Procesul acţionar presupune constituirea învinuirii sub formă de acţiune penală.
Adresându-ne către rădăcinile istorice şi psihologice ale acestui institut, îl determinăm ca o reminiscenţă a legii talionului în proiecţie procesuală.
Referitor la unele momente edificatoare ale procesului contradictorial de tip „acţionar” menţionăm că persoana care înaintează acţiunea este procesual activă. Ea culege şi prezintă probe îşi susţine poziţia în judecată, într-un cuvânt ea susţine învinuirea, iar procesul înaintează în primul rând graţie efortului ei. Prin aceasta procesul-acţionar se deosebeşte de cel inchizitorial, unde activitatea independentă a părţii se reduce la cererea de acordare a apărării.
Acţiunea înaintată are ca finalitate doar câştigul în litigiul judiciar, iar dacă partea care înaintează acţiunea este de acord din start sau cu acceptarea sau cu respingerea acţiunii, nu mai suntem în prezenţa procesului acţionar.
Susţinerea acţiunii este dreptul persoanei care o înaintează şi nicidecum obligaţia acesteia. Instanţa nu poate cere de la cel care a înaintat acţiunea să o susţină. Atât învinuirea oficială cît şi cea privată poate să renunţe la pretenţiile sale, fapt care duce la încetarea procesului.
În cadrul procesului acţionar probele sunt apreciate de instanţă după propria convingere. Probele se apreciază calitativ şi, nu cantitativ ca în procesul inchizitorial (testes pondenrantur, non nomerantur).
O altă caracteristică a procesului acţionar este aceea că instanţa trebuie să înceapă procedura dacă i-a fost prezentată o cerere (acţiune) după toate cerinţele legale, spre deosebire de procesul inchizitorial, unde pornirea procesului stă la atitudinea instanţei.
Putem deosebi două tipuri de proces contradictorial-acţionar:
- Proces acţionar privat;
- Proces acţionar public.
- Procesul acţionar privat constă în aceea că există o învinuire privată, există egalitatea în drepturi a părţilor, repartizarea raţională între ele a sarcinii probaţiunii, iar instanţa are un rol pasiv în probaţiune. Condiţii social-politici pentru acest fel de proces se constituie acolo unde stabilitatea social-politică se conjugă cu o anumită libertate a persoanei şi imposibilitatea sau nedorinţa de a apela la organele publice pentru ca acestea să susţină învinuirea.
- Procesul acţionar devine public atunci când învinuirea începe să fie exercitată de organe publice permanente (procuratura, poliţia). Începutul public în activitatea organelor de stat împuternicite cu susţinerea învinuirii se manifestă prin aceea că ele acţionează nu după bunul lor plac ci „ex oficio”, adică în virtutea obligaţiei de serviciu [77, pag.42].