Legea prevede răspundere penală pentru, implicarea minorilor în activităţi criminale, la beţii, prostituţie, jocuri de noroc, desfrâu, obişnuirea minorilor cu folosirea stupefiantelor sau a altor substanţe narcotizante.[35]
Este evidentă influienţa negativă a adulţilor asupra minorilor în ceea ce priveşte formarea moralului acestora. Obligaţiile de drept şi morale ale fiecărui om matur sunt de a servi un exemplu demn pentru generaţia tînără, s-o educe în spiritul unor înalte principii morale. Anume în această cauză sunt intorelabile acţiuniile socialmente periculoase, cînd maturii îi înfluienţează cu bună ştiinţă pe minori, îi implică în activităţi criminale şi în alte fapte antisociale, formează din ei delicvenţi.[36]
Ţinînd cont de pericolul social al acţiunilor persoanelor mature care îi implică pe minori într-o activitate antisocială, Plenul Curţii Supreme de Justiţie al Republicii Moldova, în hotărîrile sale pune accent pe necesitatea unei cercetări minuţioase a materialelor din dosar nu numai în ceea ce priveşte acuzarea minorului dar şi elucidarea rolului celor maturi în antrenarea minorului în acţiuni sau a le determina să comită alte fapte antisociale.
Pericolul social al infracţiunii în cauză constă în faptul că ea subminează dezvoltarea morală şi fizică a minorilor înrăureşte negativ asupra psihicului copiilor şi adolescenţilor,încetineşte procesul de reducere a criminalităţii, prejudiciază viitorul societăţii. Fără îndoială, că prezenţa celor maturi într-un grup de infractori sporeşte considerabil pericolul social.
Menţionăm, în prealabil, că noţiunea de implicare a minorilor într-o acţiune criminală înseamnă determinarea lor să participe la o acţiune. Cu alte cuvinte, antrenarea presupune acţiuni active, bine chibzuite, conştiente ale celui ce-l antrenează.
Definind noţiunea de «activitate», e important a menţiona că în sensul larg, unanim acceptat al cuvântului, prin ea înţelegem muncă, lucru, ocupaţie într-un oarecare domeniu. Iar în sens restrâns juridic «activitatea» constituie o formă de obiectivizare a aptitudinilor personale ale subiectului, un mod de manifestare a activităţii lui subiective. Şi urmează: «activitatea criminală», în toate cazurile este forma de obiectivizare a orientării personalităţii spre activitatea criminală - în majoritatea cazurilor având un caracter situativ şi individual».
Fiind de acord cu raţionamentele citate, considerăm totuşi că aici este, în fond, vorba de esenţă social-juridică a activităţii criminale. In ceea ce priveşte tema cercetării noastre, pare mai reuşită a fi opinia acelor autori, care identifică termenul «activitate criminală», în sensul social-juridic, cu noţiunea de «săvârşirea infracţiunii».
In literatura de specialitate .se consideră că prin «antrenarea» minorilor în activitate criminală trebuie să înţelegem acţiunile celor maturi, drept rezultat al cărora minorul s-a pomenit atras în activitatea criminală. Intr-un şir de lucrări, însă, este exprimat punctul de vedere potrivit căruia prin antrenarea minorilor în activitate criminală, se cuvine să înţelegem o asemenea înclinare a lor spre săvârşirea infracţiunilor sau participarea repetată la infracţiuni împreună cu cei maturi când se urmăreşte scopul de a-1 transforma pe minor în infractor. Dar în ultimul caz s-ar îngusta limitele aplicării legii şi, probabil, din această cauză poziţia de faţă n-a găsit sprijin în teoria şi practica judiciară.
