Activitatea de realizare a dreptului este un proces de mare complexitate, prin aspectele teoretice şi tehnice pe care le implică, prin măsurile de ordin politic, economic, organizatoric, juridic, ce se cer a fi adoptate, prin împletirea unor factori obiectivi şi subiectivi. Asemenea factori sunt: tipul sistemului social, natura relaţiilor politice,
a organizării statale, tipul de relaţii economice, gradul de cultură şi civilizaţie, condiţiile naţionale şi internaţionale, conştiinţa juridică a societăţii etc.
Dar realizarea dreptului depinde nu numai de factorii macrosociali amintiţi ci şi de personalitatea fiecărui individ al cărui comportament este reglementat de normele juridice. De asemenea, realizarea dreptului vizează şi libertatea individului care poate să respecte sau nu prevederile legale. În acest sens, în literatura de specialitate s-a subliniat că "libertatea este fundamentul dreptului. Spre a pune problema, dacă o faptă a cuiva este dreaptă sau nedreaptă trebuie mai întâi să punem postulatul că acel cineva a fost liber când a făcut-o. Dacă nu a fost liber, atunci orice problemă de drept dispare şi apare numai o problemă ştiinţifică, alta decât a dreptului"[1].
Dincolo de existenţa constrângerii publice şi de forţa sa internă, realizarea dreptului depinde şi de moralitatea şi raţionalitatea normelor juridice. "Un text de lege care se aplică - afirma autorul M. Djuvara - nu are putere numai pentru că este text de lege şi pentru că poate pune în mişcare forţa publică, dar fundamentul lui raţional stă în faptul că el răspunde unei necesităţi morale a societăţii respective. Legea nu poate fi imorală, altfel se prăbuşeşte chiar fundamentul şi explicaţia ei logică."
[1] Mircea Djuvara, Teoria generală a dreptului, Bucureşti, 1930, vol. II, p. 147.