De multă vreme timpul, procedura, judecata şi dreptatea nu mai sunt termeni univoci. Procesul, prin ritualul pe care-l urmează, îşi are propria sa logică temporală, dar prin scopul pe care îl urmăreşte, procesul este mijlocul restabilirii dreptului şi a integrităţii lui în timp util, spulberând cât mai repede cu putinţă drama aşteptărilor şi a incertitudinilor. [1]
Încă de la început trebuie să precizăm faptul că nicio legislaţie nu defineşte noţiunea de „termen rezonabil". Pornind de la acest pretext, unii susţin că avem de-a face cu un termen juridic flou, care este greu de definit[2]. Cu toate acestea, după părerea noastră, Curtea Europeană a Drepturilor Omului[3], prin jurisprudenţa pe care o propagă, acoperă măcar în parte acest vid juridic, cel puţin datorită faptului că utilizează aprecierea in concreto, ca metodă de analiză a duratei rezonabile a arestării preventive, prin aceasta determinând implicit şi coordonatele care înfăţişează conţinutul noţiunii de termen rezonabil.
În discursul juridic autohton, noţiunea de „termen rezonabil" a căpătat multiple semnificaţii. Pentru a putea înţelege mai bine noţiunea de termen rezonabil, trebuie să precizăm mai întâi conotaţiile celor două cuvinte care apar în această sintagmă. Noţiuneade ,,termen sau durată" este relativ uşor de definit, prin aceasta înţelegându-se ,,intervalul de timp acordat pentru a face ceva". O aparentă dificultate intervine însă, atunci când trebuie să supunem analizei adjectivul ,,rezonabil", ce este şi ce nu este rezonabil. De pildă, în vocabularul juridic se face referire pe de-o parte, la ,,interpretarea rezonabilă" a unui text, iar pe de altă parte, se vorbeşte de urmările absurde ale unei decizii judecătoreşti nerezonabile din perspectivă temporală, aceasta prin raportare la deciziile date de magistraţi în toate etapele judecăţii, pe parcursul acelui ,,silogism judiciar" evocat de doctrină[4].
În dreptul francez s-a purtat o adevărată dispută terminologică pe această temă. Unii teoreticieni susţin că pentru a putea aprecia caracterul rezonabil sau nerezonabil al unei chestiuni de ordin judiciar, trebuie să se facă referire mai mult la criterii de ordin sociologic şi mai puţin la criterii de ordin juridic. Astfel s-a afirmat că ,,este nerezonabil ceea ce opinia comună nu poate accepta, ceea ce ea resimte ca fiind în mod manifest inadaptat într-o anumită situaţie, sau mai bine zis contrar echităţii"[5]. Alţii recurg la noţiuni precum ,,soft law" afirmandu-se că estimarea caracterului rezonabil implică o evaluare care depăşeşte notiunile clasice utilizate în drept[6].
Cu toate acestea, din discursul marii majorităţi a doctrinarilor, reiese faptul că ,,rezonabil"este o noţiune juridică al cărei continut trebuie să fie dat nu în funcţie de considerente personale, extra-judiciare, ci în funcţie de un raţionament bazat pe drept[7]. Astfel, atât judecătorul european cât şi cel naţional, trebuie să interpreteze noţiunea în lumina regulilor cuprinse în legi, tratate şi jurisprudenţă. Atunci când noţiunea de „rezonabil" se regăseşte într-un tratat, ca izvor de drept, judecătorul se foloseşte atât cât este posibil, de dispoziţiile în cauză pentru ai da un continut. O altă sursă juridică care poate să fie invocată de către judecător este jurisprudenţa. Curtea Europeană, aminteşte în acest sens că noţiunea de rezonabil este un termen juridic utilizat adeseori în Convenţie[8] iar ,,caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază cu ajutorul criteriilor ce se degajă din jurisprudenţa Curţii.... "[9] .
În linii mari, în ceea ce priveşte durata arestării preventive, două sunt consecinţele care decurg din faptul că noţinea de „rezonabil" este una juridică. Mai întâi trebuie să remarcăm faptul că o astfel de interpretare permite efectuarea unui control judiciar al respectării caracterului rezonabil al duratei arestării preventive, orice altă interpretare nefăcând altceva decât să golească de conţinut prevederile art.5 §3, judecătorul european neputând verifica liber dacă prelungirea detenţiei este rezonabilă în sensul art. 5 §3[10]. În al doilea rând, atunci când se constată o violare a prevederilor acestui alineat, judecătorul va putea să aplice toate consecinţele juridice care se impun.[11] La rândul său, statul condamnat va trebui, pe de-o parte să plătească reparaţii acelor persoane ale căror drepturi au fost încălcate, iar pe de altă parte va fi necesar să modifice şi să adapteze legislaţia naţională.
