Drept

 1.Generalitati

  Principiul respectarii drepturilor omului in Carta O.N.U. apare din cele mai vechi timpuri, fiind intalnit la caldeeni, egipteni, chinezi si mai tarziu la greci si romani.

           Consacrarea reala  a acestui principiu o gasim  in Preambulul Pactului Ligii Natiunilor in care  se prevede ca „inaltele parti contractante, in scopul de a promova cooperarea internationala si de a realiza pacea si securitatea internationala prin mentinerea justitiei si un respect scrupulos pentru toate obligatiile decurgand din tratate in relatiile dintre popoarele organizate, au convenit asupra acestui pact al Ligii Natiunilor”.

Ulterior, in preambulul Cartei ONU se arata ca Natiunile Unite urmaresc, printre altele, crearea unor conditii in care sa poata fi mentinuta justitia si respectul obligatiilor decurgand din tratate si din alte izvoare ale dreptului international. In art. 3 (2) din Carta este prevazuta indatorirea membrilor organizatiei de a-si indeplini cu buna credinta obligatiile ce si le-au asumat potrivit Cartei. Mai mult decat atat, majoritatea tratelor si documentelor internationale fac referire expresa la principiul pacta sunt servanta.

  Jurisprudenta internationala a facut din ea insasi o larga aplicare a principiului respectarii tratatelor internationale.Incalcarea principiului respectarii obligatiilor reiesite din tratate constituie o manifestare a dispretului fata de normele dreptului international. Acest principiu domina intreaga materie a tratatelor fiind un principiu fundamental al dreptului international de aplicare generala, format pe cale cutumiara si consacrat in majoritatea tratatelor internationale. Dezvoltarea si codificarea dreptului international, promovarea reglementarii relatiilor dintre state impun astazi, mai mult ca oricand, respectarea de catre toate statele cu buna credinta a obligatiilor intemationale asumate prin pacte si tratate.

Declaratia ONU din 1970 a adus cu sine o reformulare a acestui principiu, acordandu-i o mai mare forta juridica: "... fiecare stat este obligat sa indeplineasca cu buna-credinta obligatiile care-i incumba in virtutea acordurilor internationale, in conformitate cu principiile si normele general recunoscute ale dreptului international...^”In conditiile lumii contemporane, in prezenta complexelor relatii intemationale dintre state si a consecintelor grave pe care nerespectarea obligatiilor internationale sau neindeplinirea lor cu buna-credinta le poate avea pentru pacea si securitatea omenirii, principiul potrivit caruia statele trebuie sa indeplineasca cu buna-credinta obligatiile asumate, conform Cartei este destinat ca, alaturi de celelalte principii fundamentale ale dreptului international sa contribuie la desfasurarea normala a vietii internationale, la promovarea pacii si colaborarii intre toate statele lumii.

Acest principiu impune statelor obligatia de a respecta angajamentele pe care le iau prin tratatele internationale si aducerea lor la indeplinire cu bunacredinta. Principiul respectarii tratatelor internationale (pacta sunt servanda) este unul din cele mai vechi si cele mai importante principii ale dreptului international.

Uniunea europeana este fondata pe principiul libertatii, democratiei, respectului drepturilor omului si libertatilor fundamentale, precum si al statului de drept, principii care sunt comune statelor membre. Uniunea respecta identitatea nationala a statelor member.

Uniunea stabileste si implementeaza o politica externa si de securitate comuna, care acopera toate domeniile politicii externe si de securitate, a caror obiective sunt salvagardarea voturilor commune, a interesurilor fundamentale, a independentei si integritatii Uniunii, in conformitate cu principiile Cartei Natiunilor Unite, consolidarea securitatii Uniunii, mentinerea pacii, unde se pune in discutie intarirea securitatii internationale si cea a frontierelor externe. Se promoveaza cooperarea internationala, dezvoltarea si consolidarea democratiei si a statului de drept, precum si repectarea drepturilor omului si a libertatiilor fundamentale. Statele membre vor coopera in vederea consolidarii si dezvoltarii solidaritatii lor politice mutuale.

