Drept

Definiţie şi reglementare legală

Exproprierea reprezintă operaţiunea juridică prin care se realizează trecerea forţată în proprietatea publică, prin hotărâre judecătorească, a unor imobile aflate în proprietate privată, cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire, pentru o cauză de utilitate publică^[1].

Aşadar, exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu reprezintă doar o restricţie adusă dreptului de proprietate ci şi un mod originar de dobândire a proprietăţii publice^[2].

Reglementarea legală actuală a acestei instituţii o regăsim în art. 44 alin. 3 şi 6 din Constituţie, art. 481 C. civ., Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică şi Hotărârea Guvernului nr. 583/1994 de aprobare a Regulamentului privind procedura de lucru a comisiilor pentru efectuarea cercetărilor prealabile în vederea declarării utilităţii publice pentru lucrări de interes naţional sau de interes local.

Evident, reglementări speciale în materia exproprierii găsim şi în alte acte normative^[3].

La instituţia exproprierii pentru cauză de utilitate publică privită ca restrângere a exerciţiului dreptului de proprietate face trimitere şi art. 1 din Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului^[4].

Obiectul exproprierii

Potrivit art. 2 din Legea nr. 33/1994 pot fi expropriate bunurile imobile proprietatea persoanelor fizice sau persoanelor juridice cu sau fără scop lucrativ, precum şi cele aflate în proprietatea privată a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor.

Aşadar, pot constitui obiect al exproprierii doar bunurile imobile aflate în proprietate privată, indiferent de titularul lor, cu excepţia cazului în care acestea aparţin statului. într-o astfel de situaţie de excepţie, trecerea bunului imobil din proprietatea privată a statului în proprietatea publică se realizează în mod direct, fără a mai fi necesară exproprierea^[5].

Pentru că legea nu distinge, se presupune că exproprierea vizează nu doar bunurile imobile prin natura lor, ci şi pe cele imobile prin destinaţie (art. 468-470 C. civ.) sau prin obiectul la care se aplică (dezmembrămintele dreptului de proprietate)^[6].

Condiţiile exproprierii

Din conţinutul reglementărilor legale în vigoare în materia exproprierii, rezultă condiţiile fundamentale necesare realizării acestei operaţiuni juridice, şi anume: existenţa unei cauze de utilitate publică, existenţa unei despăgubiri drepte şi prealabile şi existenţa unei hotărâri judecătoreşti care să dispună exproprierea şi să stabilească despăgubirea.

Existenţa unei cauze de utilitate publică

Aşa cum am mai arătat, exproprierea se poate face numai pentru lucrări de utilitate publică iar art. 5 din Legea nr. 33/1994 precizează că "Utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes naţional sau de interes local".

Astfel, deşi legiuitorul foloseşte expresia de "cauză de utilitate publică", sfera acestei noţiuni, se rezumă deocamdată, tot în virtutea legii la lucrările de utilitate publică. Acestea sunt enumerate în art. 6 din Legea nr. 33/1994^[7] însă caracterul enumerării nu este limitativ, deoarece în art. 7 alin. 3 se dispune că "Pentru orice alte lucrări decât cele menţionate în art. 6, utilitatea publică se declară, pentru fiecare caz în parte, prin lege".

Utilitatea publică se declară de către Guvern sau de către consiliile judeţene, după cum lucrările sunt de interes naţional şi respectiv local. Pentru lucrările de interes local care se desfăşoară pe teritoriul mai multor judeţe, utilitatea publică se declară de o comisie formată din preşedinţii consiliilor judeţene respective.

Pentru orice alte lucrări decât cele prevăzute în art. 6 din lege precum şi pentru exproprierea lăcaşurilor de cult, monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, cimitirelor ori altor aşezăminte de valoarea naţională deosebite sau localităţi urbane şi rurale în întregime, altele decât cele aflate în domeniul public al statului, utilitatea publică se declară pentru fiecare caz în parte, de lege.

Declararea utilităţii publice se face numai după o cercetare prealabilă efectuată de comisii numite de Guvern sau de delegaţia permanentă a consiliului judeţean ori de primarul general al capitalei.

Cercetarea prealabilă are rolul de a stabili dacă există sau nu elemente care să justifice interesul naţional sau local, avantaje economico-soaciale, ecologice sau de altă natură care să determine efectuarea lucrărilor. Totodată, se va examina dacă acestea pot sau nu să fie realizate pe alte căi decât exproprierea sau dacă se încadrează în planurile de urbanism şi de amenajare a teritoriului.

în urma cercetării prealabile se întocmeşte un proces-verbal care se înaintează Guvernului sau, după caz, consiliului judeţean respectiv şi care, la rândul lor, în baza rezultatelor cercetării prealabile vor adopta actul de declarare a utilită\ii pubice care este supus publicităţii, conform dispoziţiilor Legii nr. 33/1994 în Monitorul Oficial, în presa locală sau prin afişare la sediul consiliului local. Declararea utilităţii publice poate fi supusă controlului de legalitate, fie de către Curtea Constituţională, fie de instanţa de contencios administrativ.

Existenţa unei despăgubiri drepte şi prealabile

Aşa cum rezultă din reglementarea legală a exproprierii, o altă condiţie necesară a acesteia este existenţa unei despăgubiri drepte şi prealabile care să compenseze prejudiciul suferit de proprietar sau de ceilalţi titulari de drepturi reale cu privire la bunul expropriat.

Despăgubirea este "dreaptă" întrucât va trebui să acopere întreaga pierdere cauzată persoanelor afectate de măsura exproprierii, pierdere care, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 se compune din valoarea reală a imobilului precum şi din prejudiciul cauzat proprietarului. În aceste condiţii, este exclusă o plafonare legală a despăgubirii, la un anumit cuantum^[8].

Totodată, despăgubirea trebuie să fie şi prealabilă căci ea constituie o garanţie acordată persoanelor îndreptăţite în privinţa păstrării aceleiaşi valori a obiectului patrimonial prin care se înlocuieşte dreptul real pierdut în urma exproprierii cu o sumă certă, şi nu doar cu o simplă creanţă^[9].

Existenţa unei hotărâri judecătoreşti care să dispună exproprierea şi să stabilească despăgubirea

Articolul 4 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 oferă posibilitatea realizării unui acord de voinţă între o anumită autoritate publică şi titularii drepturilor reale cu privire la un imobil,

acord în baza căruia să aibă loc transferul dreptului de proprietate şi plata sumelor cuvenite, fără a mai fi necesară procedura exproprierii.

Atunci însă când părţile nu se învoiesc asupra transferului dreptului de proprietate, fie asupra întinderii despăgubirilor, revine instanţei de judecată sarcina ca, pe calea unei hotărâri judecătoreşti să se pronunţe asupra acestor aspecte.

Astfel, soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială se găseşte imobilul propus pentru expropriere.

Sesizarea tribunalului o face expropriatorul iar judecata se realizează în contradictoriu cu proprietarul, cu titularii altor drepturi reale, cu posesorii sau cu orice persoane cunoscute care pot justifica un interes legitim. Participarea procurorului este obligatorie, potrivit art. 23 din Legea nr. 33/1994^[10].

Instanţa de judecată va verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru expropriere şi va stabili cuantumul despăgubirilor ce se cuvin proprietarului.

în faţa instanţei, părţile se pot învoi cu privire la expropriere şi la despăgubiri, caz în care instanţa de judecată va lua act de tranzacţie şi va pronunţa o hotărâre de expedient. Dacă părţile cad de acord doar cu privire la expropriere dar nu şi la despăgubire instanţa va lua act de înţelegerea parţială printr-o încheiere interlocutorie şi va continua judecata pentru stabilirea şi distribuirea despăgubirilor. în acest caz, se va alcătui o comisie compusă din trei experţi dintre care unul desemnat de instanţă, altul propus de expropriator şi un al treilea, de persoanele supuse exproprierii.

