.

   Această procedură are o formă tipică şi este structurată în patru faze: constatarea cazului cu privire la contravenţia administrativă; examinarea cauzei în fond şi aplicarea sancţiuni; exercitarea căilor de atac în cazurile cu privire la contravenţiile administrative şi executarea deciziei cu privire la aplicarea sancţiunii administrative.

   Prima fază constă în descoperirea şi constatarea contravenţiei, depistarea autorului şi atuturor împrejurărilor pentru trimiterea materialelor cazului spre examinare organului competent.

   În a doua fază se soluţionează cazul pe baza cunoaşterii exacte a situaţiei de fapt şi a corectei aplicări a tuturor normelor legale. În această fază se ia decizia asupra cazului cu privire la contravenţie şi se aduce la cunoştinţa publică.

   Decizia respectivă poate fi contestată întrunind: atacarea deciziei, examinarea în recurs a cazului contravenţional, adoptareaşi pronunţarea deciziei de către instanţa de recurs şi trmiterea deciziei definitive spre executare. Aceasta reprezintă a treia fază aprocedurii.

   Şi ultima în fază se aplică sancţiunea şi executarea nemijlocită a acesteia.

   Deci toată procedura se închee odată cu aplicarea sancţiunii ceea ce înseamnă realizarea atribuţiilor organului de stat şi realizarea scopului propus. Această procedură se bazează pe principiul conform căruia nici o persoană vinovată de comiterea unei contravenţii trebuie să răspundă proporţional fapta ilicită.

   Conform art.32, CCRM- sancţiunile contravenţionale aplicabile persoanei fizice şi persoanei juridice sînt: a) avertismentul; b) amenda; c) arestul contravenţional; d) munca neremunerată în folosul comunităţii; e) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate; f) privarea de dreptul de deţine anumite funcţii; g) aplicarea punctelor de penalizare; h) privarea de dreptul special (permis de conducere, de vînătoare);

   Astfel  după părerea autorului V.Guţuleac, primele patru sancţiuni enumerate mai sus sunt principale, restul complementare.

   Avertismentul, ca sancţiune contravenţională se aplică în scris, forma verbală a avertismentului nu poate fi o pedeapsă. Această sancţiune se aplică în scris, deoarece în aşa mod în caz de recidivare a aceleeaşi contravenţii pe parcurs de un an, a se considera faptul aplicării acestei sancţiuni ca o circumstanţă agravantă la stabilirea următoarei sancţiuni. Avertismentul se aplică în caz de contravenţii neînsemnate sau ţinîndu-se cont de circumstanţele atenuante de săvîrşire a contravenţiei.

   Amenda constă în vărsarea unei sume de bani în beneficiul statulu. Ca sancţiune contravenţională este cea mai pe larg aplicată măsură de influenţare, practic, pentru toate contravenţiile prevăzute de legislaţie.

   Amenda poartă un caracter material, dar în caz de sancţionare a contravenientului ea nu este o sancţiune procesuală cu caracter patrimonial, ci este o sancţiune juridică de natură contravenţională, care nu presupune restituirea de către contravenient a pagubei materiale şi se aplică indiferent de faptul, dacă este adus sau nu un prejudiciu material prin fapta contravenţională. Această sancţiune obligă persoana să plătească suma de bani stabilită ca sancţiune.

   Conform CCRM, amenda se stabileşte în unităţi convenţionale, care o unitate convenţională este egală cu 20 lei. Da, prin amenda contravenientul se obligă să plătească suma, dar cu o limită oarecare şi numai acea amendă stabilită în dependenţă de fapta ilicită. În baza art.34, persoanei fizice i se poate stabili o amendă de la o unitate convenţională pînă la 150, iar persoanelor cu funcţie de răspundere şi persoanelor juridice de la 10 la 500.

   Contravenientul are dreptul de a achita numai jumătate din amendă dacă o achită în timp de 72 ore de la data stabilirii amenzii, amenda astfel se consideră plătită integral.

   Termenul de plătire a amenzii este de 30 de zile de la data stabilirii amenzii, astfel în acest termen contravenientul este obligat să achite suma integral. În caz că contravenientul nu execută această obligaţie, el va fi supus unor altor sancţiuni mai severe stabilite în baza hotărîrii instanţei de judecată.

   Instanţa de judecată poate înlocui amenda cu: o sumă dublă amenzii iniţiale care nu poate depăşi limita maximă a sancţiunii cu amenda, poate fi înlocuită cu lucru neremunerat în folosul comunităţii calculîndu-se o oră pe o unitate convenţională (art.37), cu-n arest contravenţional calculîndu-se o zi de arest pentru doua unităţii convenţionale restul condiţiilor sînt stabilite conform (art.38.). Şi atît pentru persoana fizică cît şi pentru cea jurdică dacă nu achită amenda în termen şi integral atunci plus la sancţiunea principală va fi stabilită şi cea complementară, privarea de dreptul de a desfăşură o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an (alin.6,7 art.34).