În opinia noastră, din cele de mai sus reiese în mod evident faptul că avem de-a face cu o noţiune fundamentală de drept, astfel putând fi sancţionate comportamente care depăşesc graniţele a ceea ce ar fi „socialmente acceptabil".
Stephane BOISSON, L'exigence de délai raisonnable dans la jurisprudence de la Cour Européenne des Droits de l'Homme, Th. Aix-Marseille III, 2001, p.215 şi urm.; Didier CHOLET, La célérité de la procédure en droit processuel, L.G.D.J., Paris, 2006, nr. 286 şi urm. ; Jean-Marie COULON, Les droits fondamentaux des justiciables au regard du temps dans la procédure, în Jean-Marie Coulon, Anne-Marie Frison-Roche (sous la direction) Le temps dans la procédure, colloque, organisé par le Tribunal de Nanterre et l'Association française de philosophie du droit, Paris, Dalloz, 1996, p.11 şi urm. ; Laure MILANO, Le droit à un tribunal au sens de la Convention européenne des droits de l'Home, Dalloz, 2006, nr. 568 şi urm. ; Antoine VALÉRY, Qu'est-ce Qu'un Délai Raisonnable au Régard de la Jurisprudence de la Cour Européenne Des Droits de L'Homme, in Le Procès Équitable et la Protection Jurisdictionnelle du Citoyen Actes du Colloque organisé à Bordeaux les 29 et 30 septembre 2000, Ed. Bruylant, Bruxelles, 2001, p. 93 şi urm.; Georges WIEDERKEHR, L'accélération des procédures et les mesures provisoires, Revue Internationale de Droit Comparé, 1998, p. 449-462. În toate aceste lucrări, pe care le-am avut la îndemână, precum şi în alte lucrări la care vom face expres referire pe parcursul studiului, se tratează pe larg noţiunea de termen rezonabil şi cea de celeritate. Din dorinţa de a păstra o structură compactă a lucrării de faţă, nu vom recurge la o analiză în detaliu asupra noţiunilor în sine, aceasta poate cu altă ocazie.
[2] Serge GUINCHARD, Jacques BUISSON, Procédure Pénale, 4ème Edition, Litec Groupe LexisNexis, 2008, p. 391 ; Naty SARR, Le délai raisonnable dans le procès pénal, These pour le Doctorat, Université Gaston Berger de Saint-Louis, 2007, p. 15.
[3] Numită în cele ce urmează Curtea.
Olivier CORNET, L'interprétation du ,,raisonnable" par les juridictions internationales: au-delà du positivisme juridique?, Revue Générale de Droit International Public, Tome CII, 1998, p.6.
[5] Chaim PERELMAN, Le raisonnable et déraisonnable en droit, L.G.D.J., Paris, 1984, p.25.
[6] Jean SALMON, Le concept de raisonnable en droit in Mélanges offerts a Paul Reuter.Le droit international:unité et diversité, Paris, Pedone, 1981, p.306.
[7] Conform Olivier Cornet, op.cit., p. 24.
[8] Afacerea Wemhoff din 27 iunie 1968.
[9] Salerno c.Italie din 22 septembrie 1992, §19 ; Abdoella c. Pays-Bas din 25 noiembrie 1992, § 20; Bunkate c. Pays-Bas, din 26 mai 1993, §22; Francesco Lombardo c. Italie, din 26 noiembrie 1992, §.24; Giancarlo
[10] Afacera Stögmüller din 10 noiembrie 1969.
[11] În ceea ce priveşte efectele directe şi forţa obligatorie a unei hotărâri date de CEDO, a se vedea Radu CHIRIŢĂ, Convenţia Europeană a drepturilor omului -Comentarii şi Explicaţii-, Ediţia 2, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2008, p.25-26; Jacques VELU, Rusen ERGEC, La Convention européenne des droits de l'homme, Ed Bruylant, Bruxelles, 1990, p. 1065.