Există anumite circumstanţe de fapt care nu necesită efectuarea activităţii procesuale de probaţiune, însă, care pot fi puse la baza hotărârii. Acestea sunt prevăzute de art. 123 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova. Astfel, conform acestui articol, deosebim următoarele fapte care nu se cer a fi dovedite:
l) faptele de notorietate publică (notorii).
Art. 123 alin. l) Codul de procedură civilă stabileşte că nu se cer a fi stabilite circumstanţele pe care instanţa le-a declarat unanim cunoscute. Sunt fapte pe care le cunoaşte toată lumea, inclusiv judecătorii. De exemplu: actele de terorism din 11 septembrie 2001, conflictul armat din 1992 din Transnistria, careva calamităţi naturale.
Timpul afectează caracterul notoriu al anumitor fapte. Legea oferă instanţei dreptul de a declara anumite fapte de notorietate publică, remarcă care urmează a fi făcută în hotărâre.
2) faptele stabilite prin hotărâre judecătorească.
Potrivit art. 123 alin. 2) Codul de procedură civilă, faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior în instanţa de drept comun sau specializată sunt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte cauze civile la care participă aceleaşi persoane. Iar potrivit art. 123 alin. 3) Codul de procedură civilă, sentinţa pronunţată de instanţa judecătorească într-o cauză penală, rămase irevocabile, sânt obligatorii pentru instanţa chemată să se pronunţe asupra efectelor juridice civile ale actelor persoanei împotriva căreia s-a pronunţat sentinţa sau hotărârea numai dacă aceste acte au avut loc şi numai în măsura în care au fost săvârşite de persoana în cauză.
Acest caracter este determinat de puterea lucrului judecat al hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile. În doctrina juridică română, precum şi în dreptul procesual al României faptele stabilite prin hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă, la fel, sunt distinse şi prezumate ca fapte ce au autoritate de lucru judecat, care exprimă adevărul şi nu necesită a fi dovedite[1]
3) faptele recunoscute de părţi.
Potrivit art. 123 alin. 5) Codul de procedură civilă, faptele invocate de una din părţi nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă parte nu le-a negat.
4) faptele prezumate.
Potrivit art. 123 alin. 4) Codul de precedură civilă „faptele care, conform legii, sunt prezumate a fi stabilite nu trebuie dovedeute de persoana în a cărei favoare se prezumă...”.[2]
Astfel, legislaţia Republicii Moldova stabileşte anumite fapte, întotdeauna vecine şi conexe altora, generatoare de drepturi, care nu necesită a fi dovedite de către partea în favoarea cărea acestea sunt stabilite.
Totodată, reiesind din continuarea articolului sus indicat, faptele prezumate de lege nu necesită a fi dofvedite până în momentul în care peroana interesată nu contestă aceste fapte.
[1] E. Puşcau, „Sarcina probei şi dovada prin prezumţii în procesul civil”
[2] Codul de precedară civilă al Republicii Moldova nr. 225 din 30.06.2005/ publicat : 12.06.2003 în Monitorul Oficial Nr. 111-115/data intrării in vigoare : 12.06.2003