Are sediul în Franţa, la Strasbourg, vechea capitală a Alsaciei franceze; în prezentarea organizării Curţii Europene a Drepturilor Omului se face distincție între situaţia anterioară şi cea ulterioară intrării în vigoare, la l noiembrie l998, a Protocolului nr. ll la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului; Curtea este (sau a fost) unul dintre cele 3 organe (alături de Comisia Europeană a Drepturilor Omului şi de Comitetul Miniştrilor) cu rolul de a asigura garantarea drepturilor consacrate de Convenţie.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în forma sa iniţială prevedea crearea
Comisiei Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului ca organe ale Consiliului Europei. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost instituită alături de Comisia Europeană a Drepturilor Omului de către Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în vederea asigurării, respectării angajamentelor statelor-parți. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, înainte de intrarea în vigoare a Protocolului nr. 11 al Convenţiei, era un organ jurisdicţional specializat în rnateria drepturilor omului, eu activitate nepermanentă şi cu jurisdicţie facultativă. Curtea avea competenţă materială generală (toate drepturile consacrate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în materia drepturilor civile şi politice) şi competenţă teritorială limitată la nivel regional european.
Hotărarile Curţii nu cuprindeau formula executorie. Pentru executarea hotărârilor, statele contractante nu erau obligate, şi în principiu, se lăsa la aprecierea acestora alegerea mijloacelor prin care să se aducă la îndeplinire.
Curtea Europeană - după intrarea în vigoare a Protocolului nr.11
Protocolul nr. ll a urmărit centralizarea mecanismelor de aplicare a Convenţiei,
înlocuind Comisia şi Curtea cu program limitat, cu o Curte unică şi permanentă. A întirit
caracterul judiciar al sistemului, instituind jurisdicţia obligatorie a Curţii şi dreptul individual de petiţionare exercitat la Curte. În esenţă, principalul scop al reformei a fost elicientizarea mecanismului de aplicare al acesteia şi asigurarea prezenţei permanente a judecătorilor la Curtea de la Strasbourg.
Curtea consacră un sistem de protecţie a drepturilor omului la nivel regional european şi prezintă anumite trăsături particulare, atât în raport cu sistemul universal cât şi cu celelalte sisteme regionale.
Din punct de vedere cronologic este primul sistem intemational de protecţie a drepturilor omului care a apărut, originile sale aflându-se în deceniile V-VI ale secolului XX. Din punct de vedere al modului de protecţie a drepturilor omului este cel mai eficient sistem. El se bazează, în principal, pe Curtea Europeană a Drepturilor Omului care este un tribunal intenațional cu jurisdicţie obligatorie pentm statele-părți şi la care individul are acces direct.
Organizarea şi funcționarea Curţii
- Judecătorii:
Curtea se compune dintr-un număr de judecători egal cu cel al statelor contractante membre ale Consiliului Europei. Organizarea Curţii şi stabilirea judecătorilor sunt reglementate de Convenţia Europeană în forma amintită în Protocolul ll la Convenţie.
În mod practic, toate statele membre ale Consiliului Europei sunt părţi la Convenţie şi prin aceasta, justiţiabile de către Curte. Curtea are în acelaşi timp şi o competenţă consultativă. Ea e cea implicată ca organ principal între instituţiile Europei.
Judecătorii sunt aleşi de Adunarea Parlamentară în numele fiecirui stat parte la Convenţie. Judecătorii sunt aleşi pe o perioadă de 6 ani şi sunt reeligibili. Curtea dispune de o Grefă iar judecătorii sunt asistaţi în funcţiile lor de referenţi.
Problemele de organizare sunt reglementate de Curte în şedinţe plenare, care includ toţi judecătorii. Judecătorii pot lucra în Comitete - formate din 3 judecători, în Camere formate din 7 judecători sau în Marea Cameră.
Comitetele sunt constituite din Camere pentru o perioadă determinată. Camerele hotărăsc judecătorii care functionează în Comitete. Comitetele nu au altă putere decât să declare o cauză inadmisibilă sau să o radieze de pe rol.