Uniunea urmareste realizarea obiectivelor sale, definind principiile si orientarile generale ale politicii externe si de securitate comuna, luand deciziile privind strategiile commune, adoptand actiuni comune, pozitii comune si intensificand cooperarea sistematica intre statele membre in conducerea politicii lor.

Pe langa dispozitiile asupra politicii externe si securitatii comune, dispozitiile asupra cooperarii judiciare si politienesti in materie penala ofera cetateniilor un nivel ridicat de protectie, intr-un spatiu al libertatii, securitatii si justitiei, prin elaborarea unei actiuni comune a statelor membre in domeniul cooperarii politienesti si judiciare in materie penala si prin prevenirea si reprimarea rasismului si a xenofobiei. Prevenind si combatand criminalitatea, terorismul, traficul cu fiinte umane si infractiunile impotriva minorilor, traficul de droguri, arme, coruptia si frauda, se pot atinge obiectivele propuse.

2. Institutia drepturilor omului

Omul, fiinta sociala prin esenta, se raporteaza in mod necesar la semeni, la societate in ansamblu, acesta fiind cadrul care-i asigura existenta si dezvoltarea prin aceea ca ,,fiecare are un statut al sau in care se insumeaza totalitatea drepturilor pe care societatea le acorda sau le pretinde de la fiecare”[1].

Prin urmare, date fiind implicatiile si consecintele deosebite ale acesteia pentru insasi existenta umana, necesitatea crearii si mentinerii echilibrului in societate, legatura stransa de interese individ – societate a determinat reglementarea juridica a acesteia. Prin norme de drept s-a fundamentat astfel ,,status libertatis” al persoanei, notiune care in timp a avut ca rezultat cristalizarea institutiei numita a drepturilor omului, ce reprezinta o garantie solida a desfasurarii in conditii optime a relatiilor aratate.

Forta coercitiva a statului apare ca fiind o modalitate eficace de armonizare a acestora. Aceasta idee si-a gasit consacrarea si in art 29 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, potrivit caruia fiecare persoana este supusa in exercitarea drepturilor sale unor ingradiri prevazute de lege ,,in scopul recunoasterii si respectarii drepturilor si libertatilor altora si in scopul satisfacerii exigentelor juste, cerute de morala, de ordinea publica si de bunastarea generala intr-o societate democratica”.

    De notat ca in lumea contemporana institutia drepturilor omului reprezinta o cerinta majora si ca in timp conceptiile cu privire la drepturile omului au suferit importante corective, in prezent institutia fiind deosebit de complexa. Se poate vorbi chiar de un proces al elaborarii drepturilor omului pe plan international, dat fiind substantialele dezvoltari ale acestora, determinate in principal de adoptarea a numeroase conventii internationale. Se poate aprecia ca institutia are un caracter bivalent, fiind in acelasi timp si o ,,institutie de drept intern, integrata normelor constitutionale ale unei tari sau alteia, afectand un numar considerabil de ramuri de drept”[2]

     De subliniat, dincolo de aceste aspecte, cauza lor determinanta, respectiv esenta stiintei drepturilor omului, aceea de a fi ,,ramura speciala a stiintelor sociale care are ca obiect studiul raporturilor dintre oameni in functie de demnitatea umana, determinand drepturile si facultatile al caror ansamblu este necesar infloririi personalitatii fiecarei fiinte umane”[3]

        Uniunea Europeana respecta si promoveaza principiile universale asa cum sunt remarcate in Declaratia Universala a drepturilor omului , Conventie complementara Internationala a Drepturilor Civile si Politice si Conventia Internationala a Drepturilor Economice, Sociale si Culturale. Activitatea Uniunii este bazata pe un instrument international si religios major pentru protectia drepturilor omului, inclusiv Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Aceste instrumente protejeaza valori comune cu privire la libertatile fundamentale si principiile fundamentale, care sunt universale, indivizibile si interdependente. Respecul pentru aceste valori este o conditie pentru dezvoltarea eficienta in orice societate. Alte surse importante cu privire la definirea prioritatiilor Uniunii Europene, sunt declaratia si programul actiunilor Conferntei Internationale a Drepturilor Omului (Vienna, 1993), declaratia Conferintei Internationale a Populatiei si Dezvoltarii (Cairo, 1994), a Sumitului International pentru Dezvoltare Sociala (Copenhaga, 1995) si A patra Conferinta Internationala a Femeii (Beijing, 1995).