In această privinţă preferabilă pare a fi opinia lui Kanevski L. L. care consideră că «prin antrenare trebuie să înţelegem o instigare sau o constrâ'ngere a minorului la o anumită comportare ilicită, calificată de lege sau atragerea lui la comiterea infracţiunii împreună cu cei maturi sau cu alţi minori».[37]
Analiza noţiunilor enumerate şi a altor noţiuni de antrenare a minorilor confirmă nu numai diversitatea lor, ci şi crează, într-o anumită măsură, dificultăţi în aplicarea legii. De aceea eu pornind de la faptul că în interesul aplicării adecvate a legii, noţiunea de antrenare a minorilor în activităţi criminale trebuie să fie simplă ca formă de expunere şi totodată să exprime cât mai complet voinţa legislatorului.[38]
Din această cauză la definirea noţiunii de antrenare a minorilor în acţiuni criminale trebuia să pornim, în primul rând, şi mai cu seamă, de la poziţia Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova. In special, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, referitor la chestiunea aceasta, punea accentul pe faptul că «prin antrenarea minorilor în activităţi criminale trebuie considerate acţiunile îndreptate spre a le trezi dorinţa, tendinţa de a participa la comiterea uneia sau mai multor infracţiuni.
Implicarea minorului într-o activitate criminală presupune toate tipurile de violenţă fizică şi influenţa psihică cum sunt, de exemplu, convingerea, intimidarea, coruperea, înşelăciunea, trezirea simţului de răzbunare, de invidie sau a altor intenţii josnice, propunerea de a săvârşi o infracţiune, promisiunea de a dobândi sau de a desface cele sustrase, a da sfaturi despre locul şi metode de săvârşire sau, de ascundere a urmelor infracţiunii, a consuma băuturi spirtoase împreună cu minorii în scopul de a le facilita consimţirea spre săvârşirea infracţiunilor etc.
Ţinînd cont de cele expuse, considerăm că implicarea minorilor într-o activitate criminală reprezintă acţiuni conştiente ale persoanei mature responsabile îndreptate spre formare la minori a dorinţei (tendinţei) de a participa la săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni. Dacă lipsesc semne de implicare într-o activitate criminală, cei maturi, care au săvârşit infracţiuni împreună cu minorii, poartă răspundere în conformitate cu art. 17 CP al Republicii Moldova, c-a pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii.
In continuare, dacă prin termenul «activitate criminală» înţelegem activitatea persoanei responsabile, activitate conţinând trăsături ale infracţiunii, pentru care persoana este posibilă, conform legii, de răspundere penală, atunci «înclinarea spre abateri,amorale» trebuie înţeleasă ca o activitate a persoanei, orientată împotriva normelor stabilite de societate. Legislatorul consideră «abateri amorale» jocurile de noroc, desfrâul şi cerşitul. Legislatorul Republicii Moldova a enumerat cele mai frecvente feluri de abateri imorale şi alte acţiuni antisociale. De altfel, activitatea antisocială, în care sunt antrenaţi minorii, poate fi foarte variată.[39]
Aşadar, abaterile imorale se manifestă în realizare de către infractor a unor trăsături proprii negative, periculoase ipentru societate. In lumina celor expuse, este important a sublinia că semnificaţie juridico-penală în cazul dat au numai acele abateri imorale, a căror tipuri sunt enumerate în dispoziţiile legiiiPenale (art. 208 CP al Republicii Moldova).
Semnificaţia juridico-penală a antrenării minorilor într-o activitate criminală si antisocială constă în faptul că ea prejudiciază serios relaţiile sociale. Pericolul social al antrenării minorilor într-o activitate aritisocală sporeşte şi mai mult în cazurile în care, pentru a-şi realiza intenţiile crimiriale, persoana îşi pune drept scop crearea unui grup de infractori.
