- Introducere
România este unul dintre statele membre ale UE cu mari probleme nerezolvate în gestionarea evaziunii şi a corupţiei fiscale.
Evaziunea fiscală suferă la capitolul monitorizare, transparenţă publică, limitare şi restrângere. Este un fenomen care proliferează tot mai mult în societatea noastră, ajutat de corupţia şi birocraţia sistemului public, dar şi de o resemnare a organelor de control, printr-o atitudine de tipul „nu avem ce să-i facem".
Corupţia ridicată este, la rândul său, o permanenţă a societăţii româneşti. Corupţia are o puternică determinare socială şi culturală. Acest fenomen negativ, aproape generalizat la toate nivelurile administraţiei publice şi al organismelor de control financiar de stat, a condus la un nivel dintre cele mai ridicate în cadrul UE în ceea ce priveşte evaziunea fiscală şi arieratele fiscale.
Aceste fenomene negative influenţează negativ gradul de fiscalitate, creşterea economică, conduc la creşterea deficitului bugetului general consolidat şi ulterior la creşterea datoriei publice a României (Braşoveanu, Obreja Braşoveanu, 2008a; Obreja Braşoveanu, Braşoveanu, 2008).
Pentru ca ţara noastră să iasă din această criză economico-financiara şi pentru a respecta criteriile nominale de convergenţă impuse de către UE, referitoare la finanţele publice, trebuie să diminueze aceste fenomene şi să crească gradul de colectare a resurselor financiare publice pe acesta cale (Brondolo, 2009, Gupta, 2005).
- Evaziunea fiscală şi economia subterană
Evaziunea fiscală este principala cauză a reducerii încasărilor fiscale. Este un fenomen economic negativ, prezent în toate economiile lumii, în proporţii variabile, dar ridicate, determinate de o multitudine de factori, inclusiv psihologici (Alm, Martinez-Vazquez, 2007).
Natura umană se împotriveşte impozitării. Rolul statului ar trebui sa fie de limitare şi restrângere a acestui fenomen şi de aducere în circuitul economic real a sumelor sustrase prin evaziune fiscală.
Evaziunea fiscală poate fi definită ca „totalitatea procedeelor licite sau ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag, în totalitate sau în parte, materia lor impozabilă obligaţiilor stabilite prin legile fiscale'" (Văcărel, 2008,
Rădulescu, 2007).
Pe baza criteriului legalităţii, evaziunea fiscală poate fi licită, permisă, respectiv ilicită, frauduloasă sau frauda fiscală. Evaziunea fiscală licită poate fi privită ca o reorganizare legală a unei afaceri astfel încât să se minimizeze obligaţia fiscală, iar frauda fiscală ca o reorganizare ilegală a unei afaceri, în acelaşi scop. Din punct de vedere moral, anumite tipuri de evitare licită a impozitării sunt la fel de greşite ca şi evaziunea frauduloasă şi de aceea ar trebui tratate la fel ca aceasta. În practică, de multe ori, între legal şi ilegal nu există o ruptura ci, mai degrabă, o continuitate, încercările succesive de a profita de lacunele legii conducând contribuabilul de la legal la ilegal.
Evaziunea fiscală se împarte de asemenea în identificată, de către organele de control financiar de stat, respectiv neidentificată. Ponderea evaziunii fiscale identificate este mult prea mică însă faţă de dimensiunea evaziunii fiscale totale, ce include şi evaziunea fiscală din economia subterană, adică evaziunea fiscală neidentificată. Evaziunea fiscală este întâlnită atât în cadrul economiei „de suprafaţă", dar mai ales în cel al economiei subterane.