  Un pas important in integrarea drepturilor omului si principiilor democratice in politicaUniunii Europene, a fost facut cu intrarea in forta a Tratatului Uniunii Europene din 1 noiembrie 1993. Tratatul considera ca unul dintre obiectele politicii externe comune si de securitate ale Uniunii Europene este dezvoltarea si consolidarea „democratiei si regulilor dreptului si respectul pentru drepturile omului si libertatilor fundamentale”. In acelasi timp noul titlu al cooperarii in dezvoltare include o a doua referinta directa asupra drepturilor omului si democratizarii: „Regula politica in aceasta zona trebuie sa contribuie la dezvoltarea obiectiva generala si la consolidarea democratiei si a regulilor de drept si totodata respectarea drepturilor omului si libertatile fundamentale.”

Tratatul de la Amsterdam, care a intrat in forta la 1 mai 1999, marcheaza un alt pas important in integrarea drepturilor omului in aranjamentul legal al Uniunii Europene. Acest tratat insereaza un nou articol 6 in Tratatul Uniunii Europene, care reafirma ca Uniunea Europeana „ este fundata pe principiile libertatii, democratiei, respectului pentru drepturile omului si libertatilor fundamentale, regulilor dreptului, principii care sunt comune Statelor Membre ”. Violand aceste principii, intr-un mod „serios si persistent”, Statele Membre isi asuma riscul de a vedea siguranta drepturilor lor care deriva din aplicarea corecta a Tratatului Universal. Tratatul de la Amsterdam dealtfel a adus pe „primul piedestal” o clauza generala in combaterea discriminarii, stipulatii cu privire la azil, refugiati si imigranti si chestiuni convingatoare in domeniul angajarii, conditiilor de servici si protectiei sociale.

Uniune Europeana s-a referit de altfel prin propria declaratie cu privire la drepturile omului care, in armonie cu Declaratia Drepturilor Omului a Consiliului European din Luxembourg din 28-29 Iunie 1991, sunt parti esentiale din relatiile internationale si o piatra de temelie a cooperarii Europene. La data de 28 noiembrie, Consiliul si reprezentantii Statelor Membre s-au intalnit in interorul Consiliului si au adoptat o rezolutie a drepturilor omului, democratiei si dezvoltarii strategiei, procedurilor si prioritatilor puse la punct pentru cultivarea consistentei si soliditatiia tuturor initiativelor diverse de dezvoltare.

In data de 10 decembrie, Uniunea Europeana, a adoptat o Declaratie cu ocazia a 50-a aniversari a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, care sustine ca politica Uniunii Europene, pe subiectul drepturilor omului, trebuie sa „continue si, cand este necesar sa fie intarita si imbunatatita”. Declaratia include 6 pasi realistici in legatura cu imbunatatirea in Uniunea Europeana a politicii drepturilor omului.

Cu intentia de a oferi baza legala pentru toate drepturilor omului si activitatilor de democratizare ale Uniunii Europene ale capitolului B7-70, Consiliul a adoptat doua Politici in 29 Aprilie 1999 (975-1999 si 976-1999) in dezvoltarea si consolidarea democratiei si regulilor dreptului si respectul drepturilor si libertatilor fundamentale. Acest capitol B7-70, denumit „Initiativa Europeana pentru democratie si drepturile omului”, a fost creat la initiativa Parlamentului European in 1994, care au adus impreuna o serie de titluri ale unor planuri financiare care trateaza promovarea drepturilor omului. In implementare, politica sa a drepturilor omului, Uniunea Europeana recunoaste importanta contributiei, facuta de organizatii internationale, regionale si nonguvernamentale catre societati civile si pentru dezvoltarea democratiei care sustin drepturile politice, civile, economice, sociale si culturale. Uniunea pretuieste atat experienta pe care o poseda numeroase organizatii ce lucreaza la implementarea drepturior omului cat si impactul lor semnificativ si vizibil in domeniul drepturilor omului.