Aşadar, antrenarea minorilor într-o activitate infracţională reprezintă o totalitate de acţiuni conştiente ale unei persoane mature, orientate spre realizarea intenţilor sale criminale: trezirea dorinţei (tendinţei) de a-1 face pe minor să participe la una sau mai multe infracţiuni, care aduc: grave prejudicii dezvoltării fizice şi morale ale minorilor şi contribuie la apariţia unor noi elemente infracţianale.[40]
Fondarea ştiinţifică ulterioară a problemelor combaterii antrenării minorilor într-o activitate infracţională şi antisocială presupune cercetarea aspectelor teoretice fundamentale ale analizei acestei direcţii de cercetare sporeşte şi de aceea că între savanţii crimonologi continuă controversii în multe probleme principale privind analiza elementelor constitutive de antrenare a minorilor într-o activitate criminală, antisocială.
Unii autori consideră drept obiectiv periclitat nemijlocit de antrenarea minorilor în activităţi criminale şi antisociale, ordinea publică, securitatea socială, ori numai securitatea socială şi dezvoltare normală a minorilor.
Pentru noţiunea de obiect nemijlocit de antrenare a minorilor în acţiuni criminale şi antisociale e caracteristcă tendinţa autorilor spre identificarea obiectului nemijlocit care nu ar înlesni concretizarea sferei de extindere a legii şi dorinţei legislatorului.
Este interesantă şi ideea că obiect al crimei examinate este «ordinea publică, în primul rând, în ceea ce praveşte dezvoltarea morală şi fizică normală a minorilor». Dar nici aici nu este prezentă noţiunea privind obiect al antrenării minorului în activităţi criminale şi antisociale. Probabil, ar trebui să recunoaştem prin analogie drept atentat direct la interesele dezvoltării normale şi educaţiei corecte a minorilor în afara ordinii publice, pentru că obiectul nemijlocit nu se «înscrie». În obiectul genetic conform Codului Penal în vigoare. In acelaşi timip e greu a ne închipui situaţia când drept obiect nemijlocit al crimei examinate este ordinea publică numai parţial.[41]
Pornind la cele spuse şi ţinând cont de rezultatele sociologiei concrete menţionez ca în timpul săvârşirii crimelor examinate este întotdeauna considerabil prejudicată dezvoltarea fizică şi morală a minorilor. In legătură cu aceasta, după părerea noastră, drept obiect nemijlocit al antrenării în activităţi criminale şi antisociale îl formează dezvoltarea normală, fizică şi morală a minorilor ca o parte componentă specifică a ordinii publice.
Este interesantă ideia că obiect al crimei examinate este ordinea publică, în primul rînd în ceea ce priveşte dezvoltarea morală şi fizică normală a minorilor.
Deci, obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute îa art. 208 din CP al R.M. îl constituie relaţiile sociale cu privire ia dezvoltarea socială, spirituală si morală a minorului.
In cazul în care atingerea asupra obiectului juridic special se face pe calea influenţării nemijlocite infracţionale asupra corpului persoanei minore (de exemplu, pe calea aplicării violenţei fizice), acesta va forma obiectul material al infracţiunii analizate.
Victimă a infracţiunii de la art. 208 clin CP alRM este persoana fizică care la momentul comiterii infracţiunii nu a împlinit vârsta de 18 ani.[42]
Latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin atragerea minorilor în activitatea criminală sau instigarea lor la săvârşirea infracţiunilor, precum şi determinarea minorilor să săvârşească fapte imorale (cerşetorie, jocuri de noroc, desfrâu etc), săvârşite de o persoană care a atins vârsta de 18 ani.[43]
De aici reiese că infracţiunea în cauză poate fi săvârşită prin cel puţin una dintre modalităţile alternative, menţionate în alin. 1 art. 208 CP.:
- a) atragerea minorilor în activităţi criminale
- b) atragerea minorilor la beţie
- c) obişnuirea minorilor cu milogeala şi cerşitul
- d) depravarea şi prostituarea minorilor
- e) antrenarea minorilor în jocurile de noroc
- f) folosirea minorilor în scopul unei existenţe parazitare.