La calculul cuantumului despăgubirilor comisia de experţi va avea în vedere criteriile prevăzute de Legea nr. 33/1994, respectiv valoarea reală a imobilului, prejudiciul cauzat proprietarului, preţul la care se vând, în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, în aceeaşi localitate, la data încheierii raportului de expertiză.

Rezultatul expertizei nu este însă obligatoriu pentru instanţă, aceasta având obligaţia de a-l compara cu oferta expropriatorului şi cu pretenţiile formulate de proprietarul imobilului.

în urma acestei operaţiuni instanţa de judecată va stabili valoarea despăgubirilor care, potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1999, nu va putea fi mai mică decât aceea oferită de expropriator dar nici mai mare decât cea solicitată de proprietar sau alte persoane interesate.

Hotărârea judecătorească prin care se pune capăt litigiului este supusă căilor de atac prevăzute de lege, respectiv apelului şi recursului (art. 23).

Procedura specială prevăzută de Legea nr. 198/2004

în procedura specială reglementată de Legea nr. 198/2004, etapa judiciară este declanşată nu de expropriator ci de persoanele îndreptăţite la despăgubiri şi nemulţumite de hotărârea pronunţată de comisia înfiinţată la nivelul unităţii administrativ-teritoriale în raza căruia se găseşte imobilul expropriat.

Termenul în care se formulează contestaţia faţă de modul de soluţionare a cererii de despăgubiri este de 15 zile de la comunicarea hotărârii comisiei sau 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prin care s-a aprobat declanşarea procedurii exproprierii, dacă hotărârea comisiei locale nu a fost comunicată.

Soluţionarea acţiunii având ca obiect stabilirea dreptului la despăgubiri pentru expropriere şi a cuantumului acestuia se realizează potrivit Legii nr. 33/1994.

Efectele exproprierii

Exproprierea generează o serie de efecte juridice, printre care amintim următoarele:

-  imobilul expropriat trece în proprietate publică, liber de orice sarcini. Transferul dreptului de proprietate se realizează în momentul îndeplinirii tuturor

obligaţiilor stabilite prin hotărârea judecătorească de expropriere, în sarcina expropriatorului;

• se sting drepturile reale principale derivate din dreptul de proprietate, respectiv uzul, uzufructul, abitaţia, servitutea, superficia precum şi dreptul de concesiune şi dreptul de folosinţă, drepturi constituite asupra imobilului expropriat;
• dreptul de ipotecă şi privilegiul imobiliar special se strămută de drept asupra despăgubirilor stabilite de instanţa de judecată, operând astfel, potrivit legii, o subrogaţie legală cu titlu particular;
• se sting toate drepturile personale aparţinând altor persoane asupra imobilului expropriat, cum ar fi spre exemplu, cele născute din contractul de locaţiune sau de comodat;
• se naşte un drept de creanţă asupra despăgubirilor în favoarea persoanelor stabilite prin hotărârea judecătorească;
• fostul proprietar dobândeşte un drept prioritar la închirierea imobilului expropriat în cazul în care expropriatorul s-a hotărât să-l închirieze înaintea utilizării lui în scopul pentru care a fost expropriat.

Trebuie spus că punerea în posesie a expropriatorului se realizează numai în temeiul unui titlu executoriu emis în baza unei încheieri a tribunalului, prin care se constată îndeplinirea obligaţiilor privind plata despăgubirilor, dar nu mai târziu de 30 de zile de la achitarea acestora.

în caz de extremă urgenţă, instanţa poate dispune prin hotărâre punerea imediată în posesie, cu obligaţia expropriatorului de a consemna în termen de 30 de zile, pe numele expropriatorului sumele stabilite cu titlu de despăgubire.

Dreptul de retrocedare şi dreptul de prioritate la înstrăinare

Legea nr. 33/1994 reglementează în art. 35-37 două drepturi în favoarea proprietarului imobilului expropriat, şi anume: dreptul de a cere şi obţine retrocedarea imobilului expropriat şi dreptul de preemţiune la cumpărarea imobilului în ipoteza în care expropriatorul s-ar hotărî să-l înstrăineze.

Dreptul de retrocedare ia naştere în patrimoniul foştilor proprietari, dacă, potrivit dispoziţiilor art. 35, bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate, anume dacă lucrările respective nu au fost începute şi nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică^[11].

Cererea de retrocedare se introduce la tribunalul care a hotărât exproprierea şi care, după verificarea temeiurilor acestuia, va putea dispune retrocedarea imobilului în schimbul plăţii unui preţ stabilit în aceleaşi condiţii în care s-a stabilit şi întindereadespăgubirilor atunci când s-a dispus exproprierea. Termenul de un an începe să curgă de la data luării în posesie a imobilului şi el reprezintă, practic, o condiţie pentru naşterea şi exercitarea dreptului de retrocedare.

Aşadar, dreptul la retrocedare are o natură juridică potestativă, titularul său fiind cel care prin manifestarea unilaterală de voinţă înţelege să modifice o siuaţie juridică existentă prin obţinerea restituirii dreptului de proprietate asupra imobilului. În consecinţă, dreptul la retrocedare este imprescriptibil extinctiv^[12], singura modalitate de stingere a sa fiind reprezentată de o nouă declarare de utilitate publică care să fi intervenit înainte de introducerea cererii de retrocedare la instanţa competentă^[13].

Potrivit art. 36 din Legea 33/1994 preţul imobilului nu va putea fi însă mai mare decât despăgubirea actualizată încasată de expropriat.

Acţiunea în retocedare nu se confundă cu acţiunea în revendicare întrucât la retrocedare, reclamantul are în vedere atât renaşterea dreptului de proprietate privată cât şi restituirea posesiei, acesta fiind lipsit nu numai de atributul posesiei ci chiar de dreptul de proprietate în integralitatea lui.

Dreptul de prioritate la cumpărarea imobilului expropriat este recunoscut, conform art. 37 din Legea 33/1994, fostului proprietar în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea nu s-au realizat şi expropriatorul s-a hotărât să înstrăineze imobilul. Preţul de cumpărare nu poate fi mai mare decât despăgubirea actualizată.

în scopul vânzării, expropriatorul este obligat să se adreseze în scris fostului proprietar care, în termen de 60 de zile de la primirea notificării va trebui să răspundă acesteia. Dacă fostul proprietar nu optează pentru cumpărare sau nu răspunde comunicării în termenul prevăzut de lege, expropriatorul poate dispune liber de bun.

Orice înstrăinare realizată de expropriator, cu încălcarea dreptului de prioritate prevăzut de lege este lovită de nulitate relativă^[14].

Distincţii ale Legii nr. 33/1994 faţă de alte legi speciale cu caracter reparator, în privinţa obiectului şi condiţiilor retrocedării imobilului expropriat

#n raport cu dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar Reconstituirea dreptului de proprietate potrivit dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 18/1991 diferă de retrocedarea dreptului de proprietate reglementată de art. 35-36 din Legea nr. 33/1999, atât prin obiectul la care se referă cât şi prin condiţiile în care se dispune. Astfel, reconstituirea dreptului de proprietate vizează exclusiv terenuri agricole, până la o anumită limită - 50 ha pentru fiecare proprietar -, iar amplasamentul acestora poate fi diferit de cel avut iniţial. Totodată, procedura reconstituirii este una specială care trebuie să respecte anumite termene, în timp ce, în cazul cererii de retrocedare, limita temporală este dată doar de o nouă declarare a utilităţii publice. Mai mult, în cazulreconstituirii dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991 nu se mai pune nici problema începerii unor lucrări de utilitate publică.