Economia subterană există în toate ţările lumii, în proporţii diferite în PIB. Economia subterană apare în literatura de specialitate sub diverse denumiri (peste 20): economie ocultă, ascunsă, disimulată, paralelă, anexă, periculoasă, fantomă, invizibilă, neoficială, duală, cash, informală, secundară, ilegală, gri, din umbră, nemăsurată, contraeconomie. Definiţia dată de Pierre Pestieau, conform căreia economia subterană reprezintă „ansamblul activităţilor economice ce se realizează în afara legilor penale, sociale sau fiscale sau care scapă inventarierii conturilor naţionale", este considerată de specialişti ca fiind cea mai cuprinzătoare definiţie a economiei subterane (Rădulescu, 2007).
Exista o literatură bogată asupra posibilelor cauze ale economiei subterane, din care am distins următoarele trei tipuri de cauze:
- presiunea fiscală exercitată de fiscalitate (Caballe, Panades, 2007);
- presiunea exercitată de reglementările impuse de stat (Levaggi, 2007);
- moralitatea fiscală: atitudinea cetăţenilor faţă de stat (McGee, 2005, Torgler, Valev, 2007).
O dimensiune ridicată a economiei subterane are ca principale efecte negative descreşterea şi micşorarea ratei de creştere a economiei oficiale. Pentru România statisticile sunt îngrijorătoare în ceea ce priveşte acest fenomen, iar efectele negative ale dimensiunii ridicate a economiei subterane se resimt puternic atât la nivelul PIB-ului, cât şi la nivelul încasărilor fiscale.
Ţara noastră are o pondere de 30.2 % din PIB a economiei subterane, în anul 2010, fiind devansată doar de Bulgaria la acest capitol. Media pentru statele UE-27 este de 20% din PIB, ceea ce face ca ţara noastră să aibă 10 p.p. peste această medie, interval în care s-ar putea obţine sume considerabile pentru bugetul public naţional, dacă disciplina fiscală ar creşte.
Observăm că ponderea economiei subterane este sub 15% în ţările nordice, în Austria, Germania, Franţa, Irlanda şi Marea Britanie, Luxemburg şi Olanda. Chiar dacă pentru aceste state se înregistrează valori scăzute, ponderea acestei economii trebuie luată în seamă, ţinând cont că cea mai mică valoare a sa este totuşi semnificativă, fiind 8,67% (în Austria).
Sursa: estimările prof. Friedrich Schneider.
Figura 1. Economia subterană în statele membre UE în 2010
Analizând evoluţia economiei subterane în perioada 2003-2010, prin comparaţia între România şi media statelor UE-27, se observă o uşoară reducere a dimensiunii acestui fenomen, cu aproximativ 2 p.p., atât pentru ţara noastră, cât şi pentru media UE-27. Diferenţa dintre România şi UE-27 este însă relativ constantă, de aproximativ 10 p.p., ceea ce reflectă evident o problema sistemică a economiei noastre.
- Corupţia
O lungă perioadă analiştii economici au considerat corupţia o chestiune culturală şi politică, iar micşorarea corupţiei şi înlăturarea ei imposibil de realizat (Tudorel, Roşca, Matei, 2008). Astfel, eliminarea corupţiei nu era privită ca un obiectiv al reformelor de dezvoltare, ci era considerată o componentă naturală a unei ţări, la fel de exogenă ca, de exemplu, geografia ei (Martinez-Vasquez, Arze, Boex, USAID, 2006).
Corupţia se manifestă în cele mai diverse domenii, în forme şi interacţiuni variate şi complexe, însă domină arena fiscală şi bugetară (ca număr de cazuri şi mai ales ca dimensiune, fiind vorba aici de corupţia la nivel înalt). Corupţia este răspândită nu numai în ţările în curs de dezvoltare ci şi în ţările dezvoltate. Deşi potenţialul de corupţie este specific pentru fiecare ţară, s-a constatat că tipurile şi întinderea corupţiei fiscale şi bugetare sunt influenţate de structura fiscală generală a ţării şi de sistemele de management fiscal folosite de ţara respectivă (Martinez-Vasquez, Arze, Boex, 2006). De exemplu, un sistem de impozitare complex, cu variaţii mari ale cotelor de impozitare, poate determina contribuabilii să-i mituiască pe colectorii de venituri fiscale. De asemenea, controlul precar al cheltuielilor bugetare diminuează riscul ca funcţionarii să fie prinşi şi stimulează corupţia.
