Pin It

Statele lumii, cu precădere cele în curs de dezvoltare, care doresc o dezvoltare economică durabilă şi care au înţeles, totodată, importanţa ISD în procesul economiei actuale, desfăşoară o politică de promovare cât mai eficientă posibil a propriei imagini în scopul atragerii de ISD.

           În acest sens se constată înfiinţarea în aproape toate ţările lumii a unor instituţii responsabile cu promovarea ISD, instituţii care se regăsesc cel mai adesea sub două forme:

  1. Agenţii de dezvoltare regională. Acestea sunt „instituţii finanţate public, aflate în afara sistemului de subordonare directă a administraţiilor centrale sau locale având rolul de a promova dezvoltarea economică în aceste regiuni care sunt identificate ca prioritate sau cu probleme”[1]. Agenţiile de dezvoltare regională sunt constituite cel mai adesea ca organisme semiautonome locale sau instituţii guvernamentale în cadrul guvernului.
  2. 2. Agenţii de promovare a investiţiilor străine. Acestea au o sferă de cuprindere mai redusă, acţionând doar în scopul atragerii de ISD. De remarcat faptul că toate ţările în tranziţie din Europa Centrală şi de Est au înfiinţat Agenţii de atragere a ISD, încercând valorificarea la maximum a potenţialului naţional atât în ceea priveşte forţa de muncă oferită, cât şi infrastructura şi stimulentele oferite investitorilor străini.

           În timp ce în ţările în curs de dezvoltare şi în ţările cu economie în tranziţie sunt necesare doar Agenţii de promovare a ISD, în ţările dezvoltate economic există ambele tipuri de agenţii.

           Agenţiile de promovare a investiţiilor au dublu rol:

  • de promovare a ISD,
  • de acordare de asistenţă tehnică investitorilor străini, fiind împuternicită a fi parte semnatară a contractului cu investitorul străin pentru constituirea obiectivului investiţiei.

          

 

           - Agenţia Multilaterală pentru Garantarea Investiţiilor

 

           Instituţie afiliată Grupului Băncii Mondiale, Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor (Multilateral Investment Guarantee Agency - MIGA) a fost creată cu scopul de a favoriza şi promova creşterea fluxurilor de investiţii străine, cu precădere către ţările în curs de dezvoltare. Alături de Agenţia Internaţională de Dezvoltare (IDA) militează pentru dezvoltarea economică durabilă în ţările cu economie emergentă, reducerea sărăciei şi îmbunătăţirea nivelului de trai al oamenilor din toate ţările membre. De asemenea, MIGA oferă asistenţă tehnică pentru a stabili strategiile cele mai bune în atragerea de ISD şi, totodată, în atragerea de ISD cât mai compatibile cu economiile ţărilor receptoare.

 

           Membrii MIGA

           Înfiinţată în 1988 MIGA avea ca membri în special ţările cu economie dezvoltată. Treptat numărul acestor ţări a crescut ajungând, la 10 ani de la înfiinţare, la 145 de membri, dintre care 22 ţări cu economie dezvoltată, restul fiind ţări cu economie în curs de dezvoltare sau în tranziţie. Actualmente numărul ţărilor membre MIGA este de 164. Practic toate continentele lumii sunt reprezentate în structurile Agenţiei.

 

           Structura organizatorică MIGA. Atribuţii

           Pentru o eficientizare maximă a activităţilor pe care le desfăşoară MIGA este compusă din mai multe echipe de lucru împărţite pe sectoare de acţiune: infrastructură, bănci, sectorul manufacturier, agro-industrial, industria serviciilor, mine, hidrocarburi, telecomunicaţii etc. formate din specialişti în domeniu. Acestora li se adaugă personal competent specializat în analiza riscului de ţară care urmăresc dezvoltarea economică a ţărilor şi a diferitelor regiuni de pe glob. Astfel, primele de asigurare sunt calculate în funcţie de riscurile pe care le implică iar investitorii pot opta pentru tipul de asigurare dorit. Totodată echipele de specialişti asistă clientul viitor investitor pe perioada realizării proiectului de investiţii şi chiar mult timp după derularea investiţiei.

           MIGA oferă servicii de asigurare pentru investitorii şi creditorii acestora împotriva riscurilor politice, protejând astfel investiţiile împotriva intervenţiilor guvernelor ţărilor receptoare de ISD. În acest sens amintim faptul că Agenţia colaborează cu mari companii de asigurări din lume, publice sau private, prin acorduri de reasigurare sau co-asigurare (Loyd’s, cea mai mare companie de asigurări din lume, este una dintre ele). MIGA poate totodată să influenţeze deznodământul litigiilor dintre guverne şi investitori în favoarea investitorilor.

           Cu condiţia ca investiţiile să fie realizate într-o ţară cu economie emergentă membră a Agenţiei, MIGA acoperă riscul aferent noilor investiţii transfrontaliere, cât şi orice investiţie corespunzătoare unui program de extindere, de modernizare, de restructurare financiară a unei investiţii existente sau de achiziţie în contextul privatizării unei întreprinderi publice.

           Investiţiile trebuie să răspundă nevoilor ţărilor primitoare şi să fie din punct de vedere financiar, economic şi ecologic viabile. Sunt eligibile investiţiile care sunt acoperite de banca creditoare a investitorului sub rezerva ca acesta să depună o cerere de garanţie din partea băncii care îl reprezintă. MIGA acoperă riscul contractelor de asistenţă tehnică, de gestiune, de acorduri în franciză şi licenţă cu condiţia ca durata să fie de minim 3 ani.

           MIGA încurajează şi susţine investiţiile ce contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale, sprijină proiectele creatoare de locuri de muncă care întăresc economia locală, sprijină parteneriatul public-privat care întăresc economia locală şi contribuie la îmbunătăţirea nivelului de viaţă al populaţiei. Cel mai adesea Agenţia este solicitată să sprijine proiecte de infrastructură: proiecte referitoare la apa potabilă, drumuri, poduri etc.

           Un contract de asigurare încheiat cu MIGA are loc pe termen lung (10-15 ani) în condiţiile în care proiectul prezentat de investitor are justificare şi rezultate benefice. Agenţia poate participa cu o sumă egală cu până la 90% din valoarea totală a investiţiei, restul  fiind suportat de investitor. Procentul acordat poate ajunge până la 450% din investiţia iniţială atunci când beneficiul este reinvestit în totalitate. Agenţia poate asigura până la 200 milioane dolari per proiect şi o acoperire suplimentară prin programe de co-asigurare şi re-asigurare; de exemplu „Cooperating Underwriting Program”, o formă de co-asigurare în care Agenţia se constituie ca un fel de leader al asigurătorilor.

                       Aceste avantaje oferite de MIGA conferă investitorilor şi instituţiilor financiare care îi creditează să se angajeze cu toată încrederea în derularea de investiţii pe noi pieţe, contribuind astfel la creşterea fluxurilor de investiţii străine directe la nivel mondial.

 

 

 

[1] Florin Bonciu, Atragerea şi monitorizarea ISD, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1997,  p. 36.