Pin It

Munca de noapte reprezintă potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 125 Codul muncii, munca prestata intre orele 22:00 – 06:00.

Suplimentar faţă de definiţia muncii de noapte, Codul muncii defineşte şi conceptul de lucrător de noapte ca fiind fie:

  1. salariatul care, în intervalul 22 p.m. – 6 a.m., lucrează cel puţin 3 ore din timpul zilnic de lucru (adică prestează minimum 3 ore în program de noapte), fie
  2. lucrătorul care lucrează cel puţin 30% din timpul său lunar de lucru în intervalul 22 p.m. – 6 a.m.

Directiva nr. 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru defineşte munca în timpul nopţii ca fiind munca prestată în orice perioadă nu mai mică de 7 ore şi care include, în orice caz, perioada între miezul nopţii şi 5 a.m. Mai mult, art. 8 al acestui act normativ comunitar prevede că orele normale de lucru pentru lucrătorii de noapte nu vor depăşi o medie de 8 ore într-o perioadă de 24 de ore.

De asemenea, Directiva defineşte lucrătorul de noapte ca fiind fie:

  1. lucrătorul care, pe timpul nopţii definit ca mai sus, lucrează cel puţin 3 ore din timpul zilnic de lucru, fie
  2. lucrătorul care va lucra o anumită proporţie din timpul anual de muncă pe timpul nopţii.

Codul muncii stabileşte ca durata normala a muncii de noapte nu poate depăşi 8 ore într-o perioada de 24 de ore, aceste prevederi regăsindu-se şi în art. 8 al Directivei nr. 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, care  prevede că orele normale de lucru pentru lucrătorii de noapte nu vor depăşi o medie de 8 ore într-o perioadă de 24 de ore.

Obligaţia angajatorului care utilizează frecvent munca de noapte, astfel cum aceasta apare în art. 125 alin. (6) din Codul muncii este similară celei prevăzute de Directiva nr. 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru care stabileşte că angajatorul care foloseşte frecvent lucrători de noapte va informa autorităţile competente despre acest lucru, la cererea acestora.

  • Recompensarea muncii de noapte

Salariaţii care efectuează cel puţin 3 ore de muncă de noapte beneficiază fie de program de lucru redus cu o oră faţă de durata normală a zilei de muncă, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază, fie de un spor la salariu de minimum 25% din salariul de bază pentru fiecare oră de muncă de noapte prestată. Textul în cauza nu impune  prioritatea uneia din cele două variate, în acest caz rămânând la latitudinea părţilor raportului de muncă să stabilească varianta pe care urmează să o pună în aplicare.

Directiva nr. 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru prevede că, prin legislaţie naţională, se pot stabili anumite garanţii pentru anumite categorii de lucrători de noapte,în cazul în care riscurile la care sunt supuşi aceştia au legătură cu munca de noapte.

În acest sens, prevederile tradiţionale existente şi în vechiul Cod în cadrul art. 114 au fost menţinute, cu singura diferenţă care constă în faptul că de aceste măsuri alternative beneficiază salariaţii care lucrează cel puţin 3 ore în program de noapte, faţă de vechiul Cod care stabilea că beneficiarii sunt salariaţii care lucrează cel puţin jumătate din programul normal de lucru, ceea ce însemna cel puţin 4 ore muncă de noapte.

Facem precizarea că aceste măsuri de reducere a programului sau de acordare a unui spor la salariu sunt alternative şi nu cumulative, şi că se aplică numai salariaţilor care prestează cel puţin 3 ore de muncă de noapte. În consecinţă, cei care prestează mai puţin de 3 ore în intervalul 22 p.m. – 6 a.m. nu beneficiază de nici una dintre măsurile prevăzute de lege.

  • Examenul medical

Codul muncii stabileşte că salariaţii care urmează să desfăşoare muncă de noapte în condiţiile prevăzute de art. 125 sunt supuşi unui examen medical gratuit înainte de începerea activităţii, şi apoi periodic.

Dispoziţii asemănătoare se regăsesc şi în Directiva nr. 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, care  prevede că lucrătorii de noapte au dreptul la o evaluare medicală gratuită înainte de încheierea contractului şi după aceea, la intervale regulate.

HG nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor prevede că această activitate se realizează prin servicii medicale profilactice precum: examenul medical la angajarea în muncă, de adaptare, periodic, la reluarea activităţii, promovarea sănătăţii la locul de muncă. Aceste servicii medicale se realizează pe baza celor cuprinse în fişele medicale corespunzătoare condiţiilor de muncă , fişe medicale ce se regăsesc în Anexa 1 a hotărârii de guvern. Astfel, Fişa nr. 145 face referire la examenele necesare celor ce urmează să presteze activitatea în tură de noapte (intervalul de timp 22,00 – 6,00).