Potrivit pct. 12 al Hotărârii Plenului C.S.J. Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei la examinarea cauzelor privind infracţiunile săvârşite de minori, nr. 37 din 12 noiembrie 1997, prin atragerea minorilor în activitate criminală sau instigarea lor la săvârşirea infracţiunilor se subînţeleg acţiuni îndreptate spre a-i provoca dorinţa de a participa la săvârşirea uneia sau a câtorva infracţiuni însoţite de aplicarea constrângerii fizice sau psihice (lovituri, îndemnuri, asigurări de imunitate, măguliri, ameninţări, intimidări, mituire, înşelăciune, aţâţarea sentimentului de răzbunare, invidie şi alte porniri josnice, darea de sfaturi vizând locul şi modul săvârşirii infracţiunii, promisiunea de a le acorda ajutor la realizarea celor sustrase şi altele).
Dacă minorul, deşi a fost provocat, nu a participat la săvârşirea infracţiunii, acţiunile persoanei adulte urmează să fie calificate ca o tentativă de implicare a minorului în activitate criminală.
Dacă lipsesc semnele de implicare în activitate criminală, adulţii, care au săvârşit infracţiunile împreună cu minorii, poartă răspundere în conformitate cu art. 42 CP.
În cazul în care minorului, în paralel cu atragerea lui în activitate criminală sau în altă activitate antisocială, i-au fost provocate vătămări corporale, săvârşindu-se şi alte acţiuni care constituie componenţa de sine stătătoare de infracţiune, cele săvârşite trebuie calificate drept un concurs de infracţiuni.[44]
În conformitate cu pct. 14 al Hotărârii Plenului din 12 noiembrie 1997, participantul adult la infracţiune, care a implicat în ea pe un minor sub vârsta indicată la art. 21 CP., urmează a fi considerat, indiferent de forma participării lui la infracţiune, ca executor (autor) al infracţiunii concrete şi acţiunile acestuia trebuie calificate, conform articolului care prevede infracţiunea săvârşită de minor şi conform art. 208 CP, drept un concurs de infracţiuni.
Dacă adultul a atras un minor, care a atins vârsta prevăzută de art. 21 CP. în infracţiuni concrete, dar el însuşi nu a participat, acţiunile minorului se califică conform articolului, ce prevede infracţiunea pe care el a săvârşit-o, iar acţiunile adultului conform acestui articol şi art. 42 şi 208 CP.
În baza art. 208 CP. pot fi calificate numai acţiunile săvârşite intenţionat de o persoană care a atins vârsta de 18 ani. Dacă la săvârşirea infracţiunii minorul a fost atras de alt minor, ei vor răspunde numai pentru infracţiunea concretă săvârşită.
Organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti sunt obligate să ia măsuri pentru stabilirea exactă a vârstei minorului: ziua, luna şi anul naşterii. Această chestiune se va soluţiona în conformitate cu prevederile art. 231 al Codului de procedură penală. Totodată se consideră că persoana a atins o anumită vârstă nu în ziua naşterii, ci, începând cu ziua următoare.
La constatarea vârstei de către expertiza medico-legală ziua naşterii bănuitului, învinuitului sau inculpatului urmează să fie considerată ultima zi a acelui an, care este numit de experţi, iar la constatarea vârstei prin numărul minim şi maxim de ani, judecata urmează să pornească de la limita de jos a vârstei persoanei presupusă de expertiză.[45]
Este de remarcat faptul că implicarea minorilor în activitate criminală, prevăzută de art. 208 CP. intră în concurs cu traficul de copii săvârşit în scopul folosirii lor în activitate criminală, menţionat în lit. e) alin. 1 art. 206 CP. Principala circumstanţă pe care o vedem noi, de delimitare a acestor infracţiuni constă în faptul că în cazul implicării minorilor în activitate criminală, minorul participă la această activitate la dorinţă. E drept că această dorinţă e provocată de o persoană adultă, pe când în cazul traficului de copii, minorul e nevoit să acţioneze contrar voinţei lui.