         Dupa 1989 au fost create conditiile pentru edificarea unui autentic sistem democratic al drepturilor si libertatilor omului, intemeiat pe recunoasterea si stricta traducere in viata a standardelor internationale. In acest sens au fost intreprinse o serie de masuri legislative. In perioada imediat urmatoare Romania a devenit parte la numeroasele instrumente juridice internationale, adoptand totodata prevederi pentru adaptarea legislatiei sale interne la exigentele conventiilor internationale. S-a urmarit refacerea intregului edificiu legislativ in consonanta cu imperativele edificarii statului de drept cu prevederile conventiilor internationale si in special ale Cartei de la Paris (1990) prin care toate statele europene s-au angajat sa-si fundamenteze sistemul de drept pe baza principiilor democratice.

3. Integrare in ordinea juridica internationala

Recunoasterea si consacrarea drepturilor omului prin documente internationale a avut o influenta benefica asupra legislatiei interne a statelor in sensul contributiei la afirmarea respectului fata de drepturile omului si perfectionarii legislatiilor nationale. ,, Indivizii pot beneficia de drepturi si libertati pe plan intern numai prin mijlocirea statelor de care apartin si care, in virtutea suveranitatii lor, asigura totodata caile concrete de realizare a drepturilor si libertatilor respective. Fara inscrierea drepturilor omului in normele constitutionale si fara adoptarea masurilor necesare pentru garantarea lor de catre fiecare stat, drepturile si libetatile cetatenesti sunt lipsite de orice eficienta”[4].

In  conformitate cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, idealul fiintei umane libere nu poate fi realizat decat daca se creeaza conditii care sa permita fiecaruia sa se bucure de drepturile sale economice, sociale si culturale, ca si de drepturile civile si politice.S-a statuat juridic, la nivelul normelor internationale, obligatia morala a statelor de a promova respectarea universala si efectiva a drepturilor si libertatilor omului.

Sistemul european de protecţie a drepturilor omului a fost stabilit de către Consiliul Europei, al cărui statut, semnat la Londra la 5 mai 1949, prevede în art.3 că: ,,fiecare membru al Consiliului Europei trebuie să accepte principiile statului de drept şi principiul în virtutea căruia fiecare persoană aflată sub jurisdicţia sa trebuie să se bucure de drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului”.
Principalul document, în baza căruia s-au instituit mecanismele ţi instituţiile necesare punerii în aplicare a acestor drepturi şi libertăţi, este Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, semnată la 4 noiembrie 1950, la Roma, de către reprezentanţii a 13 guverne, şi care intră în vigoare la 3 septembrie 1953, odată cu depunerea celui de-al doilea document de ratificare. Completată sau modificată, până în prezent, de 11 protocoale adiţionale, Convenţia reuneşte toate statele membre ale Consiliului Europei, printre care şi România (7 octombrie 1993).

         ,,Reprezentand un principiu de drept international cu valoare de ,,jus cogens” principiul respectarii universale a drepturilor omului, obliga toate statele in aceeasi masura. El implica indeplinirea unor indatoriri ferme a fiecarui stat atat fata de proprii cetateni cat si fata de comunitatea internationala a statelor, privita in intregul sau. Nerespetarea obligatiilor juridice asumate poate atrage deci sanctiuni din partea comunitatii internationale”[5].

Astfel, in cazul Consiliului Europei, cea mai mare organizatie interguvernamentala si interparlamentara europeana, sanctiunea ultima este aceea a excluderii din randurile sale a statului membru care si-a incalcat obligatiile.