în raport cu dispoziţiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 1/2000

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 1/2000 în cazul în care lucrările pentru care suprafaţa de teren a fost expropriată nu au fost executate sau se află în stadiu de proiect, suprafaţa preluată se restituie, la cerere, foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora.

Deşi, la prima vedere ipoteza prevăzută de Legea nr. 1/2000 ar părea identică cu cea reglementată prin art. 35-36 din Legea nr. 33/1994, diferenţa dintre acestea constă în faptul că, în situaţia prevăzută de Legea nr. 1/2000 este vorba întotdeauna despre o suprafaţă de teren, iar restituirea se face cu respectarea retmenului, condiţiilor şi procedurii prevăzute de această lege şi numai în favoarea persoanelor care au formulat cereri de reconstituire potrivit Legii nr. 18/1991^[15].

în raport cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001

în concepţia Legii nr. 10/2001 restituirea imobilelor expropriate este posibilă şi în situaţia în care lucrările de utilitate publică au fost începute sau executate, dar numai pentru partea de teren rămasă liberă şi neocupată. în cazul în care au fost expropriate şi construcţii, însă acestea au fost demolate dar fără ca terenul să fie ocupat de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul se restituie în natură iar persoana îndreptăţită va trebui să ramburseze sau să i se acorde diferenţa dintre valoarea actualizată a despăgubirii primite la data exproprierii şi valoarea construcţiilor demolate actualizată cu indicele inflaţiei.

Soluţii oferite de practica judiciară în materia exproprierii

1. Expropriere. Situaţie în care a fost împlinită utilitatea publică

Pentru executarea unor blocuri de locuinţe, s-au trecut în proprietatea statului imobilele mai multor persoane, printre care s-au aflat şi reclamanţii, cărora le-a fost expropriat imobilul compus din casă de locuit şi teren.

După demolarea construcţiilor expropriate au fost edificate blocuri de locuinţe, terenul în litigiu fiind amplasat între blocuri, care îl înconjoară în formă de careu, situaţie ce rezultă din probele administrate în cauză.

De asemenea, anumite porţiuni ale terenului în litigiu sunt străbătute de conducte subterane de alimentare cu apă, ori de termoficare.

În aceste condiţii, nu se poate reţine că nu ar fi fost împlinită utilitatea publică, neavând relevanţă împrejurarea că terenul nu este ocupat în întregime de construcţii şi că anumite suprafeţe se prezintă ca spaţii între blocuri sau din jurul acestora, sau constituie căi de acces, spaţii verzi etc.

Cât priveşte susţinerea făcută de recurenţi, în sensul că ar fi trebuit să li se aplice dispoziţiile art. 36 alin. 5 di. Legea nr. 18/1991 republicată, trebuie subliniat că o dată ce reclamanţii au înţeles să solicite restituirea terenului, ca urmare a faptului că nu s-a împlinit utilitatea publică, deci să discute aspecte ce ţin de măsura exproprierii, s-a stabilit un anumit cadru procesual, ce nu poate fi schimbat în faza de judecată a apelului. (Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, dec. nr. 3.811/1998, în Dreptul nr. 7/1999, p. 144)

2. Drept de proprietate. Expropriere statornicită anterior Legii nr. 33/1994. Momentul trecerii bunului în proprietatea statului.

Imobilul compus din casă, curte şi grădină a fost expropriat în baza Decretului nr. 304/1987, în scopul construirii de locuinţe.

Întrucât construcţiile nu au fost demolate, reclamanţii au formulat acţiune cerând retrocedarea imobilului.

Potrivit art. 4 din Decretul nr. 467/1979 imobilele expropriate treceau în proprietatea statului la data preluării efective a acestora în vederea demolării.

În cazul în care imobilul nu a fost preluat efectiv în vederea demolării, înseamnă că nu a fost îndeplinită condiţia stipulată în actul normativ invocat, astfel că imobilul nu a trecu în proprietatea statului.

