Drept

Definiția și trãsãturile caracteristice ale sindicatelor

Sindicatele erau definite de vechiul Cod al muncii astfel: “sindicatele sunt organizații profesionale care se constituie în temeiul dreptului de asociere prevãzut de Constituție și funcționeazã pe baza statutelor proprii”.

Actualul cod definește sindicatul astfel:

Principiile de organizare a sindicatului

Libertatea sindicalã

Principiul libertãții sindicale presupune posibilitatea constituirii unuia sau mai multor sindicate în cadrul aceleași unitãți, a aceleiași ramuri, aceluiași domeniu de activitate sau chiar la nivel național.

În cadrul unitãților pot exista unul sau mai multe sindicate, iar la niveluri superioare, ligi, federații și confederații, în anumite ramuri coexistând chiar mai multe federații sau confederații, așa cum este cazul de exemplu, în domeniul mineritului, unde funcționeazã: Federația Sindicatelor Miniere și Confederația Sindicatelor Miniere.

De asemenea la nivel național, pluralismul se concretizeazã în existența unui numãr de 15 confederații spre exemplu amintim urmãtoarele:

• Confederația Naționalã sindicalã “Cartel Alfa”;
• Confederația C.N.S.R.L. “Frãția”;
• Confederația Sindicalã “Hercules”;
• Confederația Naționalã a Sindicatelor “Fides”
• Confederația Sindicatelor Libere din Confederația Meșteșugãreascã;
• Confederația Sindicalã “Phoenix” etc.

            Cele mai importante izvoare interne ale libertăţii sindicale sunt: Constituţia, Codul muncii şi L. nr. 62/2011.

Astfel, art.40 alin. 1 din Constituție (din textul republicat la 5 octombrie 2010 al Legii fundamentale) prevede:”Cetatenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate, in patronate si alte forme de asociere”.In plus, revizuirea Constitutiei a adus cu sine extinderea sferei persoanelor cu priivire la care la care este consacrata libertatea de asociere sindicala. Astfel, art.9 prevede ca sindicatele “contribuie la apararea drepturilor si intereselor profesionale, economice si sociale ale membrilor”, redactarea restrictiva care formase obiectul unor criticii exprimate in libertatea juridica. Potrivit art. 9, in actuala formulare, “sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale se constituie si isi desfasoara activitatea potrivit statutelor lor, in conditiile legii. Ele contribuie la apararea drepturilor si al promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale membrilor lor”.

Codul muncii conține dispoziții, între care amintim: exercițiul dreptului sindical este recunoscut la nivelul tuturor angajatorilor (art.217)  ; sindicatele se pot asocia liber în federaţii, confederaţii sau uniuni teritoriale (art.216) , etc.

Legea nr.62/2011 dezvoltă principiul libertăţii sindicale, prevăzând că: “nici o persoană nu poate fi constrânsă să facă sau să nu facă parte, să se retragă sau nu dintr-o organizație sindicalã (art.3 al.3); “organizaţiile sindicale au dreptul de a-şi elabora reglementări proprii, de a-şi alege liber reprezentanţii, de a-şi organiza gestiunea şi activitatea şi de a-şi formula programe proprii de acţiune (art.7 al.1).

Principiul organizării sindicale pe baza locului de muncă şi al ramurii de activitate.

Sindicatele se pot constitui pe unitate, ramură, profesie sau teritoriu. Salariaţii fiecărei unităţi se pot organiza în unul sau mai multe sindicate, în raport cu locul de muncă şi meserie, profesie sau specialitate. Două sau mai multe sindicate din aceeaşi ramură sau profesie se pot asocia constituind o federaţie. Două sau mai multe federaţii din ramuri de activitate diferite se pot asocia într-o confederaţie. În cadrul federaţiilor şi a confedreaţiilor, sindicatele componente se pot constitui în uniuni teritoriale.

Potrivit legii, organizaţiile sindicale se pot afilia la organizaţiile similare internaţionale. De exemplu: Cartel “Alfa” este afiliat la Confederaţia Mondială a Muncii, iar Confederaţia C.N.S.L.R. “Frăţia”, la Confederaţia Internaţională a Sindicatelor libere, ambele organizaţii internaţionale având sediul în Bruxeles.

