Există anumite împrejurări care înlătură caracterul ilicit al faptei şi în consecinţă, răspunderea juridică. Ele sunt prevăzute de lege şi diferă de la o ramură de drept la alta. În dreptul penal, de exemplu, din anumite raţiuni bine definite, răspunderea penală poate fi înlăturată în cazuri cum sunt: amnistia, lipsa plângerii prealabile, prescripţia, legitima apărare, starea de necesitate, iresponsabilitatea, beţia involuntară.
Legitima apărare[1] are ca efect înlăturarea caracterului penal al faptei, şi, deci, a răspunderii juridice dacă sunt întrunite mai multe condiţii care privesc atât atacul, cât şi riposta.
Condiţiile privind atacul sunt:
- să existe un atac care să provină din partea unei persoane responsabile;
- atacul să fie material, adică să se concretizeze în acte de violenţă fizică sau verbală susceptibile de a fi percepute pe cale senzorială;
- atacul să fie direct, adică să provină din partea celui împotriva căruia se îndreaptă riposta persoanei aflate în stare de legitimă apărare şi să fie imediat, în curs de dezlănţuire sau pe punctul de a se produce;
- atacul să fie injust, adică să se realizeze printr-un fapt ilicit şi să fie îndreptat împotriva persoanei sau a drepturilor sale, ori împotriva unui interes public;
Condiţiile privind riposta sunt:
- să fie necesară, adică finalitatea actelor de apărare să urmărească înlăturarea actului;
- să fie proporţională cu atacul şi sub acest aspect avem în vedere natura, cât şi gravitatea consecinţelor pe care atacul şi riposta sunt în stare să le producă;
- să fie spontană, adică să se desfăşoare pentru a preveni un atac iminent sau a anihila un atac actual;
Starea de necesitate este o împrejurare care reflectă "dreptul individului de a-şi apăra propria persoană sau bunurile ameninţate de un pericol cu preţul sacrificării unei altei persoane sau a bunurilor aparţinând altora dacă nu este posibilă altfel înlăturarea pericolului[2].
Pentru înlăturarea răspunderii juridice, în cazul arătat, se cer îndeplinite, de asemenea, unele condiţii:
- să existe un pericol care să creeze posibilitatea imediată a survenirii unor suferinţe sau daune;
- pericolul trebuie să fie grav, iminent, fortuit;
- să nu fi fost posibilă evitarea pericolului altfel decât prin săvârşirea unei fapte ilicite;
- cel ameninţat cu pericolul să nu aibă obligaţia legală de a-l înfrunta;
- bunul care se salvează cu preţul sacrificării altor bunuri să fie mai valoros (mai important) decât cel sacrificat.
În legătură cu cele două împrejurări care, incontestabil, înlătură răspunderea penală, se pune problema dacă ele înlătură (când este cazul) şi răspunderea civilă. Răspunsul este afirmativ în cazul legitimei apărări pe când, în cazul stării de necesitate, practica s-a cristalizat în sensul înlăturării totale sau numai parţiale a răspunderii civile în funcţie de împrejurările cauzei. Oricum, în legislaţie nu există o reglementare expresă cu privire la aceste cauze de neresponsabilitate.
Constrângerea fizică şi morală constituie cauze de exonerare de răspundere, când fapta se săvârşeşte sub imperiul acesteia.
Iresponsabilitatea este acea stare psihică a unei persoane care din anumite motive (vârstă fragedă sau discernământ afectat de o boală mintală) nu poate avea reprezentarea faptelor şi a consecinţelor acestor fapte.
Beţia involuntară provocată de alcool sau de alte substanţe, independent de voinţa autorului faptei poate duce la exonerarea de răspundere.
Eroarea de fapt poate fi reţinută ca o cauză exoneratoare de răspundere juridică dacă autorul faptei are o reprezentare falsă (inexactă) asupra unor împrejurări sau situaţii de care depinde caracterul ilicit al faptei în momentul săvârşirii ei.
Exercitarea unui drept potrivit scopului său social – economic[3] sau îndeplinirea unor atribuţii în baza ordinului de serviciu[4] sunt, de asemenea, împrejurări care în anumite condiţii înlătură caracterul ilicit al faptei.
Forţa majoră definită ca o împrejurare imprevizibilă şi de neînlăturat, care a determinat acţiunea sau inacţiunea autorului duce la înlăturarea totală sau parţială, definitivă sau vremelnică a răspunderii acestuia.
[1] Legitima apărare este definită de Codul penal prin art. 44 care prevede că “Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită în stare de legitimă apărare. Este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material direct, imediat, injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav, persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc”.
[2] Gh. Boboş, op. cit., p. 275
[3]Art. 1 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice prevede că “Drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul de a satisface interesele personale, materiale şi culturale, în acord cu interesul obştesc, potrivit legii şi regulilor de convieţuire socială “.
[4] Ordinul de serviciu dat în formă legală apără de răspundere pe cel ce-l execută dacă: emană de la un organ competent; este dat cu respectarea formelor legale şi nu are în chip vădit un caracter ilicit.