Familia socialistă de drept (sau sistemele juridice socialiste) formează sau, mai corect, au format după părerea unor autori, a treia familie juridică. Sistemele juridice a ţărilor ce se atribuie la „lagărul socialist” mai inainte s-au atribuit la familia juridică romano-germanică2. Şi la etapa contemporană ele păstrează un şir de trăsături comune. Norma juridică aici întotdeauna se precauta şi se precaută ca un model general de comportament. S-au păstrat într-o măsură considerabilă şi sistemul dreptului şi terminologia ştiinţei juridice, formată prin străduinţele savanţilor europeni şi sovietici cu rădăcinile sale în dreptul roman.
Necătînd la considerabilele asemănnări cu dreptul continental, sistemele juridice socialiste au avut evidente trăsături specifice, determinate de caracterul său pronunţat de clasă. Unicul sau principalul izvor a dreptului socialist de la începutut
era creaţia revoluţionară a executanţilor, iar mai tîrziu – actele normativ-juridice, cu referinţă la care se declara că ele reflectă voinţa proletariatului, majorităţii populaţiei, iar apoi – întregului popor, condus de partidul comunist. Actele normative adoptate, marea parte a cărora o formau actele normative subordonate legii, de fapt exprimau voinţa şi interesele aparatului de partid statal.
Guverna tratarea, înţelegerea juridică îngustă, restrictivă. Dreptul Public prevela, devinea dominant faţă de cel privat. Pentru sistemul juridic socialist rămînea străină ideea de căutare a unui drept ce ar corespunde principiului de dreptate. Dreptul avea un caracter imperativ, era în cel mai strîns mod legat de politica de stat, era un aspect al ei, se asigura cu puterea de partid şi forţa de constrîngere a organelor de drept.
Teoriei, ştiinţei i se reducea rolul de interpretare strictă a dreptului. Necătînd la proclamarea independenţei intstanţelor judecătorilor, acesta rămînea un instrument în maînile clasei (grupei) dominante, garanta dominaţia ei şi proteja interesele ei.
Asupra sistemelor juridice socialiste ale Europei, Asiei şi Americii Latine o influenţă considerabilă a avut prima din ele – sovietică. Sistemele naţionale a acestor ţări au fost şi rămîn a fi o varietate a dreptului socialist.
La momentul actual se poate de constatat anumite schimbări în ţările ex-socialiste, care au pornit pe calea democratizării societăţii, marea majoritate din care merg, în procesul de creare a dreptului naţional, pe calea dreptului continental.
Sistemele juridice a multor ţări din Asia şi Africa nu au o unicitate atît de evidentă ca sistemele analizate deja, în schimb au multe în comun din punct de vedere a esenţei şi formei; toate ele se bazează pe concepte diferite decît cele din ţările occidentale. Se consideră că principiile de care se conduc ţările neoccidentale, sînt de două feluri:
- se recunoaşte valoarea mare a dreptului, dar însăşi dreptul se înţelege altfel decît în Occident, are loc intercalarea dreptului şi a religiei;
- se renunţă la însăşi ideea de drept şi se afirmă că relaţiile sociale trebuie să fie reglementate pe altă cale.
La prima grupă se referă ţările musulmane, hinduse şi dreptul evreesc; la a doua – ţările Orientului Îndepărtat, Africii şi Madagascarului.