Sensurile notiunii de cetatenie
Notiunea de cetatenie poate fii utilizata in doua sensuri: unul eminamente juridic si unul politic, de expemplu, atunci cand este privita ca o apartenenta a unui individ la o colectivitate umana (natiune, popor) organizata in stat. Desi pentru stiinta dreptului constitutional intereseaza, in primul rand, sensul ei juridic, analiza cetateniei trebuie totusi facuta pornindu-se de la legatura insidolubila ce exista intre aspectele sale politice si cele juridice.
Notiunea de cetatenie are in stiinta dreptului constitutional doua acceptiuni. In primul rand, notiunea de cetatenie este utilizata pentru a desemna o institutie juridica, adica o grupare de norme juridice cu un obiect comun de reglementare. Dar, notiunea de cetatenie este folosita si pentru a caracteriza conditia (starea) juridica ce se creeaza acelor persoane care au calitatea de cetatean. In aceasta a doua acceptiune, cetatenia ce axeaza in jurul ideii de subiect de drept si numai aici se vorbeste de cetatenia unei persoane, dobandirea si pierderea cetateniei.
In literatura juridica cetatenia a fost conceputa ca o "legatura intre individ si stat" sau ca o "legatura politica si juridica", o "apartenenta juridica" sau o calitate a persoanei.
Intr-o opinie, cetatenia era privita ca legatura care uneste un individ, un grup sau anumite bunuri cu un stat anumit. Aceasta opinie este caracteristica unor autori care considerau ca raporturile juridice se pot stabili numai intre persoane si bunuri, nu numai intre persoane. Teza era principial gresita, nestiintifica, intrucat raporturile juridice se pot stabili numai intre oameni, uneori ele incheindu-se cu privire la bunuri. Niciodata raporturile juridice nu pot lua nastere intre oameni si bunuri.
Intr-o alta opinie, se pleaca la definirea cetateniei de la teza conform careia statul ar fi suma celor trei elemente: teritoriu, populatie si suveranitate. Intre parerile acestor autori nu exista decat deosebiri de nuanta, in esenta, ei definind cetatenia ca o legatura politica sau juridica sau ca o calitate a persoanei, in virtutea careia persoana face parte din populatie, care ar fi unul din elementele constitutive ale statului.
O definitie considerata corecta priveste cetatenia ca fiind lagatura politica si juridica permanenta dintre o persoana fizica si un anumit stat. Aceasta legatura se exprima prin totalitatea drepturilor si obligatiilor reciproce dintre o persoana si statul al carui cetatean este; in plus, aceasta este o legatura juridica speciala, reflectata si pe plan extern, pastrata si prelungita oriunde s-ar gasi persoana, in statul sau de origine, in alt stat, pe mare, in cer sau in cosmos.