Aspecte privind proprietatea intelectuală

Detalii: Categorie: Drept; Publicat: 09 Mai 2019; Accesări: 1468

Proprietatea intelectuală e o formă de titlu legal care permite posesorului să controleze utilizarea anumitor intangibile, cum ar fi idei sau expresii, formele comune de proprietate intelectuală incluzând:[1]

Dreptul de autor protejează forma unei lucrări expresive originale (literare, artistice sau tehnice).

Brevetul de invenţie protejează soluţii sau idei originale iar marca înregistrată protejează modul de identificare a unui producător sau a altei surse de reputaţie.

Aceste drepturi pot fi cedate, închiriate ( licenţiate), uneori chiar folosie ca garanţie, similar unei proprietăţi reale. Aceste drepturi au şi limitări specifice, cum ar fi limitări în timp. Există anumite diferenţe substanţiale faţă de proprietatea clasică; consumul proprietăţii clasice este exclusiv iar în cazul intangibilelor acest lucru nu se întîmplă (o carte putând fi multiplicată în oricâte exemplare fără să afecteze cititorul).

Drepturile de propietate intelectuală sînt acordate de stat în scopul încurajării creări de asemenea intangibile. Aceste drepturi dau proprietarului dreptul de a acţiona în justiţie pe cei care le încalcă.[2]

La nivel internaţional problematica proprietăţii intelectuale este în atenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Organizaţia Mondială pentru Proprietate Intelectuală (World Intellectual Property Organization - WIPO) este o agenţie ONU, cu sediul în Geneva, Elveţia, care are ca obiectiv declarat crearea unui sistem internaţional echilibrat şi accesibil de reguli în domeniul proprietăţii intelectuale, care să asigure încurajarea creativităţii, stimularea inovaţiei şi sprijinirea dezvoltării economice în condiţiile salvgardării interesului public, organizaţia în discuţie luând fiinţă printr-o convenţie din 1967, ai căror semnatari s-au angajat să promoveze protecţia proprietăţii intelectuale în lume prin colaborări între state şi cu organizaţii internaţionale. [3]

Printre obiectivele strategice declarate ale WIPO se numără:[4]

Promovarea unei culture a proprietăţii intelectuale;
Integrarea problematicii proprietăţii intelectuale în politicile şi programele naţionale de dezvoltare;
Dezvoltarea unor legi şi standarde internaţionale privitoare la proprietatea intelectuală;
Asigurarea unor servicii de calitate în cadrul sistemelor globale de protecţie a proprietăţii intelectuale;

Organizaţia WIPO are în prezent 184 de state membre.[5] Starea actuală de lucruri în domeniu e disputată în unele ţări în curs de dezvoltare datorită drenării resurselor interne de către statele industrializate prin intermediul proprietăţii intelectuale. Statele Unite şi Marea Britanie sunt singurele state care au venituri nete consistente aferente proprietăţii intelectuale, ele sunt şi principalele promotoare a întăririi acestor drepturi pe plan internaţional.[6]

În România dreptul de autor este reglementat în prezent, în principal, prin Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, care a fost modificată şi completată prin mai multe acte normative subsecvente: Legea nr. 146/1997; Legea nr. 285/2004; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 329/2006; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 332/2006; Legea nr. 329/2006.

Prin Legea nr.77/1998 România a aderat la Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice din 09.09.1886, în forma revizuită prin Actul de la Paris la 24.07.1971 şi modificata la 28.09.1979.

Conform art.7 din Legea nr.8/1996, constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt:

a) scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile şi orice alte opere scrise sau orale, precum şi programele pentru calculator;
b) operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice;
c) compoziţiile muzicale cu sau fără text;
d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantonimele;
e) operele cinematografice, precum şi orice alte opere audiovizuale;
f) operele fotografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;
g) operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei şi a metalului, desene, design, precum şi alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice;
h) operele de arhitectură, inclusiv planşele, machetele şi lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură;
i) lucrările plastice, hărţile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi ştiinţei în general.

Legea conferă autorului unei opere atât drepturi de natură patrimonială cât şi drepturi de natură morală.

Conform art.10 din din Legea nr.8/1996, autorul unei opere are următoarele drepturi morale:

a) dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţă publică;
b) dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei;
c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţă publică;
d) dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa;
e) dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare, prejudiciaţi prin exercitarea retractării.