         In preambulul statutului, acceptat de toate statele membre, se afirma de altfel convingerea statelor membre in edificarea pacii ,,bazata pe justitie si cooperare internationala”[6]

         Prin urmare, ,,orice stat european poate deveni membru al Consiliului Europei cu conditia ca el sa accepte principiul suprematiei legii. De asemenea el trebuie sa garanteze principiul in virtutea caruia orice persoana aflata sub jurisdictia sa se poate bucura de drepturile omului si de libertatile fundamentale. Consiliul Europei urmareste in mod deosebit: apararea drepturilor omului si a democratiei pluraliste; favorizarea constientizarii si valorizarii identitatii culturale europene luptand impotriva oricarei forme de intoleranta; cautarea de solutii pentru problemele societatii …; sprijinirea tarilor din estul si centrul Europei in vederea punerii in practica si consolidarii reformelor politice, legislative si constitutionale cu ajutorul unor importante programe de cooperare”[7].

          Procesul realizarii drepturilor omului nu este unul armonios, care sa evolueze de la sine si rectiliniu. Ramane un domeniu de lupta si contestare pe plan intern si international pentru drepturi, pentru acces la putere, la resurse si respectiv pentru o distribuire a acestora. ,, De accea, actiunea in favoarea drepturilor omului porneste de la necesitatea ca statul, societatea, prin diferite forme de actiune, asigurand egalitatea in drepturi si exercitarea drepturilor individuale sa devina un instrument al participarii, al redistribuirii in favoarea tuturor, mai ales a celor care sunt sau devin dezavantajati, pentru a evita excluderea, marginalizarea sau scoaterea lor in afara vietii sociale"[8].

            Mecanismele nejurisdictionale de garantare a drepturilor omului se caracterizeaza prin faptul ca nu dispun de proceduri care sa poata utiliza forta de constrangere necesara asigurarii indeplinirii lor, atunci cand nu sunt transpuse in practica de buna voie de catre state. Aceste mecanisme sunt caracteristice sistemului universal de promovare si garantare a drepturilor omului respectiv organelor si organismelor din cadrul Organizatiei Natiunilor Unite.

4. Situatia drepturilor omului in Romania

Situatia drepturilor omului in Romania a inregistrat in ultimii ani o evolutie demna de remarcat atat in ceea ce priveste elaborarea si adoptarea  unor noi proiecte de acte normative, cat si in ceea ce priveste transpunerea practica a dispozitiilor legale in vigoare. Gravitatea violarilor drepturilor omului obliga insa la o cunoastere extinsa la nivelul intregii populatii, profunda, a normelor imperative in domeniu, asa incat forta coercitiva a statului, sesizat cu situatii de natura celor mentionate, sa poata fi exercitata prin organele sale cu atributii specifice.

Populatia trebuie sa se simta aparata de institutiile statului, obligate sa intervina in situatii de incalcare a drepturilor sale. Pentru ca ideea enuntata sa capete concretete, cetatenii trebuie sa cunoasca mijloacele pe care le au la dispozitie pentru inlaturarea cauzelor si efectelor nerespectarii dispozitiilor legale.

Sigur, in ceea ce priveste cadrul juridic existent se remarca  actele si proiectele de acte normative de natura sa asigurare independenta justitiei, inamovibilitatea judecatorilor, cele care fundamenteaza raspunderea ministeriala si accesul la informatie, cele menite sa asigure organizarea si functionarea institutiei avocatului poporului. De asemenea se remarca amendari succesive a legislatiei in materia drepturilor civile ale persoanelor, ale legislatiei penale, inclusiv cea privind executarea pedepselor privative de libertate, promovarea Legii sigurantei nationale, Legii politiei, adoptarea, in vara lui 1999, a Legii cu privire la inlocuirea pedepsei cu inchisoarea contraventionala cu munca in folosul comunitatii, astfel incat sa se asigure o mai mare compatibilitate a legislatiei si practicii din Romania cu standardele europene in domeniu.

