- Noţiune
rietatea relaţiilor sociale conduce la o multitudine de norme juridice cu specificul determinat de relaţiile sociale pe care le reflectă. Aceste modalităţi specifice de exprimare a conţinutului dreptului poartă denumirea de izvoare ale dreptului sau surse ale acestuia.
Izvorul de drept a fost definit , în literatura de specialitate, ca fiind forma specifică pe care o îmbracă la un moment dat voinţa socială generală pentru a impune ca obligatorii anumite reguli în modul de desfăşurare a raporturilor sociale, determinate de modul de exprimare a regulilor juridice.
- Sensuri şi caracteristici
Noţiunea de izvor de drept are mai multe sensuri.
- A) După criteriul raportului dintre conţinut şi formă, există izvor material şi izvor formal.
Primul exprimă condiţiile materiale şi spirituale care determină apariţia unei reglementări, iar al doilea reprezintă forma prin care se exteriorizează voinţa socială.
- După caracterul sursei normative, distingem izvoare directe (imediate) ale dreptului (actele normative) şi izvoare indirecte, necuprinse în acte normative, dar care fac trimitere, cum ar fi obiceiul, regulile de convieţuire socială etc.
- După sursa de cunoaştere a dreptului, în sens istoric, distingem izvoare scrise (documente, inscripţii) şi izvoare nescrise, precum elemente arheologice, tradiţii orale etc.