A doua modalitate alternativă de săvârşire a infracţiunii analizate constă în determinarea minorilor la săvârşirea unor fapte imorale (cerşetorie, jocuri de noroc, desfrâu etc.).
Prin determinarea minorilor de a săvârşi fapte imorale se înţeleg acţiuni, îndreptate spre a incita dorinţa minorului să săvârşească fapte imorale, precum şi activitatea făptuitorului prin care sunt create condiţii propice săvârşirii unor asemenea acte.
De exemplu, procurarea localului, recrutarea jucătorilor, punerea la dispoziţia mijloacelor necesare, cum ar fi cărţile de joc, fişele, ruletele, mesele de joc, mijloace care solicită un ajutor material, afişarea unor anunţuri care apelează la mila publicului.
Determinarea minorului la cerşit presupune fapta de apelare în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material.
Jocurile de noroc reprezintă o înfruntare cu caracter de continuitate şi de durată, care provoacă jucătorului emoţii, îl face să-şi piardă controlul administrării propriilor lui resurse materiale. Datorită hazardului, jocurile de noroc trezesc tendinţa spre câştiguri fără muncă, existenţă parazitară pe contul altora. Devenind victime ale pasiunii, minorii ca jucători de noroc nu sunt calificaţi de lege ca infractori. Infractori sunt numai persoanele adulte care-i determină pe minori la asemenea jocuri şi care le oferă prilejul, organizând aceste jocuri.
Prin desfrâu se înţelege o descompunere morală, o destrăbălare, depravare, corupere, în care dispreţul pentru muncă se îmbină cu un mod de viaţă imorală.
Alte fapte imorale presupune o mare varietate de activităţi antisociale, cum ar fi vagabondajul, perturbarea libertăţii conştiinţei, a armoniei convieţuirii interetnice, tulburarea liniştii publice şi alte activităţi prin care este atinsă coexistenţa socială.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care minorul implicat în activitate criminală sau determinat să săvârşească fapte imorale a săvârşit corespunzător o infracţiune sau o faptă imorală. Dacă minorul n-a participat încă la săvârşirea acestora, acţiunile făptuitorului trebuie apreciate ca o tentativă de infracţiune şi calificate în baza art. 27 şi 208 CP.[46]
Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă.
Motivele infracţiunii date pot fi diferite, dar, de cele mai dese ori, se manifestă prin: năzuinţa făptuitorului de a-si înlesni activitatea infracţională, de a transmite experienţa criminală acumulată etc.
Făptuitorul trebuie să fie informat despre calitatea de minor a victimei, sau, in virtutea circumstanţelor cazului, să poată si să fie obligată să prevadă aceasta.
Pericolul atragerii minorilor la beţie este determinat de dauna adusă de alcool tînărului organism. Starea de alcoolism se formează la minori mai repede de cît la maturi, ia forme grave şi se tratează foarte greu. Beţia are o influienţă demoralizatoare asupra comportamentului minorului, favorizează săvîrşirea infracţiunilor chiar şi a celor grave. Deprinderea minorilor cu beţia în cele mai multe cazuri, este metoda cea mai răspîndită de antrenare a minorilor în activităţi criminale.
În teoria dreptului penal prevalează părerea recum că analiza particularităţilor subiective a antrenării minorilor în activităţi criminale, beţie şi alte activităţi antisociale nu este complicată. Cu aceste pot fi de acord numai atunci cînd latura obiectivă a infracţiunii în discuţie presupune prezenţa culpabilităţii. Vinovatul nu numai că este conştient de faptul că îl atrage pe minor în activităţi criminale şi antisociale, ci şi doreşte acest lucru.[47]
În literatura de specialitate şi în practică o răspîndire largă o are părerea conform infracţiunile formale nu pot fi săvîrşite cu intenţii ascunse. Intenţia ascunsă nu este caracteristică acestor categorii de infracţiuni, în care însăşi acţiunea periculoasă pentru societate constituie conţinutul infracţiunii. De aceea atragerea minorilor în activităţi criminale sau atragerea lor la încălcări de ordin moral are un caracter absolut conştient şi intenţie deschisă. Infracţiunea poate fi comisă numai cu intenţii bine determinate. Vinovatul este conştient că-l antrenează pe minor în activităţi criminale şi antisociale, dorind chiar aceasta şi la săvîrşirea infracţiunii nu mai este nevoie a prevedea urmările dăunătoare.
