Ca elemente universale şi perene ce caracterizează statul, constantele sunt identificate în ambele accepţiuni ale noţiunii de stat.
Constantele statului în sensul istorico-geografic sunt: teritoriul, populaţia, puterea publică.
Constantele statului în sens politico-juridic sunt :
- constituirea şi exercitarea puterii, a autorităţii ca "putere" sau "autoritate publică";
- constituirea şi funcţionarea organelor statului pe principiul "separaţiei puterilor";
- formele de guvernământ;
- structura fundamentală a organelor statului pe categorii-legislative, executive, judecătoreşti;
- constante identificate în aparatul conceptual: sistem electoral, parlament, guvern, ministere, lege, impozit, etc.
Teritoriul - este o condiţie naturală de existenţă a unei populaţii; nu este conceput un stat fără un teritoriu, cel puţin la originea constituirii sale.
Forma politico-statală a apărut din insuficienţa formaţiunilor pre-statale în organizarea şi funcţionarea vieţii pe criteriul legăturilor de sânge (criză de autoritate). Relaţia de rudenie este înlocuită cu relaţia indivizilor cu un anumit teritoriu, relaţie ce are o semnificaţie politică întrucât:
- raporturile individului cu statul constituit într-un teritoriu generează drepturi şi obligaţii pentru fiecare: dreptul individului (devenit cetăţean) în a solicita şi obţine protecţia statului; (obligaţia acestuia de a i-o acorda); dreptul statului de a pretinde unele prestaţii din partea individului-cetăţean (şi obligaţia realizării unor prestaţii-taxe, impozite, serviciu militar);
- statul reglementează raporturile cetăţenilor săi în limitele geografice ale unui teritoriu;
- în cadrul teritoriului se constituie un aparat propriu al statului, aparat prin intermediul căruia îşi va exercita suveranitatea.
Teritoriul, din punct de vedere politico-juridic cuprinde pe lângă spaţiul terestru (inclusiv subsolul) întinderile de apă, apele teritoriale, spaţiul aerian cuprins în limitele unor graniţe (până la limita cu spaţiul liber), (printr-o licenţă juridică, noţiunea de teritoriu se extinde şi asupra spaţiilor ambasadelor, navelor şi aeronavelor unui stat, aflate în spaţiul altor state).
Conţinutul teritoriului implică şi mediul economic, geografic, care-şi pun amprenta asupra spiritualităţii unui popor.
Populaţia-reprezintă factorul uman atât sub aspectul totalităţii membrilor acelei comunităţi statale, cât şi ale raporturilor economice, politice, cultural-spirituale, etnice ce stau la baza comunităţii respective.
Ştiinţele socio-umane utilizează trei categorii pentru exprimarea principalelor forme de comunitate umană: societatea prin care se desemnează populaţia sub aspectul ei relaţional şi instituţionalizat de pe un anumit teritoriu; poporul, caracterizat prin comunitate de limbă, viaţă şi activitate materială, etnicitate, factură psihică şi cultură; naţiunea- comunitatea modernă şi contemporană, care, pe lângă elementele specifice poporului, presupune ca suport spiritual conştiinţa naţională de sine, iar ca suport material-comunitatea de viaţă economică fundamentată pe economia de piaţă.
Puterea publică-exprimă esenţa statului, adică organizarea politică a puterii exercitate asupra populaţiei ce ocupă un teritoriu delimitat.
Se constituie sub forma unor organisme ale puterii ce se instituţionalizează prin investirea unor categorii de oameni cu atribuţiuni care reprezintă autoritatea şi exercită această autoritate în numele întregii comunităţi.
Puterea publică nu se identifică cu forţa publică, un subdomeniu al puterii publice constituit din organisme precum: armata, poliţia, jandarmeria, tribunalele, închisorile; puterea publică conţine, pe lângă aceste organe investite cu forţa publică destinată ordinii sociale, la nevoie prin constrângere fizică sau morală, şi autorităţile publice (ale administraţiei centrale sau locale legislative, judecătoreşti, altele decât tribunale), relaţiile dintre acestea şi cetăţeni (care nu folosesc direct forţa publică în reglarea unor raporturi).
Puterea publică apare, în acţiunea sa modernă şi contemporană, sub trei categorii de instituţii fundamentale:
-legislative, executive, judecătoreşti
Puterea publică reprezintă, deci, sistemul acestor organe ale puterii politice cu sarcini în legiferare, executare a legilor şi administrative, şi înfăptuirii legalităţii în activitatea socială.
Dar ce reprezintă un organ al statului?
Din punct de vedere juridic, el reprezintă o instituţie constituită şi investită prin lege cu atribuţii sau funcţii delimitate, ce-i asigură anumite competenţe în exercitarea cărora poate emite acte sau dispoziţii cu caracter obligatoriu, susceptibile de a fi duse la îndeplinire, la nevoie, prin constrângere.
Ex : Guvern, Parlament, ministere, autorităţi locale, organe judecătoreşti etc.
Sunt situaţii în care o persoană fizică sau un grup de persoane sunt investite , în baza legilor, cu competenţă care le dă posibilitatea de a emite acte, dispoziţii, decizii cu caracter obligatoriu (ex: Preşedintele statului, premierul, miniştrii, primarii, prefecţii etc). Aceştia nu acţionează în nume propriu, ci reprezintă pe baza investiturii, instituţia respectivă.