Continutul Constitutiei si modificarile ce i s-au adus
In cele 133 articole ale sale, Constitutia din 1866 reglementeaza cele mai importante relatii sociale, sistematizarea normelor realizandu-se pe opt titluri si anume: Despre teritoriul Romaniei (titlu I), Despre drepturile romanilor (titlu II), Despre puterile statului (titlu III), Despre finante (titlu IV), Despre puterea armata (titlu V), Dispozitiuni generale (titlu VI), Despre revizuirea constitutiei (titlu VII), Dispozitii tranzitorii si suplimentare (titlu VIII)
Constitutia consacra in chiar primul articol ca "Principatele Unite Romane constituie un singur stat indivizibil, sub denumirea de Romania". Se reglementeaza drepturile fundamentale ale cetatenilor. O grija deosebita este acordata proprietatii, care este declarata sacra si nevoiabila (art. 19), iar ca o puternica garantie se stabileste ca "nici o lege nu poate infiinta pedeapsa confiscarii averilor" (art. 17).
Reglementand puterile statului, constitutia proclama ca toate puterile emana de la natiune. Puterea legiuitoare se exercita colectiv de catre rege si reprezentanta nationala, formata din doua camere si anume: senatul si adunarea deputatilor. Cat priveste adunarea deputatilor, ca era aleasa pe sistemul colegiilor pe avere. De mentionat ca alegatorii din colegiul patru, care era cel mai numeros colegiu, in care intrau toti cei care "platesc o dare care stat oricat de mica", alegeau indirect si cel mai mic numar de deputati. Cat priveste senatul, corpul electoral era impartit numai in doua colegii, tot dupa avere, iar pentru a fii ales in senat se cereau, printre altele, doua conditii si anume: un venit "de orice natura de 800 de galbeni" si varsta de 40 de ani.
Puterea executiva apartinea domnitorului, constitutia stabilind regula monarhiei
straine.
Un anumit interes, de ordin istoric, prezinta si dispozitiile generale indeosebi art. 128 care interzicea posibilitatea suspendarii constitutiei, cele privind revizuirea constitutiei (art. 129), precum si dispozitiile tranzitorii si suplimentare care stabileau un anumit program legislativ.
De asemenea, trebuie mentionate dispozitiile articolelor 101 si 102 care stabileau ca o lege va preciza responsabilitatea si pedepsele aplicabile ministrilor, pentru crime si delicte.
Constitutia adoptata la 1866 a suferit si o serie de modificari; au fost revizuite: in 1879 dispozitiile privitoare la drepturile politice; 1884 cele privitoare la domn, presa, sistemul electoral si la pamanturile rurale; in 1917 dispozitiile privitoare la garantarea dreptului de proprietate si cele privitoare la dreptul de vot; in 1918, ca urmare a desavarsirii statului national unitar roman etc.