Desi s-au remarcat imbunatatiri progresive ale cadrului legal - decizia legislativa in sensul promovarii respectului fata de valorile drepturilor omului, prin modificarea si completarea proiectelor de lege trimise Parlamentului, dar si prin schimbarea legislatiei deja existente, fiind evidenta - multitudinea actelor normative impieteaza asupra formarii unei imagini de ansamblu, coerenta si corecta a cetateanului nedeprins cu abisurile legale.

     Totusi vom aduce in discutie cateva  aspecte critice privind respectarea drepturilor omului referitoare la  conditiile din inchisori, ritmul lent de restituire a proprietatilor, inclusiv ale comunitatilor religioase, increderea publica in capacitatea puterii judecatoresti de aplicare impartiala a legii, combaterea coruptiei, unele prevederi ale legii cultelor, discriminarea de la nivelul societatii fata de anumite categorii de persoane (femei, copii, persoane cu dizabilitati, minoritatile sexuale, persoane cu HIV

5. Recomandari

Având în vedere cele prezentate anterior, precum şi faptul că majoritatea cauzelor împotriva României pun în discuţie soluţiile pronunţate de către instanţele de judecată in vederea modernizarii sistemului judiciar roman, facem  următoarele recomandari:

• acordarea unei importanţe deosebite educaţiei în domeniul drepturilor omului şi includerea cursului privind protecţia europeană a drepturilor omului în curricula facultăţilor de drept, poliţie, ştiinţe administrative şi politice, ştiinţe sociale etc.;
• efectuarea de modificări legislative în vederea eliminării contradicţiilor, lipsei de claritate şi coerenţă a actelor normative în vigoare; în acest sens ar trebui creat un departament special în cadrul Ministerului Justiţiei sau Consiliului Legislativ care să verifice compatibilitatea întregii legislaţii;
• cunoaşterea şi însuşirea mai bună a jurisprudenţei CEDO de către instanţele interne şi aplicarea directă a hotărârilor CEDO de către magistraţii români, chiar înaintea unor modificări legislative; precum si adoptarea la nivel naţional a unui plan clar de pregătire continuă a magistraţilor in privinţa cunoaşterii in profunzime a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului
• adoptarea unei strategii naţionale privind responsabilizarea organelor administraţiei publice care dispun vânzarea imobilelor către chiriaşi prin încălcarea hotărârilor instanţelor ce au dispus restituirea în natură către proprietar, prin instituirea unor sancţiuni clare:
• adoptarea unei strategii naţionale privind responsabilizarea corpului magistraţilor în vederea interpretării şi aplicării uniforme a legii.
• adoptarea unei legislaţii care sa interzică explicit autorităţilor implicate în proceduri judiciare (poliţie, parchet, servicii speciale, instanţe) dar şi celorlalte autorităţi ale statului (guvern, ministere, parlament, autorităţi judeţene ori locale) să se pronunţe cu privire la vinovăţia unei persoane înainte de existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare.

[1] Horia Diaconescu - ,,Violenta si efectele sale in dreptul roman” – Editura AIUS, Craiova, 1995

[2] Victor Luncan, Victor Duculescu ,,Drepturile omului – studiu introductiv, culegere de documente internationale si acte normative de drept intern” – LUMINA LEX - 1993

[3] Renne Cassin, principal autor al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului din 1948 si detinator al Premiului Nobel pentru pace – colocviul de la Nisa, 1978, organizat de Institutul International pentru Drepturile Omului, la cererea UNESCO, pe tema ,,Stiinta drepturilor omului, metodologie si predaree”

[4] Victor Luncan, Victor Duculescu ,,Drepturile omului – studiu introductiv, culegere de documente internationale si acte normative de drept intern” – LUMINA LEX - 1993

[5] Victor Luncan, Victor Duculesu - ,,Drepturile omului – studiu intrductiv, culegere de documente internationale si acte normative de drept intern” – Partea I, LUMINA LEX, Bucuresti, 1993

[6] Statutul Consiliului Europei

[7] [7] Nicolae Ecobescu….. - ,,Manualul Consiliului Europei” – CID –CE, Bucuresti, 1999

[8] Dr Ioan Diaconu - ,,Drepturile omului” – IRDO, Bucuresti, 1993