Contractul colectiv de muncă se încheie ca urmare a negocierii purtate între partenerii sociali: patroni şi salariaţi. Prin intermediul acestei negocieri este stabilit conţinutul raportului juridic de muncă, sunt fundamentate drepturile şi obligaţiile celor două părţi în procesul muncii.
A negocia înseamnă, conform DEX-ului, a trata cu cineva încheierea unei convenţii economice, politice, culturale, etc. În sens larg a negocia înseamnă o tranzacţie ale cărei condiţii nu au fost fixate ci urmează să fie fixate[1]. Ea presupune o suită de discuţii şi tratative, o comunicare verbală între doi parteneri egali în drepturi şi obligaţii.
Termenul de negociere colectivă[2] se aplică: ”pentru toate negocierile care au loc între o persoană care angajează, un grup de persoane care angajează pe de o parte, şi una sau mai multe organizaţii de muncitori, de cealaltă parte, în vederea:
- Fixării condiţiilor de muncă, de angajare;
- Reglării relaţiilor între cei care angajează muncitorii;
- Reglării relaţiilor între cei care angajează şi cei angajaţi organizaţi în una sau mai multe organizaţii de muncă.
Funcţiile negocierii colective
- Negocierea reprezintă instrument de democratizare a relaţiilor profesionale, prin coborârea deciziei normative la nivelul partenerilor sociali;
- Mijloc de stabilire a statutului juridic al salariaţilor, deoarece majoritatea drepturilor şi obligaţiilor acestora sunt cârmuite de contractele colective de muncă;
- Formă de adaptare a relaţiilor profesionale la tendinţele ce se manifestă pe piaţa muncii şi la stadiile de dezvoltare economică a societăţii;
- Garanţie a protejării salariaţilor împotriva arbitrariului patronal.
Negocierea colectivã este obligatorie, cu exceptia cazului în care angajatorul are încadraţi mai puţin de 21 de salariaţi.[3]
Conform art. 129 al. 2 a Legii 62/2011, iniţiativa negocierii aparţine angajatorului sau organizaţiei patronale. Una dintre acestea iniţiază negocierea colectivă cu cel puţin 45 de zile calendaristice înaintea expirării contractelor colective de muncă sau a expirării perioadei de aplicabilitate a clauzelor sipulate în actele adiţionale la contractele colective de muncă.
Există cazul în care nici angajatorul şi nici organizaţia patronală nu iniţiază negocierea. În acest caz aceasta va începe la cererea scrisă a organizaţiei sindicale reprezentative sau a reprezentanţilor angajaţilor, în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la comunicarea solicitării aşa cum este prevazut în art. 129 al.4 a Legii 62/2011.
În termen de 5 zile calendaristice de la data declanşării procedurilor de negociere în cazul mai sus menţionat, angajatorului sau organizaţiei patronale îi revine obligaţia de a convoca toate părţile îndreptăţite în vederea negocierii contractului colectiv de muncă.
La prima şedinţă de negociere se vor stabili înformaţiile publice şi cu caracter confindenţial pe care angajatorul le va pune la dispoziţia delegaţilor sindicali sau ai reprezentanţilor angajaţilor precum şi data până la care urmează a îndeplini această obligaţie.
Conform art. 130 al. 4 a legii 62/2011 aceste informaţii vor cuprinde, după caz, cel puţin date referitoare la :
- Situaţia economico- finaciară la zi
- Situaţia ocupării forţei de muncă
La fiecre şedinţă de negociere se vor încheia procese verbale semnate de reprezentanţii mandataţi ai părţilor în care se va consemna conţinutul negocierilor. Consemnarea se face tot la prima şedinţă şi trebuie să conţină :
- a) componenţa nominală a echipelor de negociere pentru fiecare parte
- b) nominalizarea persoanelor mandatate să semneze contractul colectiv de muncă
- c) durata maximă a negocierilor convenită de părţi
- d) locul şi calendarul reuniunilor
- e) dovada reprezentativităţii părţilor participante la negocieri
- f) dovada convocării tuturor părţilor îndreptăţite să participe la negociere
- g) alte detalii privind negocierea.
Data la care se desfăşoară prima şedinţă de negociere reprezintă data la care se consideră că negocierile au fost declanşate.
Legea prevede că negocierea colectivă nu poate depăşi 60 de zile calendaristice decât prin acordul părţilor.[4]
Părţile contractului colectiv de muncă şi reprezentivitatea acestora
Deoarece contractul colectiv de muncă se încheie între angajatorii şi angajaţii, primii sunt reprezentaţi la negociere astfel:
La nivel de unitate: prin organul de conducere al acesteia, stabilit prin lege, statut ori regulament de funcţionare, după caz;
La nivel de grup de unităţi, de către angajatori care au acelaşi obiect principal de activitate, conform codului CAEN, constituiţi voluntar sau conform legii;
La nivel de sector de activitate, de către organizaţiile patronale legal constituite şi reprezentative potrivit legii.