Camerele sunt constituite de Curte pentru o perioadă determinată; compunerea Camerelor este fixă. Curtea desemneazi 7 judecători care compun o Cameră. Curtea desemnează judecătorii; potrivit modalitătilor precizate de Regulamentul Curţii, nu se exclude posibilitatea ca un judecător să fie membru în 2 Camere.
Marea Cameră- judecătorii sunt în număr de 17; se constituie pentru a se pronunţa asupra cererilor individuale, ca şi asupra cererilor statale care îi sunt deferite precum şi a examina cererile de avize consultative; sunt membrii de drept (din oficiu) ai unei Mari Camere, Preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului, vicepreşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului, preşedinţii Camerelor şi judecătorul ales în numele statului în cauză, în litigiu. Ceilalţi judecători sunt desemnaţi de Curte potrivit modalitătților speciticate în Regulament. Regulamentul nu prevede nici o restricţie privind numărul de judecători având aceeaşi naţionalitate. Ei sunt aleşi de fiecare dată pentru o perioadă de 6 ani, reînnoirea mandatului e posibilă după fiecare 3 ani.
Drepturile şi obligaţiile din Convenţie şi din Regulament privind judecătorii s-au păstrat şi în sistemul noii Curţi cu unele elemente noi:
- judecătorii au obligaţia de a funcţiona (activă) permanent şi de a nu ocupa alte funcții incompatibile conform Regulamentului și Protocolului nr. 11;
- mandatul judecătorilor încetează la împlinirea vârstei de 70 de ani;
- durata mandatului individual este de 6 ani şi nu de 9 ani.
Plenul Curții Europene a Drepturilor Omului
Se reuneşte trimestrial în executarea (elaborarea de avize) şi este autoritatea care alege preşedintele şi vicepreşedintele Curţii şi preşedintele de secţie pentru o perioadă de 3 ani.
Secțiile Curţii: fiecare judecător este membru într-o singură Secţie. Componența secţiilor este determinată de 3 principii:
- echilibrul - priveşte reprezentarea geografică şi pe sexe, nefiind expres reglementate şi alte criterii precum vârsta, cariera, profesia; proporţia dintre judecătorii noi şi cei realeşi;
- diversitatea – privește diversele sisteme juridice existente între țările părţi contractante;
- stabilitatea - priveşte durata mandatului a jumătate din judecători, adică din 3 în 3 ani, ceea ce asigură continuitate.
Organizarea Secţiilor: fiecare Secţie este condusă de un preşedinte de secţie, de un vicepreşedinte (ales de membrii Secţiei) pe o perioadă de 3 ani. Preşedintele de Secţie este cel care conduce procedura, desemnează judecătorul raportor pentm admisibilitatea cererii, alege membrii Camerei şi precedează şedinţele sale.
Grefa Secţiei furnizează Curţii prestaţiile administrative şi juridice cerute. Grefierul poate fi secondat de un grefier adjunct de secţie, el este în practică, grefier la şedinţele Camerelor, intermediază şi comunică notificările şi exercită un control de calitate asupra proiectelor pregătite de juriştii grefei, la cererea judecătorilor raportori.
Procedura la Curtea Europeană:
Procedură este publică şi contradictorie; de asemenea este şi orală. Conform
Regulamentului, limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt franceza şi engleza.
Subiectele care au drept de a sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Există 2 categorii de subiecte (denumite generic reclamant sau petiţionar):
1.Un stat parte Ia Convenție; pârâtul nu poate fi decât un stat (are capacitatea procesuală pasivă), statul parte la Convenţia Europeană a Drepturilor Ornului pe care reclamantul îl acuză de o violare a Convenţiei sau Protocoalelor acesteia. Orice stat parte la Convenţie poate sesiza Curtea de orice nesocotire a Convenţiei şi a Protocoalelor sale pe care o crede imputabilă unui alt stat parte la Convenţie.
