Problema Protecţiei Drepturilor minorităţilor naţionale s-a aflat în vizorul Consiliului Europei încă de la începutul activităţilor sale, însă odată cu destrămarea URSS şi cu creşterea naţionalismului extremist în unele regiuni ale Europei, această problemă a căpătat o importanţă considerabilă. Protecţia drepturilor minorităţilor naţionale este un element crucial al protecţiei drepturilor omului.
Pe lîngă mecanismele speciale dedicate minorităţilor naţionale, protecţia minorităţilor naţionale constituie un subiect important în activitatea organelor cum ar fi : Adunarea Parlamentară, Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa, Comisia de la Veneţia şi Comitetul European pentru Drepturi Sociale în baza Cartei Sociale europene.
Consideraţii privind definiţia minorităţii naţionale.
Consider necesar să menţionez că în dreptul internaţional nu exisă o definiţie exactă şi general acceptată a minorităţii naţionale. Nici în cadrul ONU, după mai multe decenii de preocupare în acest sens, nu s-a reuşit formularea unei definiţii. Astfel, la a 47-a sesiune a Comisiei pentru drepturile omului a Consiliului Economic şi Social ONU din 1991 nu s-a ajuns la o soluţie în definirea minorităţilor, recunoscîndu-se dificultatea acestui demers.
Raportul explicativ al Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale constată în punctul 12 că “nici o definiţie a noţiunii de minoritate naţională nu este
conţinută în Convenţia-cadru. S-a decis să se adopte o abordare pragmatică, bazată pe recunoaşterea faptului că, în acest studiu, este imposibil să se ajungă la o definiţie aptă să întrunească sprijinul general al tuturor statelor membre ale Consiliului Europei”.
Cu toate acestea, mulţi autori au încercat şi au reuşit să aducă un plus de claritate în această problemă. Recomandarea nr. 1201 a APCE din 01.02.1993 reiterează în art. 1 elementele pentru definirea minorităţilor naţionale:
- locuiesc pe teritoriul unui stat şi sunt cetăţenii lui;
- menţin legături de lungă durată, trainice şi permanente cu acel stat;
- manifestă caracteristici etnice, culturale, religioase sau lingvistice distincte;
- sunt suficient de reprezentative, chiar dacă sunt în număr mai mic decît restul populaţiei unui stat sau a unei regiuni a acelui stat;
- sunt motivate de preocuparea de a păstra împreună ceea ce constituie identitatea lor comună, inclusiv cultura, tradiţiile, religia sau limba lor.
Legea Republicii Moldova cu privire la persoanele aparţinînd minorităţii naţionale stabileşte în art.1: “Prin persoane aparţinînd minorităţilor naţionale se înţeleg persoanele care domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova, sunt cetăţeni ai ei, au particularităţi etnice, culturale, lingvistice şi religioase prin care se deosebesc de majoritatea populaţiei – moldoveni – şi se consideră de altă origine etnică”.
Consideraţii privind definirea minorităţilor naţionale şi a minorităţilor etnice.
In doctrina juridică nu a existat un interes deosebit pentru a delimita foarte exact noţiunile de minoritate naţională şi cea de minoritate etnică. Încercările în acest sens au fost ocazionale sau marginale din cauza faptului că nu este atît de importantă distincţia dintre minoritate naţională şi minoritate etnică din moment ce normele internaţionale apara drepturile omului fără vreo deosebire pe criterii de limbă, confesiune, apartenenţă etnică sau naţională, etc. În mod obişnuit se consideră că naţionalitatea desemnează apartenenţa la o comunitate conturată suficient de exact din punct de vedere politic ce are la bază unitatea de teritoriu, limba, viaţa economică, socială, culturală şi de factură psihică şi are conştiinţa originii şi a propriului destin. Apartenenţa etnică desemnează legătura unei persoane cu o entitate distinctă de indivizi constituită ca formă istorică de comunitate între oameni şi care are la bază unitatea de teritoriu, limba, cultura, tradiţii, etc. Este însă imposibil de a da o forma juridică acestor definiţii datorită varietăţii mari de situaţii şi confuziei cauzată de sensul diferit atribuit termenilor utilizaţi. Astfel, în unele state monoetnice termenul “naţionalitate” înseamnă legătura unei persoane cu un stat, iar în unele state plurietnice termenul “naţionalitate” înseamnă apartenenţa la o comunitate etnică. În unele definiţii elementul etnic este subordonat sau inclus în conţinutul noţiunii de naţionalitate. În alte definiţii ale termenului de “naţionalitate” îi este atribuit un sens civic care exclude elementul etnic. Prin urmare, termenul “minoritate naţională” ca o categorie juridică se referă şi la comunităţile ce pot fi definite ca minorităţi etnice. Acest fapt se întîmplă în ideea de a folosi un termen unic pentru a evita confuziile în aplicarea reglementărilor internaţionale şi, în acelaşi timp, în ideea de a exclude posibilitatea unui tratament diferenţiat aplicat comunităţilor sau grupurilor de persoane.
Drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale nu mai constituie apanajul statelor ci al comunităţii internaţionale deoarece, aşa cum este arătat în Comentariile la Recomandarea 1201 privind proiectul Protocolului adiţional la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, “garantarea drepturilor persoanelor apartinînd minorităţilor naţionale este un factor de pace, dreptate şi democraţie”. În aceeaşi ordine de idei, Comentariile la Recomandarea 1201 constată că “drepturile minorităţilor fac parte din acel domeniu supranaţional al dreptului care include drepturile omului, aceasta implicînd faptul că ele nu pot fi în nici un caz privite exclusiv ca o problemă internă a statelor”.
Instrumentele legale pentru protejarea drepturilor minorităţilor naţionale sunt :
- Convenţia europeană a drepturilor omului care prin intermediul unui protocol, recent intrat în vigoare, extinde aria garanţiilor de nediscriminare.
- Curtea europeană a Drepturilor Omului a soluţionat o serie de cauze implicînd romii şi persoane apaţinînd altor minorităţi naţionale.
- Comisia europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei (ECRI) luptă împotriva discriminării, de care profită persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale.
- Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale (CCMN) este cel mai inteligibil tratat multilateral dedicat protecţiei minorităţilor naţionale. El stabileşte principii ce trebuie respectate în domeniul mass-media, educaţiei şi altor domenii pertinente.
- Carta Socială Europeană garantează drepturile minorităţilor în domeniul social şi economic, spre exemplu, nediscriminarea faţă de accesul la locurile de muncă, educaţie, alocaţii familiale şi condiţii de trai.
- Carta pentru Limbile Regionale sau Minoritare care se axează mai detaliat pe acţiunile întreprinse în vederea garantării protecţiei şi promovării în particular a limbilor minoritare, ca element decisiv al patrimoniului cultural. El are efect direct pe asupra abilităţii minorităţilor naţionale de a-şi utiliza propria limbă în viaţa publică. Carta a intrat în vigoare din 1998, şi ea a susţinut În Statele Părţi o serie de realizări concrete.
Republica Moldova a facut eforturi considerabile pentru a stabili un cadru legislativ şi instituţional relativ complex şi satisfăcător privind protecţia drepturilor minorităţilor naţionale.
Cadrul juridic care se refera la drepturile minorităţilor naţionale din Republica Moldova cuprinde mai mult de 30 de documente, dintre care 10 sînt de importanţă internaţională. Articolul 4 al Constituţiei Republicii Moldova, garantînd principalele drepturi ale minorităţilor naţionale stipulate în documentele internaţionale, stabileşte prioritatea reglementărilor internaţionale în raport cu cele prevăzute de actele normative naţionale.
Principalul act internaţional ratificat în acest domeniu de Parlamentul Republicii Moldova este Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale (Hotărîrea Parlamentului nr. 1001-XIII din 22.10.1996) – instrument juridic multilateral, consacrat protecţiei minorităţilor naţionale şi care stabileşte principiile de respectare a drepturilor acestora. Pentru un stat tînăr independent acest eveniment a avut o semnificaţie deosebită întrucît minorităţile naţionale constituie 35,5% din populaţia ţării.
Un pas important spre recunoaşterea şi garantarea drepturilor reprezentanţilor minorităţilor naţionale, care sînt cetăţeni cu drepturi depline ai Republicii Moldova, indiferent de numărul şi starea socială a lor, a fost adoptarea Legii Republicii Moldova Nr.382-XV din 19 iulie 2001 “Cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor”. Legea consfinţeste un şir important de drepturi ale persoanelor care aparţin unei minorităţi naţionale. Art. 4 al documentului garantează persoanelor aparţinînd minorităţilor etnice dreptul de egalitate în faţa legii şi interzice toate discriminările bazate pe apartenenţa la minorităţile naţionale. În capitolul referitor la învăţămîntul public legea prevede posibilităţi adecvate de instruire în limba minoritară, cu condiţia ca acest drept sa nu fie exercitat de o asemenea manieră astfel încît să împiedice reprezentanţii minorităţii sa înţeleagă cultura şi limba întregii comunităţi şi să participe la activităţile sale cu care ar aduce atingere suveranităţii naţionale, şi ca nivelul de educaţie să nu fie inferior standardului general stabilit sau aprobat de autorităţile competente;
În scopul promovării politicii de stat în domeniul relaţiilor interetnice în Republica Moldova, au fost create organisme menite să asigure respectarea tuturor prevederilor legislaţiei în vigoare, şi anume:
- Departamentul Relaţii Interetnice;
- Institutul de Cercetări Interetnice al Academiei de Ştiinţe din Moldova;
- Comisia parlamentară pentru drepturile omului şi minorităţi naţionale;
- Centru pentru Drepturile Omului din Moldova.
În acelaşi timp, în acest domeniu mai rămîn o serie de dificultăţi care se impun a fi remediate, în principal, prin sporirea eforturilor autorităţilor şi a reprezentanţilor minorităţilor naţionale în vederea valorificării drepturilor acestora, precum şi prin edificarea şi consolidarea consensului dintre aceste părţi.
În perioada decembrie 2004 - Ianuarie 2005 s-a efectuat un sondaj naţional „Etnobarometru” pe 5 eşantioane: moldoveni/români – 822 pers., ruşi – 412 pers., ucraineni – 413 pers., găgăuzi – 472 pers., bulgari – 431 pers. Conform acestui sondaj la întrebarea „Dacă nu ne sunt respectate drepturile vom lupta pentru ele” – 35,9% dintre respondenţi au răspuns afirmativ, dintre care: moldoveni – 27%, ruşi – 15%, ucraineni – 16%, găgăuzi – 22%, bulgari – 20%.
Conform cercetărilor efectuate de IMASinc în august-septembrie 2004 în studiu Delphi pentru fundaţia Soros Moldova, se observă că în ceea ce priveşte politica faţă de minorităţi cei mai mulţi dintre participanţi consideră că Moldova a avut o politică echilibrată faţă de minorităţile naţionale, ajustîndu-şi legislaţia la cerinţele organismelor internaţionale şi reuşind să evite excesele. Cîţiva dintre participanţi fac observaţia că în acest domeniu lucrările au rămas la nivel formal al legislaţiei „goale” de conţinut şi că mai departe nu au fost implimentate nici un fel de politici care să stimuleze comunicarea sau colaborarea interetnică, reducerea decalajelor de dezvoltare dintre nord şi sud (zone cu configuraţie etnică diferită) sau care să pună în faţa majorităţii şi minorităţilor etnice ţeluri comune.
Din punct de vedere legislativ situaţia poate fi considerată mulţumitoare, există aspecte care fac totuşi ca anumite grupuri etnice să fie în avantaj faţă de altele. Aici opiniile au fost împărţite:
- există opinii conform cărora moldovenii sunt în avantaj, datorită numărului, (reprezintă majoritatea) şi faptul că limba lor este de stat. Această situaţie a făcut posibil ca la începutul anilor `90 moldovenii să înlocuiască alte grupuri etnice în administraţie şi în aparatul de stat.
- Un alt set de opinii afirmă că moldovenii sunt dezavantajaţi faţă de alte grupuri etnice, chiar dacă ei reprezintă majoritatea. Acest lucru este posibil datorită avantajelor pe care grupurile etnice rusolingve, în special ruşii şi ucrainenii le aveau asupra lor, la începutul anilor `90. Aceste minorităţi locuiau preponderent în urban, spre deosebire de moldoveni care erau mai degrabă o populaţie rurală, erau mai educaţi şi aveau reprezentanţi în poziţii economice şi politice cheie. Dacă din punct de vedere politic situaţia s-a întors în favoarea moldovenilor prin introducerea limbii molodoveneşti în administraţie, din punct de vedere economic, minoritatea rusă alături de cea ucraineană domină ţara. Mai mult dacă limba politicii şi administraţiei a devenit limba moldovenească, limba economiei este limba rusă.
- Există deasemenea cîteva opinii care consideră găgăuzii, bulgarii sau ţiganii ca fiind minorităţi dezavantajate. Acestea pentru că, în cazul găgăuzilor şi bulgarilor este vorba de minorităţi care trăiesc mai mult în mediu rural, în zone foarte sărace din Sudul Moldovei. În cazul ţiganilor, este vorba de un grup etnic care aderă cu greu la normele şi valorile sociale ale majorităţii, şi pentru integrarea cărora s-a făcut prea puţine lucruri pînă acum.
În R. Moldova au existat dezbateri intense cu privire la problemele legate de “limba de stat”, “a doua limba materna”, “limba de comunicare”, legate de statutul limbii ruse în R.Moldova, etc. Aceste dezbateri întotdeauna au fost plasate în contextul ce priveşte drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale.
Normele internaţionale elaborate în a doua jumătate a secolului 20 arată o preocupare deosebită pentru drepturile lingvistice ale persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale în sensul eliminării politicilor discriminatorii promovate împotriva lor. În acelaşi timp aceste norme încurajează politicile de integrare ale statelor şi cunoaşterea limbilor de stat de către persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale ca element al integrării. Atîta timp cît politica de integrare nu se transformă în “politică a terorismului lingvistic şi a hegemoniei gramaticale” şi este efectuată cu respectarea drepturilor omului, “binefacerile” şi avantajele cunoaşterii limbii oficiale de către persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale sunt incontestabile. Studierea limbii oficiale reprezintă premiza unităţii sociale şi un “factor al coeziunii şi integrării sociale”. Aceasta este interpretarea dată prevederilor Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale. Art. 14(3) din Convenţia-cadru prevede că posibilitatea studierii limbii minoritare sau de a primi educaţie în această limbă nu poate “aduce atingere învăţăturii limbii oficiale ori a predării în această limbă”. Chiar dacă s-a pierdut unele din semnificaţiile pe care le avea, instituţia limbii oficiale le-a păstrat pe cele mai importante şi din acest motiv documentele internaţionale permit statelor să instituie limbile oficiale şi să impună obligativitatea cunoaşterii lor. Limba oficială este în continuare limba autorităţilor publice, limba în care statul îşi exercită autoritatea. Acest fapt este determinat de necesitatea organizării unei administrări eficiente a treburilor publice de către autorităţile de stat, comunicarea avînd în acest sens un rol primordial. Obligativitatea cunoaşterii limbii oficiale nu este o discriminare deoarece nu obligă persoanele să comunice neapărat între ele şi în orice moment în această limbă. Mai mult, atîta timp cît o persoană este dezinteresată de problemele publice ea poate să nu cunoască limba oficială sau să o cunoască foarte superficial.
