Republica Moldova este un stat suveran şi independent, în care suveranitatea naţională aparţine poporului, care o exercită în mod direct şi prin organele sale representative. Organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului este Parlamentul, ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pentru un mandat de 4 ani. În componenţa Parlamentului se aleg 101 deputaţi, care, în exercitarea mandatului, sînt în serviciul poporului, orice mandat imperativ fiind considerat nul.
Conform Constituţiei Republicii Moldova, alegerile parlamentare se organizează şi desfăşoară în baza unei legi organice, tot prin lege organică fiind reglementate sistemul electoral, statutul deputatului şi modul de activitate a Parlamentului.
La începutul anului 1990 (februarie-martie) a fost ales Sovietul Suprem al R.S.S. Moldova (de legislatura a XII-a), organ reprezentativ format din deputaţi aleşi pe circumscripţii uninominale, care ulterior (la 23 mai 1991) a decis schimbarea denumirii statului “R.S.S. Moldova” în “Republica Moldova” şi respectiv, a “Sovietului Suprem” — în “Parlamentul Republicii Moldova”. La 12 octombrie 1993, în scopul creării unui Parlament profesionist pe bază de pluripartitism, Parlamentul de legislatura a XII-a s-a autodizolvat, stabilind pentru data de 27 februarie 1994 alegeri anticipate în Parlament, în baza unei noi legi privind alegerea legislativului.
Începînd cu anul 1994, Parlamentul funcţionează pe bază permanentă, calitatea de deputat fiind incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice. Alegerile parlamentare din 27 februarie 1994 s-au organizat în baza unei Legi special adoptate, iar ulterior, reglementările privind alegerea organelor puterii de stat şi desfăşurarea referendumurilor au fost concentrate într-un singur document — Codul electoral, adoptat 21 noiembrie 1997.
Conform legislaţiei electorale, începînd cu anul 1994, alegerile parlamentare se desfăşoară în baza sistemului proporţional, întreg teritoriul ţării constituind o circumscripţie electorală, în care se aleg cei 101 deputaţi. Alegerile se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului precedent. Rezultatele alegerilor parlamentare sînt confirmate de Curtea Constituţională a Republicii Moldova.
Mandatul Parlamentului se prelungeşte pînă la întrunirea legală a noii componenţe. Parlamentul poate fi dizolvat înainte de termen:
- în cazul imposibilităţii formării Guvernului (în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învenstitură) sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni;
- dacă nu reuşeşete să aleagă Preşedintele Republicii Moldova.
În cazul survenirii circumstanţelor menţionate mai sus, se organizează alegeri parlamentare anticipate.
