Recenta tranziţie a Republicii Moldova spre o societate democratică a fost, în general, caracterizată în termeni pozitivi datorită alegerilor pluraliste desfăşurate în mod succesiv şi relativ transparent, în cadrul cărora puterea de stat a fost transmisă de la un partid sau coaliţie către alte formaţiuni fără violenţă. Cu toate acestea, schimbările intervenite în urma alegerilor nu au fost însoţite de o stabilizare continuă a procesului democratic, care să cuprindă domeniile administraţiei publice, economiei, sectorului social etc., domenii în care urmează încă a fi aplicate şi adaptate norme menite să reflecte noile realităţi politice.
În acest context, reorientarea spre centralizare, consolidare a verticalei puterii şi exclusivismul politic au devenit caracteristici ale guvernării de după 2001.
Înzestrat cu peste 70% din mandatele de deputaţi în Parlament, precum şi cu controlul asupra instituţiei prezidenţiale, partidul de guvernământ are şi suportul aparatului administrativ.
În general, cadrul legislativ al Republicii Moldova este unul relativ bine dezvoltat datorită eforturilor mai multor legislaturi care au invitat şi cooperat cu instituţii şi experţi internaţionali pentru a aduce legislaţia ţării mai aproape de standardele europene. Totuşi există deficienţe în ceea ce priveşte funcţionarea statului de drept din cauza aplicării inegale şi neuniforme a prevederilor legislaţiei, utilizării pârghiilor politice şi administrative în vederea manipulării şi influenţării deciziilor unor instituţii publice cu scopuri nereprezentative pentru binele public, urmăririi unor beneficii de ordin privat.[1]
Codul electoral promulgat în 1997 este un document relativ avansat pentru regiunea din care face parte Republica Moldova, incluzând un grad înalt de specificări normative referitoare la pregătirea şi desfăşurarea alegerilor.
Examinarea prevederilor Codului electoral în contextul prevederilor constituţionale, precum şi a altor acte normative relevante pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor descoperă un vast domeniu de ambiguităţi generatoare de eventuale instabilităţi.
Pentru un climat electoral şi civic sănătos din ţară pare a fi sufocantă rezistenţa faţă de diversitatea de opinii impusă de situaţia social-politică. Reprezentarea politică şi pluralismul de opinii în Parlament sînt serios restrânse de pragurile electorale. Acest factor destabilizează instituţia legislativă prin redistribuirea excesivă de mandate în favoarea unor forţe din contul altora, incapabile să depăşească pragurile electorale prea înalte. Astfel, pe lângă limitarea dramatică reprezentării forţelor politice are loc polarizarea politică unidimensională, nejustificată a instituţiilor publice în favoarea unei forţe politice învingătoare.
Dezvoltarea mass-media în Republica Moldova se află la o etapă incipientă, fiind extrem de dependentă de structurile de difuzare ale statului, supuse controlului excesiv al partidului de guvernămînt. Restricţiile directe şi indirecte în creştere referitoare la libertatea presei, precum şi restricţiile mai subtile de ordin administrativ, generatoare de aşteptări negative, conduc în mod treptat la degradarea sectorului privat al mass-media şi la instaurarea unui nivel de autocenzură care, pe de o parte, ameninţă accesul cetăţenilor la informaţia publică despre procesul electoral, în timp ce, pe de altă parte, formaţiunile de opoziţie şi candidaţii independenţi au acces extrem de limitat la mass-media de stat şi la canalele publice de radio şi TV.[2]
Schimbările din domeniul politic, economic şi social din Republica Moldova au contribuit la dezvoltarea unei societăţi civile relativ organizate. Un şir de organizaţii nonguvernamentale angajate în diverse domenii de activitate, inclusiv în domeniul informării şi motivării cetăţenilor să participe la viaţa publică, monitorizează transparenţa procesului de pregătire şi desfăşurare a scrutinelor din Republica Moldova. În campaniile iniţiale eforturile acestor organizaţii s-au ciocnit de apatia civică, de lipsa mecanismelor instituţionale şi educaţionale de angajare a cetăţenilor în activităţi de interes public, indiferent de poziţia socială pe care o ocupă. Aceste organizaţii reprezintă parteneri receptivi pentru actorii locali şi internaţionali interesaţi de o audienţă naţională largă pentru încurajarea lărgirii bazei democraţiei participative din Republica Moldova.[3]
Starea economiei moldoveneşti, în mod paradoxal, depinde de relaţiile regionale şi internaţionale neoficiale, deoarece o parte semnificativă a cetăţenilor adulţi (aproximativ 1/3 din cetăţenii apţi de muncă) se găseşte la munci peste hotarele Republicii Moldova cu statute de muncitori legai sau, mai des, ilegali, contribuind la alimentarea pieţei naţionale cu fluxuri în creştere de valută forte prin satisfacerea necesităţilor familiilor, rudelor partenerilor de business rămaşi în ţară. Din punct de vedere politic efectul este că a crescut, până aproape de limita unei potenţiale destabilizări sociale şi distorsionări dramatice a reprezentării în organul legislativ, numărul alegătorilor de care, de fapt, depinde starea economiei din Republica Moldova, dar care aflându-se în afara ţării, în virtutea stipulărilor legislaţiei electorale cu privire la votarea peste hotarele Republicii Moldova, au acces limitat sau sunt lipsiţi totalmente de posibilitatea de a vota. Această stare de lucruri pune în pericol chiar şi validarea alegerilor la care ar trebui să participe cel puţin 50% din cetăţenii cu drept de vot. Lucrurile devin şi mai complicate dacă se ia în consideraţie şi situaţia din regiunea transnistreană a Republicii Moldova unde locuiesc aproximativ 15% din cetăţenii cu drept de vot. De obicei, aceştia întâmpină mari dificultăţi în exercitarea dreptului de vot, din ei participând la votarea mai puţin de 1-2%. Astfel, populaţia exclusă din procesul electoral constituie aproximativ 1/3 din numărul total de aproximativ 4,3 milioane de cetăţeni, ceea ce reprezintă un lucru extrem de periculos într-un context al creşterii instabilităţii balanţei de putere.
Deşi pe parcursul existenţei sale în calitate de stat independent Republica Moldova a întreprins eforturi substanţiale pentru îmbunătăţirea sistemului electoral, ea nu a reuşit să capitalizeze diversele oportunităţi social-politice corolare pentru dezvoltarea democratică a ţării, astfel încât stabilitatea guvernamentală să se reproducă prin dinamismul civic şi economic în favoarea şi în beneficiul întregii populaţii. Din păcate, această discontinuitate relaţională a rezultat într-o stare de stagnare sau chiar de regres politic şi face extrem de importantă o administrare deschisă, echitabilă şi onestă a preconizatelor alegeri parlamentare pentru stabilitatea ţării, capacitatea ei crescândă de a se democratiza şi integra cu succes în procesele regionale europene.
[1] Munteanu I., „Democraţia este fragilă ca şi oamenii”// Forum, Chişinău: IDIS „Viitorul”, 2004;
[2] Sobor E., Andrievschi V. Tehnologiile elective & Organizarea campaniei electorale. – Chişinău: Fundaţia „Socium-Modova”, 2004;
[3] Metode şi tehnici de implicare a cetăţenilor în campaniile publice. - Chişinău-Kiev: Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova, 2004.