Dicţionarul Oxford English defineşte corupţia ca fiind „pervertirea sau distrugerea integrităţii sau fidelităţii în îndeplinirea sarcinilor publice prin mită sau favoruri". Conform Dicţionarului Explicativ Român, corupţia este „abaterea de la moralitate, de la cinste, de la datorie". Cea mai utilizată definiţie a corupţiei în sectorul public este: „abuzul funcţionarului public pentru câştiguri proprii". Funcţia publică este abuzată în vederea unor câştiguri proprii când o autoritate publică acceptă, solicită sau îndeamnă la mită. Funcţia publică mai poate fi abuzată şi pentru beneficii personale, chiar dacă mita nu are loc, prin patronaj sau nepotism, furtul unor bunuri ale statului sau devierea veniturilor publice. Nu toate formele de corupţie implică plăţi monetare directe, oficialii guvernamentali putând obţine avantaje mai subtile de pe urma actelor corupte, cum ar fi susţinerea politică.
Trebuie precizată distincţia care există între corupţie şi evaziune fiscală: cu toate că evaziunea fiscală poate include mituirea unui oficial, evaziunea fiscală în sine este actul agentului economic privat şi nu implică obligatoriu oficiali ai sectorului public.
Când este vorba de corupţie din punctul de vedere al politicilor fiscale şi bugetare, aceasta poate lua trei forme:
- corupţia la nivelul colectării resurselor financiare publice (sau fiscală);
- corupţia la nivelul repartizării cheltuielilor bugetare;
- corupţia din activităţile cu caracter cvasifiscal (cum ar fi privatizările).
Cu toate că relaţia negativă dintre corupţie şi fiscalitate este intuitivă şi aparentă, acest coeficient negativ de corelaţie nu implică neapărat o relaţie cauzală între cele două variabile. De exemplu, poate fi cazul în care atât corupţia ridicată, cât şi colectarea scăzută a veniturilor fiscale pot fi cauzate de factori externi comuni, cum ar fi nivelul scăzut al dezvoltării şi nivelul ridicat al sărăciei. Asemenea exemple arată că nu se înregistrează o automat o creştere a veniturilor fiscale doar prin scăderea corupţiei.
Explicaţii posibile privind relaţia negativă dintre corupţie şi colectarea veniturilor:
- dacă cei care colectează în mod oficial veniturile fiscale sunt implicaţi în practici corupte (fie prin furt direct din fondurile publice, fie prin oferirea posibilităţii contribuabililor de a nu plăti taxele în schimbul mitei), atunci corupţia va micşora în mod direct mărimea veniturilor fiscale colectate.
- fenomenul corupţiei poate acţiona indirect la reducerea bazei de impozitare sau a nivelului întregii activităţii economice, având ca rezultat final reducerea încasărilor bugetare:
- a) corupţia scade baza de impozitare prin reducerea sectorului formal; cu
cât este mai mare corupţia şi dezvoltată economia subterană, cu atât este mai
mică baza de impozitare (sectorul formal) şi cu atât mai scăzută colectarea
Existenţa unei relaţii directe între mărimea economiei subterane şi corupţie a fost stabilită pe baza datelor din 145 de ţări de Friedrich Schneider (2007).
