Noțiunea și elementele raportului de drept administrativ
Prin reglementarea relațiilor sociale care fac obiectul dreptului administrativ de către normele de drept administrativ iau naștere raporturile de drept administrativ.
Ele ar putea fi definite ca fiind acele raporturi juridice care se nasc prin reglementarea de către normele juridice direct și indirect, adică prin fapte juridice săvârșite în executarea acestora, a raporturilor sociale care formează obiectul administrației publice realizată de către organele acestei administrații.
Prima trăsătură a acestor raporturi este aceea că ele iau naștere în procesulde organizare a executării și de executare în concret a legii și a altor acte normative.
O a doua trăsătură constă în faptul că în raportul juridic de drept administrativ, unul din subiecții este, în majoritatea cazurilor, un organ al administrației publice. În situațiile destul de rare întâlnite și raporturi în care unul dintre subiecții dintre care se stabilesc aceste raporturi este un organ al altor sisteme de organizare statală sau organizații nestatale, atunci când acestea realizează o activitate de organizare a executării și de executatre în concret a legii, pe baza normelor de drept administrativ.
Aceste trăsături fac să se deosebească raporturile de drept administrativ față de raporturile de drept civil, cât și față de raporturile de muncă.
Astfel, în timp ce raporturile de drept civil au la bază principiul egalității părților, cele de drept administrativ sunt raporturi de subordonare.
În ce privește comparația cu raporturile de drepta al muncii trebuie arătat că raporturile de drept administrativ sunt raporturi de putere ceea ce înseamnă că subiectul supraordonat acționează în calitatea sa de subiect investit cu atribuții de stat, deci pe baza și în vederea executării legii. În schimb, subordonarea salariatului față de unitate din dreptul muncii îsi are temeiul în acordul de voință între cele două părți la care s-a ajuns prin încheierea contractului de muncă, persoană fizică achiesând la respectarea normelor de disciplină a muncii stabilită de unitate, ori de alte acte normative din legislația muncii.
Astfel, în cazul când o unitate adoptă regulamentul de oranizare și funcționare și stabilește structura organizatorică conform normelor legale ea nu acționează ca parte a raporturilor de muncă ci ca organ învestit cu atribuții de stat. Dar, atunci când stabilește prin decizie de imputare, răspunderea materială în sarcina unui salariat, unitatea acționează ca parte a contractului de muncă și nu ca organ al administrației publice.
Elementele oricărui raport juridic, deci și al celui de drept administrativ sunt: părțile, obiectul și conținutul.
1.Părțile raporturilor juridice administraive pot fi grupate în două categorii, în funcție de poziția pe care o au subiectele într-un raport dat: subiecte subordonate și subiecte supraordonate. Atunci când vorbim de subiecte supraordonate înțelegem că ele își pot impune voința pe cale unilaterală.
De regulă subiectele supraordonate ale raporturilor de drept administrativ sunt organele administrației publice, iar subiectele subordonate – persoanele fizice. Sunt însă și situații când organele administrației publice pot fi subiecte subordonate în raporturile de drept administrativ. Exemplu: Prefectul se subordonează Guvernului, dar poate subordona la rândul său conducătorii serviciilor publice ale ministerelor, deșcentralizate în teritoriu (sănătatea, cultura etc.).
O problemă mai dificilă este aceea a calității persoanei fizice ca subiect supraordonat în raporturile de drept administrativ și anume atunci când exercită o funcție de stat. Îndeplinind această funcție persoana fizică îndeplinește, de fapt, atribuțiile organului din care face parte. Intrând în raporturi juridice administrative, ea nu acționează în numele său, ci al organului în care este încadrată și în care își exercită funcția. Dar, în anumite cazuri e posibil ca un funcționar să nu intre în raporturi juridice în numele orgde exeanului administrativ din care face parte, ci un organ unipersonal. Așa ca de exemplu, cazul primarului care, în baza Legii nr. 32/1968, coroborată cu alte acte normative (Legea nr. 69/1991 a administrației publice locale, etc.) poate consta și sancționa anumite contravenții.
În această situație primarul are calitaea de subiect supraordonat al raportului de drept administrativ, pentru că în lege i se stabilesc atribuții speciale, care nu sunt ale organului din care face parte, ci ale funcției pe care o ocupă.
Subiectele subordonate ale raportului de drept administrativ pot fi oricare din subiectele supraordonate (ex. ministerele, prefecții etc.).
În legătură cu subiectele raporturilor de drept administrativ o problemă mai deosebită care este necesar a fi abordată este aceea care se referă la capacitatea persoanelor fizice de a intra în raporturile de drept administrativ.