Drept urmare, imobilul a fost greşit intabulat pe numele statului român care, pentru motivele arătate mai sus, nu a devenit proprietar al bunului. (Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, dec. nr. 2157/1996, în Dreptul nr. 6/1997, p. 113)

3. Imobil expropriat. Atribuire în proprietate, în schimbul imobilului expropriat cu
   acordul persoanei expropriate, a unui alt imobil. Acţiune în revendicare.

În cazul în care măsura luată prin decretul de expropriere cât şi evaluările făcute nu au fost contestate de proprietarul bunului expropriat, iar acesta a acceptat ca în locul proprietăţii sale, care a fost expropriată, să primească în proprietate, cu titlu de despăgubire, un alt imobil pe care l-a considerat corespunzător, cât şi o sumă de bani reprezentând diferenţa de valoare dintre cele două bunuri, el nu mai poate revendica bunul respectiv, de vreme ce a consimţit fără rezerve, ca în schimbul proprietăţii sale să primească cu titlu de despăgubire, în proprietate, un alt imobil. (Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, dec. nr. 1276/1995, în Buletinul Jurisprudenţei. Culegere de decizii pe anul 1995, p. 42)

4. Expropriere. Retrocedarea imobilului expropriat în temeiul art. 35 al Legii nr.
   33/1994. Sfera de aplicare a textului.

Dispoziţiile art. 35 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, referitoare la bunurile imobile ce nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sunt aplicabile şi în cazurile cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi. (Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, dec. nr. 1590/2003, în Dreptul nr. 7/2004, p. 250)

5. Expropriere. Participare obligatorie a procurorului. Consecinţe dacă nu a
   participat.

Conform art. 23 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 participarea procurorului la judecarea cauzelor privind exproprierea bunurilor imobile este obligatorie. Cum, în speţă, decizia curţii de apel s-a pronunţat fără ca reprezentantul Ministerului Public să-şi fi expus concluziile, hotărârea este nelegală şi deci se admite recursul. (Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, dec. nr. 1614/2000, în Dreptul nr. 10/2001, p. 200)

6. Expropriere. Acţiune în retrocedarea imobilului neafectat de utilitate publică
   potrivit art. 35 din Legea 33/1994.

Reclamantul a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul expropriat prin Decretul nr. 40/1983, pentru care nu care nu a primit despăgubiri şi care în prezent este liber şi neafectat de utilităţi.

Admiţând acţiunea instanţa a constatat că scopul exproprierii respectiv construcţia de locuinţe, nu a fost adus la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile art 481 C. Civ. în ceea ce priveşte imobilul proprietatea reclamantului, atâta vreme cât raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză a pus în evidenţă faptul că ternul este liber de construcţii, nu este afectat de detalii de sistematizare şi nu este cuprins în noile planuri de sistematizare ale oraşului.

Totodată, instanţa a reţinut că nici în ceea ce priveşte dreapta şi prealabila despăgubire, exproprierea nu s-a realizat potrivit legii întrucât reclamantul nu a ridicat despăgubirile.

În considerentele hotărârii se arată că cedarea prin expropriere a dreptului de proprietate privată constituie potrivit art. 41 alin. 3 din Constituţie, art. 481 C. civ. şi art. 1 din Legea nr. 33/1994, o măsură cu caracter excepţional de restrângere a acestui drept intangibil care nu poate fi dispusă decât pentru cauză de utilitate publică, stabilită conform legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Reglementând dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 că „dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică".

Prin această reglementare se dă posibilitatea să se revină asupra exproprierii atunci când, din diverse motive, nu au început lucrările pentru aducerea la îndeplinire a scopului în care s-a făcut exproprierea şi nici nu a fost manifestat interesul de realizare a acestui scop printr-o nouă declarare de utilitate publică.

(Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, decizia nr. 26/07.03.2002, nepublicată)

7. Imobil expropriat. Acţiune în pretenţii. Măsuri reperatorii acordate potrivit Legii nr.10/2001.

Prin acţiunea formulată reclamantul a chemat în judecată statul român solicitând obligarea acestuia la despăgubiri civile reprezentând contravaloarea terenului expropriat.