- corupţia conduce la scăderi ale PIB-ului sau ale creşterii economice, deci se reduce baza de impozitare la nivelul întregii societăţi (Braşoveanu, Obreja Braşoveanu, 2009 (b));
- corupţia poate direcţiona o parte importantă a resurselor financiare publice spre conturi extrabugetare. Aceste fonduri sunt folosite mai puţin eficient, în domenii care nu sunt prioritare, putând fi sustrase de la destinaţia lor;
- d) alte mecanisme: corupţia creşte costurile unei afaceri şi ale
tranzacţiilor; corupţia conduce la scăderea investiţiilor; corupţia scade
productivitatea, deoarece firmele concurează în termeni de mită, şi nu de
calitate; companiile care au succes în afaceri ilegale în sectorul informal nu
plătesc impozite pentru aceste activităţi (ca rezultat, firmele din economia
subterană au un avantaj competitiv faţă de firmele din economia formală, unele
din acestea fiind forţate să părăsească economia formală).
Apariţia şi gradul de dezvoltare al corupţiei sunt determinate de două elemente majore: factorii motivaţionali şi existenţa oportunităţii. a) Factorii motivaţionali ai corupţiei
Corupţia este raţională şi îndreptată spre interesul propriu. Motivaţia cea mai importantă a funcţionarilor de a deveni corupţi este aceea a câştigului financiar personal. Comportamentul corupt al funcţionarilor publici poate fi explicat ca rezultat al calculelor economice. Strategiile anticorupţie trebuie orientate spre iniţiativele economice şi oportunităţile ce conduc funcţionarii publici la acest comportament.
Au fost identificaţi mai mulţi factori motivaţionali care determină funcţionarii să devină corupţi: Standardele etice şi morale, Probabilităţile de a fi descoperiţi, Penalităţile mici, Recompensarea funcţionarilor, Presiunea din partea evazioniştilor.
Prezenţa evaziunii fiscale va genera motivarea pentru corupţie, deoarece aceasta creşte nivelul mitei oferite de contribuabili, în timp ce corupţia scade eficacitatea penalizărilor şi probabilitatea auditării, ca instrumente de combatere. Contribuabilii evazionişti consideră că şi dacă sunt descoperiţi, pot evita penalizările sau alte sancţiuni legale prin mituirea auditorilor.
Gradul evaziunii fiscale dintr-o economie este determinat în primul rând de gradul general de fiscalitate stipulat legal, nu de cel care ţine cont de încasările bugetare realizate efectiv. Nivelurile mari ale taxelor şi serviciile publice de calitate inferioară conduc la niveluri mai ridicate ale evaziunii fiscale. Nivelul ridicat al fiscalităţii stă şi la baza corupţiei din domeniul fiscal.
Este şi situaţia actuală în care se găseşte ţara noastră: deşi avem unele dintre cele mai ridicate cote de impozitare din UE atât pentru TVA, cât şi pentru contribuţiile sociale obligatorii (două componente care deţin, în medie, mai mult de 2/3 fiscalitatea actuală în statele membre UE), ţara noastră este ultima din UE în ceea ce priveşte veniturile publice colectate, ca pondere în PIB. Această situaţie este cauzată de dimensiunea ridicată a evaziunii fiscale. Coroborând aceste realităţi cu calitatea scăzută a serviciilor publice, este clar că tendinţa evaziunii fiscale va fi de a creşte şi mai mult în următoarea perioadă. Corupţia va fi, fără îndoială, motorul acestei creşteri.
- b) Oportunităţi pentru corupţie
Un proverb spune „aş face dacă aş putea, dar nu pot, aşa că nu fac" (Martinez-Vasquez, Arze, Boex, Jameson, 2006). Această afirmaţie ilustrează diferenţa dintre factorii motivaţionali ai corupţiei şi existenţa oportunităţii pentru corupţie. Chiar dacă un funcţionar este înclinat să realizeze acte de corupţie, acestea nu se pot materializa dacă nu există oportunitatea. Există deci o creştere a nivelului corupţiei, proporţional cu oportunităţile oferite de structura administraţiei fiscale.
Factorii importanţi care creează oportunitatea pentru corupţie în administrarea veniturilor publice sunt: Absenţa vigilenţei şi controlului în administraţia fiscală, Complexitatea sistemului fiscal, Puterea discreţionară a funcţionarilor publici, Politizarea funcţionarilor publici.
