Analiza datelor statistice penale şi cercetării sociologice, ne dă posibilitatea şi temeiul să afirmăm că numărul victimelor infractorilor minori implicaţi în activitatea criminală de către instigatorii maturi este destul de mare.
Aceste particularităţi ale minorilor se manifestă printr-o emoţionalitate sporită, caracter instabil, prin dorinţa de a-şi confirma personalitatea, prin predispoziţii către imitare etc. Predispoziţia către imitare duce foarte frecvent la aceea că minorul cade deseori sub influenţa celor vîrstnici.
Toate aceste particularităţi ale vîrstei minorilor sunt, de regulă, o mărturie a lipsei degradării înrăite. De aceea legislaţia penală în vigoare subliniază că de multe ori corectarea persoanei care a săvîrşit o infracţiune pînă la vîrsta de 18 ani şi care nu prezintă un mare pericol social, poate fi efectuată şi fără aplicarea răspunderii penale, sub influenţa numai a măsurilor de constrîngere cu caracter educativ.
Astfel art. 54 C.P.R.M. prevede posibilitatra liberărrii de răspundere penală a persoanei în vîrstă de pînă la 18 ani care a săvîrşit pentru prima o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă, dacă sa constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale[1].
Al. 2 al aceluiaşi articol prevede că persoanelor liberate de răspundere penală li se pot aplica măsurile de constrîngere cu caracter educativ prevăzute la art. 104 C.P.R.M., care nu constituie o pedeapsă penală. În baza acestor condiţii pot fi liberaţi de răspundere penală minorii avînd vîrsta între 16 -18 ani sau 14-16 ani sau care au săvîrşit infracţiuni uşoare sau mai puţin grave minorul poate fi eliberat de răspundere penală :
Reieşind din prevederile acestui articol vom avea două temeiuri în baza cărora este posibilă liberarea de răspundere penală :
- lipsa gradului prejudiciabil al infracţiunei comise (legea prevede posibilitatea liberării doar în cazurile săvîrşirii infracţiunii uşoare sau mai puţin grave) .
- lipsa caracterului prejudiciabil al infractorului minor, adică însăşi persoana nu prezintă pericol sporit (corectarea acestora este posibilă fără supunerii lor pedepsei şi răspunderii penale.) Iar condiţia genrerală în prezenţa căreia se aplică această modalitate de eliberare – săvîrşirea infracţiunei pînă la atingerea vîrstei majoratului.
Legea interzice aplicarea acestei modalităţi de liberare de răspundere penală în cazurile cînd persoana vinovată are antecedente penale, la fel nu este permisă aplicarea ei repetată. Însă art.104 C.P.R.M. prevede că în cazul eschivării sistematice de la măsurile de constrîngere cu caracter educativ de către minori, instanţa de judecată la propunerea organelor de stat specializate anulează măsurile aplicate şi trage vinovatul la răspundere.
De regulă, organele de anchetare şi judiciare, după cum şi teoria dreptului penal, se referă la un şir de circumstanţe ce vorbesc despre pericolul social redus al minorului.
În primul rînd circumstanţele în discuţie se referă la purtarea minorului pînă la săvîrşirea infracţiunii: acest lucru are loc pentru prima oară, lipsesc antecedentele penale şi reţinerile pentru cercetări la poliţie. Se ia în consideraţie atitudinea delicventului minor faţă de învăţătură, muncă, participarea la viaţa obştească a colectivului, atitudinea faţă de alcool etc.
Al doilea grup de factori luaţi în consideraţie la momentul liberării minorilor de răspundere penală se referă la circumstanţele săvîrşirii infracţiunii. O mare importanţă în acest caz i se acordă motivului infracţiunii. Un motiv, ca ştrengăria, este desigur în favoarea minorului. Adeseori drept bază a liberării serveşte săvîrşirea infracţiunii din îndemnul unei persoane mai în vîrstă.
Al treilea grup de factori de o mare importanţă în ceea ce priveşte caracterizarea personalităţii minorului, ţine de condiţiile materiale grele, lipsa tatălui, neputinţa mamei de aşi creşte minorul. În acest caz corijarea e posibilă prin măsuri de organizare corectă a educaţiei.
Şi ultimul grup de factori, determină gradul pericolului social al infractorului, ce se referă la comportarea minorului în timpul anchetei şi la judecată, atitudinea lui faţă de infracţiunea săvîrşită.
Una din cele mai importante circumstanţe de acest fel poate servi căinţa sinceră şi recunoaşterea deschisă a vinovăţiei sale.
Făcînd o trimitere la Codul Penal Român cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării, infractorilor minori ocupă un loc aparte în activitatea de cercetare penală, de individualizare legală şi judiciară a pedepselor penale. Astfel, prin lege s-a stabilit că există trei perioade-vîrsră în care este împărţit conceptul de minoritate: pînă la 14 ani, cînd minorul nu răspunde penal; între 14 şi 16 ani, cînd minorul răspunde numai dacă se dovedeşte că a săvîrşit fapta cu discernămînt; între 16 şi 18 ani cînd minorul va răspunde penal, putînd fi exonerat de ră spundere doar dacă se dovedeşte că nu a avut discernămînt în momentul săvîrşirii faptei. În ceea ce priveşte regimul sancţionar, minorului i se va aplica o pedeapsă care are un maxim şi un minim reduse la jumătate din maximul şi minimul pedepsei stabilite pentru infracţiunea respectivă, indiferent de graviditatea acesteia. Intervenţia amnistiei asupra infracţiunelor produse de minoriaridicat probleme în cazul încadrării pedepsei aplicate în limitele prevederilor actului de amnistie. Astfel într-o opinie se consideră că nu este posibil ca pentru infracţiunile produse de minori să se ia în calcul limetele speciale reduse alepedepsei atunci cînd intervine amnistia, ci limetele infracţiunii produse. În cea de-a doua opinie, dat fiind faptul că pedepsele prevăzute de Codul penal român pentru infracţiunele săvîrşite de minori se reduce la jumătate în aşa fel încît minimul pedepsei să nu depăşească 5 ani, se consideră că acestea sunt limetele pedepselor d e care trebuie să se ţină cont în aplicarea amnistiei. O altă problemă în ceea ce priveşte infracţiunele produse de minori ce urmează a fi amnistiate o constituie faptele rămase în afara tentativei. În într-una de variante se suţine că pentru tentativa produsă de minor, atunci cînd intervine amnistia, trebuie să se ţină seama de maximul prevăzut pentru infracţiunea consumară redus la jumătate[2].
[1] Codul penal al Republicii Moldova promulgat la 18.04.02
[2]“ Drept pena l” prtea generală, I. Tănăsescu Pag. 710-711, Ed. Juridica.