Instanţa a respins acţiunea în pretenţii, formulată în temeiul Legii nr.33/1994 reţinând următoarele:

Imobilul proprietatea reclamantului a fost preluat cu titlu în mod legal de către stat în baza Decretului de expropriere nr. 413/1966, decret de expropriere al cărui scop a fost dus la îndeplinire, în zona respectivă construindu-se un cartier de blocuri.

În condiţiile arătate, dreptul de proprietate de la expropriat la expropriator s-a transmis în mod legal, de la data preluării efective în vederea demolării, potrivit dispoziţiilor art. 4 din Decretul Lege nr. 467/1979.

Faţă de situaţia de fapt şi de drept reţinută, reclamantul, în calitate de persoană îndreptăţită, are dreptul la măsuri reparatorii stabilite în condiţiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Potrivit dispoziţiilor art.11 alin.4 şi 8 din Legea nr.10/2001 în cazul imobilelor expropriate şi ale căror construcţii au fost demolate iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil, măsurile reperatorii prin echivalent constând în titluri devaloare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în funcţie de opţiunea persoanei îndreptăţite.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă faptul că pentru imobilele expropriate, persoanele îndreptăţite nu au dreptul la despăgubiri băneşti ci la alte măsuri reparatorii prin echivalent, astfel încât nu se poate crea o discriminare între persoanele îndreptăţite care beneficiază de despăgubiri în urma admiterii de către instanţele judecătoreşti a unor acţiuni civile în pretenţii reprezentând contravaloarea imobilelor preluate de către stat faţă de cei care beneficiază de măsurile reparatorii stabilite prin procedura specială a Legii nr. 10/2001.

În condiţiile în care imobilul proprietatea reclamantului a fost preluat de către stat în baza unui decret de expropriere, acesta beneficiază de măsuri reparatorii numai în condiţiile Legii nr.10/2001 , lege care prevede o procedură specială şi alte criterii de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

(Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, decizia nr. 25/07.03.2002, nepublicată)

8. Expropriere. Contestare în justiţie. Calitate procesuală pasivă

Judecarea cauzei prin care s-a contestat măsura exproprierii unor imobile a avut loc în contradictoriu cu prefectura judeţului, după intrarea în vigoare a Legii administraţiei publice locale nr. 69/1991.

Potrivit art. 4, 5, 42, 7 şi 115 din Legea nr. 69/1991 dreptul de administrare a patrimoniului revine acelor autorităţi ale administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală, respectiv consiliile locale, orăşeneşti şi judeţene.

Astfel fiind, după intrarea în vigoare a Legii nr. 69/1991, calitate procesuală pasivă în cauză o au Consiliul local şi Consiliul judeţean iar nu prefectura^[16].

59. Pop, Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale., Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 49; O. Ungureami, Drepturi reale. Curs practic., Editura Rosetti, Bucureşti, 2001 p. 59.

^[2] În doctrină s-a arătat că, înainte de toate, exproprierea este o instituţie de drept public, un act de putere publică prin care se realizează dobândirea forţată a proprietăţilor private, necesare executării lucrărilor de utilitate publică în schimbul unei despăgubiri; a se vedea A. Crutzescu, I. Vântu, Tratat de expropriere pentru cauză de utilitate publică, Atelierele grafice "Voievodul Mihai", Bucureşti, 1931, p. 25.

^[3] Spre exemplu, art. 83 alin. 4 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, art. 32 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, art. 6 din Legea nr. 238/2004 a petrolului, Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, etc.

^[4] Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului prevede în art. 1, protocolul 1 că „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional"

51. Pop, op. cit., p.51.

^[6] F. Baias, B. Dumitrache, Discuţii pe marginea Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în Dreptul nr. 4/1995, p. 21; V. Stoica, Exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în Dreptul nr. 5/2004, p. 37, se consideră astfel că dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt afectate de expropriere în dublu sens: pe de o parte, dezmembrămintele în sens restrâns îşi încetează existenţa; pe de altă parte, expropriatorul va dobândi nu numai nuda proprietate, ci dreptul de proprietate asupra imobilului cu toate atributele sale.

