Drept

Transmisiunea succesorală are ca obiect patrimonial defunctului, ca universalitate juridică.

Din definiţia dată moştenirii, rezultă caracterele juridice ale transmisiunii succesorale.

- este o transmisiune pentru cauză de moarte;

- este o transmisiunea universală;

- este o transmisiune unitară;

- este o transmisiune indivizibilă.

1. a) Este o transmisiune pentru cauză de moarte ( mortis causa).

Pornind de la dispoziţiile art. 651 C. civ.(,,succesiunile se deschid prin moarte”), tragem concluzia că transmisiunea succesorală se produce numai la încetarea din viaţă a unei persoane fizice, nu şi în cazul încetării existenţei unei persoane juridice. Nu are importanţă dacă moartea persoanei fizice a fost constatată fizic sau a fost declarată pe cale judecătorească. De aceea, normele specifice transmisiunii succesorale nu se aplică şi transmisiunii prin acte între vii (lor li se aplică normele dreptului obligaţional) sau în cazul încetării unei persoane juridice.

Persoanelor juridice li se vor aplica aceste norme numai dacă ele dobândesc bunuri din patrimoniul unei persoane fizice decedate (în acest fel ele apar ca moştenitori testamentari, iar dacă este vorba de stat, şi ca moştenitor legal, dacă succesiunea este vacantă).

1. b) Este o transmisiune universală deoarece are ca obiect patrimoniul persoanei fizice decedate, ca universalitate juridică, respectiv ansamblul drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut pecuniar care au aparţinut defunctului.

Patrimoniul este independent de elementele sale componente (modificările acestora nu-l afectează). Patrimoniul rămâne neschimbat cât timp titularul său este acelaşi.

De aceea, orice moştenire conferă moştenitorilor legali, legatarilor universali şi cu titlu universal, vocaţia la întreg patrimoniul defunctului sau la o parte din acesta, chiar dacă întreg actul succesoral ar fi consumat prin donaţii sau legate cu titlu particular.

Cu toate acestea, nu se transmit prin moşteniri :

- drepturile patrimoniale viagere (constituite până la moartea titularului lor) şi cele care au caracter intuituu personae (dreptul de uzufruct, de întreţinere etc.).

- obligaţiile patrimoniale legate de o calitate personală a defunctului ( de exemplu, obligaţia de întreţinere prevăzută de lege în considerarea calităţii personale a defunctului, nu şi cea asumată de defunct printr-un contract de întreţinere) şi cele născute din contractele încheiate intuituu personae (de exemplu, obligaţiile antreprenorului).[1]

De asemenea, nu se transmit prin moştenire drepturile şi obligaţiile nepatrimoniale, în principiu.

Deosebirile dintre transmisiunea succesorală şi cea prin acte între vii sunt:

1. Transmisiunea succesorală are ca obiect, atât drepturile cât şi obligaţiile defunctului (deoarece ele sunt strâns legate alcătuind patrimoniul defunctului) şi nu sunt privite izolat, individual. În schimb, transmisiunea prin acte între vii are ca obiect doar drepturi, în principiu.

Singura excepţie este în cazul vânzării unei moşteniri, când obiectul vânzării este o moştenire sau o parte dintr-o moştenire şi, de aceea, se transmit şi obligaţiile succesorale. Dar transmisiunea obligaţiilor succesorale produce efecte doar între părţi, nu şi faţă de terţi. Creditorii moştenirii vor urmări în continuare pe moştenitorul-vânzător pentru realizarea creanţelor lor şi nu pe cumpărător.

Această consecinţă există deoarece legea română nu recunoaşte cesiunea (transmiterea) de datorii.

2. Transmisiunea succesorală are ca obiect un patrimoniu pentru care cât timp titularul acestuia trăieşte, ea nu operează. În timpul vieţii titularului se pot transmite doar drepturi privite individual. În schimb, transmisiunea prin acte între vii nu poate avea ca obiect un patrimoniu. Chiar şi în cazul vânzării unei moştenirii se transmite un drept privit izolat, individual (dreptul de moştenire asupra unei universalităţi juridice).