Nu se cere existenţa vreunui interes direct al statului autor al sesizării, adică demonstrarea calităţii de victimă a acestuia, nici existenţa unei legituri de cetățenie sau de naţionalitate intre statul reclamant şi particularul, presupusa victimă a unei violări a drepturilor sale de către statul pârât.
Este vorba de o acţiune populară pe care Convenţia o recunoaşte oricărui stat parte la Convenţie pentru apărarea ordinii publice europene în materia drepturilor omului. Ca urmare, fiecare stat parte la Convenţie exercită un drept de supraveghere asupra modului în care celelalte state părţi respecta dispoziţiile Convenţiei.
2.Particularul, adică orice persoană fizică sau juridică, orice organizație neguvernamentală sau orice grup de particulari. Orice persoană fizică, orice organizaţie neguvernamentală, orice grup de particulari care se pretinde victimă a unei violări din partea unui stat parte la Convenţie a drepturilor recunoscute în aceasta sau în Protocoalele sale poate sesiza Curtea cu o cerere (plângere). Statele părţi la Convenţie s-au angajat să nu împiedice sub nici o formă exerciţiul eficace al acestui drept. Este vorba de o acţiune subiectivă introdusă de presupusa victimă pentru apărarea unui drept subiectiv lezat/violat. Nu se cere ca particularul reclamant să aibă cetăţenia sau naţionalitatea statului pârât sau a oricărui alt stat parte la Convenţie.
Obiectul sesizării. Îl constituie violarea de către un stat parte la Convenţie a drepturilor consacrate de aceasta sau de protocoalele sale. În cazul unei sesizări individuale este vorba de incălcarea unui drept propriu al reclamantului. Pentru sesizările statale nu poate fi vorba de o incălcare a drepturilor reclamantului, ci de o incălcare a drepturilor omului consacrate de Convenţie, dar săvârșitî de statul pârât.
Procedura anterioară sesizării Curții. Potrivit Convenţiei, Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne, aşa cum sunt înţelese potrivit principiilor de drept intemational, general recunoscute. Ca urmare, Curtea nu poate fi sesizată cu o cauză privind încălcarea drepturilor omului decât după parcugerea şi epuizarea completă a procedurilor interne (românești) existente. Nerespectarea procedurii prealabile la nivel intem face ca sesizarea Curţii să fie prematură, iar cererea să fie respinsă ca inadmisibilă. Aceasta nu înseamnă respingerea definitivă a cererii ca inadmisibilă. Se poate ca ulterior respingerii unei cereri ca fiind inadmisibilă pe motivul neparcurgerii sau parcurgerii incomplete a procedurilor inteme (toate căile de atac prevăzute de legislaţia românească), reclamantul să poată sesiza autorităţile naţionale, iar ulterior (din nou) jurisdicția europeană.
Reclamantul trebuie să parcurgă întâi toate căile de recurs interne (românești) şi doar după obţinerea unei hotărâri definitive şi irevocabile se poate adresa Curţii.
Termenul de sesizare în temeiul Convenției. Curtea poate fi sesizată într-un termen de 6 luni de la data hotărârii interne definitive şi irevocabile. Prin urmare, dacă reclamantul depăşeşte acest termen de 6 luni, cererea sau plângerea la Curtea Europeană va fi respinsă că inadmisibilă.
Condiţii de formă și conținutul cererii. În conformitate cu dispoziţiile Convenţiei, cererea individuală nu trebuie şi fic anonimă, astfel ea nu este admisibilă.
