Pin It

Potrivit legii[1], contractele colective de muncă se încheie pe o perioadă determinată. Această durată nu poate fi mai mică de 12 luni şi mai mare de 24 de luni . Întrucât executarea unei anumite lucrări se poate face şi într-un termen mai scurt de 12 luni rezultă că, în acest caz, contractul colectiv se va încheia pentru un astfel de termen, ceea ce constituie o excepţie de la regulă. Prin urmare, părţile pot hotărî prelungirea aplicării contractului colectiv de muncă în condiţiile stabilie de Legea 62/2011 o singură dată, cu cel mult 12 luni.

În cazul în care într-o unitate nu există un contract colectiv de muncă, părţile pot conveni negocierea acestuia în orice moment.[2]

În ceea ce priveşte forma, contractul colectiv de muncă şi actele adiţionale ale acestuia se încheie în formă scrisă.

În conţinutul contractului colectiv de muncă, intră, în afară de clauzele stabilite de părţi cu ocazia negocierii, şi alte date, strict necesare pentru validitatea lui, şi anume:

   - locul şi data încheierii;

   - numele şi calitatea reprezentanţilor celor două părţi;

   - unitatea (grupul de unităţi, ramura de activitate etc.) şi categoriile de salariaţi cărora se aplică;

   - durata pentru care se încheie etc.

După redactare, contractul colectiv de muncă se semnează de către toţi participanţii la negociere.

Potrivit art. 136 al. 1 din Legea 62/2011, contractele colective de muncă încheiate la orice nivel, nu pot fi semnate decât de reprezentanţii mandataţi în acest sens ai părţilor care au negociat.

 

[1] Art. 141 Legea nr. 62/2011;

[2] Idem 11