Angajaţii şi reprezentarea acestora
La nivel de unitate: de către organizaţiile sindicale legal constituite şi reprezentative ori, acolo unde nu este constituit un sindicat reprezentativ, prin reprezentanţii aleşi ai anngajaţilor
La nivelul grupurilor de unităţi : prin organizaţiile sindicale legal constituite şi reprezentative la nivelul unităţilor membre ale grupului.
La nivel de sector de activitate: de organizaţiile sindicale legal constituite şi reprezentative.
La negocierea contractelor colective de muncă participă organizaţiile sindicale care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:[5]
- a) la nivel de sector de activiate sau grup de unităţi:
- au statut legal de federaţie sindicală;
- au independenţă organizatorică şi patrimonială;
- organizaţiile sindicale componente au cumulat, un număr de membri, cel puţin egal cu 7% din efectivul salariaţilor din sectorul de activitate sau grupul de unităţi respectiv;
- b) la nivel de unitate:
- au statut legal de organizaţie sindicală;
- au independenţă organizatorică şi patrimonială;
- numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puţin jumătate plus unu din numărul angajaţilor unităţii.
Îndeplinirea condiţiilor de reprezentativitate a organizaţiilor sindicale se constată, la cererea acestora, de către instanţele judecătoreşti, astfel:
- la nivel naţional şi de ramură, de către Tribunalul Municipiului Bucureşti;
- la nivel de unitate, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul unităţii.
Legea[6] prevede că în cazul unităţilor care nu există sindicate reprezentative, negocierea contractului colectiv de muncă se poate face după cum urmează:
- de către reprezentanţii federaţiei sindicale cu condiţia existenţei unui sindicat la nivel de unitate afiliat la aceasta;
- de către reprezentaţii angajaţilor cu condiţia să existe un sindicat neafiliat la o federaţie sindicală reprezentativă în sectorul de activitate din care face parte unitatea;
În cazul în care la nivelul grupului de unităţi nu există organizaţii sindicale reprezentative care să reprezinte cel puţin jumătate din numărul total de angajaţi ai grupului de unităţi la negocierea contractului colectiv de muncă salariaţii sunt reprezentaţide către:
- reprezentanţii mandataţi de organizaţiile sindicale reprezentative din cadrul fiecărei unutăţi care au decis constituirea grupului;
- de către federaţiile sindicale cu condiţia existenţei unor sindicate afiliate la acestea în sectorul de activitate în care s-a constituit grupul;
Federaţiile sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de activitate conform celor spuse mai sus pot participa la negocierea contractelor colective de muncă la nivel de grup de unităţi în care au sindicatele afiliate iar confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional pot participa la negocierea la negocierea contractelor colective de muncă la nivelul sectoarelor de activitate în care au federaţii membre.
Părţile şi reprezentarea acestora la negocierea contractelor colective de muncă în sectorul bugetar
Şi în cazul instituţiilor bugetare, părţile contractului colectiv de muncă sunt angajatorii şi angajaţii reprezentanţi prin:
- din partea angajatorilor:
- la nivel de unitate de către conducătorul instituţiei bugetare sau de către persoana mandatată în acest scop.
- la nivel de grup de unităţi de către reprezentantul legal al ordonaorilor principali de credite;
- la nivel de sector de activitate angajatorii sunt reprezentaţi de către reprezentantul legal al autorităţilor publice centrale competente
- din partea angajaţilor, la nivel de unitate, grup de unităţi sau sector de activitate, de către organizaţiile sindicale constituite şi reprezentative;
Negocierea contractelor colective de muncă în acest sector presupune respectarea unor clauze. Dacă acestea sunt încălcate, contractele colective de muncă sunt lovite de nulitate.
Clauzele respective sunt prevazute în art. 138 al. 1-3 a Legii 62/2011 fiind următoarele:
- prin aceste contracte nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi în bani şi în natură;
- contractele colective de muncă în acest sector se negociază după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale ordonatorilor de credite
- contractul colectiv de muncă în acest sector nu poate modifica drepturile salariale deoarece ele sunt stabilite prin lege în limite precise; în cazul în care drepturile salariale sunt stabilite de legi speciale între limite minime şi maxime, aceste drepturi concrete se determină prin negocieri colective, dar numai între limitele legale.
[1] A se vedea alexandru Ţiclea şi C.tufan, op. cit., pg. 171;
[2] Potrivit Convenţiei nr. 154/1981 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii;
[3] Art. 129 al. 1 Legea 62/2011 a dialogului social
[4] Art. 129 al. 5. Legea 62/2011 a dialogului social
[5] Art 51 Legea 62/2011 a dialogului social
[6] Art. 135 Legea 62/2011 a dialogului social