Conform art.650 C. civ., ,,succesiunea se deferă sau prin lege, după voinţa omului, prin testament’’. În consecinţă, în funcţie de izvorul ei moştenirea poate fi legală sau testamentară.
Moştenirea legală este cea în care patrimoniul defunctului se transmite în baza legii.
Legea prevede persoanele care au calitatea de moştenitori, ordinea în care aceştia vin la moştenire şi cotele ce le revin.
Moştenirea legală se întemeiază, în principal pe rudenia de sânge (excepţie făcând soţul supravieţuitor şi statul). Ea se mai numeşte moştenire ab intestat (după denumirea pe care o avea în dreptul roman), adică moştenire fără testament şi sugerează ideea că se aplică ori de câte ori, defunctul nu a lăsat testament.
Deşi în prezent se foloseşte noţiunea de moştenire ab intestat totuşi, sensul acestuia s-a schimbat astăzi. Se referă la situaţiile în care nu numai întreaga moştenire se transmite în temeiul legii pentru că nu există testament (aşa cum se întâmplă în dreptul roman), ci şi o parte din acestea, atunci când există testament dar acesta nu are ca obiect întreaga masă succesorală.
De aceea, moştenirea, în întregul ei sau în parte, este legală :
- când există testament, dar acesta nu cuprinde dispoziţii privitoare la transmiterea masei succesorale;
- când există testament, dar acesta nu produce efecte juridice, în totalitate (este nul, caduc, etc.);
- când există un testament care epuizează întreaga masă succesorală, dar sunt moştenitori rezervatari (aceştia vor culege rezerva succesorală prevăzută de lege);
- când există un testament, ce epuizează întreaga masă succesorală dar este ineficace în parte (de exemplu, dacă legatarul este cetăţean străin sau apatrid, până la adoptarea unei legi organice care să stabilească condiţiile în care cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi terenuri în România - art. 44 din Constituţie, ei nu pot dobândi terenurile ce fac parte din masa succesorală, acestea transmiţându-se moştenitorilor legali ) ;
- când există mai multe testamente ce conţin legate cu titlu universal sau cu titlu particular, dar care nu epuizează întreaga masă succesorală.
- când există mai multe legate cu titlu universal sau cu titlu particular ce epuizează întreaga masă succesorală, dar unele nu-şi produc efectele (sunt nule sau legatarii nu acceptă moştenirea).
- când defunctul nu a făcut nici un legat.
Legatul este acea dispoziţie din testament prin care testatorul lasă întreaga moştenire sau o partea din ea uneia sau mai multor persoane, numite legatari.
În funcţie de obiectul lor, legatele pot fi: universale (dacă am ca obiect întreaga moştenire, cu titlu universal (o parte din moştenire) şi cu titlu particular (unul sau mai multe bunuri primite individual , ut singuli.
În dreptul roman, moştenirea ab intestat era excepţia, căci ea se aplica ori de câte ori, defunctul nu întocmea testament (fapt care nu prea se realiza căci se considera că este o dezonoare să mori fără testament). În dreptul nostru, ea este regulă deoarece voinţa legiuitorului suplineşte voinţa neexprimată a defunctului.
Moştenirea este testamentară atunci când transmiterea masei succesorale are loc în baza testamentului (care exprimă voinţa celui care lasă moştenirea). Cel care întocmeşte testamentul se numeşte testator, iar cel care o primeşte în baza testamentului se numeşte legatar.
Coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară.
Din interpretarea gramaticală a art.650 C. civ., (succesiunea se deferă sau prin lege, după voinţa omului, prin testament, se deduce că moştenirea legală nu poate coexista cu cea testamentară (o parte din moştenire să se transmită în baza legii, iar cealaltă parte in temeiul testamentului). Totuşi, din interpretarea sistematică a textelor ce reglementează moştenirea dar şi interpretarea teologică a textului menţionat, se deduce că ele pot coexista.
În dreptul roman, în epoca veche în temeiul regulii nemo partium testatus, partium intestatus decedere potest (nimeni nu poate muri în parte cu testament, în parte fără testament), cele 2 forme de moştenire nu puteau coexista. Ulterior din epoca clasică, romanii au admis transmiterea unei părţi din moştenire în temeiul legii, iar a celeilalte părţi, în temeiul testamentului.
Ele vor coexista în următoarele cazuri :
- defunctul a făcut numai legate cu titlu particular (celelalte bunuri se transmit în temeiul legii) ;
- defunctul a făcut unul sau mai multe legate cu titlu universal care nu epuizează întreaga moştenire ;
- defunctul a făcut mai multe legate cu titlu universal care epuizează întreaga moştenire, dar cel puţin unul din ele nu produce efecte (este nul, caduc, etc.) ;
- defunctul a făcut mai multe legate cu titlu universal care epuizează întreaga moştenire, dar există cel puţin un moştenitor rezervatar (care acceptă moştenirea) ;
- defunctul a făcut unul sau mai multe legate universale dar există cel puţin un moştenitor rezervatar (care acceptă moştenirea)
Moştenirea testamentară o va înlătura pe cea legală dacă :
- defunctul a făcut unul sau mai multe legate universale sau cu titlu universal (care epuizează întreaga moştenire) şi acestea îşi produc efectele ;
- cel puţin un legatar universal sau toţi legatarii cu titlu universal acceptă moştenirea ;
- nu există moştenitori rezervatari sau dacă există, aceştia nu au acceptat moştenirea.
Coexistenţa calităţii de moştenitor legal cu cea de moştenitor testamentar (legatar).
În doctrină şi practica judiciară s-a admis ca o persoană să dobândească o parte din moştenire în temeiul legii şi altă parte, în temeiul unui testament ,,fiind de neconceput ca titularul unui drept bazat pe mai multe temeiuri, să fie pus în situaţia de a lua mai puţin şi de a fi exclus de la un beneficiu pe care l-ar putea culege numai pe baza unuia dintre temeiurile juridice componente.[1] Dar moştenitorul poate opta diferit în privinţa celor două, în sensul să o accepte doar pe una.
Majoritatea autorilor[2] consideră că atunci când unui moştenitor legal i se face un legat mai mic decât cota sa legală, moştenitorul nu poate renunţa la legat pentru a moşteni mai mult, deoarece un asemenea caz poate avea semnificaţia unei exheredări parţiale, caz în care moştenitorul legal poate dobândi numai rezerva (dacă este mai mare decât legatul).
Nu suntem de aceeaşi părere deoarece nu putem prezuma că voinţa testatorului a fost de a-l dezmoşteni parţial pe legatar, cu atât mai mult cu cât el a înţeles să-l favorizeze pe legatar, lăsându-i o parte din moştenire, peste partea pe care el o culege în temeiul legii. Dacă ar fi vrut să-l dezmoştenească, în mod tacit, ar fi favorizat alte persoane, prin legate în favoarea lor, nu l-ar fi instituit legatar pe acel moştenitor legal.
Pe lângă acest argument, mai menţionăm :
- dacă există un legat, partea de care s-a dispus, se transmite în temeiul acesteia, iar restul va împărţi între moştenitorii legali, în cotele prevăzute de lege. De aceea, moştenitorul legal culege o parte din moştenire în temeiul legatului şi încă o parte în temeiul legii. Nu există vreo normă specială, derogatori care să prevadă că în acest caz se procedează altfel decât în celelalte;
- nu se poate încălca principiul libertăţii de voinţă al legatarului, care să fie obligat să accepte moştenirea legală (dacă legatul este mai mic decât cota sa legală), în lipsa unei norme speciale.
Iată motivele pentru care acest moştenitor păstrează libertatea de a opta după voinţa sa: să accepte ambele moşteniri (legală şi testamentară), numai una (oricare ar fi ea) sau să renunţe la ambele.
[1] T.S, s.civ, dec. nr.185/1985, în Repertoriu de practică judiciară pe anii 1980 – 1985, p.125.
[2] Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2002, p.9-10.