În evidenţierea funcţiilor răspunderii juridice trebuie să pornim de la menirea socială a dreptului de a reglementa relaţiile sociale stabilind pentru subiectele dreptului o anumită comportare obligatorie. Această comportare stabilită prin voinţa statală îmbină în mod armonios interesele generale ale societăţii cu interesele personale ale indivizilor. În societăţile în care dreptul exprimă interesele şi voinţa maselor largi (în sistemele democratice) majoritatea covârşitoare a cetăţenilor se conduc, în relaţiile lor reciproce, în activitatea lor, după prescripţiile normei de drept. Cu toate acestea, nu este exclusă posibilitatea unor încălcări a prescripţiilor legale. De aceea, la nivel social se stabileşte un complex de măsuri şi mijloace pentru a preveni săvârşirea faptelor ce încalcă prevederile dreptului, iar, când această încălcare a avut totuşi loc, se aplică sancţiunile prevăzute de norma juridică. Prin aplicarea sancţiunilor se restabileşte ordinea juridică perturbată, se izolează elementele periculoase pentru societate reparându-se şi eventualele pagube cauzate. Se profilează, astfel, funcţia sancţionatorie a răspunderii juridice privită în sensul larg[1] al noţiunii. În virtutea acesteia, se aplică celui vinovat o pedeapsă cu caracter precumpănitor moral sau material ori este obligat la repararea unui prejudiciu cauzat printr-o atitudine culpabilă (în funcţie de natura normelor sociale încălcate). În acest sens, funcţia sancţionatorie o include şi pe cea reparatorie a prejudiciului material, funcţie determinantă şi specifică pentru răspunderea civilă şi materială. Dar, indiferent de felul ei , sancţiunea se reflectă pe planul conştiinţei şi atitudinii celui vinovat, ca o constrângere sau ca o privaţiune de natură să-l reţină pe viitor de la comiterea altor abateri.
Funcţia sancţionator - reparatorie a răspunderii juridice cu efectul ei preventiv în ce priveşte comiterea de noi abateri, de către aceleaşi persoane sau de câtre altele se întregeşte cu funcţia educativă. Prin forţa acesteia are loc schimbarea comportării celui sancţionat prin reeducarea lui şi reintegrarea în ordinea de drept existentă. Puterea educativă a unei sancţiuni se alimentează şi din corecta aplicare a acesteia. Numai o justă şi obiectivă aplicare a sancţiunii, cu respectarea legii şi în limitele ei, este de natură să asigure realizarea funcţiei educative în raport de persoana celui vinovat, cât şi a funcţiei preventive (general - educative) în raport de celelalte persoane. Această ultimă funcţie îşi realizează valenţele prin avertismentul adresat tuturor persoanelor asupra consecinţelor faptelor ilegale.
[1] În sens restrâns funcţia sancţionatorie se rezumă doar la aplicarea unei pedepse penale, administrative, disciplinare etc.