Regulamentul prevede că atât cererile statale, cât şi cele individuale trebuie să fie prezentate în scris şi semnate de reclamant sau de reprezentantul său. Conţinutul unei cereri statale este detaliat de Regularnent. Statul sau statele părţi la Convenţie care doresc să introducă o cerere în faţa Curţii o depun la Grefă, trebuind să cuprindă:
- numele statului parte la Convenţie împotriva căruia este îndreptată cererea;
- o expunere a faptelor;
- o expunere a violării sau a violărilor pretinse ale Convenţiei sau ale Protcoa-lelor sale şi argumentele pertinente;
- o expunere asupra respectării criteriilor de admisibilitate privind epuizarea recursurilor interne şi respectarea termenului de 6 luni;
- obiectul cererii şi, în linii mari, cererea sau cerereile de satisfacţie echitabile, eventual formulate pe seama părţilor presupus vătămate;
- numele şi adresa persoanelor desemnate ca reprezentanţi ai statului reclamat. Cererea statală trebuie însoţită de copii ale tuturor documentelor pertinente şi în special, ale deciziilor (hotărârilor) privind obiectul cauzei din dreptul inten.
Regulamentul de organizare şi funcționare al Curții indică şi conținutul unei cereri individuale. Aceasta trebuie să cuprindă:
- numele, data naşterii, cetățenia, sexul, profesia şi adresa reclamantului;
- dacă este cazul, numele, adresa şi profesia reprezentantului său;
- statul ssu statele părţi la Convenţie împotriva cărora este introdusă cererea;
- o expunere succintă a faptelor;
- o expunere succintă a violării sau a violărilor pretinse ale Convenţiei sau ale Protocoalelor sale şi argumentele pertinente;
- o expunere succintă referitoare la respectarea de către reclamant a criteriilor de admisibilitate privind epuizarea căilor de recurs interne și respectarea termenului de 6 luni;
- obiectul cererii precum şi, în linii mari, cererea de satisfacţie echitabilă pe care reclamantul o poate formula.
Cererea trebuie însoţită de copii ale tuturor documentelor pertinente şi în special ale hotirarilor judecătoreşti pronunţate în România privind obiectul cauzei.
Reclamantul care nu doreşte ca identitatea sa să fie dezvăluită trebuie să precizeze aceasta şi să furnizeze o explicaţie a motivelor care să justifice astfel derogarea de la regula publicităţii procedurii în faţa Curţii. Preşedintele Camerei poate să autorizeze anonimatul în cazuri excepţionale şi temeinic motivate. În caz de nerespectare a obligaţiilor privind conţinutul cererii şi a actelor însoţitoare, aceasta nu poate fi înregistrată (admisă şi nici examinată de către Curte).
Înregistrarea cererii şi măsuri ulterioare. În cazul în care este introdusă o cerere statală, Preşedintele Curţii aduce imediat la cunoştinţă statului pârât şi o atribuie unei Secții. Presedintele Secţiei constituie Camera care urmează să se pronunţe asupra cererii. Camera desemnează un judecător raportor însărcinat cu întocmirea unui raport asupra admisibilităţii cererii. Uneori, Camera se poate desesiza în favorea Marii Camere.
În cazul unei cereri individuale, Președintele Curţii o atribuie unei Secţii care va desemna un raportor privind admisibilitatea cererii.
Procedura privind fondul cauzei. Odată ce Camera a decis să reţină cererea sau plângerea, ea poate invita părțile să aducă probe suplimentare și să depună concluzii scrise, inclusiv în ceea ce privește satisfacţia echitabilă.
În timpul procedurii privind fondul, pot fi purtate prin intermediul grefierului negocieri care să tindă spre o rezolvare amiabilă. Aceste negocieri sunt confidențiale.
Hotărârile.
Camerele hotărăsc cu majoritate de voturi. Orice judecător care a luat parte la examinarea cazului are dreptul de a alătura hotărârii sau decizei: fie expunerea opiniei sale separate (care poate fi concordantă sau diferită), fie o simplă declaraţie de dezacord.
Toate hotărârile definitive ale Curţii sunt obligatorii pentru statele pârâte interesate. Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei este responsabil cu supravegherea executării hotărârilor; tot el are sarcina să verifice dacă statele care au fost judecate pentru violarea Convenţiei au luat măsurile necesare pentru a se achita de obligaţiile ce rezultă din hotărârile Curţii.