Art. 10 din Codul muncii defineşte conceptul de contract individual de muncă. Definiţia legală subliniază două aspecte:
- părţile între care se încheie contractul;
- obligaţiile principale ale părţilor.
Contractul individual de muncă se încheie între angajator, persoană fizică sau juridică şi cel care prestează munca, salariatul, care întotdeauna va fi o persoană fizică.
Este de observat faptul că textul de lege enunţă în mod expres că cel ce prestează munca poartă denumirea specifică de salariat. O astfel de denumire poate fi legată şi de faptul că cel ce prestează munca beneficiază în schimbul muncii prestate de salariu.
Caracterul specific de protecţie socială care străbate Codul muncii are la bază tocmai relaţia întemeiată pe contractul individual de muncă. Analizând în continuare elementele care rezultă din dispoziţiile art. 10, este de observat că este enunţată caracteristica esenţială a contractului de muncă, respectiv faptul că munca se prestează pentru şi sub autoritatea unui angajator.
Acest aspect subliniază subordonarea atipică ce funcţionează între angajator şi salariatul său. O astfel de subordonare se naşte după momentul încheierii contractului, atunci când salariatul începe să execute prestaţia la care s-a obligat. Este momentul la care egalitatea juridică tipică contractelor de drept privat se rupe, născându-se subordonarea salariatului faţă de angajator.
Prin prisma angajatorului, poziţia sa superioară se explică prin prerogativele de care dispune, prerogative care se concretizează în dreptul de direcţie şi organizare a muncii, dreptul de a emite dispoziţii cu valoare normativă la nivelul unităţii (de exemplu, Regulamentul intern) şi prerogativa disciplinară. Odată cu obligarea salariatului la prestaţia muncii, acesta înţelege să se subordoneze şi ordinelor angajatorului său concretizate în cele trei prerogative speciale. În schimbul acestei obligaţii principale, salariatul beneficiază de salariu.
Tocmai pentru că angajatorul beneficiază de prerogative specifice, orice legislaţie a muncii intervine prin norme juridice protective pentru salariat, astfel încât acesta să fie ferit de o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului său.
Contractul individual de muncă presupune o definiţie legală în chiar cuprinsul Codului muncii, stabilindu-se că ar reprezenta convenţia încheiată între angajator şi salariat şi în baza căreia salariatul se obligă să presteze o muncă sub autoritatea angajatorului său în schimbul unui salariu.
Pornind de la această definiţie rezultă mai departe trăsăturile caracteristice ale contractului individual de muncă.