Principiul democraţiei sindicale

Constă în libertatea fiecărui angajat de a face parte sau nu dintr-un sindicat.Sindicatul reprezintă o grupare democratică în care funcţionează principiul electiv şi legea majorităţii.

Pentru formarea unui sindicat este necesar un număr de cel puţin 15 persoane.

 Nimeni nu poate fi constrâns să facă parte sau nu, ori să se retragă sau nu dintr-un sindicat”.

Toate organele de conducere a sindicatelor sunt alese prin votul membrilor de sindicat sau al reprezentanţilor acestora, iar hotărârile se adoptă cu majoritate de voturi.

Adunarea generală este organul care hotărăşte în cele mai importante probleme:

- Alege liderii sindicali;

- Adoptă statutul;

- Afilierea la federaţie;

- Adoptă bugetul.

Liderii sindicali au obligaţia să îndeplinească hotărârile adunării generale şi să informeze asupra celor înfăptuite în acest sens, răspunzând faţă de adunarea generală şi în faţa legii pentru actele ce le întreprind. Ei au obligaţia să acţioneze în interesul general. De exemplu, semnează contractul colectiv de muncă, dacă au participat la încheierea lui, dar o fac în baza împuternicirii acordate; declanşează o grevă dar cunosc pulsul organismului pe care-l conduc şi apoi au posibilitatea să realizeze această consultare şi greva poate continua ori înceta legal.

Disciplina sindicală

Este de organizare şi funcţionare a sindicatelor.

Orice organizaţie cu caracter democratic, inclusiv sindicatele trebuie să-şi desfăşoare activitatea cu respectarea dispoziţiilor legale cât şi a prevederilor din propriul statut, dintre obligaţiile membrilor de sindicat amintim aceea de a participa la întreaga activitate desfăşurată de sindicatul din care fac parte şi aceea a plăţii cotizaţiei prevăzută în statut. Refuzul de a plăti cotizaţia stabilită echivalează cu retragerea din sindicat.

 Membrii de sindicat au dreptul de a se retrage oricând din sindicat, fără a avea obligaţia de a arăta motivele. Membrii care se retrag din sindicat, nu pot cere restituirea sumelor depuse drept cotizaţie sau a sumelor şi a bunurilor donate.

Pentru încãlcarea prevederilor statutare, membrii de sindicat pot fi sancționați disciplinar, în statut stabilindu-se abaterile, sancțiunile, procedura aplicãrii lor.

Sancțiunea excluderii din sindicat poate fi aplicatã în cazul unor abateri grave de la disciplina sindicalã precum și pentru neplata cotizației sau pentru înscrierea într-un alt sindicat, deoarece dupã cum am mai arãtat, un angajat, potrivit legii, nu poate face parte în același timp decât dintr-un singur sindicat..

Personalitatea juridicã

Numãrul minim de membri ce pot constitui un sindicat este de 15. În scopul dobândirii personalitãții juridice, împuternicitul salariaților ce fondeazã sindicatul va depune la judecãtoria din raza teritorialã a sediului sindicatului o cerere de înscriere, la care se alãturã procesul-verbal de constituire semnat de membrii fondatori, statutul sindicatului și lista membrilor din organul de conducere al sindicatului, cu menționarea profesiei și a domiciliului.

În termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, judecãtoria are obligația de a examina legalitatea actelor, urmând sã pronunțe o hotãrâre de admitere sau de respingere motivatã a cererii. Hotãrârea va fi comunicatã într-un termen de 5 zile de la pronunțare, fiind supusã numai recursului. Termenul de recurs este de 15 zile și începe sã curgã de la comunicarea hotãrârii atacate.

Ca orice persoanã juridicã, sindicatele au un patrimoniu propriu, care poate fi folosit numai potrivit intereselor membrilor de sindicat și nu poate fi împãrțit între aceștia. În vederea realizãrii scopului pentru care a fost înființat, sindicatul poate dobândi, în condițiile prevãzute de lege, orice fel de bunuri mobile sau imobile, cu titlu gratuit sau oneros, și poate desfãșura activitãți economice, comerciale sau bancare.

