- caracterul recent al protecţiei internaționale a drepturilor omului;
- excluderea competenţei naţionale exclusive în materia drepturilor omului şi limitarea suveranităţii statului prin consacrarea şi garantarea internațională a drepturilor omului (suveranitatea statului este determinată de caracterul suprem al puterii de stat faţă de celelalte forme de putere existente în societate. Suveranitatea se manifestă pe 2 planuri, intern şi extem. Cea internă semnifică pcsibilitatea puterii de stat de a-şi impune voinţa în interiorul statului, nu numai indivizilor că şi tuturor grupurilor publice sau private; cea externă se concretizează în independența completă, fără nici o îngrădire faţă de o alta putere a unui alt stat);
- crearea unui regim internațional de ordine publică şi extinderea regulii reciprocităţii în materia drepturilor omului;
- subsidiaritatea, consacrării şi garantării internaționale a drepturilor omului în dreptul intern;
- superioritatea normelor internaţionale în materia drepturilor omului faţă de normele dreptului intern;
- aplicabilitatea directă a normelor internaționale în materia drepturilor omului în dreptul intern;
- garantarea drepturilor omului prin intermediul unor tribunale internaţionale specializate [de menţionat locul important al surselor internaționale jurisprudenţiale (totalitatea hotărârilor din anumite cauze, privind drepturile omului), referitoare la drepturile omului];
- poziţia particularului ca subiect al dreptului internațional şi al drepturilor omului.
Convenția privind drepturile copilului - adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1999, intrată în vigoare la 2 septembrie 1990 a fost ratificata şi de România prin Legea nr.l8 din 1990 şi a devinit parte din legislaţia internă (românească).
Legea nr. 272 din 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului –reprezintă legea-cadru în domeniul protecţiei copilului.
Art. 2 alin. 1 prevede că orice alte reglementări adoptate în domeniul promovării şi respectirii drepturilor copilului se subordonează cu prioritate principiului interesului superior aI copilului.
Art. 6 afirniă expres principiile care stau la baza protecţiei copilului; acestea se aplică nu numai în raport cu dispoziţiile legii-cadru ca şi cu reglementirile speciale privind protecţia copilului (Codul familiei, legea învățământului, Codul muncii etc.). Ea arată că respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii:
- Protecţia intereselui superior al copilului reprezintă fudamentul oricărei măsuri în legătură cu minorul. Aplicarea principiului nu trebuie realizată astfel încât să anuleze alte drepturi ale copilului. Statul român trebuie să ia rnasurile necesare pentru garantarea lui nu numai în relaţiile cu autorităţile, ci şi de către subiectele de drept privat, în special în raporturile cu părinţii. Acest principiu trebuie să prevaleze în toate demersurile şi deciziile care privesc copilul. Principiul nu trebuie înţeles în rnod abstract şi teoretic, ci pornindu-se de la
particularitățile situaţiei fiecarui copil şi ale materiei în care se aplică. Jurisprudenţa a arătat că într-un anumit caz concret interesul superior al copilului justifică încuviinţarea adopţiei chiar dacă în alte situaţii o asemenea măsură nu poate fi admisă. În speţă, copilul a fost abandonat imediat după naştere de ambii părinti şi a fost crescut de bunicii patemi. Deşi din certificatul medical depus la dosar rezultă anumite probleme de sănătate ale adoptatoarei (care totuşi poate
ingriji minorul), iar adoptatorul a fost condamnat penal pentru distrugerea unor bunuri şi ulterior, graţiat, dacă comisia pentru protecţia copilului a dat aviz favorabil pentru adopţie, prin încuviinţarea adopţiei de către bunicii paterni, interesul minorului este evident mai bine protejat decât daci ar fi instituţionalizat într-un cămin. - Egalitatea şanselor şi nediscriminarea
- Responsabilizarea cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligaţiilor părintești
- Primordialitatea responsabilității părinților cu privire la respectarea și garantarea drepturilor copilului
- Descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială și
parteneriatul dintre instituţiile publice și organismele private autorizate. - Asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil.
- Respectarea demnității copilului.
- Ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, tinând cont de vârsta și de gradul său de maturitate.
- Asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului, ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică în cazul luării unei măsuri de protecţie.
- Celeritatea în luarea oricărei decizii privind copilul. Potrivit acestui principiu autoritătile trebuie şi acţioneze prompt în scopul evitării oricăror întârzieri inutile care sunt contrare interesului superior al copilului.
- Asigurarea protecţiei împotriva abuzului și exploaării copilului.
- Aplicarea și interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu ansamblul reglementirilor din aceasti materie.
Potrivit regulilor dreptului civil și a normelor euprinse în Legea nr. 272/2004, protecţia copilului prin mijloace de drept privat cuprinde unnitoarele aspecte:
- Prin protecţia drepturilor copilului sunt garantate următoarele drepturi:
- dreptul la identitate
- dreptul la relaţii personale cu familia sa
- dreptul la protejarea imaginii sale politice, a vieţii intime, private și de familie
- dreptul la libera exprimare
- dreptul copilului capabil de discemămănt de a-și exprima opinia asupra oricărei probleme care îl privește
- libertatea de gândire, conștiință, religie
- libertatea de asociere în structuri formale, informale și libertatea de întrunire pașnică în limitele prevăzute de lege
- dreptul la identitate al copilului apartinând unei minorități
- dreptul la respectarea individualității și personalității
- dreptul la sănătate
- dreptul copilului la un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală, socială
- dreptul de a beneficia de asistență socială şi de asiguriri sociale
- drepturile speciale ale copiilor cu handicap
- dreptul la educaţie
- dreptul la odihnă, vacanță
- protejarea minorului prin regulile din materia capacității juridice a persoanei fizice (incapacitatea minorului)
- dreptul copilului capabil de discemimânt de a-și exprima opinia asupra oricărei probleme care îl privește
- dreptul copilului de a depune singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale
- ocrotirea minorului prin părinți
- dreptul părinților de a crește copilul
- dreptul de a cere înapoierea copilului de la orice persoani care îl ține fără drept
- dreptul de a consimți la adopția copilului lor
- dreptul la relații personale cu copilul
- obligațiile părintești (art. 32)
- dreptul și îndatorirea de a administra bunurile copilului
- dreptul și îndatorirea de a reprezenta minorul în actele civile ori de a-i încuviința aceste acte
- separarea copilului de părinți
- incredințarea minorului unuia dintre părinți
- decăderea din drepturile părintești
- protecția copilului lipsit de ocrotirea părinților săi (temporar sau definitiv)
- tutela
- plasamentul
- plasamentul în regim de urgență
- supravegherea specializată
- adopția (care poate fi internă sau internațională - conform Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției)