Drept

Noţiune

Sancţiunile disciplinare constituie mijloace de constrângere prevăzute de lege, cu un caracter educativ, având ca scop apărarea ordinii disciplinare, dezvoltarea spiritului de răspundere pentru îndeplinirea conştiincioasă a îndatoririlor de serviciu şi respectarea normelor de comportare, precum şi prevenirea producerii unor acte de indisciplină. Ele sunt prevăzute expres şi limitativ în lege iar sub aspectul duratei şi cuantumului trebuie să se facă cu respectarea a dispoziţiilor legale.

Clasificarea sancţiunilor disciplinare

Sancţiunile disciplinare pot fi clasificate în raport cu două categorii principale: categoria de personal cărora li se aplică şi efectele produse

După criteriul categoriei de personal cărora li se aplică sancţiunile se împart în :

• sancţiuni generale care sunt prevăzute de Codul muncii şi în regulamentele de ordine interioară;
• Sancţiuni specifice care sunt prevăzute în statute de personal sau în statute

disciplinare aplicabile unor sectoare de muncă sau profesii[1].

Sancţiunile disciplinare generale

Sanctiunile disciplinare generale din noul Cod al Muncii sunt prevăzute de art. 248 şi pot fi aplicate de angajator în cazul în care salariatul sãvârseste o abatere disciplinarã. Acestea sunt:

1. a) avertismentul scris;
2. c) retrogradarea din functie, cu acordarea salariului corespunzãtor functiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o duratã ce nu poate depãsi 60 de zile;
3. d) reducerea salariului de bazã pe o duratã de 1-3 luni cu 5-10%;
4. e) reducerea salariului de bazã si/sau, dupã caz, si a indemnizatiei de conducere pe o perioadã de 1-3 luni cu 5-10%;
5. f) desfacerea disciplinarã a contractului individual de muncã.

Art. 249 din cod stabileşte că amenzile disciplinare sunt interzise.

Pentru aceeasi abatere disciplinarã se poate aplica numai o singurã sanctiune.

Sancţiunile disciplinare specifice

Prin derogare de la dreptul comun al muncii, pentru anumite categorii de personal, diferite acte normative prevăd sancţiuni disciplinare specifice. De aceea, în cele ce urmează vom evoca succint unele dintre ele.

Sistemul sancţiunilor specifice se caracterizează, în raport cu cele generale, prin  introducerea în scara sancţiunilor disciplinare, până la cea maxima - desfacerea disciplinară a contractului de munca - a unor sancţiuni de o gravitate sporita. Astfel, cu titlu de exemple:

Sancţiunile disciplinare aplicabile funcţionarilor publici sunt:

1. a) avertismentul;
2. b) mustrarea;
3. c) diminuarea drepturilor salariale cu 5-10 % pe o perioada de 1-3 luni;
4. d) suspendarea dreptului de avansare pe o perioada de 1-3 ani;
5. e) trecerea într-o funcţie inferioara, pe o perioada de 6-12 luni, cu diminuarea corespunzătoare a salariului;
6. f) destituirea din funcţie.

La acest capitol, modificarea presupune că sancţiunea disciplinară se radiază de drept în termen de 12 luni de la aplicare, dacă salariatului nu i se aplică o noua sancţiune disciplinară în acest termen. Radierea se constată prin decizie a angajatorului emisă în formă scrisă.

Prin introducerea acestui articol se instituie un cazier disciplinar.

Salariatul este reabilitat, în măsura în care, timp de 12 luni, nu i s-a aplicat o nouă sancţiune disciplinară. Importanţa practică a unei astfel de reabilitări poate exista în situaţia când promovarea salariatului este condiţionată de lipsa abaterilor disciplinare ori pentru a fi opusă angajatorului când acesta invocă săvârşirea în trecut de către salariat a unor abateri disciplinare, pentru a se justifica sancţiunea concedierii disciplinare.

Deşi se prevede că radierea sancţiunilor disciplinare se face de drept, teza a doua a alineatului prevede că radierea sancţiunilor disciplinare se face prin decizie scrisă a angajatorului, aspect care poate fi generator al unei birocraţii nedorite. În ipoteza refuzului angajatorului de a emite decizia de constatare a radierii sancţiunilor disciplinare, salariatul se poate adresa instanţei judecătoreşti competente[2] .

[1] Dintre acestea amintim: Statutul cadrului didactic-Legea nr.128/1997; Statutul disciplinar al personalului din unităţile de transporturi; Statutul disciplinar al personalului din unităţile de poştă şi telecomunicaţii; Statutul funcţionarului public-Legea nr.188/1999, etc.

[2] O prevedere asemănătoare mai existase în legislaţia românească a muncii, în Legea nr. 1/1970, a organizării şi disciplinei muncii in unităţile de stat, care prevedea în plus şi o reabilitare administrativă, care se putea acorda de conducătorul unităţii