Noţiunea de partid derivă din latinescul pars – partis şi desemnează într-o accepţie semantică o grupare de oameni constituită în mod voluntar, animaţi de aceleaşi idei, concepţii, interese, scopuri care acţionează în comun în baza unui program, în vederea realizării acestora. Sociologic, şi nu numai, este o evidenţă că fenomenul partizan se defineşte în primul rând ca un fenomen social.
Teoriile sociale şi politice au abordat existenţa şi activitatea partidelor politice din perspective multiple, încercând să le definească sub raport social şi istoric, ideologic şi cultural, organizaţional şi instituţional. Combinând aceste perspective, analiştii acestui fenomen au ajuns la unele definiţii şi vederi comune, ce sunt împărtăşite de majoritatea cercetătorilor, cu unele diferenţe de metodă sau de viziune. Dintre contribuţiile de referinţă, devenite clasice în literatura de specialitate dedicată partidelor, le menţionăm pe cele aparţinând lui Max Weber, Maurice Duverger, Raymond Aron, R. Michels, Daniel Seiler, Jean Blondel, Stein Rokkan, Giovanni Sartori, Arend Lijphart.
Astfel, în accepţiunea generală, un partid politic se defineşte ca o organizaţie al cărei obiectiv este de a cuceri şi exercita puterea în societate, distingându-se de alte organizaţii care urmăresc doar să influenţeze puterea fără a încerca să o exercite. Într-o altă definiţie, partidul politic este o organizaţie relativ durabilă formată din persoane care împărtăşesc aceeaşi concepţie ideologică, subscriu la un set comun de valori şi acţionează pentru cucerirea puterii, pentru aplicarea programului propriu prin politici interne şi externe.
Max Weber considera partidul politic „o asociaţie de oameni liberi, voluntar constituită, necesară societăţii, cu un anumit program, cu obiective ideale sau materiale”. După cum se observă, în definiţia sa, Max Weber pune accentul pe aportul instituţional, organizatoric şi pe program şi mai puţin pe dimensiunea culturală sau socială.
O definiţie cuprinzătoare a partidului politic o dă Sigmund Neumann: „Partidul politic este organizaţia închegată a forţelor active ale societăţii, preocupate de controlul asupra puterii guvernamentale […]. El reprezintă acea verigă mare care leagă forţele sociale şi ideologiile de instituţiile guvernamentale oficiale şi le angajează în activitatea politică într-un cadru mai larg al comunităţii politice”.
Obiectivul fundamental al activităţii fiecărui partid politic îl constituie problema puterii, sub toate ipostazele sale, ale deţinerii şi exercitării ei, a controlului, influenţării sau a cuceririi ei. De aceea, într-un stat democratic lupta pentru putere este o luptă între partide, între doctrinele şi programele promovate de acestea.
În acest sens, Raymond Aron definea partidele ca „grupări voluntare mai mult sau mai puţin organizate, care pretind, în numele unei anume concepţii despre interesul comun şi despre societate, asumarea, singure sau în coaliţie, a funcţiilor de guvernare”.
Analiza de conţinut a diverselor definiţii date partidelor politice pune în evidenţă trei elemente: (1) partidul politic este o asociaţie de tip liber – voluntar, (2) având drept liant un proiect politic (ideologie, doctrină, credinţă, opinie, idei sau vederi politice, (3) în numele căruia acţionează pentru a o exercita nemijlocit.
În unele situaţii, frontiera dintre partide şi alte organizaţii nu este netă deoarece există forme intermediare şi încercări de a le transforma în partide. Orice partid prezintă obiectivele sale ca fiind expresia intereselor unei anumite părţi a comunităţii şi, totodată, a intereselor generale ale societăţii, iar programul său exprimă o anumită filozofie politică (liberală, conservatoare, social-democrată). Spre deosebire de un grup de presiune, un partid se remarcă prin organizarea sa formală (statut, program, organisme de conducere) şi prin obiectivul său social de a lua în stăpânire „maşina de guvernare” a societăţii prin mecanismul electoral.
Într-un sistem democratic, partidele îndeplinesc o serie de funcţii esenţiale, pe care teoreticienii le-au sistematizat în moduri variate. Dintre aceste funcţii, cele mai importante sunt următoarele:
- elaborează doctrine şi programe politice pe care le propun populaţiei în vederea aplicării;
- mobilizează cetăţenii în competiţia politică, acţionând ca factori de orientare a opţiunilor şi a voturilor;
- recrutează membrii elitei politice pe plan local şi naţional;
- îşi asumă responsabilitatea guvernării societăţii în cazul obţinerii victoriei în alegeri;
- articulează interesele populaţiei şi le convertesc în politici publice;
- în cazul în care guvernează, partidele au rolul de a rezolva conflictele sociale şi politice, de a asigura echilibrul societăţii, prin raţionalizarea unui minim de consens social şi naţional.
Partidele sunt grupări politice durabile, capabile să reziste mai mult de un ciclu electoral, interesate de obţinerea puterii, obiectiv pentru care îşi elaborează un program, recrutează cadre şi îşi plasează candidaţii în alegeri pentru diverse funcţii publice. Scopul lor fundamental, obţinerea puterii prin intermediul alegerilor competitive, le determină şi conţinutul acţiunilor organizatorice, ideologice şi politice dintre alegeri.
* * *
În sistemul democratic este vital ca opoziţia să fie considerată un factor instituţional, cu rolul de a exprima în mod organizat critica de ansamblu, dar şi punctuală, a programului de guvernare şi a acţiunilor guvernului.
Opoziţia constituie, prin esenţa sa, o alternativă politică la majoritatea parlamentară, dar între cele două emisfere ale spaţiului politic pot exista şi este bine să existe momente de colaborare, proceduri de negociere şi de rezolvare a compromisului politic, pentru a se ajunge la un consens minimal în privinţa unor probleme majore de interes social şi naţional.
Pe drept cuvânt, opoziţia a fost şi este considerată o parte esenţială a ansamblului procesului politic, în calitate de altera pars (partea adversă) a puterii sau a guvernului.
Partidele politice sunt în zilele noastre principalele organe de reprezentare politică.