Autorul operei are o serie de drepturi de natură patrimonială, cum ar fi, dreptul exclusiv de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată şi exploatată opera sa. Aceasta implică şi dreptul de a consimţi la utilizarea operei de către alte persoane. Autorul operei este singurul care poate autoriza:[7]

reproducerea parţială sau integrală a operei;
difuzarea operei;
importul operei;
reprezentarea scenică;
expunerea publică a operei de artă plastică, fotografice şi de arhitectură;
proiecţia publică a operei cinematografice şi a altor opere audiovizuale;
transmiterea unei opere către public prin fir, cablu, prin fibră optică sau orice alt procedeu;
comunicarea prin intermediul inregistrărilor sonore şi audiovizuale;
accesul public la bazele de date pe calculator, în cazul în care aceste baze de date conţin sau constituie opere protejate;
traducerea, publicarea în culegeri, adaptarea şi orice altă transformare a operei prin care se obţine o operă derivată;

Subiectul dreptului de autor exercită aceste drepturi patrimoniale tot timpul vieţii. După moarte acestea se transmit prin moştenire. Titularii dreptului de autor şi ai depturilor conexe îşi pot exercita drepturile recunoscute de lege personal sau, la cererea lor, prin intermediul organismelor de gestiune colectivă. Incălcarea de către orice persoană a drepturilor recunoscute şi garantate de către lege atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală după caz a persoanei vinovate. Persoanele vătămate în drepturile lor se pot adresa instanţelor de judecată pentru a solicita recunoaşterea acestora, constatarea încălcării lor, precum şi repararea prejudiciului în conformitate cu dispoziţiile legale. Instanţa de judecată poate dispune, la cererea celor interesaţi, luarea unor măsuri pentru prevenirea producerii unor pagube iminente sau pentru asigurarea reparării acestora.

Legea nr.8/1996 stabileşte faptele care constituie încălcări ale legii, precum şi sancţiunile care se vor aplica în cazul săvârşirii lor. În România există mai multe instituţii al căror obiect de activitate are legătură cu protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

Oficiul Român pentru Drepturile de Autor are competenţă în observarea şi controlul asupra activităţilor ce pot da naştere la încălcări ale legislaţiei dreptului de autor şi a drepturilor conexe şi va încheia procese-verbale de constatare ale încălcării legii.[8] Conform art.137 şi art.138 din Legea nr.8/1996, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor funcţionează ca organ de specialitate în subordinea Guvernului, fiind autoritate unică de reglementare, evidenţă prin registre naţionale, supraveghere, autorizare, arbitraj şi constatare tehnico-ştiinţifică în domeniul drepturilor de autor şi al drepturilor conexe.

Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Oficiului Român pentru Drepturile de Autor se face integral şi distinct de la bugetul de stat, prin intermediul bugetului Ministerului Culturii şi Cultelor, ministrul coordonator fiind ordonator principal de credite. Organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor este coordonat de ministrul culturii şi cultelor şi este condus de un director general, ajutat de un director general adjunct, numiţi prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului coordonator.[9]

Principalele atribuţii ale Oficiului Român pentru Drepturile de Autor sunt următoarele:

reglementează activitatea din domeniu prin decizii ale directorului general, potrivit legii;
elaborează proiecte de acte normative în domeniul său de activitate;
ţine evidenţa repertoriilor transmise de organismele de gestiune colectivă;
organizează şi administrează contra cost înregistrarea în registrele naţionale şi în alte evidenţe naţionale specifice, prevăzute de lege;
avizează constituirea şi supraveghează funcţionarea organismelor de gestiune colectivă;
avizează, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, potrivit legii, înscrierea în registrul aflat la grefa judecătoriei a asociaţiilor şi fundaţiilor constituite în domeniul drepturilor de autor şi al drepturilor conexe, inclusiv în ceea ce priveşte asociaţiile pentru combaterea pirateriei;
controlează funcţionarea organismelor de gestiune colectivă şi stabileşte măsurile de intrare în legalitate sau aplică sancţiuni, după caz;
asigură secretariatul procedurilor de arbitraj desfăşurate potrivit legii;
efectuează contra cost, pe cheltuiala inculpaţilor, în cazul în care s-a dovedit vinovăţia, constatări tehnico-ştiinţifice cu privire la caracterul original al produselor purtătoare de drepturi de autor sau de drepturi conexe, la solicitarea organelor de cercetare penală;
efectuează la cerere expertize contra cost, pe cheltuiala părţilor interesate;
desfăşoară activităţi de informare privind legislaţia din domeniu, pe cheltuiala proprie, precum şi activităţi de instruire, pe cheltuiala celor interesaţi;
desfăşoară activităţi de reprezentare în relaţiile cu organizaţiile de specialitate similare şi cu organizaţiile internaţionale din domeniu, la care statul român este parte;
îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.

Pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite prin lege Oficiul Român pentru Drepturile de Autor are acces la informaţiile necesare în mod operativ şi gratuit de la Centrul Naţional al Cinematografiei, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Autoritatea Naţională a Vămilor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor şi Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi de la instituţiile financiar-bancare, în condiţiile legii.

Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, este o altă instituţie publică implicată în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală.

Conform Hotărârii de Guvern nr.573/07.09.1998 Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci îşi desfăşoară activitatea ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Guvernului şi are autoritate unică pe tertoriul României în asigurarea protecţiei proprietăţii industriale, în conformitate cu legislaţia naţională în domeniu şi cu prevederile convenţiilor şi tratatelor internaţionale la care România este parte.[10]

Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci are o serie de atribuţii, printre care se numără:[11]

elaborează şi supune spre aprobare Guvernului strategia dezvoltării protecţiei propreităţii industriale în România şi aplică politica în domeniu;
asigură protecţia proprietăţii industriale, în conformitate cu legislaţia naţională în domeniu şi cu prevederile convenţiilor şi tratatelor internaţionale la care România este parte;
elaborează şi supune spre aprobare Guvernului strategia dezvoltării protecţiei propreităţii industriale în România şi aplică politica în domeniu;
înregistrează şi examinează cererile din domeniul proprietăţii industriale, eliberând titluri de protecţie care conferă titularilor drepturi exclusive pe teritoriul României.
este depozitarul registrelor naţionale ale cererilor depuse şi ale registrelor naţionale ale titlurilor de protecţie acordate pentru invenţii, mărci, indicaţii geografice, desene şi modele industriale, topografii ale circuitelor integrate şi noi soiuri de plante;
editează şi publică Buletinul Oficial al Proprietăţii Industriale al României;
editează şi publică fasciculele brevetelor de invenţie;
administrează, conservă şi dezvoltă, întreţinând o bază de date informatizată;
efectuează, la cerere, servicii de specialitate în domeniul proprietăţii industriale;
desfaşoară cursuri de pregătire a specialiştilor în domeniul proprietăţii industriale;
editează şi publică Revista Română de Proprietate Industrială;
atestă şi autorizeaza consilierii în domeniul proprietăţii industriale, ţinand evidenţa acestora în registrul naţional;
emite Brevetul de invenţie, ce conferă titularului dreptul de a interzice terţilor să efectueze fără autorizaţia sa următoarele acte:

pentru produse: fabricarea comercializarea, oferirea spre vânzare, folosirea, importul sau stocarea în vederea comercializării, oferirii spre vânzare sau folosirii;
pentru procedee sau metode: folosirea acestora.

Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, urmăreşte respectarea în special a următoarelor acte normative, care definesc legislaţia română în domeniul protecţiei proprietăţii industriale: [12]

Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie;
G. nr. 152/1992 cu privire la Regulamentul de aplicare a Legii nr.64/1991 privind brevetele de invenţie;
Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale;
Legea nr. 16/1995 privind protecţia topografiilor produselor semiconductoare;
Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice;
G. nr. 41/1998 privind taxele in domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora;
Legea nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante;
Legea nr. 75/1999 privind recunoaşterea internaţională a depozitului de microorganisme în scopul procedurii de brevetare, conform Tratatului de la Budapesta la care România a aderat;
Legea nr. 93/1998 privind protecţia tranzitorie a brevetelor de invenţie;
Normele nr.242/1999 privind sprijinirea brevetării în străinătate a invenţiilor româneşti.

Alte instituţii conexe domeniului protecţiei proprietăţii intelectuale sunt: Biroul Român de Metrologie Legală; Asociaţia Română de Standardizare; Asociaţia de Acreditare din România. [13]

În România există un corp de profesionişti care se ocupă cu problematica protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială. Aceştia sunt consilierii în proprietate intelectuală, această profesie beneficiind de un cadru normativ propriu şi o organizare instituţională la nivel naţional sub forma Camerei Naţionale a Consilierilor în Proprietate Intelectuală din România.[14] Cadrul legal privitor la profesia de consilier în proprietate industrială este stabilit prin O.G. nr. 66 din 17 august 2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială. Actul normativ a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 17 octombrie 2002 şi a fost modificat prin Legea nr. 331/2006.