De aceea, vânzătorul nu răspunde pentru evicţiunea în raport cu fiecare bun succesoral transmis (căci nu se obligă să transmită anumite bunuri individuale) decât numai dacă în mod expres îşi asumă această obligaţie.

3. În cazul transmisiunii succesorale, drepturile dobândite de moştenitori sunt opozabile terţilor fără îndeplinirea formalităţilor de publicitate, condiţia cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi a drepturilor transmise prin acte între vii.

Totuşi, moştenitorii nu vor putea dispune de ele prin cartea funciară, decât dacă s-a făcut înscrierea (art. 28 din Legea nr.7/1996).

Dacă este vorba de creanţe succesorale ce se transmit, moştenitorii dobânditori nu trebuie să respecte formalităţile cerute pentru cesiunea de creanţe, pentru a-şi valorifica creanţele împotriva debitorilor.

Chiar în ipoteza statului sau a moştenitorilor care acceptă succesiunea sub beneficiu de inventar, nu există o excepţie de la caracterul universal al transmisiunii succesorale (deoarece ei răspund de pasivul succesoral doar în limitele activului succesoral), ci doar o limitare a răspunderii lor (se confirmă astfel caracterul universal al transmisiunii).

1. c) Este o transmisiune unitară în sensul că patrimoniul defunctului, privit în întregul lui, se transmite după aceleaşi norme juridice (ce intră în conţinutul instituţiei juridice a moştenirii), indiferent de natura sau provenienţa bunurilor succesorale.

Caracterul unitar nu înseamnă unicitatea actului normativ ce reglementează transmisiunea succesorale.

Acest caracter există şi atunci când defunctul a dispus prin legate de o parte din bunurile sale, caz în care cealaltă parte din moştenire se transmite în temeiul legii sau atunci când el a împărţit moştenirea în mai multe mase de bunuri, atribuindu-le către persoane diferite (de exemplu, bunurile mobile unei persoane, iar cele imobile, altei persoane).

Constituie excepţie de la caracterul unitar al transmisiunii succesoral, situaţiile în care succesiunea se transmite, cel puţin în parte, după reguli decât cele de drept comun.

Iată care sunt acestea:

1. Cazul soţului supravieţuitor care, în lipsa descendenţilor, are, pe lângă partea sa din moştenire, un drept special de moştenire asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice şi asupra darurilor de nuntă(bunuri în legătură cu care nu intră în concurs cu ceilalţi moştenitori. Acest caz este o excepţie, pentru că aceste bunuri se transmit doar soţului supravieţuitor în baza unei norme speciale (art.5 din Legea nr.319/1944) şi a normelor generale, către toţi moştenitorii.

Dacă soţul supravieţuitor vine în concurs cu descendenţii defunctului, nu mai există această excepţie (se revine la caracterul unitar), moştenirea transmiţându-se potrivit regulilor generale.

1. Cazul succesiunilor cu element de extraneitate.

Dacă defunctul a fost cetăţean român şi a avut cel puţin un bun imobil situat în străinătate, alături de alte bunuri, sau este cetăţean străin şi are cel puţin un bun imobil situat în teritoriul România, succesiunea va fi generată de două legi: legea locului situării bunului imobil (în privinţa acestuia) şi legea naţională a defunctului (în privinţa bunurilor mobile). Suntem în prezenţa unei excepţii deoarece, în funcţie de natura unui bun succesoral şi de locul situării acestuia, devine aplicabilă o lege specială.

Această excepţie poate fi înlăturată prin voinţa defunctului care, prin testament poate face aplicabilă moştenirii o singură lege, fără a înlătura dispoziţiile imperative ale legii competente a se aplica atât în privinţa moştenirii testamentare, cât şi a celei legale.

1. Cazul salariului neîncasat de către defunct.

Potrivit art. 7 alin. 4 din Legea salarizării nr. 14/1991, salariul neîncasat de către defunct revine soţului supravieţuitor, copiilor sau părinţilor lui, iar în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori în condiţiile dreptului comun.

Dreptul asupra salariului neîncasat este reglementat aşadar, de o normă specială, derogatorie de la cele generale privind moştenirea.

Soţul supravieţuitor, copii şi părinţi defunctului beneficiază de salariul neîncasat, independent dacă au acceptat moştenirea (de aceea, nu trebuie să prezinte certificatul de moştenitor) şi în altă ordine, decât cea de drept comun (existenţa soţului înlătură pe copii defunctului). Aceleaşi dispoziţii se aplică în cazul indemnizaţiei de concediu neîncasate.

1. Cazul pensiei neîncasate de către defunct.

În aceleaşi condiţii cu salariul neîncasat, pensia neîncasată se cuvine soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor sau, în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului comun (art. 97 din Legea nr.19/2000).

1. Cazul existenţei unui moştenitor, cetăţean străin sau apatrid.

Potrivit art. 44 alin.2 din Constituţia României ,,(...)Cetăţenii străini şi apatrizi pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenitore legală.”

Deoarece, până în acest moment, nu a fost adoptată vreo lege organică care să reglementeze condiţiile în care cetăţenii străini şi apatrizi să poată dobândi terenuri în România, ei nu pot deocamdată să le dobândea.

Dacă o asemenea persoană este moştenitor, iar în masa succesorală se află un teren în România, el nu poate fi dobândit de către moştenitorul testamentar. Aceasta va avea însă dreptul la echivalentul valoric al termenului deoarece, conform art.46 din Constituţie, dreptul la moştenire este garantat şi în virtutea acestui drept, moştenitorul are dreptul la echivalentul valoric. Incapacitatea vizează doar terenurile în natură şi nu poate fi extinsă şi în privinţa echivalentului lor valoric (incapacitatea, reglementată de o normă specială, este de strictă interpretare).

Unii autori au mai inclus în categoria excepţiilor şi următoarele cazuri:

1. Dreptul de locaţiune al titularului contractului de închiriere care decedează.

Conform art. 27 din Legea nr. 114/1996, în cazul decesului titularului contractului de închiriere, contractul încetează cu excepţia cazului în care există persoane care pot invoca beneficiul contractului.

Aceste persoane sunt: soţul supravieţuitor, descendenţii sau ascendenţii, dacă au locuit împreună cu defunctul sau persoane care au avut acelaşi domiciliu cu titularul cel puţin un an şi au fost înscrise în contractul de închiriere.

Se afirmă[2]că suntem în prezenţa unei excepţii reale deoarece persoanele menţionate în considerarea naturii bunului (locuinţei) primesc drepturi succesorale în condiţii diferite de cele de drept comun.

Considerăm că aceasta nu este o excepţie de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale deoarece persoanele menţionate beneficiază de continuarea contractului nu în calitate de moştenitor (ca urmare a transmiterii dreptului de folosinţă al defunctului), ci în calitate de chiriaşi care au locuit împreună cu titularul de contract (în baza unui drept locativ propriu). Persoanele menţionate au calitatea de chiriaşi încă din timpul vieţii titularului (chiar şi persoanele care au locuit împreună cu defunctul cel puţin un an, din momentul înscrierii în contractul de închiriere, dobândesc un drept locativ propriu, pe care îl pot exercita şi după moartea titularului contractului).

1. Bunurile reprezentând amintiri de familie.

S-a spus că acestea scapă regulilor obişnuite ale devoluţiunii legale, ele putând fi încuviinţate cu titlu de depozit (pentru păstrare) aceluia dintre membrii familiei considerat de instanţă mai potrivit pentru acest lucru.[3]

Nu este o excepţie de la caracterul unitar deoarece amintirile de familie (scrisori, portrete, bijuterii de familie, etc.) se transmit moştenitorilor legali după aceleaşi reguli (ordine, cote, etc.). Faptul că ele rămân în coproprietate forţată şi perpetuă a acestora nu are legătură cu modul în care a operat transmisiunea succesorală.

1. Drepturile patrimoniale de autori.

Unii autori[4] consideră că acestea se transmit după norme derogatorii de la dreptul comun.

Legea nr. 8/1996 conţine norme speciale în ce priveşte durata în timp a acestor drepturi în patrimoniul moştenitorilor, şi nu privitoare la modul de transmitere.