Directiva nr. 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru prevede că lucrătorii de noapte care au probleme medicale recunoscute ca fiind în legătură cu munca de noapte sunt transferaţi când este posibil, la un program de lucru de zi, conform pregătirii lor profesionale.

Considerăm aplicabile în acest caz şi prevederile cu caracter general din HG nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor care dau posibilitatea medicului de medicina muncii să facă propuneri, în funcţie de rezultatul examenului medical, în sensul:

  1. adaptării postului de muncă la caracteristicile anatomice, fiziologice, psihologice şi la starea de sănătate a lucrătorului, în situaţia prevăzută la art. 15 lit. b) din actul normativ;
  2. îndrumarea persoanei care urmează a fi angajată către alte locuri de muncă;
  3. includerea în circuitul informaţional şi operaţional din sistemul sanitar a acelor persoane care necesită o supraveghere medicală deosebită.
  • Interdicţii

Codul muncii prin dispoziţiile art. 128 interzice pentru anumite categorii de persoane prestarea muncii de noapte. Astfel, sunt excluse de la prestarea orele de noapte persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani, precum şi femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează.

Directiva Consiliului 94/33 din 22 iunie 1994 referitoare la protecţia tinerilor în muncă prevede interzicerea muncii adolescenţilor fie între orele 10 p.m. şi 6 a.m., fie între 11 p.m. şi 7 a.m. Codul muncii defineşte pentru toate categoriile de salariaţi, inclusiv pentru tineri, munca de noapte ca fiind munca prestată între orele 22,00 - 6,00. Ca atare, interdicţia prevăzută în cuprinsul acestui alineat este în deplină concordanţă cu textul directivei care lasă la aprecierea statului de a alege intervalul de timp de noapte pe durata căruia munca tinerilor să fie interzisă.

Interdicţia cuprinsă în art. 125 alin. (1) se regăseşte în mod similar şi în art. 12 alin. (1) din H.G. nr. 600/2007.

În plus, conform art. 12 alin.(2) ale aceluiaşi act normativ, copiii nu pot presta muncă între orele 20,00 şi 6,00. Menţionăm că prin copil se înţelege orice persoană care nu a atins vârsta de 15 ani sau orice tânăr în vârstă de cel puţin 15 ani şi de cel mult 18 ani care face încă obiectul şcolarizării obligatorii pe bază de program integral, stabilit de lege. Copiii în vârstă de cel puţin 16 ani, care fac obiectul şcolarizării obligatorii, pe bază de program integral, pot încheia, în condiţiile legii, un contract individual de muncă în calitate de salariat pentru desfăşurarea de munci uşoare, definite potrivit aceluiaşi act normativ. Copilul care face obiectul şcolarizării obligatorii pe bază de program integral poate încheia un contract individual de muncă şi la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, pentru desfăşurarea de activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea profesională.

În ce priveşte situaţia prestării muncii de noapte în cazul femeii gravide, lăuze sau care alăptează, dorim să subliniem noutatea legislativă adusă de Codul muncii care lasă posibilitatea femeii să lucreze totuşi în program de noapte dacă starea de sănătate îi permite acest lucru.

Directiva Consiliului nr. 92/85/CEE privind introducerea măsurilor de încurajare a îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătoarelor gravide, lăuze sau care alăptează prevede că statele sunt obligate să adopte măsurile necesare astfel încât salariatele aflate în această situaţie să nu fie obligate să desfăşoare muncă de noapte pe durata gravidităţii şi pe o perioadă ce urmează naşterii copilului, perioadă care va fi determinată de autoritatea naţională competentă în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, sub rezerva prezentării, în conformitate cu procedurile naţionale, a unui certificat medical ce atestă că aceasta este necesară pentru securitatea şi sănătatea lucrătoarei respective.

OUG nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locul de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, prevede, în cadrul art. 19, că salariatele gravide, cele care au născut recent precum şi cele care alăptează nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte. În cazul în care sănătatea lucrătoarei este afectată de munca de noapte, angajatorul este obligat să o transfere la program de lucru pe timp de zi. Acest transfer are loc pe baza cererii scrise al salariatei şi nu afectează salariul de bază al acesteia. Cererea va fi însoţită de un certificat medical care să specifice perioada pe durata căreia sănătatea salariatei este afectată de munca de noapte. Atunci când transferul nu este posibil, din motive obiective, salariata va beneficia de concediu şi indemnizaţie de risc maternal, potrivit legii.

Trebuie precizat că toate aceste drepturi operează numai în măsura în care salariata informează în scris angajatorul despre situaţia sa şi pune la dispoziţia acestuia  un document medical emis de medicul de familie sau de medicul specialist care să ateste starea de graviditate, sau, după caz, care să prevadă data începerii şi terminării perioadei de alăptare.