Înainte de 1989, legile de protejare a obiectelor de proprietate industrială prevedeau faptul ca reprezentarea titularilor externi se poate face numai de către mandatari din România însă, activitatea fiind cu specific de comerţ exterior, era monopol de stat. Ca atare, numai Oficiul specializat de brevete şi mărci pentru străinatate de pe langa Camera de Comerţ şi Industrie a României avea dreptul de reprezentare şi, corespunzator, singurii specialişti care efectuau activităţi specifice consilierilor în proprietate industrială se aflau la acest oficiu. Intreprinderile aveau un responsabil cu problemele de proprietate industrială, sistem care satisfacea necesarul de asistenţă de specialitate în domeniu. Odată cu trecerea la economia de piaţă şi apariţia a sute de mii de societăţi comerciale private, sectorul mărcilor de produse şi servicii a cunoscut o dezvoltare explozivă, impunând pentru toate fazele protecţiei, ca şi pentru urmărirea ulterioară a încălcării drepturilor de proprietate industrială, un număr mult sporit de specialişti, respectiv de consilieri în proprietate industrială.[15]

Examenul de autorizare organizat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci din anul 1992 a permis înfiinţarea Registrului Naţional al Consilierilor în Proprietate Industrială. În acelaşi an s-a înfiinţat Asociaţia Naţională a Consilierilor în Proprietate Industrială din România, asociaţie profesională care a sprijinit perfecţionarea pregătirii profesionale a consilierilor în proprietate industrială şi a consolidat regulile de etică şi conduită profesională a acestora.[16]

În România activează şi o serie de ONG-uri, care au ca obiect de activitate declarat combaterea contrafacerilor şi sprijinirea respectării drepturilor de autor, a proprietăţii intelectuale. Cu titlu de exemplu arătăm că printre aceste organizaţii se numără şi Asociaţia Română pentru Combaterea Contrafacerilor. Asociaţia Română pentru Combaterea Contrafacerilor (ARCC) a fost constituită având ca scop principal monitorizarea cazurilor de contrafacere prin identificarea lor în orice mod şi elaborarea unor strategii şi programe de aducere a lor la cunoştinţa publică.[17]

Asociaţia Română pentru Combaterea Contrafacerilor se doreşte a fi vectorul major în mobilizarea eforturilor sectorului privat şi de stat prin crearea unui parteneriat între investitori, producători, consumatori şi autorităţi, într-o campanie susţinută împotriva contrafacerilor prin crearea unui climat economic solid si deschis dezvoltării şi investiţiilor, strategiile declarate ale Asociaţiei Române pentru Combaterea Contrafacerilor fiind[18]:

Extinderea colaborării în mediul de afaceri pentru reducerea cazurilor de contrafacere a produselor comercializate în România;
Dezvoltarea parteneriatelor cu autorităţile, instituţiile publice şi organizaţiile reprezentative ale societăţii civile;
Integrarea asociaţiei în reţeaua internatională a organizaţiilor de combatere a contrafacerilor;
Structurarea activităţilor economice proprii pentru susţinerea obiectivelor asociaţiei;

Între organizaţiile neguvernamentale şi instituţii ale statului au început să apară colaborări, pe linia luptei pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, colaborări care beneficiază chiar şi de un cadru reglementat de relaţionare. Cu titlu de exemplu, în acest sens, amintim Grupul de Lucru pe Probleme de Proprietate Intelectuală.

Grupul de Lucru pe Probleme de Proprietate Intelectuală este expresia unui efort conjugat la care instituţiile statului şi structuri private au înţeles că trebuie să se angajeze pentru combaterea fenomenului pirateriei, contrafacerilor şi pentru descurajarea vătămarii creativiăţii prin încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, printre participanţii la Grupul de Lucru pe Probleme de Proprietate Intelectuală numărându-se: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, Ministerul Justiţiei, Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Culturii şi Cultelor, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Autoritatea Naţională a Vămilor, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, Camera de Comert şi Industrie a României, Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, Garda Financiară,Camera Naţională a Consilierilor în Proprietate Industriala, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Asociaţia Ştiinţifică de Dreptul Proprietăţii Intelectuale, Centrul de Proprietate Intelectuală din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Produselor şi Serviciilor din România, Asociaţia Română pentru Combaterea Contrafacerilor, Business Software Alliance, Electronic Arts, Vivendi Games, HBO România, Asociaţia Română Anti-contrafacere REACT România, Romanian Organization Against Copyright Theft RO-ACT, Rominvent, COPY-RO, Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiţtilor Interpreţi CREDIDAM, Societatea pentru Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual, Societatea Autorilor Români din Audiovizual DACIN SARA, Societatea de Gestiune Colectivă a Dreptului de Autor în domeniul Artelor Vizuale VISARTA, Uniunea Producătorilor de Fonograme din România UPFR, Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România, Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual.