Norma de drept, în general, este o regula de conduita generala, abstracta, cu caracter obligatoriu a carei ducere la indeplinire se realizeaza fie în mod voluntar fie, la nevoie, prin forta coercitiva a statului.
Din punct de vedere al structurii sale şi norma de drept administrativ are o structura trihotomică ( trei părţi), fiind formată din:
- Ipoteza : norma de drept administrativ poate arăta (cuprinde):
ˇ Imprejurarile, condiţiile, situaţiile în care se aplică norma juridică,
ˇ subiectele de drept, persoane fizice sau juridice care cad sub incidenţa normei;
ˇ explicaţia semnificaţiei unor termeni;
ˇ definiţii, principii, scopul activităţii unui organ.
Dat fiind faptul că fenomenul administrativ este un fenomen vast ce presupune o complexitate şi multitudine de aspecte şi ipoteza are caracter dezvoltat, ea putând să fie absolut determinată sau relativ determinată după modul în care sunt reglementate împrejurarile în care ea se aplică.
Ipoteza este absolut determinată cănd sunt conturate cu exactitate imprejurarile în care se va aplica dispoziţia, situaţie în care autoritatea administraţiei publice nu poate decât să verifice şi să ateste ori să ia act şi să confirme. Este vorba de aşa numita competenţă legată (autoritatea administrativă este ţinuta de normă juridică).
Ipoteza este relativ determinată când legea (izvorul formal de drept) prevede, în general, împrejurarile în care se aplică norma, existenţa lor concretă urmând a fi stabilită de organul care o aplică. Este vorba de compenţa de apreciere.
- Dispozitia : cuprinde acţiunile şi inacţiunile părţilor, stipulate de o manieră imperativă, categorică, determinată de regimul de putere publică specific administraţiei. Un act normativ cuprinde, de regulă, mai multe categorii de dispoziţii.
Dispoziţia este, în general, categorică, imperativă, deoarece relaţiile sociale care fac obiectul reglementării dreptului administrativ se desfăşoară în procesul de realizare a puterii. Astfel principalele norme de drept administrativ au o dispoziţie cu un caracter onerativ, prin care subiectele de drept la care se referă norma sunt obligate la o anumită conduită, la o anumită prestaţie.
O mare categorie de norme de drept administrativ au o dispoziţie prohibitivă, cuprinzând reguli de interzicere a unor acţiuni; este cazul, în principal, al normelor cu caracter contravenţional.
Dispoziţia normei de drept administrativ are uneori şi caracter permisiv, prevăzând numai facultatea de a acţiona sau nu, lăsând la latitudinea subiectelor de drept să facă sau nu anumite acţiuni. De cele mai multe ori, aceste dispoziţii sunt evocate prin verbul ”a putea”, introdus în expresii ca “autoritatea administrativă poate…”, “cetăţeanul poate…”.
La fel ca şi ipoteza, şi dispozita normei de drept administrativ poate fi absolut determinată şi relativ determinată.
- Sancţiunea : cuprinde consecinţele juridice care apar în momentul în care dispoziţia normei nu este respectată. Există păreri potrivit cărora norma de drept administrativ nu ar avea sancţiune în sensul existenţei unor situaţii în care nu sunt prevăzute urmările juridice ale nerespectarii normei. Trebuie avut în vedere faptul că o normă de drept se duce la îndeplinire nu numai datorită consecinţelor negative pe care le atrage nerespectarea ei, deci nu doar din teama de represiune. Norma juridică se respectă şi din convingere, dreptul în ansamblul sau având şi un caracter educativ. Trebuie de asemenea făcută distincţie între sancţiune ca element structural al normei juridice şi sancţiunea ca modalitate de concretizare a uneia din formele de răspundere specifice dreptului administrativ. Din punct de vedere al modalitatilor de exprimare pot fi identificate mai multe tipuri de sancţiuni:
ˇ Sancţiuni specifice primei forme de răspundere pe care o cunoaşte dreptul administrativ: răspunderea administrativ disciplinara (ex. destituirea din funcţie, revocarea alegerii, mutarea disciplinara etc.)
ˇ Sanctiuni specifice răspunderii administrativ – contraventionale (ex. amenda, avertismentul, inchisoarea contraventionala etc.)
ˇ Sancţiuni specifice răspunderii administrativ – patrimoniale care vizează repararea prejudiciilor produse prin actele administrative.