^[7] Potrivit acestui text de legal "Sunt de utilitate publică lucrările privind: prospecţiunile şi exploatările geologice; extracţia şi prelucrarea substanţelor minerale utile; instalaţii pentru producerea energiei electrice; căile de comunicaţii, deschiderea, alinierea şi lărgirea străzilor; sistemele de alimentare cu energie electrică, telecomunicaţii, gaze, termoficare, apă, canalizare; instalaţii pentru protecţia mediului; îndiguiri şi regularizări de râuri, lacuri de acumulare pentru surse de apă şi atenuarea viiturilor; derivaţii de debite pentru alimentări cu apă şi pentru devierea viiturilor; staţiihidrometeorologice, seismice şi sisteme de avertizare şi prevenire a fenomenelor naturale periculoase şi de alarmare a populaţiei, sisteme de irigaţii şi desecări; lucrări de combatere a eroziunii de adâncime; clădirile şi terenurile necesare construcţiilor de locuinţe sociale şi altor obiective sociale de învăţământ, sănătate, cultură, sport, protecţie şi asistenţă socială, precum şi de administraţie publică şi pentru autorităţile judecătoreşti; salvarea, protejarea şi punerea în valoare a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, precum şi a parcurilor naţionale, rezervaţiilor naturale şi a monumentelor naturii; prevenirea şi înlăturarea urmărilor dezastrelor naturale - cutremure, inundaţii, alunecări de terenuri; apărarea ţării, ordinea publică şi siguranţa naţională".

82

Anterior anului 1989 au existat o serie de acte normative care impuneau o astfel de plafonare, cum ar fi, spre exemplu, Decretul nr. 467/1979 privind evaluarea construcţiilor, terenurilor şi plantaţiilor ce se preiau, cu plată, în proprietatea statului prin expropriere sau în alte cazuri prevăzute de lege.

^[9] V. Stoica, Drept civil. Drepturi reale principale, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004, p. 34.

83

C.S.J., secţ. civ., dec. nr. 1614/2000, în Dreptul nr. 10/2001, p. 200.

84

Dreptul de retrocedare operează şi pentru imobilele expropriate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 33/1994, inclusiv în regimul comunist. Termenul de un an curge însă de la intrarea în vigoare a legii; a se vedea, C.S.J., secţ. civ., dec. nr. 1815/1999 şi dec. nr. 1332/1999 în Dreptul nr. 6/2000, p. 165-167, C.S.J., Secţiile unite, dec. nr. VI/1999 publicată în Monitorul Oficial, nr. 636/1999, C.S.J., secţ. civ., dec. nr. 1590/2003, în Dreptul nr. 7/2004, p.250.

85

În acest sens a se vedea V. Stoica Drept civil. Drepturi reale principale, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004, vol I p. 394; E. Chelaru, Efectele juridice ale exproprierii pentru cauză de utilitate publică în Dreptul nr. 4/1998, p. 14; L. Giurgiu, Consideraţii în legătură cu Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, Dreptul nr. 2/1995, p. 17-23.

^[13] Într-o opinie contrară se consideră că dreptul de retrocedare este un drept de creanţă prescriptibil în trei ani de la data la care a expirat termenul de un an de neutilizare a bunului expropriat. A se vedea C. Bârsan, Drept civil. Drepturi reale principale, Editura All Beck, 2001, p. 71; M. Nicolae, Discuţii cu privire la aplicarea în timp a art. 35-36 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, Dreptul nr. 11/2000, p. 23-25.

^[14] L. Pop, op. cit., p. 60.

401. Stoica, op. cit., p. 401.

Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, decizia nr. 779/1993 în Dreptul nr. 7/1994, p. 88.

90