În dreptul civil și în teoria generală a dreptului se face distincție între capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu. Capacitate de folosință înseamnă aptitudinea generală și abstractă de a fi titular de drepturi și obligații, iar capacitatea de exercițiu presupune pe lângă aptitudinea de a dobândi drepturi și pe aceea de a-și asuma obligații prin acte și fapte juridice proprii.
În dreptul administrativ prezintă un interes un interes mai redus distincția între cele două feluri de capacități pentru că nu există o regulă care să stabilească limită de la care minorul să fie capabil a-și exercita personal dreptrui și obligații, astfel că el le poate exercita, practic la orice vârstă.
Rațiunea care stă la baza instruirii incapacității în dreptul civil și anume aceea a protecției minorului împototriva pericolului de a-și păgubi interesele, nu- și mai gasește justificarea în dreptul administrativ. Pentru exercitarea drepturilor sale, minorul poate intra, de regulă, în raportul de drept administrativ oricând. Astfel, el se poate adresa în diverse situații autorității tutelare, poate primii manuale școlare gratuit personal etc. Este adevărat că în fapt, de cele mai multe ori, aceste drepturi ale minorului sunt exercitate de reprezentantul său legal. Sub acest aspect, datorită limitelor sale biologice, psiho-fizice, s-ar putea vorbi de o incapacitate de exercițiu a minorului, dar aceasta este o incapacitate de fapt și nu de drept. Toate drepturile arătate, care în viața de zi cu zi sunt exercitate de reprezentantul legal pot fi exercitate și de minor, personal, în mod valabil, oricând, la orice vârstă.
Deci, dreptul administrativ nu cunoaște vreo limită de vârstă, până la care minorul sa nu-și poată exercita valabil, personal drepturile sale în raporturile cu organele administrație publice. Situația este relativ asemănătoare și în privința obligațiilor. Nimic nu-l poate împiedica pe minor, de exemplu, în situația în care e proprietarul unui imobil, să-și îndeplinească obligația administrativ financiară stabilită de organul competent, de plata impozitului. Tot astfel, împotriva minorului pot fi luate măsuri de executare silită: supunerea la tratament obligatoriu, internarea într-un institut special de reeducare etc.
În ceea ce privește răspunderea administrativă pentru nerespectarea unor obligații administrative nepatrimoniale, aceasta nu poate fi angajată decât de la vârsta de 14 ani (a se vedea art.11 din Legea nr. 32/1968).
- Obiectul – raporturile juridice de drept administrativ constă în acțiunea sau inacțiunea subiecților.
- Conținutul raporturilor de drept administrativ îl formează drepturile și obligațiile părțiilor.
De regulă, în raporturile de drept administrativ, exercitarea drepturilor subiective ale organelor administrației publice este o obligatie legala a acestora, ceea ce inseamna că organul administrativ nu are facultatea, ci obligația de a-și exercita drepturile ce fac parte din conținutul raportului juridic dat.
În ceea ce privește nașterea unui raport de drept administrativ, trebuie arătat că acesta are loc fie din inițiativa unuia dintre subiecți, fie din inițiativa unui terț fiind generată de fapte juridice (acte juridice individuale sau normative si fapte juridice materiale).
Modificarea raporturilor juridice de drept administativ are loc fie datorită schimbării subiecților (cand atribuțiuniile unui organ sunt preluate de un alt organ), fie prin modificarea actului juridic.În acest din urma caz,atunci cand temeiul nașterii raporturilor juridice l-a constituit actul juridic, modificarea acestuia atrage dupa sine modificarea raporturilor de drept administrativ, fie în privința obiectului, fie in privința conținutului.
Stingerea raporturilor de drept administrativ se poate datora mai multor cauze.În primul rând, revocarea sau anularea actului de drept administrativ care a generat raportul juridic duce la stingerea lui.
În al doilea rand,raporturile de drept administrativ se pot stinge prin realizare obicetului lor. Afirmatia este valabilă, bineînteles,numai atunci când este vorba de o acțiune determinată ce trebuie îndeplinită într-un anumit termen. În cazul, însă, în care obiectul raportului juridic îl constituie abținerea de la încalcarea unei norme sau o acțiune continuă, nu se poate spune că obicetul a fost realizat printr-un singur act sau numar determinat de acte.
O alta cale de stingere a raporturilor de drept administrativ, este moartea subiectului, persoana fizică.Astfel,moartea contravenientului duce la stingerea obligatiei de a executa sancțiunea, iar dca ea nu s-a materializat intr-un act contraconvencțional, nu se mai aplica.
Această modalitate de încetare a raporturilor de drept administativ opereaza in general, atunci când conținutul raporturilor juridice intră drepturi ori obligații strict personale.