Proiectul noului cod civil s-a născut în contextul transformărilor profunde ale societăţii romaneşti şi ale realităţilor europene contemporane, care reclama ocrotirea unor valori socio-morale, culturale, economice şi tehnico-stiintifice.
Proiectul încearcă să răspundă adaptărilor legislaţiei actuale la exigentele economice şi la neviole practicii judiciare, precum şi cerinţelor unui instrument modern şi conform cu normele de terminologie consacrate.
În contextul reglementarii răspunderii civile delictuale şi a evaluării exacte a prejudiciului putem menţiona procedura desfăşurată la Curtea Europeană pentru Drepturile omului, unde mărimea compensaţiei băneşti este lăsată la discreţia judecătorilor. Articolul 41 al Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede că, dacă este cazul, Curtea acorda părţii lezate o satisfacţie echitabilă.
Curtea, ţinând cont de solicitările reclamantului, de probele prezentate de acesta, de particularităţile fiecărui caz în parte, stabileşte mărimea compensaţiei.
Spre exemplu, în cauză Amihalachioaie contra Republicii Moldava, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a constatat ingerinţa în dreptul reclamantului la libertatea de expresie, drept garantat de art.10 al Convenţiei. Reclamantul a solicitat acordarea a 100.000 de euro drept repararea prejudiciului moral cauzat prin condamnarea sa la plata amenzii de 360 lei. Curtea a estimat şi a decis cu majoritatea voturilor ca constatarea violării constituie prin sine o satisfacţie echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului.
În cauză Busuioc contra Moldovei, Curtea Europeană a constatat imixtiunea din partea autorităţilor publice în dreptul reclamantului la libera exprimare, garantat de prevederile paragrafului 1 al art.10 al Convenţiei. Reclamantul a pretins în calitate de prejudiciu material, suferit ca urmare a încălcării dreptului sau la libera exprimare, suma 2.460 de euro şi 30.000 euro în calitate de prejudiciu moral. Decizând în baza de echitate, Curtea a acordat suma de 125 euro în calitate de prejudiciu material şi 4.000 euro în calitate de prejudiciu moral.
În comparaţie cu situaţia existentă anterior, adoptarea noului Cod civil a instituit o anumită coerenta în problema reparării prejudiciului moral. Formula actuală s-a bazat pe practică judecătorească în materie, ceea ce a fost menţionat şi în Hotărârea explicativă a Plenului Curţii Supreme de Justiţie, nr.11 din 27.03.97, care formulează detaliat noţiunea de dăuna morală.
Având în vedere cele menţionate mai sus, propunem diversificarea criteriilor, care să fie luate în considerare de instanţă de judecată la adoptarea hotărârii privind repararea prejudiciului moral. În speţă se propune ca alineatul (8) al art.16 din Codul civil să fie completat, pentru a se prevedea că, cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral trebuie să fie necesar şi rezonabil, şi să se determine, ţinându-se cont de nişte criterii distincte: caracterul informaţiilor răspândite; sfera de răspândire a informaţiilor; impactul social asupra persoanei; gravitatea şi întinderea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate; proporţionalitatea între acordarea despăgubirilor şi gradul în care reputaţia a fost lezata; gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului; măsura în care aceasta compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate; alte circumstanţe relevante pentru cazul dat. Concretizarea criteriilor de apreciere a cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral este necesară, pentru că instanţă de judecată, conducându-se de criteriile enunţate, să poată obiectiv stabili mărimea compensaţiei, iar partea lezată să beneficieze de o satisfacţie echitabilă.
Consider că această modificare a art.16 este în deplină concordanţă cu practica internaţională şi va îmbunătăţi calitativ legea civilă.
Capitolul V, secţiunea a5-a din Proiectul Codului Civil privind modalităţile de reparare a prejudiciului:
Obiectul reparaţiei Art.1122 – (1) Reparaţia este datorată pentru orice prejudiciu material, corporal sau moral, pricinuit printr-un fapt ilicit.
(2) Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă nu poate fi valorificat imediat.
Solidaritatea faţă de păgubit Art.1123 – Cei care răspund de acelaşi fapt păgubitor sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel păgubit. Ei nu se bucura de solidaritate în raporturile dintre ei.
Contribuţia la repararea pagubei Art.1124 – (1) Între cei care răspund împreună pentru acelaşi prejudiciu, sarcina reparaţiei se împarte proporţional cu măsura în care fiecare a participat la pricinuirea pagubei, iar, dacă aceasta participare nu poate fi stabilită, potrivit cu intenţia sau cu gravitatea culpei fiecăruia. Dacă nici astfel nu se poate împărţi sarcina reparaţiei, fiecare va contribui în mod egal la repararea pagubei.
(2) Cel care răspunde pentru fapta altuia, contribuie, în raporturile cu celelalte persoane răspunzătoare, la repararea pagubei, numai dacă se face dovada că urmează să răspundă şi el pentru propria fapta săvârşită cu intenţie sau din culpă.
Dreptul la regres Art.1125 – (1) Cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, afară numai dacă acesta din urmă nu este răspunzător pentru paguba pricinuită.
(2) Dacă prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, iar despăgubirea a fost plătită în tot sau în parte, de cel care răspunde pentru fapta uneia dintre ele, cel care a plătit se poate întoarce şi împotriva celorlalte persoane care au contribuit la pricinuirea pagubei sau, dacă va fi cazul, împotriva celor care răspund pentru acestea. În toate cazurile, cel care a plătit va avea dreptul să pretindă numai ceea ce depăşeşte partea din sarcina reparaţiei ce revine, potrivit art.1136, persoanei pentru care răspunde şi numai în limita părţii din despăgubire care, tot astfel, revine fiecăreia dintre aceste persoane.