Conform datelor din Comentariile Republicii Moldova la Avizul al Comitetului consultativ al Consiliului Europei privind realizarea Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale în Republica Moldova CM(2002)44 , limba rusă este limba maternă pentru 1.003.563 de cetăţeni ai Republicii Moldova, dintre care: 557.146 – ruşi, 220.129 – ucraineni, 120.368 – moldoveni, 47.872 – evrei, 16.002 – bulgari, 11.365 – găgăuzi, 10.924 – bieloruşi, în total – 23,1 % din populaţie. Pentru 1.962.112 de cetăţeni (45,3 %), inclusiv pentru 1.488.865 de moldoveni (53,3 %) limba rusă este cea de-a doua limbă pe care o posedă. Limba moldovenească o posedă 169.893 persoane aparţinînd minorităţilor naţionale. Statul justifică „folosirea binevolă” a limbii ruse pe teritoriul Republicii Moldova, în special în sud, prin aceea că: „Folosirea limbii ruse în comunicare interetnică este o necesitate obiectivă şi nu afectează funcţionarea altor limbi vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. Statul întreprinde măsuri întru susţinerea limbilor ucraineană, găgăuză, bulgară şi a altor limbi vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.” Dar realitatea este alta din păcate, minorităţile naţionale fiind practic obligate să comunice între ele prin intermdeiul limbii ruse din motiv că nu se cunoaşte limba moldovenească. Şi în satele din sud puţini cunosc limba de stat deoarece nu este necesitatea de a comunica în limba molodvenească.
Conform Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova (art.18), statul crează condiţiile necesare pentru realizarea dreptului cetăţenilor la educaţie şi înstruire în limbile găgăuză, ucraineană, bulgară, ivrit, idiş, ş.a. În republică funcţionează şcoli, clase, şcoli duminicale , sînt editate ziare şi reviste.
În scopul îmbunătăţirii situaţiei social-economice a ţiganilor, la 16 februarie 2001 Guvernul Republicii Moldova a adoptat Hotărîrea Nr.131 “Cu privire la unele măsuri de susţinere a ţiganilor Republicii Moldova” şi a aprobat Direcţiile principale de susţinere a ţiganilor din Republica Moldova. Conform Hotărîrii menţionate au fost prevăzute măsuri concrete întru îmbunătăţire a stării sociale a ţiganilor din Republica Moldova. Dar realitatea este de fapt alta, în republică nu sînt cadre didactice care ar putea preda în limba ţigănească, nu sînt elaborate manuale de limbă ţigănească, precum şi manuale şcolare de diferite obiecte în limba ţigănească.
În acest context putem constata careva deficienţe care se referă la:
- tratamentul privilegiat al limbii ruse in detrimentul limbilor vorbite de alte grupuri etnice minoritare;
- încalcarea legislaţiei lingvistice în detrimentul minorităţilor dezavantajate sau în număr mic;
- lipsa unor condiţii optime de studiere a limbii oficiale în şcolile alolingve;
- imperfecţiunea practicii de studiere a limbilor în şcoala alolingvă;
- regimul deficient de utilizare a limbilor în Găgăuz-Yeri;
- accesul disproporţionat al minorităţilor dezavantajate sau în număr mic la mass-media.
În final la cele expuse mai sus aş vrea să fac unele propuneri:
- În legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte nr. 273 adoptat 09.11.94 termenul de „naţionalitate” este echivalat ca semnificaţie cu cel de „cetăţenie”, ceea ce în opinia autorului este incorect deoarece aceasta lezează drepturile minorităţilor naţionale care se identifică cu comunitatea etnică. În legislaţia Republicii Moldova ar trebuie delimitat termenul de „naţionalitate” în paşapoarte şi alte acte pe termenul de „cetăţenie” , deoarece Republica Moldova este un stat plurietnic. Pînă în anii `90 în acte termenul „naţionalitate” însemnă apartenenţa la o comunitate etnică, şi pe teritoriul actual al Republicii Moldova erau cetăţeni de diferite naţionalităţi. Conform unui sondaj efectuat de către autor majoritatea respondenţilor la întrebarea „de ce naţionalitate eşti ?” răspund moldovean, bulgar, rus, etc. Şi foarte puţini au spus Moldova. Iar la întrebarea „ai vrea ca în paşaport să fie scris distinct naţionalitatea şi cetăţenia” - toţi au răspuns DA!