   Amenda este cea mai răspîndită sancţiune contravenţională, ea este considerată şi cea mai eficientă. Prin libertatea de mişcare între limita minimală şi cea maximală, la stabilirea amenzii pentru o contravenţie trebuie de ţinut seama de importanţa raportului juridic încălcat şi de pericolul social pe care îl prezintă.   

  Munca neremunerată în folsul comunităţii (art.37) este unica sancţiune care se stabileşte la dorinţa contravenientului care acceptă sau nu executarea ei, dar în caz de renunţare ea este supusă unui arest contravenţional care se calculează o zi de arest pentru doua unităţi. Conţinitul muncii neremunerate se explică de către preşedintele şedinţei de judecată după ce se pronunţă hotărîrea judeătorescă, fapt care se consemnează în procesul- verbal al şedinţei.

   Munca neremunerată constă în lucrul stabilit de autoritatea publică locală, în afara serviciului de bază sau de studii. Această sancţiune se calculeză o oră de muncă la o unitate convenţională desigur de a nu depăşi limita maximă de executare a sancţiunii. Munca neremunerată are o limită minimă 10 ore şi limită maximă 60 ore, atsfel termenul de executare este de la 10 la 60 ore, şi se execută acest termen în 2-4 ore pe zi, şi începe curgerea termenului de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti.

   De la această sancţiune pot fi eschivate nu numai care renunţă la ea, dar dispun de unele condiţii stabilite în baza legii nu li se aplică această sancţiune. Persoanele respective sînt prevăzute în art. 37, alin.7 care stipulează că- munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor declarate invalizi de gradul unu şi doi, militarilor în termen, militarilor şi efectivului atestat al organelor afacerilor interne, angajaţi în bază de contract, femeilor gravide, persoanelor care sînt unicul întreţinător al copilului cu vîrsta de 8 ani şi nici persoanelor care au împlinit vîrsta generală de pensionare.

   Arestul contravenţional (art.38) constă în privarea de libertate pe un termen stabilit în normele juridice ale CCRM, care este de la 3 la 15 zile, iar în unele cazuri de cumul al hotărîrilor de sancţionare, instanţa de judecată aplică sancţiunea pe un termen de 30 zile de arest. În această perioadă se include şi data reţinerii contravenientului.

   Arestu spre deosbire de celelalte sancţiuni este mai severă, deoarece această sancţiune se aplică numai în cazurile cînd printr-o contravenţie se pune în pericol real sănătatea ori integritatea corporală a persoanei.

   Deşi se atentează la valorile spreme ale persoanei, totuşi nu toturor contravenienţilor li se aplică această sancţiune. Din aceste persoane fac parte invalizii de gradul unu şi doi; militarii în termen, militarii şi efectivului atestat al organelor afacerilor interne, angajaţi în bază de contract, femeilor gravide, femeilor care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani, persoane care este unicul întreţinător al copilului cu vîrsta de 16 ani şi nici persoanelor care au împlinit vîrsta generală de pensionare (art.38, alin.6).

   Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate. Privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii. Aceasta este o sancţiune complementară, prin ea se interzice temporar persoanei fizice de desfăşura o anumită activitate inclusiv prin privarea acesteia de dreptul special numai dacă activitatea a fost folosită la săvîrşirea contravenţiei.

   Privarea acestui drept poate fi aplicată prin hotărîrea instanţei de judecată, pe un termen de la 3 luni la un an, cu excepţia czurilor prevăzute în art.35, alin 4 şi art.36.

   Aplicarea punctelor de penalizare este o altă sancţiune care este strîns legată de privare de dreptul de a desfăşura o anumită activitate. În cazul conducătorul unui vehicul cu care a săvîrşit o contravenţie, odată cu aplicarea sancţiunii principale i se aplică un număr de puncte de penalizare ca sancţiune complementară( art.36, alin.1). Dacă în acest mod la săvîrşirea unei contravenţii se cumulează 15 puncte de penalizare, cauza se remite la examinare de către agentul constatator în instanţa de judecată. În acest caz conducătorul vehiculului este obligat să execute sancţiunea principală şi cu aplicarea punctelor de penalizare, aplică privare dreptului special de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an. De aici rezultă că cu cît mai multe puncte de penalizare acumulate cu atît mai multe restricţii în dreptu său special. Odată cu expirarea acestui termen dreptul special privat se reîntoarce.

   Aşa cum persoana juridică conform CCRM, este subiect al răspunderii contravenţionale, modul de sancţionare a ei în cazul săvîrşirii unei contravenţii, este amenda şi privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate.

   Conform art. 39, cea din urmă sancţiune constă în privarea persoanei juridice de dreptul de a încheia anumite tranzacţii, de emite acţiuni, de a primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat. Acest drept este privat pe un anumit terioriu sau pe o anumită perioadă de timp, termenul de privare a acestui drept este de la 3 luni la un an.

   Expulzarea constă în îndepărtarea silită de pe teritoriul RM a cetăţenilor străini sau apatrizilor care au încălcat regulile de şedere în RM.