Întinderea reparaţiei Art.1126 - (1) Prejudiciul se repara integral, afară numai dacă prin lege nu se prevede altfel.
(2) Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea şi întinderea acesteia, cel puţin în parte, sunt neîndoielnice.
(3) Când victimă a contribuit prin faptul sau la prejudiciul pe care l-a suferit, obligaţia de a o repara va fi micşorata în măsura în care aceasta a contribuit.
Formele reparaţiei Art.1127 – (1) Repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putinţă, prin plata unei despăgubiri.
(2) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să-l realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
(3) Dacă prejudiciul are un caracter de continuitate, despăgubirea se va putea acorda sub formă de prestaţii băneşti periodice.
(4) În cazul prejudiciului viitor, despăgubirea, indiferent de formă, va putea fi sporită, redusă sau suprimată, dacă, după stabilirea lui, prejudiciul s-a mărit, s-a micşorat ori a încetat.
Vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii Art.1128 – (1) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, despăgubirea trebuie să cuprindă, în condiţiile art.1129 şi art.1130, după caz, echivalentul câştigului din munca de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat să-l dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacităţii sale de muncă. În afară de aceasta, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală şi, de va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, precum şi orice alte prejudicii materiale.
(2) Despăgubirea pentru pierderea sau nerealizarea câştigului din munca, ţinându-se seama şi de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, se acorda sub formă de prestaţii băneşti periodice. La cererea persoanei păgubite, instanţă, pentru motive temeinice va putea acorda despăgubirea sub forma unei sume globale.
(3) În toate cazurile, instanţă va putea acorda celui păgubit o despăgubire provizorie pentru acoperirea nevoilor urgenţe.
Stabilirea pierderii şi a nerealizării câştigului din munca Art.1129 – (1) Despăgubirea pentru pierderea sau nerealizarea câştigului din munca se va stabili pe baza venitului mediu lunar net din muncă al celui păgubit, din ultimul an înainte de pierderea sau reducerea capacităţii sale de muncă ori, în lipsa, pe baza venitului lunar net pe care l-ar fi putut realiza, ţinându-se seama de calificarea profesională pe care o avea sau ar fi avut-o la terminarea pregătirii pe care era în curs să o primească.
(2) Dacă cel păgubit nu avea o calificare profesională şi nici nu era în curs să o primească, despăgubirea se va stabili pe baza salariului minim net pe economie.
Vătămarea minorului Art.1130 – (1) Dacă cel care a suferit vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii este un minor, despăgubirea stabilită potrivit prevederilor art.1129 alin.(1) va fi datorată de la dată când, în mod normal, minorul şi-ar fi terminat pregătirea profesională ce primea.
(2) Până la acea dată, dacă minorul avea un câştig la momentul vătămării, despăgubirea se va stabili pe baza câştigului de care a fost lipsit, iar dacă nu avea un câştig, potrivit dispoziţiilor art.1129 alin.(2). Aceasta din urmă despăgubire va fi datorată de la dată când minorul a împlinit vârsta prevăzută de lege pentru a putea fi parte într-un raport de muncă.
Pricinuirea morţii. Persoana îndreptăţită la despăgubire. Art.1131 – (1) Despăgubirea pentru pagubele suferite prin moartea cuiva se cuvine numai persoanelor care erau îndreptăţite să fie întreţinute de victima, în temeiul unei obligaţii legale.
(2) Cu toate acestea, instanţă, ţinând seama de împrejurări, poate acorda despăgubire şi celui căruia victima, fără a fi obligată de lege, îi presta întreţinere în mod curent.
(3) La stabilirea despăgubirii se va ţine seama de nevoile celui păgubit, precum şi de veniturile pe care, în mod normal, cel a cărui moarte a fost pricinuita le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea. Dispoziţiile art.1128-1130 se aplică în mod corespunzător.
Cazuri şi limite ale reparării prejudiciului moral Art.1132 – (1) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.
(2) Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei.
(3) Dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalităţii oricărui subiect de drept va putea fi cedat numai în cazul când a fost stabilit printr-o tranzacţie sau printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
(4) Dreptul la acţiunea în despăgubire nu trece la moştenitori; aceştia îl pot, însă, exercita, dacă acţiunea a fost pornită de defunct.
Cheltuieli de îngrijire a sănătăţii. Cheltuieli de înmormântare. Art.1133 – Cel care a făcut cheltuieli pentru îngrijirea sănătăţii victimei sau, în caz de moarte a acesteia, pentru înmormântare, are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli.
Despăgubirea în raport cu ajutorul şi pensia Art.1134 – (1) Dacă persoanei a cărei integritate corporală sau sănătate a fost vătămata sau, în caz de moarte a acesteia, moştenitorilor li s-a recunoscut, în cadrul asigurărilor sociale, dreptul la un ajutor sau la o pensie, reparaţia este datorată numai în măsura în care paguba suferită prin vătămare sau moarte depăşeşte ajutorul ori pensia.
(2) Cât timp ajutorul său pensia nu a fost efectiv acordată sau refuzată celui păgubit, instanţă nu poate obliga pe cel chemat să răspundă decât la o despăgubire provizorie, potrivit prevederilor art.1130 alin.(3).
Prorogarea termenului prescripţiei Art.1135 – În toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiunea în răspundere civilă.
Suspendarea prescripţiei Art.1136 – Prescripţia dreptului la acţiune cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori prin moartea unei persoane, este suspendată până la stabilirea pensiei sau a ajutoarelor ce s-ar cuveni, în cadrul asigurărilor sociale, celui îndreptăţit la reparaţie.