Reorganizarea sindicatelor

 Se realizeazã potrivit normelor dreptului comun (civil). În caz de sciziune trebuie sã aibã loc împãrțirea patrimoniului. Patrimoniul este supus, de regulã, transformãrilor precizate prin statut, iar în cazul în care acestea lipsesc, vor decide organele de conducere ale sindicatului respectiv.

Dizolvarea sindicatelor are loc, de regulã, convențional, în urma hotãrârii membrilor de sindicat sau a delegaților acestora, luatã corespunzãtor statutului propriu. Sindicatul se poate dizolva forțat atunci când numãrul membrilor scade sub limita minimã impusã de lege sau atunci când scopul pentru care a fost constituit a devenit ilegal sau ilicit, s-a realizat sau nu mai poate fi realizat.

Sindicatele nu pot fi dizolvate în nici o situație și nici nu li se poate suspenda activitatea în baza unor acte de dispoziție ale organelor administrației publice.

În cazul dizolvãrii, patrimoniul sindical se împarte potrivit clauzelor statutare sau, în lipsa acestora, hotãrãște adunarea generalã a sindicatului respectiv. Atunci când nici în statut nu sunt prevãzute clauze speciale și nici adunarea generalã nu adoptã o anumitã hotãrâre, decizia asupra atribuirii patrimoniului revine instanței judecãtorești. Patrimoniul va fi preluat de organizația (federație, confederație sau uniune teritorialã) din care face parte sindicatul, ori dac acesta nu face parte dintr-o astfel de organizație, patrimoniul va fi atribuit unui alt sindicat, asemãnãtor ca specific.

Atribuțiile sindicatelor în domeniul raporturilor juridice de muncã

Sindicatelor li se recunosc, legal, urmãtoarele drepturi:

• sã intervinã în activitatea normativã la nivel național, având rol consultativ.

Conform legii, organizațiile sindicale de tipul confederației de la nivel național vor fi consultate, prin delegații desemnați, la elaborarea proiectelor de acte normative care privesc raporturile de muncã, protecția socialã, contractele colective de muncã, precum și a oricãror reglementãri referitoare la dreptul de asociere și la activitatea sindicalã.

Se semnaleazã ca experiențã practicã – nereglementatã de lege – faptul cã sindicatele intervin în legãturã cu proiectele de legi inclusiv la Parlament (dacã dialogul cu Guvernul nu a condus la rezultatele scontate de ele). 

sã negocieze și sã încheie – dacã întrunesc condițiile de reprezentativitate stabilite de Legea nr. 62/2011 – contractele colective de muncã.

• Sindicatele au dreptul sã solicite patronului toate informațiile necesare în negocierea colectivã, pentru ca aceasta sã se desfãșoare în cunoștințã de cauzã, precum și informații cu privire la constituirea și folosirea fondurilor pentru îmbunãtãțirea condițiilor de muncã, de protecție a muncii, utilitãți sociale, asigurãri sociale și protecție socialã.
• sã contribuie, împreunã cu angajatorul, la elaborarea regulamentului de ordine interioarã.
• sã foloseascã, în condițiile prevãzute de lege și statutele proprii, mijloacele specifice acțiunilor sindicale, cum sunt: procedurile de soluționare a conflictelor de interese prin conciliere, mediere sau arbitraj; petiția; protestul; mitingul; demonstrația; greva.
• sã apere interesele membrilor lor, ce decurg din lege și din contractele colective de muncã, în fața instanțelor judecãtorești și a altor organe de stat sau obștești, prin apãrãtori proprii sau aleși.
• sã fie consultate cu privire la intenția de concediere a liderilor sindicali.
• sã se pronunțe, consultativ, asupra programelor angajatorului care antreneazã concedieri colective
• federațiile și confederațiile sindicale, la cererea sindicatelor asociate, pot delega reprezentanțã pentru negocierile cu conducerile unitãților, care sã asiste sau sã reprezinte sindicatele ce le compun, în orice situație, în vederea apãrãrii și promovãrii intereselor acestora.
• la nivelul unitãților existã obligativitatea pentru consiliile de administrație de a invita delegați aleși ai sindicatelor sã participe la discutarea problemelor de interes profesional, economic, social sau cultural, fãrã însã ca aceștia sã aibã drept de vot în luarea deciziilor.
• sã desemneze reprezentanți la Organizația Internaționalã a Muncii.