   Aplicarea acestei sancţiuni are unele trăsături specifice:

• se aplică numai cetăţenilor străini şi apatrizilor;
• se aplică ca sancţiune complementară numai în cazul săvîrşirii contravenţiilor prevăzute în alin.2, art.40 CCRM;
• aplicarea ei are scop de înlăturare a unei stări de pericol şi prevenirea săvîrşirii pe viitorde către aceştia a unor fapte socialmente periculoase;
• în cazul în care expulzarea însoţeşte arestul contravenţional, aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei arestului.
• în cazul cînd aceste persoane nu pot fi expulzate imediat atunci instanţa de judecată poate dispune luarea în custoide publică cu plasarea pe un termen de cel mult 6 luni în Centrul de Plasament Temporar Străinilor.

   Autorul  S.Furdui la condiţiile enumărate mai sus mai adaugă cîteva ca: trebuie să nu existe motive întemeiate de a concluziona că prin expulzare persoana va fi supusă la tortură, tratament inuman sau la pedeapsa cu moartea în ţara în care urmează a fi expulzată şi expulzarea trebuie să aibă ca destinaţie statul[2].

   Pentru ca sancţiunea contravenţională să-şi atingă scopul preventiv, ea trebuie aplicată în raport cu fiecare contravenţie şi cu fiecare persoană trasă la răspundere.

   Regulile generale de aplicare a sancţiunii sînt, potrivit art. 41 CCRM, următoarele: aplicarea sancţiunii numai întru atingerea scopului prevăzut de legea contravenţională; aplicarea pedepsei numai în limitele sancţiunii contravenţiei comise; să se ţină seama de elementele care caracterizează persoana: starea psihologică a acesteia, modul în care s-a dezvoltat, trăieşte şi activează; se ţine cont caracterul valorilor atenuante şi agravante.

   Aceste reguli generale au rolul de a ajuta organul competent de a stabili o sancţiune eficientă şi corespunzătoare faptei ilicite, aceste reguli nu conţin altceva decît nişte informaţii, condiţii despre săvîrşirea contravenţiei. Circumstanţele care vin în folosul contravenientului se referă la circumstanţele atenuante din care fac parte:

• prevenirea consecinţelor prejudiciabile sau repararea benevolăa prejudiciului;
• contribuţia la descoperirea contravenţiei;
• săvîrşirea contravenţiei într-un concurs de îprejurări personale sau familiale;
• săvîrşirea contravenţiei de către un minor, o femeie gravidă sau o persoană care întreţine un copil cu vîrsta de pînă la 8 ani;
• acţiunile ilegale sau imorale ale victimei care au provocat contravenţia.( Art.42, CCRM).

   Spre deosebire de circumstanţele atenuante există alte circumstanţe care agravează situaţia contravenientului aşa numitele circumstanţe agravante reglementate în art.43, care prevede:

• continuare comportării ilicite, contrar somaţiei de a se pune capăt unei astfel de comportări;
• săvîrşirea contravenţiei de către o persoană anterior sancţionată contravenţional sau condamnată ale cărei antecedente nu au fost stinse;
• instigarea sau atragerea minorilor la săvîrşirea contravenţiei;
• săvîrşirea contravenţiei de către un grup de persoane;
• săvîrşirea contravenţiei profitîndu-se de condiţiile unor calamităţi naturale sau ale altor stări excepţionale;
• săvîrşirea contravenţiei în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe. Instanţa de judecată este în drept, în funcţie de caracterul contravenţiei, să nu considere această circumstanţă ca agravantă;
• săvîrşirea contravenţiei faţă de un minor, de o femeie, de o persoană în etate sau faţă de o persoană care se află în imposibilitatea de a se apăra.

   Legiutorul stabileşte şi regulile aplicării sancţiunii contravenţionale în cazul săvîrşirii mai multor contravenţii. În cazul în care una şi aceeiaşi persoană săvîrşeşte două sau mai multe contravenţii, se aplică cîte o sancţiune pentru fiecare contravenţie.

   Dacă persoana este declarată vinovată în săvîrşirea a două sau mai multe contravenţii, şi cazul este examinat de unul şi acelaşi organ, atunci se stabileşte sancţiunea mai întîi a contravenţiei cu un grad mai periculos pentru societate, sancţiunile resturilor contravenţii vor fi considerate ca sancţiuni suplimentare.

   În cazul cînd la săvîrşirea contravenţiei au participat mai multe persoane, instanţa de judecată va stabili fiecăruia cîte o sancţiune.

   Conform CCRM, în art.30, sancţiunea contravenţionlă poate fi aplicată nu mai tîrziu de trei luni de la descoperirea ei.

   În cazul contravenţiilor în domeniul impozitelor, taxelor, primelor de asigurare şi disciplinei financiare, sancţiunea se aplică nu mai tîrziu de un an de la data comiterii contravenţionale.

   Termenele prevăzute expuse nu se extind asupra cazurilor de aplicare, în baza Codului vamal al RM, a confiscării obiectelor de contrabandă[3].

[1] I.Creangă, op.cit. pag.7

[2] S.Furdui, op. cit. pag.6

[3] Codul Vamal, nr.1149 din 20.07.2000 (M.O. din 01.01.2007)