- Pregătirea ratificării Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare şi ajustarea legislaţiei naţionale la standardele Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare;
- Crearea condiţiilor favorabile implicării minorităţilor naţionale la procesul de luare a deciziilor;
- Asigurarea condiţiilor optime de integrare a minorităţilor naţionale în viaţa publică şi privată şi scoaterea acestora din „izolaţie”, prin crearea de centre de instruire şi suport a adulţilor;
Ca concluzie aş vrea să redau un text din „Condiţiunile împăcării sufletelor” (1927) al lui Veridicus. Autorul schiţează un fel de reţetă pentru fundamentarea relaţiilor interetnice care ar vindeca „marea boală a sufletului omenesc”, Veridicus recomandă trei mijloace necesare înfrîngerii sentimentelor duşmănoase dintre, grupurile de popoare menite să trăiască laolaltă: „Cunoaşterea cît mai perfectă a limbi şi culturii fiecăruia; înfiinţarea comunităţilor de interese economice în număr cît mai mare, în mijlocul grupurilor de popoare şi, în sfîrşit, adaparea sufletului poporului cu toleranţă religioasă şi naţională şi cu ideile universale ale iubirii de oameni. "
Bibliografie:
- http://www.bice.md/?cid=31&link=255
- www.ipp.md : Prevederile din Strategia Europeana a Republicii Moldova
- www.dri.gov.md – Departament Relaţii Interetnice
- Raport : Drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale. Standarde internaţionale. Aspecte privind reglementările interne ale R. Moldova.
- The Moldovans: Romania, Rusia, and the Politics of Culture , Charles King
- Comentariile la Recomandarea 1201 privind proiectul Protocolului adiţional la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului;
- Legea Republicii Moldova cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor Nr.382-XV din 19.07.2001 (Monitorul Oficial al RM nr.107/819 din 04.09.2001)
- Legea Parlamentului Republicii Moldova cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti Nr.3465-XI din 01.09.89
- Cu privire la dezvoltarea culturii naţionale a populaţiei bulgare din Republica Moldova nr. 428 din 23.06.92
- Cu privire la transpunerea în viaţă a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova din 12 august 1991 "Privind măsurile pentru asigurarea dezvoltării culturii naţionale evreieşti şi satisfacerea necesităţilor sociale ale populaţiei evreieşti din Republica Moldova" Nr.682 din 09.12.91
- Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Cu privire la măsurile de asigurare a dezvoltării culturii naţionale ruse în republică Nr.336 din 09.07.91
- Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova cu privire la statutul juridic al persoanelor aparţinînd minorităţilor etnice, lingvistice şi religioase în contextul conflictului armat din raioanele din partea stîngă a Nistrului. Nr.1039-XII din 26.05.92 Monitorul Oficial nr. 5/111 din 30.05.1992
- Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, Strasbourg (din 1 februarie 1995)
- Comentariile Republicii Moldova la Avizul al Comitetului consultativ al Consiliului Europei privind realizarea Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale în Republica Moldova CM(2002)44
- Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (din 21.12.1965)
- Sondaj Naţional „Etnobarometru” 2004
- IMASinc august-septembrie 2004 studiu Delphi pentru fundaţia Soros Moldova
- UNIVERSITY OF BUCHAREST DEPARTMENT OF POLITICAL SCIENCE INSTITUTE FOR POLITICAL RESEARCH, Romanian Political Science Review, vol. V, no. 3 , 2005