Schimbările de personal pe criterii politice în sistemul fiscal sunt o practică comună în ţările în curs de dezvoltare, în care legislaţia muncii este absentă sau slabă. În unele cazuri schimbările sunt atât de mari şi importante încât stabilitatea instituţiilor este zdruncinată. Acolo unde numărul şi frecvenţa schimbărilor funcţionarilor publici înregistrează mărimi ridicate, funcţionarii văd poziţiile ocupate temporar ca oportunităţi pentru a se îmbogăţi rapid. De obicei, funcţionarii care sunt membri ai unui partid servesc interesele politice ale acestuia, şi nu interesele comunităţii. Corupţia în rândul funcţionarilor creşte datorită inexistenţei practicilor de recrutare bazate pe merit, absenţei verificărilor regulate şi lipsei mecanismelor de protecţie a funcţionarilor faţă de abuzurile de autoritate din partea superiorilor. De multe ori, chiar dacă există reglementări împotriva acestor abuzuri, funcţionarii nu-şi cunosc drepturile şi obligaţiile sau sunt şantajaţi de către politicieni.
Analizând corupţia în ansamblul său, prin Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC), România este percepută ca fiind una dintre cele mai corupte ţări ale UE, alături de Grecia şi Bulgaria (vezi rapoartele anuale ale
În 2010 faţă de 2009 se poate observa o înrăutăţire a IPC, deci o percepţie a unei corupţii mai ridicate pentru 15 state, o îmbunătăţire a acestei percepţii pentru şase state şi păstrarea aceluiaşi IPC pentru şase state. Media acestui indicator pentru UE-27 a scăzut practic nesemnificativ în ultimul an, cu 0,06.
Dacă se compară evoluţia IPC în ţara noastră cu media UE-27 sau cu cea determinată pentru cele mai noi 12 state membre ale Uniunii, se observă:
- o evoluţie relativ paralelă în perioada 1997-2010 cu media NMS 12; aceasta înseamnă că decalajul ţării noastre faţă de aceasta medie s-a menţinut relativ constant, anume 1,3 puncte;
- o reducere a acestui decalaj faţă de media UE-27, de la 3,55 puncte în 1997 şi 3,34 puncte în 1998 la 2,6 puncte în 2010.
Pe ansamblu acestei perioade, România şi Bulgaria şi-au împărţit ultimele două poziţii în rândul statelor membre UE, ţara noastră fiind percepută, în general, cu o corupţie mai ridicată decât ţara vecină în perioada 1998-2010.
Figura 4. Evoluţia IPC în perioada 1997-2010 în România şi Bulgaria
- Concluzii
Comportamentul unor agenţi economici de nu plăti impozitele, taxele sau contribuţiile, pentru că nu sunt sancţionaţi de către stat, echivalează cu creşterea fiscalităţii pe umerii celor care sunt corecţi şi plătesc aceste obligaţii. Reducerea evaziunii şi corupţiei fiscale, precum şi a arieratelor fiscale, va echivala cu reducerea fiscalităţii reale.
Evaziunea fiscală sau marea corupţie, nesancţionate de către organele abilitate, au degradat însă societatea noastră şi din punct de vedere moral, fiind anormal ca aceia care încalcă regulile să aibă succes, iar cei care sunt corecţi plătesc şi pentru cei incorecţi.
Corupţia şi evaziunea fiscală sunt deci probleme majore ale societăţii noastre, cu atât mai mult în condiţiile actualei crize economico-financiare şi ale dorinţei integrării ţării noastre în UE. Aceste fenomene negative trebuie tratate cu prioritate, iar reformele administrative şi legislative trebuie susţinute de o monitorizare atentă a acestor fenomene şi de reducerea lor.
Acknowledgements: Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului PN II - RU PD 650 (program postdoctoral), finanţat de către CNCSIS - UEFISCDI.