Unii anchetatori şi judecători nu iau în consideraţie uneori dacă maturul îşi dădea seama despre minoratul celui pe care l-a antrenat în activităţi criminale şi antisociale. Aceasta duce adeseori la erori grave, la atragerea făptuitorului la răspundere penală. De aceea un indiciu obligatoriu al laturii subiective propriu infracţiunii îl constituie faptul că cel matur îşi dă perfect seama că persoana antrenată de el într-o infracţiune nu a atins majoratul.
Din cele expuse reiese că: - latura subiectivă a componenţei infracţiunilor examinate se caracterizează numai sub formă de intenţie directă;vinovatul e conştient că antrenează în infracţiuni sau la alte activităţi antisociale anume pe minori şi doreşte acest lucru.
Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă care a împlinit vârsta de optsprezece ani.[48]
Alin. 2 art. 208 CP. agravează răspunderea penală dacă aceleaşi acţiuni sunt săvârşite de părinţi, pedagogi sau de alţi ocrotitori legali ai copilului.
Alin. 3 art. 208 CP. prevede răspundere penală pentru acţiunile arătate în alin. 1 sau 2, săvârşite:
- a) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea cu aplicarea ei;
- b) prin atragerea minorilor într-un grup criminal organizat sau într-o organizaţie criminală;
- c) prin atragerea minorului la săvîrşirea unei infracţiuni cu caracter terorist.
Prin aplicarea violenţei sau ameninţarea cu aplicarea ei (lit. a) alin. 3 art. 208 CP.) se are în vedere violenţa arătată în art. 151 şi 152 CP..
Prin aplicarea violenţei se înţelege uzul forţei fizice asupra victimei prin aplicarea loviturilor sau a altor acte de violenţă care provoacă o daună sănătăţii victimei sub formă de maltratări, vătămări uşoare, medii sau chiar grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii.
Ameninţarea cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa şi sănătatea victimei trebuie să aibă un caracter real, adică vinovatul poate imediat să transforme ameninţarea în acte de violenţă fizică. Pentru constatarea acestui semn constitutiv al tâlhăriei trebuie să ţinem cont de toate circumstanţele cauzei: caracterul ameninţării, al obiectelor sau armelor cu care ameninţa infractorul, locul şi timpul săvârşirii infracţiunii, numărul infractorilor etc. Forma de manifestare a ameninţării poate fi diferită: prin cuvinte, gesturi, demonstrare a armei, a cuţitului şi a altor obiecte a căror folosire poate cauza daune vieţii ori sănătăţii persoanei atacate.
Grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni. Se consideră organizaţie (asociaţie) criminală o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla, în alte forme, în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice, financiare sau politice.[49]
Infracţiunea se consideră săvîrşită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul ei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respective, la însărcinarea acesteia.
Organizator sau conducător al organizaţiei criminale se consideră persoana care a creat organizaţia criminală sau o dirijează. Organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvîrşite de această organizaţie.
Membrul organizaţiei criminale poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile la a căror pregătire sau săvîrşire a participat. Membrul organizaţiei criminale poate fi liberat de răspundere penală în cazul în care a declarat benevol despre existenţa organizaţiei criminale şi a ajutat la descoperirea infracţiunilor săvîrşite de ea ori a contribuit la demascarea organizatorilor, a conducătorilor sau a membrilor organizaţiei respective.