Norma juridică are o structură internă logico-juridică şi structură externă dată de modul de exprimare al reglementării în cadrul actului normativ.
Din punct de vedere al structurii sale logice, norma juridică este alcătuită din următoarele elemente: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea.
- A) Ipoteza este acea parte a normei juridice care stabileşte condiţiile de aplicare a regulii de drept, indicând împrejurările în care anumite fapte dobândesc semnificaţia juridică.
Ipoteza poate fi: determinată, când sunt stabilite, în mod absolut, condiţiile de aplicare a normei (ex: prevederea potrivit căreia cetăţeanul are dreptul la un singur vot pentru Comera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României) sau relativ determinată atunci când conţinutul faptic concret al normei este lăsat la aprecierea subiectului de drept. De exemplu, posibilitatea de a dona un bun sau de a dispune prin testament.
După gradul de complexitate, ipoteza poate fi simplă (infracţiunea de omor) sau complexă, când se prevăd mai multe împrejurări prin a căror reunire (cumulare) totală, sau parţială, devine posibilă aplicarea normei (ex: arestarea unei persoane se poate dispune când s-a comis o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar lăsarea în libertate a autorului reprezintă un pericol pentru ordinea publică).
După numărul împrejurărilor avute în vedere pentru aplicarea normei, ipoteza poate fi unică atunci când o singură împrejurare a fost prevăzută pentru a declanşa incidenţa legii (ex: infracţiunea de violare de domiciliu) sau alternativă (ex: abuzul de încredere este infracţiunea săvârşită de cel care deţine, cu orice titlu, un bun mobil al altuia şi-l însuşeşte, sau dispune de acesta pe nedrept, ori refuză să-l restituie).
După modul de enunţare a condiţiilor de aplicare, ipoteza poate fi generică sau cauzală.
În primul caz poate fi dată ca exemplu infracţiunea de furt şi în al doilea caz abuzul de încredere.
- Dispoziţia alcătuieşte miezul normei juridice.
În dispoziţie sunt cuprinse drepturile şi obligaţiile subiectelor participante la raporturile sociale, conduita acestora. Pentru acest motiv se afirmă că dispoziţia normei juridice formează conţinutul acesteia.
Dispoziţia normei juridice poate să ordone o anumită conduită - dispoziţie onerativă. De exemplu, plătitorii de impozite trebuie să depună declaraţia de venit la un anumit termen.
Prin dispoziţie se poate prevedea obligaţia de abţinere de la săvârşirea unei fapte - dispoziţie prohibitivă. De exemplu, obligaţia de a nu conduce autoturismul în stare de ebrietate. În aceste cazuri dispoziţia este determinată.
Dispoziţia poate cuprinde anumite permisiuni şi, în acest caz, este relativ determinată (ex: la căsătorie soţii pot păstra numele avut înainte de căsătorie, pot prelua numele reunite sau numele unuia dintre soţi).
- Sancţiunea reprezintă pedeapsa aplicată celui ce nu a respectat dispoziţiile normei. Sancţiunea este o consecinţă a nerespectării normei şi a existenţei instituţiei răspunderii juridice a celui vinovat. Ea poate viza persoana, patrimoniul ori actele juridice întocmite fără respectarea legii.
Sancţiunile, pentru a fi eficace, trebuie să se bazeze pe un sistem armonizat de valori şi criterii.
Ele nu trebuie să fie disproporţionat de mari faţă de efectele faptei, pentru a nu se ajunge la efecte distructive ale elementului uman.
„Legiuitorul - scria - Lucian Blaga trebuie să reglementeze nu doar spiritul
de supunere, ci şi spiritul de libertate care există în oameni" .
Sancţiunile pot fi clasificate după mai multe criterii:
- a) după natura juridică, pot fi: penale, civile, administrative, disciplinare etc;
- după scopul urmărit, pot fi: reparatorii, de constrângere-represive, de
anulare sau desfiinţare a unui act;
5 ~
- după conţinutul lor, pot fi: patrimoniale (materiale) sau nepatrimoniale
(personale);
- după modul de determinare, sunt: absolut determinate (nulitatea
absolută) sau relativ determinate (aplicarea pedepsei între limitele minime şi maxime ale pedepsei);
- după numărul lor, pot fi: unice (pedeapsa închisorii) sau multiple.
Acestea pot fi alternative (pedeapsa închisorii sau amenda) şi cumulative (pedeapsa închisorii şi confiscarea parţială a averii);
- după ramura de drept în care intervin, pot fi: administrative, penale,
civile, disciplinare, financiare etc.