Pin It

Acţiunea în justiţie nu trebuie confundată cu însuşi dreptul lezat prin încălcarea normei juridice.

Pentru ca acţiunea în justiţie să constituie suportul procesului penal, este necesar ca această acţiune să aibă, la rândul său, un temei juridic, în fapt şi în drept.

Temeiul juridic în fapt îl constituie încălcarea prevederilor legale, prin comiterea unei infracţiuni (a unei fapte ilicite sancţionată de lege), iar temeiul juridic în drept îl constituie dreptul de a trage la răspundere în faţa organelor judecătoreşti pe cel care a săvârşit infracţiunea, drept acordat de dispoziţia de lege care sancţionează acea faptă.

Normele juridice, spre deosebire de normele morale, religioase, de bună-cuviinţă, conţin, în afară de precept şi sancţiune, şi dreptul de a acţiona în justiţie - dreptul de a trage la răspundere pe cel care a săvârşit infracţiunea şi de a obţine aplicarea sancţiunii prevăzută de lege.

Dreptul lezat constituie pe plan juridic o relaţie a unei persoane faţă de o anumită valoare socială ocrotită de lege şi deci o poziţie a acelei persoane faţă de semenii săi, sau faţă de anumite obiecte, fapte sau stări de fapt7. Aşa fiind, prin lezarea valorii sociale ocrotite este încălcat dreptul, configurat în termenii arătaţi mai sus, devenind exercitabilă acţiunea în justiţie în vederea aplicării constrângerii faţă de persoana care a vătămat valoarea socială ocrotită prin lege.