De aceea, opinăm că ele nu constituie o excepţie de la caracterul unitar, transmiterea lor făcându-se după dreptul comun.

La moartea autorului, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor morţii autorului, legea stabilind anumite termene şi reguli pentru anumite opere sau situaţii speciale. În toate cazurile, în privinţa devoluţiunii legale sau testamentare a moştenirii, din care fac parte aceste drepturi, inclusiv stabilirea cotelor succesorale sau rezervele moştenitorilor rezervatari şi a vocaţiei succesorale, se aplică dreptul comun.[5]

1. Indemnizaţia de asigurare.

Conform art. 32 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România ,,în cazul decesului asiguratului, dacă nu s-a desemnat un beneficiar, suma asigurată se plăteşte moştenitorilor asiguratului în calitate de beneficiari.”

Nu este o excepţie reală, deoarece suma asigurată nu face parte din moştenire, iar dreptul beneficiarilor se naşte din contractul de asigurare şi nu din calitatea de moştenitori a acestora.

1. d) Este o transmisiune indivizibilă.

Transmisiunea succesorală are ca obiect întreg patrimoniul defunctului şi nu doar o parte a acestuia (patrimoniul se transmite indivizibil). Indivizibilitatea patrimoniului atrage indivizibilitatea transmisiunii succesorale.

Se produc următoarele consecinţe :

- actele de acceptare sau renunţare la moştenire se extind asupra întregii moşteniri. Nu se opune însă ca moştenitorii să accepte succesiunea sub beneficiu de inventar (deoarece şi în acest caz, patrimoniul succesoral nu se divide).

În cazul renunţării la moştenire a unui moştenitor, al nedemnităţii unui moştenitor sau ineficacităţi unor legate vor profita moştenitorii acceptanţi a căror vocaţie succesorală se extinde asupra întregii moşteniri sau a unei părţi din aceasta.

Dacă sunt mai mulţi moştenitori acceptanţi, patrimoniul succesoral se transmite indivizibil şi rămâne aşa până la efectuarea partajului, cu excepţia cazului în care defunctul a făcut o împărţeală de ascendent.

Excepţii:

1. creanţele şi datoriile defunctului se împart de drept între moştenitori de la data deschiderii succesiunii.
2. terenurile ce formează obiectul Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000 potrivit art.13 alin2 din această lege ,,moştenitorii care nu-şi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au aflat în circuitul civil, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor. Ei sunt socotiţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei.”

Regula indivizibilităţii operează numai dacă moştenitorii au renunţat la moştenire (nu mai pot dobândi nici terenuri în baza Legii nr. 18 /1991).[6]

În schimb, terenul se va transmite separate de celelalte bunuri succesorale (în baza Legii nr.18)1991), moştenitorilor care au acceptat succesiunea şi celor care nu au renunţat la ea. Aceştia dobândesc cota ce li se cuvine din teren prin cererea pe care o fac comisiei, operand repunerea de drept în termenul de acceptare a moştenirii.

Art.13 din Legea nr. 18/1991 rămâne aplicabil şi în cadrul Legii nr. 1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere.

3. imobilele ce formează obiectul Legii nr. 10/2001 (imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989).

Conform art. 4 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 10/2001 ,,de prevederile legii beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite  la restituire. Succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moştenirea, sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiuni, pentru bunurile ce fac obiectul legii. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul Legii nr. 10/2001.

[1] Fr.Deak, op.cit., p.13

[2]  D. Chirică, Dreptul civil. Succesiuni şi testamente, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003, p.33.

[3]  D.Chirică, op.cit., p.35

[4]  M. Eliescu, op.cit., p.52

[5]  I. Adam, A. Rpsetti, op. cit., p.16; T.S. dec. nr. 242/1974 în C.D 1974, p.162; T.S s. civ., dec. nr. 1291/1973 în R.R.D nr. 3 /1974 p.144; C.S.J, dec. nr. 412/1993, în Dreptul nr. 8 /1994, p. 84.

[6]  Fr. Deak, op.cit., p.28.