Bibliografie
Alm, James, Martinez-Vazquez, J., "Tax Morale and Tax Evasion in Latin America", Andrew Young School of Policy Studies, Georgia University, International Studies Program,W.P. 07-32, December 2007
Andrei, T., Roşca, I.Gh., Matei, A. (2008). Corupţia. O analiză economică şi socială, Editura Economică, Bucureşti
Braşoveanu, I.V., Obreja Braşoveanu, Laura, "Correlations between fiscal policy and macroeconomic indicators in Romania", Theoretical and Applied Economics, serie nouă, număr special dedicat conferinţei internaţionale a Facultăţii de Finanţe, Asigurări, Bănci
şi Burse de Valori, 2008 (a)
Braşoveanu, I.V., Obreja Braşoveanu, Laura, Paun, C., "Comparative Approaches Regarding
Fiscal Systems in European Union", Theoretical and Applied Economics,
vol. XV, nr. 4(521)(s), April, 2008(b), pp. 65-74 Brasoveanu, I.V. (2009a). Analize ale politicii fiscale în România şi în statele membre ale
Uniunii Europene, Editura ASE, Bucureşti Braşoveanu, I.V., Obreja Braşoveanu, Laura, "Correlation between Corruption and Tax
Revenues in EU 27", Economic Computation and Economic Cybernetics Studies and
Research, no. 4, 2009b
Braşoveanu, I.V., Obreja Braşoveanu, Laura, "The analysis of macroeconomic context for European
Union countries in 2009", Supplement Theoretical and Applied Economics ECTAP, 2009c Brondolo, J. (2009). Collecting Taxes During an Economic Crisis: Challenges and Policy Options Caballe, J., Panades, Judith, "Tax Rates, Tax Evasion and Growth in a Multi-period Economy",
Revista de Economia Publica, Universidad Barcelona, Instituto de Estudios Fiscales, nr. 183,
november 2007, pp. 67-80 Gupta, R. (2005). Asymmetric Information, Tax Evasion and Alternative Instruments of
Government Revenue
Levaggi, Rosella, "Tax Evasion and the Cost of Public Sector Activities", Universita di Brescia,
Discussion Paper, n. 0616, 2007 Martinez-Vasquez, J., Arze, X., Boex, J. (2006). Corruption, fiscal policy and fiscal management, USAID McGee, R., "The Ethics of Tax Evasion: A Survey of International Business Academic",
International Atlantic Economic Conference, New York, October 6-9, 2005, Also
available at www.ssrn.com Obreja Braşoveanu, Laura, Braşoveanu, I.V., "The Correlation between Fiscal Policy and
Economic Growth", Theoretical and Applied Economics, vol. XV, nr. 7(524)), 2008,
- 19-26
Rădulescu (Toader), Stela (2007). Evaziunea fiscală în România în perioada de tranziţie, ASE, Bucureşti
Schneider, F., "Shadow Economies and Corruption All Over the World: New Estimates for 145
Countries", Economics Journal, July 24, 2007 Torgler, B., Valev, N., "Public Attitudes Toward Corruption and Tax Evasion: Investigating the
Role of Gender Over Time", QUT School of Economics and Finance, WP 214, april 2007 Văcărel, I. şi colectivul (2008). Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Listă abrevieri şi simboluri utilizate
PIB = Produsul Interior Brut
UE 27 = Uniunea Europeană după 1 ianuarie 2007, având 27 state membre Statele Membre UE-27: AT = Austria, BE = Belgia, BG = Bulgaria, CY = Cipru, CZ = Republica Cehă, DE = Germania, DK = Danemarca, EE = Estonia, EL = Grecia, ES = Spania, FI = Finlanda, FR = Franţa, HU = Ungaria, IE = Irlanda, IT = Italia, LT = Lituania, LU = Luxemburg, LV = Letonia, MT = Malta, NL = Olanda, PL = Polonia, PT = Portugalia, RO = România, SE = Suedia, SI = Slovenia, SK = Slovacia, UK = Marea Britanie