Transporturile reprezintă o ramură a economiei naţionale. Importanţa transportului se manifestă prin acordarea unor prestaţii specifice, destinaţia cărora este deplasarea persoanelor fizice şi a bagajelor acestuia în spaţiu. Nu toate deplasările în spaţiu ale bunurilor materiale prin intermediul organizaţiilor de transport au ca efect naşterea obligaţiunilor civile. Pentru acesrea sunt caracteristice următoarele aspecte:
- Temeiul juridic al obligaţiunilor civile sunt raporturile oneroase, bazate pe acţiuni de natură comercială. Transportarea tenhologică în cadrul unei întreprinderi de producţie a bunurilor materiale, nu are ca efect obligaţia civilă de transport;
- Se impune de a lua în consideraţie modul de transportare. Deplasarea în spaţiu a persoanelor fizice şi a bunurilor acestora în sensul raporturilor contractuale civile presupune transportatea în sau pe unitatea de transport (în autobuz, navă, avion etc.);
- Transportarea bunurilor şi a persoanelor este efectuată de către cărăuţii (transportatorii) publici, constituirea cărora are ca scop prestarea serviciilor de transport în baza contractului de transport .[17, pag. 255].
O particularitate esenţială a transporturilor este reglementarea specială, deoarece relaţiile privind transportul sunt reglementate de o serie de acte normative. Astfel pe lângă Codul Civil al Republicii Moldova raporturile contractuale şi organizaţionale cu privire la diferite tipuri de transporturi sunt reglementate de acte normative ca:
- Legea cu privire la transporturi din 21 mai 1997.
- Legea aviaţiei civile din 09 iulie 1997.
- Codul transporturilor auto din 29 iulie 1998.
- Codul navigaţiei maritime comerciale al Republicii Moldova din 30 septembrie 1999.
- Codul transportului feroviar din 17 iulie 2003. etc.
Transportul ce se realizează pentru deplasarea persoanelor fizice şi a bagajelor acestora se realizează în baza contractului de transport.
Contractul de transport de călători şi bagaje se deosebeşte de celelalte contracte de transport după destinaţia juridică, componenţa subiectivă şi obiect, însă între toate contractele de transport există şi unele asemănări. Ca exemplu au ca scop final reglementarea relaţiilor apărute în procesul transportării încărcăturilor, călătorilor şi bagajelor.
Legislaţia în vigoare, şi anume Codul Civil al Republicii Moldova (în continuare CC RM), conşine o definişie de ordin general, care nu depinde de obiectul transportării. Astfel, art. 980 alin. 1 al CC RM stipulează ca prin contractul de transport o parte (cărăuş, transportator) se obligă faţă de cealaltă parte (pasager sau client) să o transporte împreună cu bagajele ei, respectiv să transporte încărcătura la locul de destinaţie, iar cealaltă parte se obligă să plătească remuneraţia cuvenită.
Cu scopul de a face comparaţia între legislaţiile altor state în privinţa definirii contractului de transport, putem menţiona o definiţie originală a contractului de transport, care se aplică numai în raporturile comerciale de antreprenoriat. Astfel, art. 413 al Codului Comercial Român stipelează, că contractul de transport are loc între expeditor sau acela care dă însărcinarea pentru transportul unui bun şi întreprinzătorul care se obligă de al face în numele său propriu şi pe socoteala altuia, ori unul dintre aceştea şi cărăuşul ce se însărcinează de a-l face . [17, pag. 259]. Contractul de transport de călători şi bagaje presupune că cărăuşul se obligă să transporte călătorul împreună cu bagajelel lui la punctul de destinaţie, iar călătorul se obligă să plătească remunerarea cuvenită (art. 980 CC RM).
Contractul de transport ar putea fi calificat ca o convenţie de prestări servicii (calitatea transportatorului de prestator de servicii, cărăuşul îndeplineşte obligaţiile contractuale „pe propriul său risc” răspunderea fiindu-i antrenată numai în măsură în care nu intervine un fapt exonerator de răspunderte).
În literatura de specialitate acest contract este privit ca un contract unic, care include atât transportarea pasagerului, cât şi a bagajelor.