Pin It

Uzucapiunea sau prescripţia achizitivă este un mod de dobândire a proprietăţii sau a altor drepturi reale cu privire la un lucru, prin posedarea neîntreruptă a acelui lucru în tot timpul fixat de lege.

În sistemul Codului civil român în vigoare, uzucapiunea este concepută, alături de ocupaţiune, ca o probă absolută a dreptului de proprietate.

Uzucapiunea se justifică din mai multe puncte de vedere:

  • de cele mai multe ori, posesia (stăpânirea bunului) corespunde dreptului de proprietate;
  • stabilitatea şi securitatea juridică impun să se recunoască efectele posesiei;
  • constituie o sancţiune împotriva fostului proprietar, care a neglijat imobilul făcând posibilă stăpânirea lui de către un terţ.

 

  • Domeniul de aplicare. Domeniul de aplicare a uzucapiunii se circumscrie numai la categoria bunurilor

Pot fi dobândite prin uzucapiune numai bunurile imobile care se află în proprietate privată, indiferent că titularul dreptului de proprietate este statul, o unitate administrativ-teritorială, o regie autonomă, societate comercială cu capital de stat, mixt sau particular ori persoanele fizice.

Nu pot fi dobândite pe această cale bunurile imobile care fac parte din domeniul public naţional şi din domeniul public local, fiind scoase din circuitul civil general. Imprescriptibilitatea acestor bunuri este prevăzută expres în art. 5 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 şi art. 11 din Legea nr. 213/1998. De asemenea, art. 1844 Cod civil, dispune că: „Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, prin natura lor proprie sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată,  ci sunt scoase afară din comerţ”. Tot astfel, art. 136, pct. 4 din Constituţie prevede: „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile”. În măsura în care sunt inalienabile, bunurile din  domeniul public sunt şi imprescriptibile.